2,365 matches
-
din bagajul ei limitat de cunoștințe, am Învățat să apreciez poezia autentică; și totuși ceva din limpezimea și strălucirea graiului ei a avut asupra mea un efect deosebit de Înviorător, ca sărurile acelea scânteietoare folosite pentru purificarea sângelui. De aceea mă Întristez imaginându-mi acum ce trebuie să fi simțit Îndurerata Mademoiselle văzând cum se pierde, fiind prea puțin prețuit, glasul de privighetoare care ieșea din trupul ei de elefant. A stat la noi mult timp, mult prea mult, nădăjduind cu Încăpățânare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Grande maestro medico chirurgicale... Io voglio creare una bolnița a Monastirea Neamțului, per ranito... Înțelego Don Batista! Ospedale per eroico! Capisco! Vindecare la plaga! Si! Si! Ospedale per eroico, spune Ștefan, fericit că s-a făcut înțeles. Moltto plaga, se întristează Batista cu mâna pe inimă. Presto, subito! Don Batista medicare, vindecare... Grazie Don Giovanni! îl îmbrățișează cu căldură Ștefan. Grazie! Măseaua! își împunge el apoi cu degetul falca. Dente-molare! Madonna mia!... Dar n-am avut timp, se scuză Ștefan. Turcii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Să fi încălțat și el, acolo, niște opinci, niște obiele, ceva... Și... și mai departe? Ajunge!! Gata!! strigă Țamblac violent. Nu-ți ajunge?! Nu mai vreau!! I-au tăiat capul, oftează cu durere Ștefan. Și... și mult s-a mai întristat "Slăvitul Comediant" în fața tăvii cu capul însângerat al ultimului "Împărat al celei de-a doua Rome". Ba, chiar a făcut puțină filozofie despre nimicnicia omului și a vieții. Și a vorbit rar, ca scribii să nu scape un cuvânt, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în picioare atunci Doina, pe care am lăsat-o singură? Să luăm numai înmormântarea, care - după cum am reconstituit-o ulterior - s-a transformat într-un adevărat balamuc. Cât de supărat am fost pe ai mei, cât de mult m-a întristat comportarea lor! El deja băut, cerând de băut, ea preocupată mai mult să știe cu ce mașină se va întoarce la București... Cum a rezistat în acele zile Doina, numai Dumnezeu știe! Căci numai El a putut-o ajuta atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
când în când, scaldă fotografia descoperită și expusă de băieți, făcând-o să strălucească, radioasă, splendidă, ca într-o vitrină. De câte ori sting lumina și holul se prăbușește în beznă, nu se pare că moarta, acolo unde o fi ea, se întristează. * După plecarea noastră de pe Florilor „la bloc”, strada și cartierul în care am locuit 17 ani (1956-1973) au mai supraviețuit aproximativ zece. După care, intrând într-o vastă zonă de demolare, au fost, pur și simplu, rase de pe fața pământului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ei. Ea este Maica Iubirii și a Durerii. Prin inima ei de Mama a trecut sabia ucigașa a Durerii. Nesfârșit de mare și adâncă a fost durerea ei când a văzut pe Fiul judecat și răstignit nefiind vinovat. Noi ne întristam când ne gândim ce mult a suferit. Suferință a fost fără margini, cum altă nu mai poate fi. A suferit alături de Fiul ei și amândoi S-au jertfit. Unul pe Cruce iar altul pe altarul Durerii. A leșinat de suferință
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
fi judecați. Dar voi, iubiților frați, Nu sunteți întunecați Să vă prindă fără știre Acea ziua de venire, Dar mare frică va fi Când toate se vor prăbuși, Luna, stelele-or cădea, Soarele s-a-ntuneca Și toate vor fi-ntristate Pentru că-am făcut păcate. Dar atunci va fi târziu, Doamne, la Ține azi vin, Hai, creștini, să ne-nchinăm, Pe Fecioara s-o rugăm în genunchi, cu lacrimi multe, Ca pe noi să nu ne uite, Să se roage pentru
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
oaie nouă. Iisuse bun, o cât aș vrea S-ajung și eu în turmă Ta! 10.08.2003 Maria Grădină Ghetsimani Era odată-o tainica grădină în care Domnul Se ruga plângând Iar fata Lui cea plină de lumină Era-ntristată până la mormânt. De multe ori, cu fața Lui căzută El se ruga cu lacrimi de nespus Să treacă Tatăl, să nu-I dea paharul Paharul suferinței lui Iisus! O, Ghetsimani, grădină rugăminții, în tine plânge Domnul cu amar El se
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Cu tot felul de minciuni, Acum să plătească, Ca să-l răstignească, Vazandu-l pe Cruce, Chinuindu-se amar, A strigat între tâlhari : -Mi-e sete de dreptate, Nu de urâte fapte ! Și multe minciuni s-au aflat, Și natura s-a-ntristat, De Mielul nevinovat. Astăzi lumea e grăbita, Nu le pasă ce se-ntâmplă, Mergi pe stadion, Acolo vezi mult popor, Cu grămadă se duc toți Că-i Duminică sau Post, Socoteală nu țin rost, Mic cu mare sau bătrân, Acolo
