2,340 matches
-
mort nu coincide aproape niciodată cu cea acordată lui de rudele de sânge, spre exemplu. Copilul ăsta trebuie urmărit mai de aproape. Acum Zare scrie cifra patru și se străduiește să dea impresia că-l scrie pe șase. Mușu privește Încruntat spre mâinile lui Zare. Profesorul spune: — În această vară am participat, Împreună cu alți profesori de istorie și cu specialiști În arheologie de la București, la dezgroparea unui tezaur aflat Într-un astfel de tumul În Dobrogea. Vă interesează să vă spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
pot eu lăuda că sunt un creștin veritabil? într-o noapte, m-am visat discutând cu... doctorul Luca. Spunea că lumea se împarte în bolnavi declarați și bolnavi nedeclarați. "Lasă asta ― i-am zis ―, vrei să te sinucizi?" S-a încruntat și m-a măsurat din cap până la picioare. Ce-mi păsa mie? Apoi, a izbucnit într-un râs răutăcios. "Ce știi despre deșerturi?" m-a apostrofat, rânjind. Nu-mi mai aduc aminte ce i-am răspuns, dar, probabil, m-am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
eram îmbrăcat ca în Lisa. Și cum domnul Iftodiu se uita la oameni fără să-i vadă, neapărat, n-avea cum să bănuiască, probabil, că nu eram inițiat, precum ceilalți, din familie, în tainele limbii franceze. De aceea s-a încruntat când s-a lămurit că nu reușeam deloc să nimeresc pronunția exactă a articolului "le", zicând ba "le", ba "lio", spre hazul colegilor mei. Scena era, probabil, într-adevăr, comică. Un mic "barbar" se chinuia în fața unor fii de patricieni
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
satisacție și o voce care spune: A fost într-adevăr o seară foarte plăcută. Toate capetele se întorc. A vorbit Tabitha. — E minunat să mai ieși din casă și să te plimbi. Nici nu vă închipuiți. Numai că...Tabitha se încruntă și fața ei capătă o expresie mâhnită, rătăcită. Numai că... mă gândeam cât de minunat ar fi fost dacă în seara asta ar fi fost și Godfrey aici. Se lasă o lungă tăcere, spulberată în cele din urmă de Lawrence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
afișeze o sinceritate jovială: — Așa este, așa este. — Ținea tare mult la Mortimer. Morty era categoric fratele lui preferat. Mi-a spus-o de multe ori. Îl prefera de departe pe Mortimer lui Lawrence. Era foarte ferm în privința asta. Se încruntă din nou și privește în jurul mesei. Mă întreb de ce. Nu răspunde nimeni. Nimeni nu-i întoarce privirea. — Probabil pentru că... Probabil pentru că știa... că Mortimer nu intenționa să-l omoare. Observă fețele rudelor ei, ca și cum ar fi căutat confirmarea spuselor ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vizitat? Ea îl privi fără nici o expresie. — Pe mine? — Pyles a spus că a fost cineva la tine acum câteva minute. — Nu, s-a înșelat. Total. — Înțeleg. Mortimer respiră adânc și dădu să iasă, când ceva îl reținu; se întoarse încruntându-se. Mi se pare mie, spuse el, sau e aici un miros deosebit? — Iasomie, spuse Tabitha, zâmbindu-i pentru prima dată. Nu e minunat? 3 Iuri era singurul și unicul meu erou pe vremea aceea. Părinții mei păstrau toate fotografiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
scos din pungă și am deschis repede la o pagină din mijloc. Când am găsit ce căutam, am zâmbit în sinea mea și am început să citesc: la început fără prea mult interes, dar apoi, după câteva rânduri, m-am încruntat și în memoria mea a vibrat parcă ceva.M-am dus în dormitorul de rezervă, cel pe care-l foloseam ca birou (cel în care nu intram niciodată) și m-am întors cu o cutie mare plină cu tăieturi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și am extras-o din cutie cu un mic strigăt victorios. Era triumful memoriei mele, printre altele. Am pus ziarul pe masă, deschis la pagina respectivă, am așezat lângă el tăietura și am citit cu atenție ambele articole. M-am încruntat și mai tare. Când Fiona intră cu una din plante, spuse: — N-aș refuza ceva de băut. — Scuză-mă. Desigur. Mă uitam puțin pe rubrica asta. Ce părere ai? Când văzu că mă uitam în ziarul ei, Fiona se apără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
