4,199 matches
-
spre el, apucându-l de piept, iar de astă dată Audbert fu nevoit să se apere. Câteva clipe se încleștară, gâfâind și împingându-se înainte și înapoi ca doi cerbi în călduri. Apoi Balamber se aruncă între ei și, printre înjurând, reuși, în cele din urmă, să-i despartă. — Terminați o dată! strigă el. Mai bine hai să ne mișcăm. Mai avem două ore de lumină și ar fi bine să o ștergem de aici cât mai degrabă. Sosi și Kayuk; îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
claritate fiecare din pietrele ce îi încadrau, în spate, umerii. Balamber era uimit de faptul că nu se găsea în acea femeie energică nici cel mai mic semn de feminitate: ședea cu picioarele depărtate ca un bărbat, bea, vorbea, râdea, înjura ca un bărbat. Nu reușea nici măcar să-i ghicească vârsta: să fi avut șaizeci? Sau peste? Dar, mai mult decât orice, îl impresionau ochii ei, de culoarea cerului, vioi și atenți, cu pupilele ce păreau să strălucească, scormonind de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o față de câine bătut. Dacă până atunci semnalul de trezire i-l dăduseră ghionții lui Balamber, în dimineața aceea, însă, hunul, care făcea întotdeauna ultimul tur de pază, îl văzu ridicându-se în capul oaselor la primul cântat al privighetorii. înjurând printre dinți, Audbert aruncă învelitoarea, își frecă pleoapele îngreunate și, în fine, își roti privirea piezișă de jur împrejur, oprind-o asupra bărbatului care era izvorul tuturor spaimelor sale. Așezat cu picioarele încrucișate, cu blana de oaie pe umeri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar fi putut răsturna dintr-un moment în altul. Continuând să strige în urechile calului, Waltan îl împunse sălbatic cu pintenii și se năpusti pe urmele carului. 11 Balamber văzu carul gonind, urmat la scurtă distanță de tânărul burgund, și înjură furios: — Ce neghiobi! Nu-s buni de nimic! I-ar fi fost imposibil să ajungă la cal la timp ca să coboare drumul și să-l oprească pe fugar. Pe lângă asta, renunțase să-și mai folosească arcul, cu toate că-l ținea lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și în seara precedentă, revăzu lumina ce îl orbise, îi veni în minte căldura insuportabilă, pe urmă bubuitul și izbitura înspăimântătoare care mai întâi îl ridicase, apoi îl țintuise la pământ. Scutură din cap pentru a izgoni acele senzații și, înjurând, se ridică în genunchi. Cu o privire atentă, cercetă luminișul și își aminti pe loc de fuga celor doi tineri captivi. Cu siguranță, un zeu puternic veghea asupra lor, căci mesajul care îi fusese trimis prin acel trăsnet - fenomen, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lungă, în care sări apoi cu ușurință, înfigând imediat după aceea vâslele în apă. în aceeași ambarcațiune, Balamber o recunoscu pe Frediana și își închipui că obiectul acela fără formă pe care îl întrezărea pe fundul bărcii era fratele său. înjurând, Geremar își biciui calul și se porni în goană în jos pe cărare, cu Balamber după el, urmat de toți ceilalți. Când ajunseră la porțiunea de teren deschis, barca, datorită abilității vâslașului, câștigase deja mai multe zeci de lungimi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu Alpinianus. Automat, strângând din dinți cu mânie, se apropie la câțiva pași de soldații din suita sa, căutând parcă un refugiu în care să-și pună iarăși în ordine ideile. La urma urmei, era un soldat, nu un orator! înjura încetișor; misiunea sa se arăta mai grea decât credea, nu doar din cauza morții lui Waldomar, dar și pentru că era mai mult decât limpede de acum că mulți nobilii se opuneau în mod deschis eforturilor lui Gundovek de a rămâne credincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oprim aici la noapte și mâine luăm calea munților, dat fiind că drumul e în mâinile hunilor. — Dar... aici sunt sute de persoane fără apărare. Dacă vin hunii ... Fără să-l asculte, Wisichart își culese fierăria și îl lăsă acolo. înjurând, se îndreptă spre un grup de oameni de-ai săi care încă rătăceau prin curte, ducându-și caii de căpăstru; pe când îi mustra cu asprime, dând din mâini, privirea lui Ambianus se fixă în ochii albaștri ai bătrânului abate. