KorAP: Find »[drukola/base=încuia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...100 >

2,497 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

am dat la o parte, lăsând-o pe Lorraine să intre prima. Ca răspuns la gestul meu, ea își roti ochii în cap, apoi scoase un fluierat ușor, dându-mi de înțeles că locul i se pare o cocină. Am încuiat ușa, am despachetat peruca și i-am dat-o. — Poftim. Dezbracă-te și pune-ți chestia asta. Lorraine îmi oferi un număr de striptease stupid. Își trânti cu zgomot pantofii, apoi își agăță și mai rău ciorapii în timp ce și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Madeleine îmi spunea că avea să lipsească ceva timp, iar Martha nu se întorcea de la serviciu înainte de ora șase. Emmett era singurul care îmi putea da planul peste cap. Am traversat strada și am inspectat împrejurimile. Ușa de la intrare era încuiată, ferestrele laterale erau zăvorâte. Ori sunam la ușă, ori intram prin efracție. Apoi am auzit zgomot de pași de partea cealaltă a geamului și am văzut o siluetă încețoșată și albicioasă îndreptându-se spre sufragerie. Peste câteva secunde zgomotul scos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

să faci tu o sculptură mare, dacă o să ai energia necesară”. Nu, nu aveam această energie. M-am dus să-l rog pe meșterul cioplitor de cruci să mă primească înapoi. Am rămas mirat găsind poarta încuiată; meșterul n-o încuia niciodată, ca să nu-și alunge clienții grăbiți. Am bătut până a venit o femeie în vârstă care șchiopăta foarte tare. O mai văzusem pe-acolo, dar foarte rar. Era mama lui. Mi-a explicat că meșterul murise, răpus de boala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
îngrijesc de resturile celeilalte. Omul trebuie să treacă uneori ca un lup prin frunze. Să nu lase urme. Prea multe urme încep să miroasă a trecut. Nu-mi aduc aminte cum am plecat, în ce moment, și dacă măcar am încuiat ușa în urma mea. De fapt, de ce s-o fi încuiat? Hârtiile pătate de muște și singurătatea plină de pureci în care trăisem nu puteau să tenteze pe nimeni. Fiecare are propria sa singurătate, nu e nevoie s-o ia de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
un lup prin frunze. Să nu lase urme. Prea multe urme încep să miroasă a trecut. Nu-mi aduc aminte cum am plecat, în ce moment, și dacă măcar am încuiat ușa în urma mea. De fapt, de ce s-o fi încuiat? Hârtiile pătate de muște și singurătatea plină de pureci în care trăisem nu puteau să tenteze pe nimeni. Fiecare are propria sa singurătate, nu e nevoie s-o ia de la altul. 7 Faptul că era o zi frumoasă, de început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
această temă. După câteva clipe de chibzuință, se hotărî să mă lase să-mi petrec noaptea în ghereta lui. Oricum, era ora ca el să se retragă. Poate că o să reușești totuși să dormi, mi-a zis, și a plecat încuind ușa de la care pornea coridorul. În gheretă nu se găsea decât un scaun fără spătar. Cu capul sprijinit de masă, m-am chinuit toată noaptea încercând în zadar să adorm. De aceea, a doua zi m-am grăbit să zic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să se vadă înlocuit cu alții. Se învârtea ca un câine credincios în jurul ei, gata să se târască în patru labe dacă i-ar fi cerut, dar îndată ce mirosea că Moașa avea chef să-l înșele, turba. Ieșea din arhivă, încuia ușa și patrula pe coridorul unde se afla camera Moașei. Se agita ridicol și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzând-o pe Moașa, vom asista

