2,268 matches
-
spital, azi, la contravizită... Minți! Azi n-ai fost la contravizită! îi strig eu, întinzîndu-i o cursă. De unde știi? Cine-i de gardă azi? Doamna Teodoru. Soția lui Teodoru, inginerul-șef al Zonei Întîi de la noi, spun eu. Livia se încruntă, făcînd un gest scurt, prin care vrea să-și muște colțul buzei de jos. Da. Și ce-i cu asta? mă întreabă. Eu lucrez tot în Zona Întîi, știai? Nu mi-a spus... Dar ce ți-a spus? Că..., începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Bucură-te de Paris, așa cum te-ai bucurat până acum de viață, cu noblețe și mândrie. Nu fuma prea mult. Țigările revin cam prea des în scrisori și tu ești singură acolo. Trebuie să te păstrezi sănătoasă și sobră. Nu încrunta sprâncenele, nu zbârci fruntea în enervare și nici nu lăsa colțul gurei spre stânga ca’n clipele de vină și de danse devant le miroir. Nu rupe de tot cu trecutul, cum scrii că ai impresia că ți s’a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Becky, murmur solemn. Eu, Rebecca, te iau pe tine, Luke. Cuvintele astea arhicunoscute parcă te iau cu fiori pe șira spinării, nu-i așa? — Să-ți fiu... să-mi fii... soț legiuit. La bine, în bogăție... Mă opresc și mă încrunt, confuză. Parcă nu sună bine. Oricum, o să învăț cuvintele atunci, când se apropie momentul. Ideea e că jurămintele sunt ceea ce contează, nu altceva. Nu trebuie să sărim calul. E de ajuns o ceremonie simplă și elegantă. Fără agitație inutilă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a fost o scorpie cu mine din prima secundă în care ne-am întâlnit. Nu mare lucru. — Ei, chestii vechi, spun în cele din urmă. Știi cu cine e logodită? Cu Peter Blake. Moștenitorul unei averi uriașe. — Nu înțeleg. Mă încrunt, nedumerită. Parcă se măritase anul trecut cu un englez. Ed... și nu mai știu cum... — Așa e! Doar că nu e chiar așa. Uf, Dumnezeule, nu știi povestea? Doi clienți se plimbă prin raionul de shopping personalizat, iar Erin își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în trei zile. Bine, era pe o plajă, așa că situația era puțin alta... — Ce vrei să spui, că ai vorbit la Plaza? Mă răsucesc pe scaun. Elinor, nunta mea va avea loc în Oxshott. Știi foarte bine. — Oxshott? Robyn se încruntă iar. Unde-i asta? Mai spre nord? — Nu ai stabilit nimic încă, spune Elinor imperturbabilă. Un aranjament temporar, care poate fi anulat cu ușurință. — Ba nu e nici un aranjament temporar! O fixez cu furie. Și nu poate fi anulat! — Știți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Plaza... când ar vedea cât de fabulos va fi totul... cât de luxos... cât de strălucitor... O, Doamne. Nu pot suporta gândul de a renunța definitiv la toate astea. Cel puțin, nu încă. Când ajung acasă, Luke e la masă, încruntat deasupra unor hârtii. — Ai venit mai devreme! spun, încântată. — Trebuie să mă uit peste niște chestii, spune el. M-am gândit că aici o să găsesc liniștea de care am nevoie pentru asta. — Am înțeles. Mă apropii și văd că toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îndatoririle de cavaler de onoare! — Sper din suflet că nu! spune Michael. Apropo, la petrecerea de logodnă am avut o mică nedumerire, vorbind cu diverse persoane. Unde faceți nunta până la urmă, în Anglia sau la New York? — La New York, spune Luke, încruntându-se vag. Parcă am hotărât, nu, Becky? Am și uitat să te întreb cum a primit mama ta vestea. — Ăă... trag de timp, înfășurându-mi fularul în jurul gâtului. Nu pot să le spun adevărul. Nu pot să recunosc că mami
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îmi împrăștie gândurile și ridic privirea tulburată. Stă în ușile glisante dinspre verandă, cu o față de masă în mână. Becky, te caută cineva la telefon! — A. OK. Cine e? — Robin, sau cam așa, spune mami. Bună, Tom, dragule! — Robin? Mă încrunt nedumerită și pornesc spre casă. Robin și mai cum? Nu cred că știu nici un Robin. În afară de Robin Anderson care lucra la Investment Monthly, dar nu pot spune că l-am cunoscut prea bine... — Din păcate, nu am înțeles numele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
