2,712 matches
-
-și fi asumat amintirile soțului, pentru că acolo viața este Îngrozitor de monotonă! Când viitorul este atât de previzibil, numai trecutul mai poate oferi un prilej de divertisment! * Ce speculație! Mâna ei s-a relaxat pe volan, dezamăgită. Colțurile gurii i-au Încremenit Între riduri. Tace. — Așa cum se Întâmplă uneori, draga mea, se petrecuse o adevărată simbioză Între ei. Adoptaseră unul de la altul fraze, gesturi, cuvinte, ba chiar și amintirile celuilalt. Cum adică adoptaseră amintirile celuilalt? Mâinile ei Înmănușate s-au Încleștat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mijloc și mia așezat capul pe umărul ei , mângâindu-mă ușor, ușor, așa cum legeni un copilaș gata să adoarmă. Brusc, sună telefonul! Ecoul sunetului părea atât de ireal În tăcerea de gheață care se lăsase. Ai fi spus că toată lumea Încremenise. Nimeni nu respira, nimeni nu mișca. La un moment dat, tata, care se afla aproape de telefon, a ridicat receptorul. Alo! Da... Cine sunteți? Cum!? Poate este o greșală... S-a confirmat? Nu l-am scăpat pe tata din ochi nicio
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
s-a revoltat, apostrofându-mă: Să ieși afară, păcătoaso! cum Îți permiți să pomenești numele diavolului În sfântul lăcaș? De azi Înainte nu vei mai fi primită la programul de pregătire și nici nu vei binecuvântată cu „sfânta Împărtășanie”. Am Încremenit! În mintea mea gândurile se derulau cu repeziciune, văzând cu ochii minții catastrofa ce avea să urmeze după această Întâmplare nefericită. M-am ridicat din bancă, spășită, cu capul plecat În pământ, am luat-o de mână pe sora mea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
trandafirule, ca tot ce există pe lume, și cum ar putea poetul să-nchidă ochii În fața aprinsului tău pocal, să-și ferece inima nepăsător la parfumul tău. Puternic ești, trandafirule: am văzut zăpada căzând În grădina mea: de ger, viața Încremeni, ramuri se frânseră, În arborii-nalți, numai tu dăinuiai...” “Trandafirule, harnică floare, Prin trufia ta plăsmuiești parfumul Și explozia ta purpurie sau albă: Toată iarna scormonești În pământ, Dezgropi minerale, minerești, scoți foc, Din străfunduri și apoi te deschizi Splendoare
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Porni mai departe, grăbind pașii. Strânse lanterna în mână și redeveni atent la drum. Ținea capul strâns între umeri și mergea ușor aplecat, încercând să se ferească cât de cât de ploaie. Dincolo de întunericul copacilor trosni o creangă uscată. Aproape încremeni de spaimă. Brusc, își aminti de poveștile care circulau printre șoferii de la garaj. Se spunea că prin părțile lor apăruseră urși. Erau aduși din alte zone, mai intens populate unde începuseră să dea iama prin gospodăriile oamenilor. Deoarece nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
va avea din nou norocul să nu mai pățească nimic, să scape fără să se rănească. Continuă deci să se târască înainte spre drum, sau, mă rog, în direcția în care credea el că se află acesta. Atunci auzi bufnitura. Încremeni pe loc cu inima bubuindu-i în piept. De data asta nu mai încăpea nici o îndoială. Ceva mare și greu sărise foarte aproape, la numai câțiva pași depărtare. Auzise foarte clar și simțise totodată pământul tremurând. Apoi frunzele începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se desprinsese de brațul lui Toma și mai făcuse doi pași. Se întoarse mirată spre el și îl privi înspăimântată. Auzise și ea. Hai, nu mai zăbovi! îl grăbi ea în șoaptă. Ca și cum n-ar fi auzit-o, Toma privea încremenit în întu nericul aleii. În spatele lor, ceața se ridica ca un zid. Părea că înain tează destul de repede spre ei și amenința să-i cuprindă. Felinarele pe lângă trecuseră mai devreme nu se mai vedeau de loc. Negura le înghițise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sec atunci când coastele i se frânseră și simți un val cald de sânge urcându-i în sus pe gâtlejul rănit. Căzut pe o parte, Strugurel zăcea neputincios. Numai piciorul drept îi mai zvâcnea spasmodic din genunchi, după care și acesta încremeni. Deasupra, negura se strângea cu repezi ciune în jurul trupului nemișcat. O spirală de ceață îl învăluia din toate părțile, prăbușindu-se peste el. 15 Întrebările îl frământau pe inspectorul Toma. Găsise niște răspunsuri, însă problema principală nu avea încă soluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de pe platoul înclinat. În momentul acela, Cristian se simți ca și cum ar fi primit o lovitură în moalele capului. Frica