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
gândit vreodată eu Când mor, cu mine cât iau ? Viat-i scurtă pe pământ, Si se duc zile pe rând. Se duc și se grăbesc, Eu cu ce mă pregătesc ? Fapte bune de-as lucra, Mântuire aș lua. Sufletu-i întristat Că puțin pentru el al lucrat. Și mă îndeamnă la lucru bun Să am grijă, nu s-aman. La chinuri să nu meargă, Si ma-ndeamna să muncesc, Pe lume cât mai trăiesc, Munca este o comoară ! Cine o cinstește
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
în gura mare: „zarzăre de vânzare. Hai la zarzăre”. Dar n-a venit nimeni să le vadă sau să cumpere măcar una singură; n-a venit nimeni să vadă marfa. După ce am colindat pe toate ulițele fără folos, am pornit întristați spre casă. Zarzărele erau de acum zdrobite și au fost îndrumate spre cotețul porcilor. Bunicul s-a arătat foarte supărat pentru că îi spusese unchiului Scarlat să nu obosească cei doi cai fără rost că „muntenii” (cei veniți de la munte) nu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
a aruncat René, criticându-mă ca de obicei pentru „crizele mele de nihilism”, pentru lăcomia cu care mă îndopam cu tristețe. După Spinoza, tristețea, spunea el, înseamnă trecerea de la o mare la o mică perfecțiune. Omul nu s-ar mai întrista dacă ar participa la vreo perfecțiune... Am intuit imediat cărui tip de caracter îi aparținea acest om atât de imprudent în a se lăsa fascinat de căldura și lucirea venind din ascunsa mea îndoială și din morbidul meu spirit al
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Am iluzia că bateriile mele sunt încărcate din nou: o să vedem dacă ele vor ține bine în fața probelor care mă așteaptă. Am îndoielile mele! N-am primit decât o singură scrisoare de la tine de când ne-am despărțit, și asta mă întristează puțin. Credeam că poșta a funcționat puțin mai bine, dar poate că tu nu mi-ai scris. Ai primit scrisorile din Sarajevo? Voi fi la Stockholm pe zece august și sper într-adevăr să găsesc o scrisoare lungă de la tine
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
la mine asta trebuie să dateze în jurul vârstei de cincisprezece ani! Contrariu a ceea ce ai putea gândi, n-am fost un copil precoce, și conștiința asupra lumii și cea asupra persoanei mele au apărut încet la mine. Asta m-a întristat mereu într-o oarecare măsură, nu puteam să mă laud că aș fi aparținut acelei categorii des enfants prodiges care citeau Homer și Shakespeare la vârsta de doisprezece ani. Nu i-am citit nici măcar acum, la treizeci și opt de
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
notă a mea în care să-mi fi turnat sau vorbit de rău rude, prieteni, colegi, vecini... Că lucrurile n-au stat la fel și viceversa, am aflat din același dosar, dar fiind un "om de bine" nu m-am întristat, n-am făcut crize, gratulându-i pe membrii Cooperativei nu pe toți, ci doar pe cei care mi-au "purtat sâmbetele", ca și pe colaboratorii și "pretinii" mei și ai lor, derobat de limbajul diplomatic, cu tradiționala urare: "Să... mă-si
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
abdicarea regelui, România devine republică pentru prima oară. Românul, moldoveanul, munteanul, ardeleanul n-au fost de când își cunosc moșii și strămoșii republicani, că au trăit bine-rău au avut în fruntea lor „domnul”, regele! La aflarea abdicării regelui mulți hlipicenari erau întristați și neputincioși la acest act politic al comunismului, dar și mulți s-au bucurat. Odată cu insurecția armată din 23 August 1944, pe valea Jijiei și a Sitnei viața locuitorilor încearcă să intre în normal: se întorc refugiații, răniții din spitalele
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
abdicarea regelui, România devine republică pentru prima oară. Românul, moldoveanul, munteanul, ardeleanul n-au fost de când își cunosc moșii și strămoșii republicani, că au trăit bine-rău au avut în fruntea lor „domnul”, regele! La aflarea abdicării regelui mulți hlipicenari erau întristați și neputincioși la acest act politic al comunismului, dar și mulți s-au bucurat. Odată cu insurecția armată din 23 August 1944, pe valea Jijiei și a Sitnei viața locuitorilor încearcă să intre în normal: se întorc refugiații, răniții din spitalele
