2,243 matches
-
În acea reprezentare, lui Irod îi este adus la cunoștință că Isus din Nazaret, oriunde mergea, înfăptuia minuni și-i învia pe morți. Irod era încântat că Isus vindecă lumea, îi plăcea ideea ca cineva să facă vindecări, dar este înspăimântat de faptul că Isus învia morții. Spunea Irod: „Nu vreau ca el să facă una ca asta. Îi interzic. Nu-i permit nimănui să învie morții. Să-l găsiți pe omul ăsta și să-i spuneți că i-am interzis
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
vorbe. În fiecare seară, istorisirile bunicii noastre descătușau încă o fărâmă din universul acela înghițit de vreme. A mai fost și comoara ascunsă. Cufărul plin de hârtii vechi care, când ne aventuram sub patul cel mare din camera Charlottei, ne înspăimânta prin masivitatea lui obtuză. Trăgeam încuietorile, ridicam capacul. Ce de hârțoage! Viața de adult, cu toată plictiseala și cu toată seriozitatea ei neliniștitoare, ne tăia respirația cu mirosul de închis și de praf... Puteam oare să bănuim măcar că, printre ziarele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mea parteneră de pe pluta noastră, noaptea: e adevărat, mi-era ciudă pe ea că nu o mai doream, că eram decepționat, că o simțeam acolo, lipită de umărul meu... Ducându-mi gândul până la capăt, dezvăluind egoismul acela masculin care mă înspăimânta și totodată mă ispitea, mi-am spus: „De fapt, după ce faci dragoste, femeia trebuie să dispară!” Și mi-am imaginat din nou mâna aceea febrilă căutând hangerul. M-am ridicat brusc în picioare, întorcându-mă spre Charlotte. Aveam să-i
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aceea nu mă împiedicau să păstrez în plămâni aerul înghețat din izba mare și neagră. Vedeam fereastra acoperită cu promoroacă, scânteierea albastră a cristalelor, femeia cea tânără cu copilul ei. Charlotte vorbise franțuzește. Franceza pătrunsese în izba aceea care-o înspăimântase întotdeauna din cauza vieții ei tenebroase, apăsătoare și atât de rusești. Iar în adâncul ei se luminase o fereastră. Da, vorbise franțuzește. Ar fi putut vorbi rusește. Asta nu i-ar fi dăunat cu nimic clipei reînviate. Deci, exista un fel
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se arătă „mare” în faptele sale. Este interesant de văzut și cu ce alte atribute este asociat: Lo’ ta‘aroț mippenQyhem k YHWH ’ElohQyk" be-qirebek" ’Ql g":Äl we nÄr"’ (Dt 7,21; cf. Neh 4,8): „Să nu te înspăimânți de ei; căci Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare și înfricoșat.” (C) G":Äl ’ A:ÄnQynó we-ra> koaƒ li-te>ón"ÖÄ ’Qyn misep"r (Ps 147,5): „Mare e Stăpânul nostru și preaputernic și înțelepciunea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
BS, C); „primus et novissimus” (Vg); „le Premier et le Dernier” (BJ); „the first and the last” (RSV). În afară de versetul deja citat, Ap 22,13, formularea mai apare în două contexte: Când are prima vedenie cu Isus, autorul Apocalipsului e înspăimântat, dar Isus îl îmbărbătează spunându-i: Mg phobo¤, egÀ eimi ho prÄÎtos kaì ho éschatos kaì ho zÄÎn... (1,17b-18a): „Nu te teme; Eu sunt Cel-dintâi și Cel-de-pe-urmă și Cel Viu...” (BVA) Expresia e reluată la 2,8: Táde légei
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a pus pe față o mască de comedie, satirică [...] În cele din urmă, s-a dus de l-a dezgropat pe un oarecare Menipp, un cinic de demult [...] și mi l-a adus pe cap pe acest câine [...] care te înspăimântă și te mușcă atunci când nici nu te aștepți, pentru că râde și mușcă în același timp. Lucrul cel mai ciudat este că acum sunt alcătuit dintr-un amestec..."3. Se configurează astfel chiar din momentul consfințirii satirei ca nouă și hibridă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
crispată am putut citi, ca într-un excrement, maladia de care îi suferea egoismul. [...] Aveam în fața mea niște oameni care mi-au povestit, fiecare în parte, cel puțin câte o porcărie pe zi, utilizând și vocabularul. Grimasa ochiului i-a înspăimântat, și o răceală iconografică puse stăpânire pe portretul lor bărbierit proaspăt, jignit și glacial. Când omul devine comisiune și cultură, ființa lui cu prostatită trece subit în cristal și columnă.187 Așa cum putem remarca dintr-un singur fragment, scabrosul, excremențialul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ar avea statut de precursor al acestuia. El nu s-a sinucis, cum descifra Călinescu, "de frică"51 , întrucât nu avea cunoștință de pericolul real și imediat care-l pândea ne amintim că amicii nu l-au putut avertiza și înspăimânta ci a sucombat în fața angoasei proiectate imaginativ pe fondul unor acute refulări. Izbucnirile injurioase necontrolate, violența neașteptată a limbajului, faptul că pare "scos din țâțâni" se pot explica prin declanșarea stării de furie și revoltă, de tulburare profundă, specifică manifestării
