2,617 matches
-
din sertarele biroului. Scoate din fichet un dosar subțire, după care se așează din nou la masa de lucru. Privește la aghiotantul din fața lui. Invită-l înăuntru, te rog. Ușa se deschide fără zgomot, închizându-se la fel de silențios în spatele ofițerului încremenit într-o impecabilă poziție de drepți, cu cascheta sub braț. Domnule colonel, locotenentul Marius Rădulescu s-a prezentat la ordinele dumneavoastră! În timpul cât își face prezentarea, simte cum căutătura ochilor cenușii parcă trece prin el, radiografiindu-l infinit mai pătrunzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lacrimi rubinii. De-o bucată din ceea ce fusese trupușorul unui nou-născut spânzură un capăt de cămășuță înnegrită de funinginea ce cade peste ei asemeni unei ninsori venite din iad. Nepregătit pentru astfel de priveliști terifiante nici măcar după grozăviile frontului, Marius încremenește sub impactul unei slăbiciuni puternice, vecină cu leșinul. O transpirație rece îi invadează subit fruntea. Cu mișcările nesigure ale unui orb pipăie aerul după un punct de sprijin. Mâinile lui întâlnesc resturile unui gard de lemn. Din spatele lui izbucnește un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o muncă epuizantă, din spatele unui uriaș morman de moloz apar scările unui beci. Brusc, dintre dărâmături, se dezvăluie corpul metalic, uriaș, al unei bombe rămasă neexplodată. Soldatul a cărui lopată se oprise lângă detonator, nici măcar nu tresare când o vede. Încremenește cu ochii holbați. Începe să murmure mărunt din buze o rugă. Mai mult ca sigur, tânărul nu gândise nici măcar o clipă că poate-și sapă mormântul atunci când pornise să scormonească molozul. De sus se aude uruitul unui nou val de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se prăbușește să fie cât mai aproape de ieșire. El nu-și făcuse astfel de iluzii niciodată. Dacă încasau o lovitura directă, șansele lor de supraviețuire erau ca și inexistente. Atunci când sunetul surd al exploziilor era urmat de cutremurarea pământului bătrânul încremenea, doar buzele îi tremurau nervos, în timp ce ea se vâra cu capul în subțioara lui, ca un copil speriat. Aveau tot timpul la ei un geamantan modest, din carton tare. Probabil cu haine, bani, acte, poate și ceva poze din ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
înaltă, drapată, în rochie roșie ca focul. Cu vocea ușor răgușită și ochii pierduți în zări numai de ea știute, oferă mulțimii ghiftuite și asudate, povestea tristă a unei iubiri neîmplinite. Cuvintele intră în inimile tuturor, chelneri și clienți deopotrivă încremenesc sub vraja lor, ca fermecați: "Dar eu nu te-am uitat, Și în inima mea te-am păstrat, Ca un vis minunat..." Cu fiecare notă depășită pe portativ glasul insinuant al cântăreței săvârșește un balet intim al sentimentelor în sufletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ei. Calm, Paul se debarasează de cupa cu șampanie și după ce își cere scuze musafirului simandicos, pornește cu pași mari, apăsați, să traverseze camera. Herr98 Schmidt, înțeleg că sunteți din Stuttgart? Pe figura senină, cu trăsături regulate, a doamnei Marinescu, încremenise un zâmbet subțire abia zărit în colțul gurii. Da, stimată doamnă. Un oraș care a dat Germaniei oameni deosebiți ca Schiller sau Hegel. Observă că numele acestea nu trezesc cine știe ce interes pe fața negustorului din fața ei și puțin a lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Manfred declară expert. Urme circulare de praf de pușcă ars. Arma a fost lipită pe frunte. Mai mult ca sigur că s-a folosit o surdină. Profesioniști. În acel moment, nedorită de nimeni, sună alarma aeriană. Pentru o secundă amândoi încremenesc, ca niște statui vii. Un țipăt scurt de femeie ajunge până la ei, urmat imediat de un zgomot surd care face pereții sa vibreze. Marius întredeschide ușa și cercetează precaut holul. Ca la teatru, ușile se deschid una după alta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
întunericul învăluie etajul într-o beznă adâncă. Bă, nu mai sta ca boul la poartă nouă! strigă șeful din prag. Hai, ușcheală la mașină. Aici tot nu mai avem ce face. Dau să plece, dar nici unul nu apucă să iasă. Încremenesc, fără să mai riște nici o mișcare, atunci când scrâșnetul scurt al unei bucăți de sticlă călcată în picioare îi anunță de prezența cuiva în spatele lor. Mâinile sus! Aruncați armele! Vocea este neutră, fără nici o inflexiune, tocmai de aceea teribil de înspăimântătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de religie atunci când intrase la bolșevici: "Boje moi115, declanșează un atac de artilerie sau orice altceva, numai să scap dracului de aici!" Rugăciunea lui păcătoasă pare că nu a mișcat nimic acolo sus, la cer, deoarece totul continuă să rămână încremenit în așteptare. Urmează el la rând să tragă, lucru obligatoriu în astfel de întâlniri. O știau toți, așa cum și el cunoaște asta prea bine. Dar nu poate, se simte slab, neputincios, incapabil să dorească și altceva decât să fugă cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