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
doar pentru că ești copil. Eu cred că, în realitate, copiii au o sensibilitate atât de acută încât sunt ființele cele mai înclinate către nefericire. Este drept că un copil poate fi făcut fericit cu foarte puțin. Dar copilul poate fi întristat, încă mai ușor. Incapacitatea de a-și exprima trăirile triste și diversitatea surprinzătoare a motivelor acestor trăiri este greu de bănuit chiar de către cei mai apropiați oameni maturi, de cei aflați în preajma copilului; nici prietenii de o vârstă cu copilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
beat, și-și bătea nevasta-n cap, Nevasta s-a săturat, și-a luat drumul și-a plecat, Și-a plecat la Calafat, c-un boier s-a măritat, Plânge Leana și Tincuța, Plâng mereu după măicuța, Țiganul s-a întristat, după țigancă a plecat, Ani de zile-a căutat Și-a găsit-o-n Calafat, Trecând pe lângă o poartă, Copilașii-au chiuit, Uite-o taică pe măicuța, Uite-o colo pe terasă, stă cu boieru la masă, Țiganca de i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pripas, adieri de pește, ciuperci cărnoase, gâște gălăgioase, găini amorțite de prostie, larmă, acordeoane, înjurături, veselie, bețivănie. Destul. Punct. Sunt înclinat spre o nepermisă visare. Sunt năpădit de sentimente și îmi vine greu să pricep altceva. De pildă, de ce mă întristez când văd copiii clăpăugi purtați de mână spre întâia zi de școală, îmi vine greu să pricep de ce ne predăm cu voluptate unei lumi compuse din geometrii cu linii drepte și unghiuri perfecte, construind, ca suprem ideal, uriașe săli aseptice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
era frig, că cei de sus nu reușeau să ne normeze și nevoile odată cu consumul. Până la urmă, marea noastră frustrare venea din ceva foarte irațional: încăpățânarea „inconștientă” de a mai avea nevoi. Știu că mulți cititori și cititoare se vor întrista puțin, gândindu-se la rezistența privată sau la faimoasa rezistență prin cultură. Nu cred în societăți elitist-excepționaliste. În societățile cu o mânuță de intelectuali mesianici. În societățile în care, odată ieșiți din totalitarism, intelectualii purced oficial la marea văicăreală exhibându
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
garduri, grădini, drumuri, animale de curte, pe viu, în direct, fără nici un truc, fără recuzită suplimentară. Nimic mai normal, ne amintim noi, doar 45% dintre români trăiesc pe „platouri de filmare” în scene domestice de Could Mountain. Comentariile m-au întristat. Ne-au întristat pe toți. Pe Matei Călinescu și pe Cristina Zarifopol chiar i-a durut. Eu cred că am rezistat chiar ceva mai bine ispitei de a simți ca pe o ofensă declarațiile regizorului și vedetei principale și nu
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
animale de curte, pe viu, în direct, fără nici un truc, fără recuzită suplimentară. Nimic mai normal, ne amintim noi, doar 45% dintre români trăiesc pe „platouri de filmare” în scene domestice de Could Mountain. Comentariile m-au întristat. Ne-au întristat pe toți. Pe Matei Călinescu și pe Cristina Zarifopol chiar i-a durut. Eu cred că am rezistat chiar ceva mai bine ispitei de a simți ca pe o ofensă declarațiile regizorului și vedetei principale și nu m-am întrebat
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
avuseserăm Piața Universității, alegeri și mineriade, ne exprimam liber și tare și, iată, unii dintre noi, mai norocoși, mergeau (nu fugeau) în America pe post de colegi cu americanii. Îmi părea deja ireal. În pădurea seminarului însă ne-am cam întristat și eu și prietena mea, Doina Ștefănescu. Visasem un zbor planat spre Manhattan, cu vedere panoramică spre Statuia Libertărții, ca-n filme. Avionul nu mergea pe acolo. După șapte zile frustrante (America ecologică, izolată în liniște de monastire, și nu
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
prieteni, nu pentru că nu i-ar fi avut; veniturile și desele mutări nu le îngăduiau însă relații mondene. Mai des se duceau la teatru, la o oră la care noi trebuia să ne culcăm. De fiecare dată când plecau mă întristam, căci, rămași numai cu Soltana, resimțeam lipsa căldurii părintești. IAȘII ÎN 1940 III Cel mai des îi vizitam pe bunici. Pe faleza care delimita orașul de șesul Bahluiului, bătrânii aveau închiriată o locuință al cărei parter dinspre Râpa Galbenă, din pricina
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]