unei actrițe, pe nume Shirley Eaton. Și un timp în limbă după ea. Dormeam cu fotografia sub pernă, dacă poți crede una ca asta. Desigur, eram foarte tânăr. Dar ciudățenia este că... — ...semăn leit cu ea? — Da, chiar semeni. Se încruntă. Ți-a mai spus cineva asta? — Nu, dar am presimțit că o să mi-o spui. Și acum voi avea probabil onoarea de te ajuta să-ți trăiești fanteziile copilăriei. Roddy nu-i răspunse și ea continuă să privească drept înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe o jignire, spuse Roddy. Pretutindeni în lume, oamenii au gusturi diferite. Până la urmă, e o chestie subiectivă. — După tot ce-ai spus noaptea trecută... — Dar nu-ți văzusem lucrările. După cum te străduiai și tu să-mi comunici. Phoebe se încruntă și rosti sec: — E o glumă? — Draga mea, spuse el, galeria Narcissus are o reputație internațională. Cred că glumești dacă presupui că vreuna din aceste... mâzgălituri școlărești și-ar putea găsi vreodată locul în ea. — Înțeleg. Se uită pe fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spuse ea. De ce râdeți? Citește asta, spuse Graham, întinzându-i ziarul și căznindu-se să vorbească printre hohotele de râs care-l sufocau. Citește un pic cronica lui Michael. — Ce-i cu ea? spuse Joan, aruncându-și privirea peste ea, încruntându-se în încercarea de a nu zâmbi. — Ultimul cuvânt, spuse Graham, care deja își pierduse răsuflarea. Uite-te la ultimul cuvânt. Joan se uită la ultimul cuvânt, dar tot nu putea dezlega misterul. Își plimbă privirea de la mine la Graham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de exemplu, șomajul, continuă Henry. Când ai văzut ultima dată un titlu despre șomaj? Nimănui nu-i mai pasă. — Știu; toate astea sunt foarte încurajatoare, bătrâne. Dar ceea ce vreau eu este o garanție concretă... — Sigur că vrei, sigur. Henry se încruntă și se concentră asupra chestiunii la zi, cazul unui ziarist britanic recent închis în Bagdad pe baza acuzațiilor spionaj. Îți înțeleg perfect punctul de vedere. Tu și Mark vreți să vă protejați investițiile. Înțeleg asta. — Nu e vorba doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a părăsit inspirația. — O, ce păcat! Dar nu-i nimic, sunt sigură că va reveni. Sper că ți-ai făcut deja un nume în lumea literară... — Vedeți, sunt câțiva ani de când... — Ai cunoscuți în grupul Bloomsbury, de pildă? Michael se încruntă. — Grupul... Bloomsbury? — Spre regretul meu, n-am mai corespondat de câțiva ani, dar Virginia și cu mine am fost foarte apropiate o vreme. Și draga de Winfred, desigur. Winfred Holtby. Îi cunoști opera? — Da... Dacă te ajută cu ceva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lăsat? — Cred că în sala de biliard. Am făcut câteva partide cu Roddy înainte să veniți voi. Mă duc să-l aduc.Trebuia să rezolvăm treaba asta fără întârziere. Ieși agale, lăsându-i pe Michael și pe Thomas să se încrunte în tăcere unul la celălalt. Între timp, domnul Sloane începu să facă pași-pași prin cameră și Tabitha continua să tricoteze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În scurt timp, fredona pentru sine o melodie - vag identificabilă după câteva măsuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
priviri îngrijorate. Hilary îngenunchie lângă mătușa ei și începu să vorbească foarte rar și deslușit. — Mătușică, Mortimer nu mai e printre noi. A murit, alaltăieri. De aceea suntem aici, îți amintești? Am venit să auzim citirea testamentului lui. Tabitha se încruntă. — Ba nu, cred că te înșeli, draga mea. Sunt sigură că era Morty. Dar recunosc că nu arăta prea bine - era foarte obosit, răsufla greu și dacă stau să mă gândesc, avea sânge peste tot pe haine - dar nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Roddy zăcea în vârful patului, gol și nemișcat. Fusese acoperit din creștet până în tălpi cu vopsea aurie și era probabil mort de două, trei ore. — Presupun că s-a sufocat, spuse Phoebe. Vopsit până a murit: era de bănuit. Se încruntă. Nu e și asta dintr-un film? — Shirley Eaton în Goldfinger, spuse Michael. Mortimer și-a făcut cu siguranță temele. — Nu înțeleg cum a luat cheia. A fost în buzunarul pantalonilor mei toată noaptea. Numai dacă nu avea un duplicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zi urâtă! oftează. Dar n-a fost urâtă de la început. Nu, la început... Soarele a strălucit, au picurat streșinile, oamenii au răzuit gheața de pe crucea din curtea mitropoliei, sloiurile s-au topit la marginea trotuarelor, abia după amiază s-a încruntat, acum ce-i de făcut? Să-mi treacă, mai repede odată! Să-mi treacă! Și de ce atâta