terenul, capcanele inamicului. Nimeni nu are contract cu veșnicia, mai ales pe timp de război când fragilul fir al vieții se desfășoară pe capacul deschis al unui sicriu. Iar asta o știu cel mai bine ei, veteranii. Calmi, aceștia au încremenită pe față acea seninătate născută numai dintr-o acceptare realistă a situației prezente. Un soldat cântă din frunză o melodie melancolică. Unii scriu acasă, sau își curăță armele. Alții, fixează pur si simplu tavanul, stând întinși în paturi, o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
timp amănuntele ce dau de gol "surprizele", dar, în același timp, au nevoie de întuneric pentru a fi invizibili. Din nevăzut, un fascicul luminos explodează în noapte, inundând platoul și liziera pădurii într-o lumină albă, orbitoare. Un reflector! Toți încremenesc, preschimbați în umbre palpitând de emoție, unduind printre umbrele indiferente și reci ale copacilor. Cea mai mică mișcare îi poate da de gol pe toți și atunci adio atac surpriză. Din poziția în care se află, nemții au asupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
circulară, îi secționează laringele. Sângele țâșnește violent, ca dintr-o fântână arteziană. Nu se aude nici un strigăt, sau măcar suspin. Cu mâna dreaptă încleștată de gât, neamțul cade în genunchi. Pieptul lui se înclină încet. O ultimă zvâcnire și apoi încremenește pe zăpada inundată de sânge. Marius se întoarce către oamenii lui. Unul după altul aceștia răsar din întuneric. Fără o vorbă, locotenentul își reia locul în fruntea coloanei. Deodată, patru tunete aproape simultane sfâșie tăcerea și sfredelesc pădurea cu ecoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
runele SS pe portieră. Automobilul rulează cu viteză mică pe aleea flancată de molizi pitici, apoi stopează în scrâșnet ușor de frâne în fața peronului. Imediat, șoferul, o matahală cu grad de Scharführer133, iese afară și deschide iute portiera din spate. Încremenește într-o impecabilă poziție de drepți în fața pasagerului său. "Oh, Mein Gott134, un ștab cu grad înalt! Ce rahat mai vrea și ăsta să mănânce pe aici?" gândesc la unison cele două santinele atunci când văd însemnele argintii pe uniforma neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
scurte se ridică deasupra zgomotelor luptei. Din interior nu mai trage nimeni. Dar nu pentru mult timp. Împușcăturile reîncep, la fel de furioase. Prin zăpada înaltă, doi soldați nemți se apropie târâș de întăritură. Tirul celor dinăuntru se îndreaptă către ei. Unul încremenește, dar celălalt continuă să înainteze cu încăpățânare către mica fortificație. Ajuns în apropiere, soldatul scoate inelul care acționează detonatorul încărcăturii explozive, se ridică în picioare și năpustindu-se înainte reușește să arunce explozibilul prin ambrazură. Se trântește imediat la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
metalic. Se întoarce brusc pe burtă și durerea tocmai amorțită țâșnește fulgerător la suprafață. Își descarcă automatul către niște siluete întunecate. Trage orbește, fără speranța să nimerească pe cineva. Doi soldați în mantale lungi de iarnă sunt proiectați în perete. Încremenesc căzuți la podea, ghemuiți unul peste celălalt în poziția grotescă a morții. Pornește șchiopătând mai departe. Lovește cu piciorul ușa imediat următoare, care se sparge în mai multe bucăți. Din interior răsună o salvă furibundă. Prima rafală a lui Marius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
a încetat. Se înstăpânește o tăcere adâncă. Americanule, ia vezi ce-i cu ăla de geme. Eu merg la dom' locotenent să-i spun că aici jos am terminat. Iovuț se apleacă asupra rănitului. Îl întoarce cu fața în sus. Încremenește. Incapabil să scoată un sunet, își mușcă mereu buzele, nevenindu-i să creadă ce vede. Este Pătru, fratele lui mai mare. Are fața galbenă ca ceara, cu fruntea îmbrobonată. Abia mai suflă și printre buzele întredeschise se strecoară un fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