întrebare. Robyn... — Tocmai vin de la un prânz de mulțumire pe care mi l-a oferit doamna Herman Winkler la Carlton. Ce nuntă de vis! Mirele i-a făcut cadou miresei, la altar, un pui de schnautzer! Atât de drăgălaș... Se încruntă ușor. Unde naiba voiam să ajung? A, da! Ghici! Fiica și ginerele ei tocmai au plecat în Anglia în luna de miere! I-am zis, cine știe, poate dați nas în nas cu Becky Bloomwood! — Robyn, trebuie neapărat să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de nuntă, spune. Pune cutiile pe masă și îmi zâmbește cu gura până la urechi. Ne apropiem cu pași repezi! Da! Da, așa e! Încerc să râd, dar nu prea reușesc. — Ei, alt toaster... dar, de data asta, de la Bloomingdales. Se încruntă. Becky, câte liste de cadouri avem? Nu știu. Câteva. — Credeam că ideea de la care a plecat chestia asta cu lista era tocmai ca respectivii să nu se trezească invadați de toastere. — Nu sunt numai toastere! Arăt spre cutie. Ăsta e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Atlanta, spune Amy, examinându-și încântată reflexia în oglindă. Vrem să începem o viață nouă împreună, și William i-a rugat pe cei de la firmă să-l transfere. Așa, discret. Nu vrem să ne trezim cu hoașca după noi. Se încruntă. Nu, parcă asta îmi place mai tare. Se mai apleacă puțin, iar eu îngheț. Ia stai așa. Ce are la gât, un pandantiv? Un pandantiv cu... ce e piatra aia verde, smarald? — Amy, trebuie să dau un telefon, zic grăbită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pare ție, foarte important, zic disperată. Dar haide să privim lucrurile în perspectivă. La urma urmei, e doar o simplă nuntă. Dacă o compari, de pildă, cu cine știe ce tratat cu nu știu ce țară... — Nu despre nuntă doresc să vorbim. Elinor se încruntă. Ci despre Luke. — Despre Luke? Mă uit la ea surprinsă. Ce anume am avea de discutat despre el? Ai... vorbit cu el? Cât am fost în Elveția, am primit mai multe mesaje destul de neliniștitoare de la el. Și ieri am primit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Tu de ce crezi? îi răspund, fără să-mi pot reprima sarcasmul din glas. — Muncește foarte mult, spune Elinor. Poate prea mult. — Nu e vorba de cât muncește! zic, fără să mă pot opri. E vorba de tine! — De mine? Se încruntă. Da, de tine! De felul în care te-ai purtat cu el! Se lasă o tăcere lungă. Apoi Elinor spune: — Ce vrei să spui? Pare surprinsă la modul cel mai sincer. O, Doamne! E posibil, oare, să fie chiar atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
au lăsat să intru la propria mea petrecere... ai încercat să mă faci să semnez un contract prenupțial... nu ești niciodată amabilă cu mine... — Îmi pare rău pentru incidentul de la petrecere. A fost greșeala firmei care a organizat petrecerea. Se încruntă vag. Însă n-am înțeles niciodată obiecțiile tale cu privire la semnarea unui contract prenupțial. Nimeni n-ar trebui să se căsătorească fără așa ceva. Se uită pe geam. Am ajuns. Mașina oprește și șoferul vine să ne deschidă portiera. Elinor mă privește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fiu, cred că la ora asta nu mă mai interesează nici o superstiție. Ce vrei să spui? — Ei... nimic. Număr până la cinci, adunându-mi curajul, după care spun: Ai auzit că avionul alor tăi are întârziere? — Da, am auzit. Luke se încruntă. Ai vorbit cu ei? Știu când ajung? A, curând, cred, zic vag. Nu-ți face griji, au zis că în mod sigur o să fie lângă tine când pornești spre altar. Ceea ce e perfect adevărat. Într-un fel. Luke nu știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ani împreună. Am trăit împreună și am fost un cuplu de succes. Dar acum simt că știu despre el mai multe decât am știut vreodată. — Mă tot gândesc la discuția aia pe care am avut-o cu mama, zice, privind încruntat în pahar. În Rainbow Room. — Da? spun ușor panicată. La ce anume? — Nu știu de ce, dar nu înțeleg deloc. Ce nu-nțelegi? spun după o pauză. — Nu mi-a mai vorbit niciodată așa. Parcă nu s-a întâmplat în realitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
au venit tuturor invitaților pe care îi cunoaștem. Adică destul de rapid. În cele din urmă, ne apropiem de masa din capătul sălii și o întrerupem pe Elinor cât putem de discret. — Mamă, trebuie să plecăm, zice Luke. — Acum? Elinor se încruntă. E prea devreme. — Ei... noi plecăm. — Îți mulțumim pentru o nuntă minunată, spun extrem de sinceră. A fost nemaipomenit. Toată lumea mi-a zis asta. Mă aplec și o sărut. La revedere. De ce oare am sentimentul straniu că n-am s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mea personală, filmam dintr-o lojă laterală când scena, când publicul, pentru a vedea reacțiile. Actul III: intră minerii pe scenă. „Uitasem“ să-i spun acest detaliu președintelui În drumul „salvator“ spre Otopeni. Îl văd În loja prezidențială cum se Încruntă și Încerc să-i descifrez mai bine grimasele. Cadrez gros-plan pe el. Vedeam În detaliu ceva nou, nu știam că poate să se și Încrunte, Îl credeam etern zâmbitor. Dar mă Înșelasem. Era regele Claudius din Hamlet, privind piesa În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