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
încheiate și m-aș pregăti de călătorie, iertându-i pe toți, uitându-i și lăsându-i și pe ei să mă uite”... M-am gândit să-mi fac de lucru pe la laborator, poate o întâlneam pe Laura. Dar ușa era încuiată și în zadar m-am învârtit o vreme pe-acolo. Revenind, am auzit râsete și glasul Călugărului care, beat și cu mâncărime de limbă, le povestea bătrânilor un vis. — Ce vă holbați la mine? Chiar așa am visat, că trăiam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
jucau în gură? Adevărul vârstei lor bătrânii îl știau foarte bine, îl simțeau în oase, nu aveau nevoie să-l audă strigat. Laura nu venise la înmormântare. Când s-a terminat ceremonia, m-am hotărât s-o caut. Laboratorul fiind încuiat, m-am mai învârtit pe-acolo, până când, spre surpriza mea, la capătul unui coridor în care nu ajunsesem niciodată până atunci, am zărit pe o ușă masivă, mâncată de carii, un carton: „Intrarea interzisă”. Diavolul rni-a șoptit să nu țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
coridor în care nu ajunsesem niciodată până atunci, am zărit pe o ușă masivă, mâncată de carii, un carton: „Intrarea interzisă”. Diavolul rni-a șoptit să nu țin seama de interdicție. Când am încercat ușa, am constatat, mirat, că nu era încuiată. A scârțâit prelung și s-a deschis. M-am pomenit într-un alt coridor, cufundat în semiobscuritate. La un cot al acestui coridor, m-am izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var: „Magazie”. A trebuit s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
femeie în care am recunoscut-o pe femeia mutilată de tren. Avea un singur braț întreg, celălalt fiind ascuns sub o eșarfă neagră. După ce-a lăsat florile pe masă, a scos o cheie, a deschis ușa restaurantului, care era încuiată, și mi-a făcut semn s-o urmez. Am mers după ea, pe o cărare subțire, foarte subțire, până ce m-am pomenit pe țărm, între stâncile de marmură. Acolo femeia a dispărut. Se înnorase și marea începuse să fiarbă. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe deasupra e capabil de multe. În orice caz, pe la trei-patru dupăamiază, la scurtă vreme după ce Laura pornise să înoate în larg, se hotărâse și portarul să facă o baie. El care nu-și părăsea niciodată ghereta în timpul zilei și-a încuiat-o și s-a dus în larg. „Când s-a mai pomenit așa ceva? se mira Domnul Andrei. Nici măcar duminica. Nu se spală niciodată, e un împuțit. Și tocmai atunci l-a apucat. Dacă nu cumva - și Domnul Andrei coborî și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
capitularea. Atât. În zadar înghițeam somnifere ca să pot adormi și visam că într-o bună zi, sculându-mă, îi voi vedea pe toți îngenuncheați pe coridoare, așteptând să trec printre ei și să-i iert. Mă mințeam. Nu puteam să încui ușa, să zic „nu mă interesează, domnilor, muriți liniștiți, lăsați vorbă să mă cheme cineva când ați murit toți, ca să vă cioplesc pietrele funerare”. Trebuia să cedez și eram furios. Aceasta era ironia sorții care a pus la un loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și puțin mai devreme... Strigoii amintirilor ieșiseră dintre stânci și dansau în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își arunca umbra peste mese ciorile țipau ca papagalii: „E un cerb! E un cerb!” Când am încercat s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

Noi, fetele, ce facem? Putem avea un viitor strălucit.... Într-o zi în oraș îi văzui pe Angi și pe Amélie la braț. Îi urmării până când o conduse la ea la bloc. Atunci fu atâta durere în mine, încât mă încuiai la mine în cameră și nu vrui cu nici un chip să mai vorbesc, cu nimeni. Nu-mi păsa că poate el căutase în Amèlie un mijloc de a se consola, nu-mi păsa de nimic. Iar când Angi adormi la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
nu dormea. Lumina lămpii îi descria umbre ciudate pe față. Stătea lungit în pat, cu un picior îndoit în sus și cu mâna sub cap. Ținea în cealaltă mână o carte. Nu spuse nimic, însă mă privi întrebător, sfidător parcă. Încuiai ușa și ocolii patul până ajunsei in partea lui. Mă așezai jos. Îl privi o clipă, apoi luai cartea și o pusei pe noptieră. El rămase cu mâna în poziție ca și cum ar fi ținut cartea și mă țintui cu privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
ca lumea. Se poartă foarte frumos și mă ia punându-mă în fotoliu. Uite aici cheile de la mașină. Condu cu atenție. Îl privesc stupefiată. Ah! Și nu uita, se întoarce de la ușă, ne mai vedem noi! îmi face cu ochiul. Încui grăbită ușa, pun mâna pe un cuțit și încep să bocesc. De pe fereastră, mă privește trist și pleacă. Următoarea dată când ne vedem, dau peste el întâmplător (renunțasem la caz) într-un raid în căutare de droguri. Toți plecaseră, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
tare în pelvis. Nu pierd timpul, pun mâna pe o sculptură de lemn și nu mă opresc până nu-l las lat. Singura lui șansă este că a fost ceva curat și tandru. Mă îndrept spre ieșire, însă ușa e încuiată, la ferestre sunt gratii, mă grăbesc naibii spre pistol, însă nu știu cum se face că tipul a și pus mâna pe el. Cât de repede pot (căci știu că nu va ezita) mă feresc. Poți fi liniștită. Te iert. Eu trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
uite la mine chestie ce mi s-a părut așa, mai suspect, eu m-am uitat la el. Și am văzut în ce birou a intrat. Și când toate birourile s-au închis și el a rămas acolo, am intrat, încuiat ușa și aruncat cheia de la etaj înainte să-și vină în fire. Vezi ce faci! Hei! Scuză-mă că te întrerup. Sunt Olimpia. O.K. Olimpia, ce fu asta? Și ai face bine să-mi explici cât mai repede. Deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
atenueze. După ce plecăm de la cafenea, alegem melodiile pe CD și cu ocazia asta mai vorbim. Mergem la o cabană, izolată de celelalte, la o altitudine destul de ridicată. Mă întreabă dacă nu mi-ar place un jacuzzi. Așa că merg în baie, încui ușa și mă relaxez vreo jumătate de oră. Îmi ia încă o jumătate de oră să mă aranjez puțin, să pun lucrurile în ordine. Apoi cinăm ceva. Chestia asta are chiar și o terasă. Muntele se vede adânc de pe ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