De pe clădire, mitralierele seceră fără încetare. În fața ripostei furibunde, elanul atacatorilor pare să șovăie. Trântiți la pământ, continuă să tragă dar împușcăturile lor nu au nici un efect. Carol ochește, trage, se ferește. Cei atinși de gloanțele lui se zvârcolesc ca să încremenească apoi acolo unde moartea îi găsise. În bătaia automatului lui Marius intră un grup de soldați germani care transportă o mitralieră. Apasă pe trăgaci. Doi cad, dar al treilea scapă și în spatele unei ridicături de pământ începe să împroaște clădirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
clipe valoarea eternității, dar n-am dat-o; imediat Însă mă rectific, gîndind că nici nu era nevoie, pentru că eternitatea de care vorbesc era cuprinsă În sinea acelei clipe fără să știm, că am rămas singuri, că anotimpul era ireal, Încremenit la fereastră, că a doua zi dimineața, doamna Carolina Pavel avea să-și scuture așternutul aplecată peste pervaz, liniștită, veselă ca Întotdeauna, fără să bănuiască măcar, că În casa ei, În noaptea abia trecută, una din nopțile rare ale lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ea În primul rînd - timpul obosit al acelei zile sau al acelor vremi... Domnul Pavel abia reușea să facă loc frazelor lui prin dislocările blocurilor de vorbire ale soției, așezate ca În construcții monumentale sau mai degrabă semănînd cu grohotișurile Încremenite de un miracol pe căderi În pantă. Simțea reușita lui ca pe o abilitate de gimnast sau de jongleur perfect care-și exersa talentul sau geniul cu un neasemuit aer de demnitate, ce zidărea asemenea solemnitate, prin nemișcarea ce și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
era și a lui. Seara Dumnezeirii care e a tuturora și care pentru noi, În alcătuirea noastră de atunci nu mai urma să se repete vreodată, căci timpul avea să sufle peste toți și toate: dacă puneai urechea Îl auzeai Încremenind, stingînd locuri, oameni, zvonuri, Întîmplări. Pomul de Crăciun se afla În camera de la față, parcă exilat În ipocrizia oficială a relațiilor, cu oamenii puterii locale, pomul se numea Pom de Iarnă, pe care și ei, aproape toți, Îl aveau Împodobit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
doar dulci suspine stinse, acompaniindu-se în șoaptă... Cânta cu o voce patetică și fără introduceri mulțime de șlagăre vechi, care-l făceau pe bunicul să ridice o mână spre cer... Sub razele asfințitului mâna lui arăta ca o cracă încremenită în timp... Mâna, mâna umană, mâna care poate, înaintea cuvântului, pipăise lucrurile, le adusese sub ochi, minunații ochi care le contemplaseră și care, violentați, le trimiseseră sub nas, nasul le mirosise, apoi le lăsase mai jos gurii, care le linsese
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
parcă bogate emanații hipnotice, și ași zice și fantastice viziuni hipnagogice, căci adormii, și înainte de a nu mai gândi că nu dorm, sub pleoapele închise, văzui stele multicolore explodând în cascade de lumini, văi amețitoare cu ape uriașe, valuri oceanice încremenite într-un îngheț cosmic, îmi apăru apoi silueta mamei scuturând și întinzînd rufe pe sârmă, viziune familiară și dulce, liniștită, eternizată parcă într-o lume în care nimeni nu moaie... Dar deja visam de mult și mă chinuia o sfâșietoare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Nu, deloc, cu nici un chip, nici o fată nu putea să justifice cum ajunsese ea într-o asemenea postură, de obicei ele sânt cel puțin două, de regulă un grup întreg, cu alt grup de bărbați... Dar una singură cu opt... Încremenii cu aparatul de ras în mână. Cum o fi fost? Au plecat împreună într-o excursie și ei au invitat-o... Și ea a acceptat... Așadar au mers în același tren, de-aici din Transilvania până pe litoral... Deci au fost
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ceea ce îmi relatase ea, mai pățise și după ce fusese dată afară din facultate (istoria cu albumul îmi revenea adesea în minte, deși explicațiile ei mi se păruseră absolut sincere). Fata asta ascunde ceva inavuabil, gândeam, și un fior rece îmi încremenea o clipă în suflet, când rămâneam singur. Gândul impur mă ducea la garajul lui Vintilă și trăiam pentru întîia oară o adâncă neliniște. Dacă, îmi spuneam, întîmplarea, care nu încetează să joace adesea un rol catastrofic în viața noastră, m-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
două ore și începu să se uite prin odaie ca și când n-ar fi știut unde se află. Apoi deodată își dădu seama, descoperi unde se afia acel lucru neliniștitor; dădu pledul la o parte, își duse palmele sub pântec și încremeni astfel la pîndă: da, acolo, era! Dar se liniști: "Tu ai mîncat?", zise. "Da!" "Toarnă-mi un pahar, te rog frumos." Dar nu putu să-l bea, își mușcă buzele, puse paharul pe noptieră și se zvârcoli, se făcu covrig
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]