acest detaliu președintelui În drumul „salvator“ spre Otopeni. Îl văd În loja prezidențială cum se Încruntă și Încerc să-i descifrez mai bine grimasele. Cadrez gros-plan pe el. Vedeam În detaliu ceva nou, nu știam că poate să se și Încrunte, Îl credeam etern zâmbitor. Dar mă Înșelasem. Era regele Claudius din Hamlet, privind piesa În piesă. La pauza dintre actele III și IV, Iliescu ne trimite vorbă că vrea să plece, sub pretextul că e obosit, că mâine are o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
acesta era prenumele cunștinței mele) spera să ajungă Într-o bună zi În Statele Unite ca să asiste la vreo două electrocutări; În inocența lui, a derivat din acest cuvânt, adjectivul nehotărât „cutare“, Învățat de la un văr care fusese În America, și, Încruntându-se puțin Îngrijorat și melancolic, Dietrich se Întreba dacă o fi adevărat că, În timpul reprezentației, din orificiile naturale ale corpului ies niște senzaționali norișori de fum. La cea de-a treia și ultima Întâlnire a noastră (Încă mai erau câteva
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și-și blastămă cumplita soartă ce i-a aruncat în lanțurile robiei. Să se mângâie, să se mângâie. Curând-curând își vor afla odihna, îi asigură Ștefan cu blândețe. Cad la picioarele Măriei tale și se milogesc de îndurare... Îndurare?! se încruntă Ștefan ridicând glasul. Au uitat ce cumplit mi-au măcelărit țara?! Au pricinuit multă moarte și multă pagubă! Să plătească! Totul se plătește! Pașalele plătesc strașnică răscumpărare: o mie de galbeni pe cap de pașă, aruncă bomba vistiernicul Juga, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întrerupe Țamblac cu un zâmbet ironic. Îi cunosc bine. Aceste "Mari Puteri" nu-s decât niște gogoașe umflate cu vânt. Ia înțeapă-le! Ai să vezi că numaidecât fac pfff... Gura-i mare la ei, adaugă el și apoi tace încruntându-se, bântuit de amintiri. Turcii, reia el, băteau la porțile Constantinopolului... Doamne! Cât s-a rugat de ei Împăratul Constantin: "Salvați-ne, pentru numele Mântuitorului, că aceluiași Dumnezeu ne rugăm!" a strigat el. A pus la cale unificarea celor două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sminteală: drumurile-s sigure, vămile după pravilă, și negoțul cinstit"! Mi-am pus obrazul!... Și iată! Măria ta! intră Mihail spăsit, ploconit. Poruncit-am să fie stârpiți tâlharii din Țara Moldovei?!?! Da au ba?! exclamă sever Ștefan. Și când se încruntă Măria sa... Tăutu îi sare în ajutor, cu glas moale: În vreme de zurbă, tâlharii scot capul... Scot capul... se agață Mihail de colacul de salvare, îngânând abia. Și paloș n-ai să li-l retezi?! Am lanțuri! ridică Mihail capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îngânând abia. Și paloș n-ai să li-l retezi?! Am lanțuri! ridică Mihail capul, cutezător. Aaa! se luminează Ștefan. I-ai cetluit... Zi așa, spătare, o moaie el și-l bate pe umăr să-l îmbuneze, dar imediat se încruntă. Parcă totuși poruncisem "să fie stârpiți!"... Stârpiți vor fi! strigă Mihail cu mâna pe inimă ca un jurământ. E cu omor?! Cu omor! Tâlharii să fie atârnați la porțile Cetății! poruncește crunt. Neguțătorilor să le fie înturnată paguba din vistieria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pricina cu porcul lui moș Bodrângă care a rupt gardul țaței Safta?! Pârcălab n-au?! întreabă Ștefan cu gura plină, mestecând. Păi... aiasta-i pricina: dumnealui pârcălabul Agapie a făcut județ cu strâmbătate. "S-a vândut" stăruie moșneagul. Ștefan se încruntă: Agapie?! El zice că Agapie s-a mânjit de la boier Chiriță și le-au hrăpit obștei broscăuțenilor, pășunea dreapta lor ocină dobândită cu hrisov bun de la Domnul Alexandru, bunicul Măriei tale, pentru că au luptat bine la Marienburg, când moldovenii i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]