îl paralizase total. Ceva copleșitor îl amenința fiind gata să se prăbușească peste el. Orice instinct de conservare dispăruse și el încremenise pe loc. Își ridicase mâinile deasupra capului și se chircise la pământ. Nu vedea și nu auzea nimic în jurul său. Uită-te la el! arătă Calistrat cu toiagul spre tânărul prăbușit. Crezi că va rezista? Nu mi se pare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ghem dens, mai negru ca noaptea care se apleca amenințător peste ei. Dinspre arătarea aceea venea un val copleșitor de ură amestecată cu o suferință nemărginită. Un urlet cumplit de furie amestecată cu neputință îi inundă timpanele, făcându-l să încremenească pentru câteva clipe. Nu știa că bestia are glas, așa că fusese luat prin surprindere. Ai auzit? îl privi el întrebător pe Calistrat care nici nu părea să fi băgat de seamă. Ce să aud? Ei, și tu, acum! Cum ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
parafinată, se aflau cei zece cilindri de dinamită. Erau încărcături de jumătate de kilogram și își dădu seama că avea sufi cient exploziv pentru a rezolva treaba pe care și-o puseseră în gând. Se apucă să desfacă ambalajul și încremeni pe loc. De unde ai luat-o? întrebă el, neîndrăznind să se mai miște din loc. Treaba mea! răspunse Moș Calistrat, punându-și mâinile în șolduri. Nu-i momentul acum să o faci pe supăratul. Vreau să știu acum, de unde ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se transforma într-o minge de foc. Urmaseră apoi alte două rachete, plecate din același loc, care loviseră celelalte camioane din convoi. Șoferul lui Mihailovici oprise mașina frânând violent. Își privea înspăimântat șeful, așteptând de la acesta noi ordine. Mihailovici rămăsese încremenit de uimire. Chiar dacă bănuise iminența unui atac, nu se așteptase ca acesta să fie atât de violent și nimicitor. Dacă inamicii săi voiseră să-i transmită un mesaj, reușiseră cu prisosință. Îi era foarte clar, nu mai avea ce căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
versant grohotișuri mărunte de calcar. Culoarea albicioasă, pătată cu tente roșiatice a acestora, contrasta puternic cu negrul de dedesubt. El însuși stătea pe un platou înclinat, acoperit și el de pietre mici cu muchii tăioase. Deși în jurul lui totul era încremenit, știa că toată grămada aceea de roci se afla într-un echilibru extrem de fragil. Nu mai îndrăznea să facă nici o mișcare, de teamă să nu determine alunecarea acestora. După cum arăta peisajul, avea senzația asemenea fenomene se produseseră în trecutul imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ceva obișnuit, pentru că Cerkatov era ofițerul însărcinat cu contrainformațiile din regimentul unde își satisfăcea stagiul militar. Intrase în biroul său speriat și cu inima cât un purice. Căpitanul stătea în picioare, cu spatele la el, privind pe fereastră. Godunov salutase și rămăsese încremenit în poziție de drepți, strângându-și în mâini boneta. După câteva momente de tăcere, care lui Boris i se păruseră lungi cât o veșnicie, Cerkatov se întorsese către tânărul soldat. Era un tip mic de statură, blond spălăcit și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era prost ca să vorbească aiurea, mai ales în armată. Apoi urmase o întrebare la care se aștepta, Cerkatov voia să știe dacă e gata să-și dea viața pentru Uniunea Sovietică. Servesc patria! urlase el scurt, după ce își pocnise călcâiele, încremenind în poziție de drepți. Pe fața ofițerului nu se putea citi nimic. Dăduse numai ușor din cap și îi făcuse semn să părăsească încăperea. Nedumerit și chiar ușor speriat, soldatul Boris Godunov salutase și se răsucise pe călcâie, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
după care îl apucă de mâna cu care acesta îl strângea de gât. Se eliberase cu ușurință, împingându-l la o parte pe agresor. Pornise apoi cu pași mari spre pădure, continuând să arunce fulgere din priviri către minerii rămași încremeniți în camion. Oricât insistase Boris, oricât îi amenințase și zbierase la ei, nu reușise să-i determine să se apuce de lucru. Nimeni nu mai voia să muncească acolo. Muncitorii refuzau să continue să sape. Merce narului nu-i venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe care o strângea cu putere. Articulațiile îl dureau din cauza încordării și, pentru o clipă se dezechilibră. Se redresă repede, dar, probabil că făcuse ceva zgomot, pentru că bătrânul se întorsese brusc, privind țintă spre stejarul în care se afla. Boris încremeni, știa că acesta nu-l poate vedea printre