preschimbase siluetele contorsionate ale tigrilor și cămilelor în mogâldețe, aducând izbitor a oi, câini sau pisici, clătinate dintr-o parte într-alta a arenei nu de strigătele metalice ale dresorilor cambrați în fireturi, ci de mormăiturile veștede ale unor ciobani încuiați la gură, negeluiți de oraș, nepreocupați altcumva decât de a devasta proviziile de băutură ale restaurantului "Hora", prin dreptul Parcului Sportiv "Dinamo", pe deasupra cofetăriei "Perla" și-a librăriei " Lumina", peste prispele reduse la doar două trepte de ciment ale aprozarelor

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
fragedă, se presară și câte o provizie de lipitori. Pentru că - vezi tu, Chiose viermănos - asta e marea șustă îmbîrligătoare a vrăjitoarei de la noi, din cartier: șapte luni pe an ne aleargă să-i procurăm cărăbușime și verzituri. O lună se încuie să-și meșterească rețetele saramurilor. Și o altă lună să împingă muntele de scârboșenii în cele vreo sută și ceva de borcane de murături în care le căpăcește... Fiindcă zice că, neapărat, iarna e aspră. Și orice stăpânitoare de duhuri

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
l-ar înhăța tocmai el pe asasin? Din ordinul ministerului, detectivii au fost retrași de pe străzi, și-au reluat ținutele decente și s-a adoptat o nouă metodă. Nu mai bruscau pe nimeni cu frumusețea lor androgină, fuseseră mai cu toții încuiați prin birouri, puși să gândească, îndemnați să-l încolțească pe nou botezatul Jack Spintecătorul prin metodele deductive. Acum se încingeau cele mai crunte partide de pocker și, când la sfârșitul schimbului, li se cerea să se înscrie cu câte o

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
jos, a pierit de inimă rea... Să vă arătăm gheata, insistau, zdruncinați, cei care ne transmiseseră condoleanțele, uitând mereu că ne înmînaseră deja obiectele salvate. Scotocindu-se jenați prin mantalele de piele... Și așezând, 258 DANIEL BĂNULESCU Pinky îi deschise, încuie ușa în urma ei, pivotă ușor pentru a o lăsa să i-o ia înainte pe nou venita cu aspect de servitoare, dar, când dădu să se întoarcă în salon, se lovi o clipă de trupul ei, rămas blocat în rama

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

venind către ea. Stop. Domnul Norbert Page era un ins micuț. Purta ochelari bifocali mici, cu rame de argint. Mergea cu pași mici. Bea în cantități mici. Mâinile-i schițară mici gesturi nervoase când descoperi că ușa șopronului nu era încuiată. Alex devenea mult prea bun la mânuirea scobitorii aurii. împinse ușa și Alex îi zâmbi larg, numai inocență și farmec copilăresc. — Alex! spuse Norbert Page, amenințându-l cu un deget pe cât de sever putea. Nu cumva ai fost pe-afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]