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de cel din urmă pinten stâncos, se găsi pe ultima porțiune de drum și dădu, pe neașteptate, peste un mic grup de oameni. Făcându-și loc, se duse până în față și-l găsi pe Odolgan, care, dând din mâini și înjurând, le poruncea oamenilor săi să îndepărteze o barieră rudimentară, din trunchiuri de mesteacăn - un jalnic bastion, ridicat în grabă, dincolo de care, după o ultimă bucată de drum foarte puțin înclinată, puteai ghici ieșirea pe o porțiune dreaptă, acoperită de iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de frunze, abia de se auzea în liniștea nopții. 11 — Nu! Nu! Nuuuuu! Așa nu merge! Nu merge deloc. Trebuie să țineți rândurile strânse, să stați în rânduri și să așteptați consemnul, înțelegeți? Metronius își ieșise din minți și îi înjura cu foc când pe Magister militum, când pe Aulus Sebastianus, care, bucuros că mergea spre Aureliana, îi încredințase sarcina aceea înfiorătoare de a-i instrui pe voluntari. De ore întregi, în luminișul larg, nu departe de sălașul lui Ambarrus, căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
necunoscute, a cărei forță el o cunoștea bine și de care avea motive temeinice să se teamă. Astfel că îi îndemna fără încetare pe capii centuriilor să grăbească trecerea oamenilor lor, iar Mandzuk făcea la fel în mijlocul vadului, strigând și înjurând. Marea tabără fortificată a lui Atila nu trebuia să fie mai departe de zece mile, dar acum era deja bine înaintată și, pentru a o ajunge din urmă înainte de a se întuneca, era absolut necesar să grăbească pasul, lucru destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de obicei palid, i se înroși și răspunse cu un zâmbet de gheață: — Centrul o să reziste. Pentru o încercuire, însă, trebuie ca aripile să se miște înainte, nu înapoi. Azi, la râu, goții au fugit. La cuvintele acelea, tânărul Thorismund înjură și duse iute mâna la sabie. Tatăl său, însă, îl opri înainte de a o scoate din teacă. Ochii săi trimiteau, totuși, fulgere de mânie. Sprijinindu-se cu pumnii pe masă și întinzându-se puțin deasupra ei, replică dur, rostind răspicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iar acea împărțire a cortegiului arătă cât se poate de limpede că alianța era de acum ruptă. Etius își opri calul și rămase multă vreme să observe lunga procesiune a cavalerilor vizigoți ce se îndepărtau în câmpie. Alături de el, Egidius înjură cu jumătate de glas și scutură din cap descumpănit; cât despre Ricimerus, el se abținu de la orice comentariu, dar lui Sebastianus i se păru că vede alunecând pe chipul său de barbar un zâmbet fugar și enigmatic. Pe acela al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vină Însă avionul, răul ce se-nclină, Tainic îmi alungă secunda divină, Pe când două fete de frică suspină Și mă-ntreabă dacă ele prima oară Merg cu avionul ar putea să moară! Un vecin sfios nu știu ce-ndruga Poate înjura sau poate se ruga, Iar pe fața trasă ce paloare-avea Ținea capu-n mâini, cum de-l mai ținea?! Am ajuns și-aștept prima să cobor Și să uit de spaime și să uit de zbor, Dar n-aș vrea
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
mocnit, moartea și-au dorit, spre ea au gonit, de ea au fugit, iar s-au întâlnit. De bolți s-au aninat, cu colți ce-au veninat, hulpăvind credința, vomitând dorința, 'nlocuind căința cu nesăbuința. S-au jurat, s-au înjurat, jur împrejur s-au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și-altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față.... Arhivarul Capitolul I DE FUNCȚIONAR ÎL
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în vanele noastre peregrinări prin Lume: "Soarta i-a pus față n față, vorovit-au despre viață, despre moarte și iubire, despre rost și omenire, despre tot ce-i pe pământ de la leagăn la mormânt. (...) S-au jurat, s-au înjurat, jur împrejur s-au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față..." Al doilea text, Arhivarul (titlu-metonimie), tratează
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
unii Îi ajuta să spargă lemnele, pe alții, la alte treburi. Chiar și preotul Fadei se Îndură de el și Îl lăsa să bată toaca În locul pălimarului, când acesta zăcea mahmur, răsucindu-se de pe o parte pe alta În pat, Înjurând de cele sfinte și punând neputința sa pe seama reumatismului, care Începuse să-l chinuiască Încă din copilărie. Dispariția lui Onisei, după cum era de așteptat, stârnise multă vâlvă. Oamenii vorbiră vrute și nevrute, scornind tot felul de minciuni. Viața intimă a Mașei, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