frunzele între care era ascuns. Calistrat era în lumină, în timp ce el se afla încă în umbra pădurii. Și totuși, simțea ochii acestuia sfredelindu-l ca niște raze fierbinți. După câteva momente, moșneagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trei altare - un vesel carusel infinit. - Analiză în undele delta! ceru Zeul Concentrării. Două brațe metalice coborîră de undeva și, cu precizie și indiferență, prinseră de subțiori ghemotocul uman rătăcitor cu gândul prin cosmoparcul tinereții lui. Oare n-ar putea încremeni pentru totdeauna această clipă fugară? Ca un serafic țipăt de viori... Ca insolita dulceață a unui fulgurant ferăstrău de senzații de-a lungul întregului trup...". - Mai ai de trăit încă cinci secunde, începu să rostească pe tonul tehnic ai comenzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
pitească plosca de rachiu de cazan, cătă a porni pe cărăruia întortocheată a pădurii. Pe vremea aceea, puțini aveau curaj să se încumete să pășească în pădurea întunecată, din cauza animalelor sălbatice, dar și din pricina poveștilor spuse la gura focului, care încremeneau broboadele femeilor slabe de înger, făcându-i și pe mulți bărbați să se uite, cu frică, împrejur. Starostele își făcu cruce, sfătui soața să fie cu băgare de seamă, până la întoarcerea lui, apoi o luă la picior, ajutându-se de
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
solzii aurii, care fuseseră începutul... După ce plecasem din Valea Verde, mă luasem după miliardele de solzi aurii care sclipeau în lumină, și ajunsesem la Platoul Adevărului. M-am gândit, privindu-mi imaginea din oglinda înghețată, care avea menirea de a încremeni adevăruri esențiale și nevăzute în lucirea sa, că dacă le-aș fi spus celor din Valea Verde că, în afară de Hoinarul pe care-l întâlniseră ei, eu eram, de fapt, în mod esențial, și Lupul Albastru, că adevărul spiritului meu avea
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
mai cadă în abateri și de palma aspră și grea a tatălui său. Privi o secundă în jur. Colegii lui neputincioși fugind din calea bestiilor, fete lovite cu pumnul peste gură, pline de sânge, eu rămas inert la podea, Erjika încremenită de frică, nereușind să ascundă sticla în sarafan, horcăiala portarului care nu-și revenea în simțiri, țipete de groază, praf ridicat pretutindeni și nici un profesor sau pedagog care să le vină în ajutor... Nu pot, mamă, spuse șoptit mai mult
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
niciodată singure. Dispăruse toată culoarea toamnei și peste tot era alb. Devenisem mici puncte mișcătoare într-o lume care părea că abia începe să se definească așa cum o poezie dă să se nască pe o foaie de hârtie imaculată. Vântul încremenise dincolo de pădure. Pomii stăteau nemișcați trăindu-și tăcuți apăsarea zăpezilor de pe ram. Cerul, de un gri spălăcit, părea să coboare cu toată apăsarea sa, tot mai aproape de pământ. Îmi căutam banca dând cu mâneca hainei în stânga și-n dreapta să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și crengi, forme ce voiau să mă scoată din lumea în care credeam că trăiesc, pentru a mă învăța cum să mă lupt cu frica din mine. Am simțit dintr-o dată cum o greutate mă apasă pe umeri și am încremenit de spaimă. După un timp pe care nu pot să-l descriu căci se desfăcuse prea mult datorită fricii ce pusese stăpânire pe mine, am avut strania senzație că prin mine cresc vlăstare de pomi seculari sau parcă-mi încolțiseră
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
iubește, orice ar spune el. Am tăcut din nou, supărată și șocată În același timp. Victor Începea să se uite nedumerit. ― Nu văd logica acestei conversații! am spus dură. ― M-a sărutat. Respirația mi s-a tăiat brusc, sunetele au Încremenit. Am Încercat să exprim În cuvinte gândul care răbufnea din mintea mea: Nu te cred! Dar nu reușeam să pronunț nicio silabă. ― Îmi pare rău, șopti Eliza. Pur și simplu.... Am auzit-o inspirând Înainte să continue: ― Pur și simplu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
o ciudată. Nu voiam să mă mai gândesc la Larisa, Victor sau Eliza. M-am bucurat când mi-a sunat telefonul și nu am mai fost nevoită să dezvolt subiectul. Însă când m-am uitat la cine mă apela am Încremenit. ― E Angela, i-am zis Mariei. ― Și tu te holbezi ca fraiera la ecran. Răspunde odată! mă Îndemnă ea. ― Alo? ― Alisia! Bună! Mi-am lipit mai bine telefonul de ureche. ― De ce mă suni? am Întrebat uimită. ― Alisia, ești supărată pe
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]