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
madness lies; let me shun that; no more of that!" (King Lear, III,4,21). Nu numai trăirile reale pot provoca sciziune și dazagregare. Posibilitățile joacă și ele un mare rol, cu cît sînt reprezentările mai variate, cînd atrăgînd, cînd înspăimîntînd, cînd amîndouă laolaltă. "Numai cel care a fost format prin posibilități", zice Kierkegaard 11, "este alcătuit conform infinitîții sale". În tot timpul vieții, posibilitățile ce ni se așază serios în drum aparțin și ele tot trăirilor și poate fi mai
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
contradicție, ca o "incongruență". Incontestabil, spaima grozavă a luio Sancho nu se potrivește cu situația. Dar nu absurditatea în sine are efect comic; este contradicția ei cu acel minimum de rațiune pe care îl presupunem totdeauna. Cînd vedem un om înspăimîntat de moarte, avem la început toată încrederea că există un motiv pentru asta. Provizoriu, luăm totul drept purul adevăr. Iar cînd spaima este brusc anulată, apare posibilitatea să rîdem. Înaintea acestei rezolvări, există și posibilitatea plînsului; tragicul și comicul pot
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
folosesc semnele dialogului, iar necesarul "spuse" e în italice. Găsim ortografia veche (cu iz de John Donnesugerând bucuria lui de a trăi), narațiunea făcându-se la peroana întâia, la trecut. Aflăm de acolo multe întâmplări fioroase, dar ele nu ne înspăimântă la fel de tare ca ceea ce vede Hawksmoor ca om al legii, care, incapabil să ridice biserici, construiește un caz, înțelege prea mult și în final eșuează din propria lui voință, identificându-se cu ucigașul legendar. Prima frază rostită de Dyer (adresată
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un caz, înțelege prea mult și în final eșuează din propria lui voință, identificându-se cu ucigașul legendar. Prima frază rostită de Dyer (adresată ajutorului lui, Walter) este: Nu sunt robul frumuseții geometrice, trebuie să clădesc ceva ce înalță și înspăimântă. În sprijinul esteticii urâtului și terifiantului (în bună tradiție eliotiană), continuă: Declar că-mi construiesc bisericile temeinic pe acest deal de excremente care e pământul și cu ideea limpede a firii decăzute. Pentru a urma firul asemănării cu T.S. Eliot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pildă că "dacă spui Tatăl Nostru de la coadă la cap, poți trezi Diavolul". Se simte atras de biserică, de tunel, de Piramidă. Mama lui, care e văduvă (tatăl a fost brutar și a murit cu cinci ani în urmă) e înspăimântată de această atracție, care-i aduce copilului moartea. Scriind acest capitol, scriitorul iar ne dezvăluie (doar nouă, nu și poliției) misterul, relatând faptele așa cum au decurs. O ființă care pare a fi pe jumătate om, pe jumătate stafie, îl face
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nimic rău să uzi fiecare monument cu sânge. Cartea e astfel construită că nici măcar nu ne răzvrătim împotriva a ce se întâmplă. Suntem doar fericiți că înțelegem. Ori mai degrabă deducem. Am devenit complici cu gândul, drept care nu ne mai înspăimântă nimic: totul ne încântă. Dyer devine ucenic al zidarului Richard Creed, citește și învață de unul singur arhitectura, îl cunoaște pe "Sir Chris" (Wren) la șaptesprezece ani. Impresionat de cunoștințele tânărului, Sir Chris, care este "supraveghetor general și arhitect principal
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ne împing pe urmele povestitorului și încearcă să ne determine să-i dăm dreptate. Când ne dăm seama că nu putem cu niciun chip să-i dăm dreptate, când înțelege și Ono că a pierdut viitorul, e mânios și ne înspăimântă deruta lui. La sfârșitul cărții, Ono ne privește încrâncenat. Roata episoadelor e la început amețitoare. Amestecul e elaborat și merge chiar mult mai departe decât mergeau procedeele Fluxului conștiinței. Atmosfera e mai presus decât intriga. Povestirea se împarte în mici
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
scoși din tabieturile lor, că trebuie să facă efortul de a se adapta la ceva necunoscut. În chip ironic, Robyn, specialista în romanul industrial al secolului XIX, dă ochii prima oară cu aspectul real al industriei moderne și e dezgustată, înspăimântată de tot ce vede. E dezgustată de nivelul subuman la care sunt reduși indivizii, și e înspăimântată că ar putea și ea să fie atrasă într-o activitate care i se pare respingătoare. Pentru început, între Robyn și Vic se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