subota, care la unele popoare Înseamnă sâmbătă... E curios totuși că am văzut lumina zilei Într-o vineri... De ce am fost botezat așa, nu-mi dau seama. Totuși, cum se spune, nu port sâmbetele nimănui, iar vinerea mă feresc să Înjur de mamă... Ce-aș mai putea spune despre mine? Sunt Însurat de zece ani, am o consoartă rea și lucrez ca șef de salahori la acest debarcader...“. Ippolit făcu În fața „gheișei“ o plecăciune: „Dar dumneavoastră, stimată doamnă, cu ce ocazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
scuză Tony Pavone, căutând să-și continue drumul. „Fi-ți amabil... Cât să fie ceasul...?” - Individul turmentat, scăpă din nou jumătatea lui de țigară și, Tony Pavone realizând de fapt, acesta Îi scotocea buzunarele! I se ridică sângele În cap, Înjurându-l. „Bețiv nerușinat...! Cu mine ți-ai găsit...? - Cu o mână Îl prinse de reverul hainei, iar cu cealaltă, Îi aplică un pumn În plină figură! Necunoscutul, amortiză lovitura, fentând lateral, dovedind Îndemânare și nu ageamiu În profesie, În cădere
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
-i cu ambele picioare o lovitură violentă În abdomen, ridicîndu-se de jos fulgerător. Făcu o piruetă, dovedind virtuozitate și, Îi dădu o lovitură cu palma deschisă În dreptul grumazului, suficient pentru a-l face mototol!! Fu rândul hoțului de buzunare, să Înjure flegmatic, Întorcându-i toate buzunarele pe dos. Fără să se grăbească, luă tot ce-i era de trebuință, iar actele i le aruncă alături! Socotind afacerea Încheiată, hoțul de buzunare Îi mai administră un picior În spate, scuipîndu-l În plină
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
rapid, mașina era luată cu asalt de către solicitanți Încât te minunai cum de biata nu era dezmembrată pe loc...!! Covârșit de acest dezolant spectacol, privea cu mâhnire la oamenii, locuitori ai acestei moderne Metropole, ce se călcau În picioare, se Înjurau, uneori chiar se loveau...!! O fracțiune de secundă, imaginația sa călători către Însorita capitală a greciei, unde acest mijloc de locomoție Îl puteai găsi permanent. Ne având altă soluție, cumpăni situația: dacă mai rămânea aici, putea aștepta mult și bine
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mă pot prezenta singur la Închisoare...!!” Câteva momente Tony Pavone stătu În expectativă. De regulă nu era om zgârcit, dar nici să arunce banii la voia Întâmplării nu admitea. Mai privi odată la șofer care tremura de frig pe lângă mașină, Înjurând la adresa nimănui. Mai scoase din portofel Încă o banknotă de douăzeci dollars, oferindu-le pe amândouă șoferului. „Să fi-i sănătos...!” Tony Pavone grăbi pașii către Atena care-l aștepta, aflând’o destul de Îngrijorată din cauza apsenței prea Îndelungate. O liniști
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
cu gura lui bine hrănită de către stăpânii lui, cât putu de tare. “Prinde-ți hoața. Puneți mâna pe ea...!!” Făcându-se părtași la toate samavolniciile teroriștilor oficiali, unii binevoitori care pot fi găsiți În toate timpurile și Împrejurările, o imobilizară. Înjurând cumplit, Își făcu alergând apariția caraliul care o acostase cu o pereche de cătușe legându-i mâinile la spate, dându-i o palmă că o podidiră sângele pe nas și gură. Apoi socotind intimidarea făcută În suficientă măsură să impresioneze
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
placaj pentru a se feri de razele solare ce cădeau perpendicular asupra lucrării...! După o vreme, au venit la cimitir rudele mortului Începând să-l bocească...Probabil, l-au jeluit prea cu zgomot deranjând bețivanul care se trezi din somn Înjurând, iar cu mutra lui desfigurată de somn și băutura Își făcu apariția dând placajul la o parte...! Clipele de groază au fost sublime!! Îngrozite rudele mortului, au Început să țipe de alarmară toți vizitatorii cimitirului, alergând bezmetici În toate cele
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Înainte Însă de ai aplica doi pumni În moalele capului...! Fire milostivă, Tony Pavone sacrifică o parte din cămașe pansându-i rănile, iar din puținul lui Îi oferi ceva să mănânce astfel reușind să capete Încrederea tânărului, care se agita, Înjurând. “Canaliile...! M’au prins grănicerii acum dar, data viitoare voi reuși...!” “Cum v’au depistat...?” “Ne-am grăbit. Având convingerea prostească a trecerii frontierii române, am rupt’o la fugă. Deodată rachetele luminoase brăzdară cerul În timp ce grănicerii români trăgeau În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]