grabă? Mă doare. Altfel de cum îi doare pe toți? Altfel, pentru că durerea e altfel pentru fiecare, durerea de a fi, de a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Maicii Domnului sfârâie și din întuneric apare nasul Născătoarei. În cămăruța lui, părintele Ieronim stă singur la masă cum îi e obiceiul, cu o strachină de pesmeți și un degetar de vin. Părintele își pune un deget pe buze și încruntă sprânceana dreaptă. Apoi întinde mâna, apucă un pesmet și începe să ronțăie hotărât, cu meșteșug. Apoi soarbe și din păhăruțul cu vin. Pe cățel l-a botezat Mureș. Jos la rădăcina carpenului Mureș îl așteaptă, cu ochii lui de câine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Toader - fecior frumos, cu părul blond, ochii albaștri, mustăcioara lui - spicul grâului, fața lui ca spuma laptelui, de statură mijlocie, se pricopsise cu o femeie mai în vârstă decât el, mai înaltă, mai grasă, cu o față lungă, neagră și încruntată la figură, de-ți venea să tot fugi de ea. Cu alte cuvinte mânca pui cu tot cu pene. Dar ce să-i faci, dacă are boi și vaci ... Mai e și singură la părinți, ca Fecioara între sfinți. Și hectare șaisprezece
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
pe altcineva. Era conștient că e respectat de toți pentru chestia asta. Da’ Macomber ăsta era totuși mai ciudat. Cât despre nevastă-sa, ei, da, nevastă-sa... Oricum, el lăsase baltă toată povestea. Se-ntoarse și Îi privi. Macomber era Încruntat și furios. Margot Îi zâmbi. Părea mai tânără azi, avea un aer mai inocent și mai proaspăt, nu era atât de artificial de frumoasă. „Cine știe ce-o mai fi și-n sufletul ei“, se gândi. Nu vorbise mult noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
după alta. Începeau a doua zi, la șapte dimineața. Începură să urce dealul spre oraș. Tânărul domn o luase În față. Era destul de departe. Peduzzi Îl strigă: — Auzi, caro, Îmi dai cinci lire pentru toată treaba? — Pentru azi? Întrebă tânărul, Încruntându-se. — Nu, nu pentru azi. Mi-i dai de azi pentru mâine. Ca să iau eu tot. Pane, salami, formaggio, bunătăți pentru toți trei. Tu, eu și signora. Momeli, o să iau și niște fâțe, nu doar viermi. Poate-mi ajung și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a lui Valerius. — Teriac... și încă ceva, și sunătoare. Sunătoarea aduce lumina, știi? — Nu. Dar știu alte lucruri care aduc lumina. În clipa aceea rănitul deschise ochii. Îi aruncă lui Valerius o privire ce părea că vine de departe. Își încruntă ușor fruntea. — El are grijă de tine, zise fata, punându-i mâna pe frunte. Stai liniștit, te-a vindecat... O să trăiești. Rănitul continua să-l fixeze pe Valerius. — Gladiator... tu... Valerius clătină din cap. — Nu sunt gladiator. Sunt cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plătește foarte puțin. Și totuși, își vinde vasele chiar și la Roma. E bogat, adăugă cu ranchiună. Dar măcar nu sunt sclav. Valerius rupse o bucată de pâine și i-o întinse lui Lurr. Bărbatul văzu gestul lui și se încruntă. — Pâine... Eu nu dau pâinea animalelor! — Eu împart totul cu el. Valerius se revăzu pe sine și pe Velunda în pădure, în ziua aceea de demult, aplecați deasupra puiului de lup. Ea îl învățase cum să scoată din șoldul animalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Primus, din Tolosa. Îl cunoști? — L-am întâlnit în Gallia și știu că-l respectă pe Vespasianus. Cred că Antonius Primus este adeptul cultului lui Mithra, ca mulți componenți ai armatei staționate pe Danubius. — Adepții cultului lui Mithra... - Vitellius se încruntă. Mă tem de ei... Cineva mi-a vorbit despre cultul ăsta. Prin riturile lor, adepții își asigură protecția zeului. Se spune că vitejia lor în luptă e nemaipomenită... că luptă în numele dreptății și cu speranța de a ajunge nemuritori. Mithra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
știu, oftă Valerius. Ausper e un prezicător puternic și îl urăște pe Vitellius. Eu cred că... Ezită, încercând să-și limpezească gândurile. Dacă l-a trimis la Velunda... Poate că asta are legătură cu destinul nostru. — Nu înțeleg. Valerius se încruntă. — Nici eu. De unde să știu ce-i în mintea lui Ausper? Nu știu nici măcar dacă e om sau fantomă... sau o ființă nemuritoare care trece de la o reîncarnare la alta - și în toate este mag. — Dar ai auzit și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]