chip ironic, Robyn, specialista în romanul industrial al secolului XIX, dă ochii prima oară cu aspectul real al industriei moderne și e dezgustată, înspăimântată de tot ce vede. E dezgustată de nivelul subuman la care sunt reduși indivizii, și e înspăimântată că ar putea și ea să fie atrasă într-o activitate care i se pare respingătoare. Pentru început, între Robyn și Vic se cască un abis, în ciuda faptului că subiectul tezei de doctorat a lui Robyn este romanul industrial. Realitatea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Larkin se uită de sus la această creatură pitică. Primul volum se tânguia de apăsarea unui gol inexistent. Sentimentul de gol de acum ne strivește. Chiar dacă ultimul vers al volumului afirmă că " Numai iubirea va supraviețui din noi", tot ne înspăimântă albul ultimei pagini. Peste încă zece ani, la cincizeci și doi de ani, Larkin publică High Windows (1974). Cel puțin într-o privință Larkin a urmat exemplul lui Eliot: nu a publicat mult. Dintre poemele tipărite, unele pot părea banale
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
force 23, voi fi poate mândru de a potrivi culorile unei pensule pe care am păstrat-o pentru a onora sau a răzbuna umanitatea. Ea îmi va ceda atunci din energia pe care o acordă uneori adoratorilor ei. Veți fi înspăimântați, judecători orgolioși, sau nu mă veți citi." (cap.11)24 Apariția unor noi personaje atrage după sine o transformere a stilului. Teoreticienii dramei doresc ca personajele lor să adopte limbajul din viață și să se exprime diferit, după mediul social
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toți. Ultimul se suie pe umerii celui dinainte, și se închide într-un mare manechin din răchită căruia îi reprezintă sufletul; el manevrează acest manechin într-un mod înfricoșător, chiar și pentru poetul care nu se mai recunoaște, și ne înspăimântă (...) așa cum copiii se înspăimântă unii pe alții ridicându-și hăinuțele scurte deasupra capului, agitându-se și imitând cum pot mai bine vocea răgușită și lugubră a unei fantome pe care o întruchipează." După cum arată Diderot aici, procesul de stilizare are
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe umerii celui dinainte, și se închide într-un mare manechin din răchită căruia îi reprezintă sufletul; el manevrează acest manechin într-un mod înfricoșător, chiar și pentru poetul care nu se mai recunoaște, și ne înspăimântă (...) așa cum copiii se înspăimântă unii pe alții ridicându-și hăinuțele scurte deasupra capului, agitându-se și imitând cum pot mai bine vocea răgușită și lugubră a unei fantome pe care o întruchipează." După cum arată Diderot aici, procesul de stilizare are loc la teatru în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Vigny pentru Romeo și Julieta, Maurul din Veneția, și Neguțătorul din Veneția. El reușește să reprezinte la Teatrul-Francez, bastion al conservatorismului, Maurul din Veneția, în octombrie 1829. Unele pasaje au fost foarte prost primite, uneori huiduite, de partizanii Clasicismului, înspăimântați de scena cu beția lui Cassio, considerată grosolană, de apariția, în mai multe rânduri, a termenului "batistă"77, considerat de o vulgaritate nelalocul ei. Uciderea Desdemonei, strangulată sub ochii spectatorului, a șocat o mare parte a publicului. Iată ce scrie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar necesita paragrafe în proză dialogată, ca și descriptivă, pentru a fi exprimat, în redactare." Maeterlinck, în Menus propos (Cuvinte neînsemnate), își dorește un teatru în care un simbol, investit cu forța vechilor idoli antici a căror singură vedere îi înspăimânta pe credincioși, ar înlocui actorul, prea uman. Ar trebui poate să îndepărtăm cu totul ființa vie de pe scenă. Asta nu vrea să spună că vom reveni astfel către o artă a unor secole străvechi, ale cărei măști de tragici greci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
contact cu alte populații, locuitorii și-au îmblînzit puțin obiceiurile și marea a fost numită Euxinus /Ospitaliera/15. Acel "Axenus" a putut fi și o denumire convenabilă primilor corăbieri greci ce au vizitat-o, negustori, dar și pirați, pentru a înspăimînta și îndepărta pe noii veniți și concurenți. În "Istoria Naturală" (secolul I e.n.), Pliniu cel Bătrân dă o indicație clară asupra curentului litoral, coborând de la nord la sud, de-a lungul pontului stâng. Din însărcinarea Împăratului Hadrian, Arrian, guvernator al
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]