2,732 matches
-
rănile de-abia cicatrizate! ― Desigur... negreșit! răspunse medicul cu zâmbetul scăzut. Întrucât depinde de mine, firește!... Eu însă cel mult pot să propun, decizia e în alte mâini, și, să vă spun drept, doar sunteți bărbați, toate comandamentele ne repetă întruna că se simte mare, mare nevoie de ofițeri, pretutindeni... ― Am înțeles, încheie Varga posomorât. Ne vei concedia direct pe front. Doctorul mai îngăimă câteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate, mereu senină și surâzătoare. Pe urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Acuma i-a ieșit dreptatea... Bine că n-am pus rămășag, că era cât pe-aci să... Întâlni privirea lui Bologa și nu mai sfârși, cuprinsă de o frică pe care n-o putea birui. Lui Apostol, ascultînd-o, îi trecea întruna prin creieri gândul că a vrut să-i ceară iertare. În cele din urmă, gândul acesta îi țâșni în ochi ca o strălucire de ură și se statornici într-o privire dușmănoasă, care frigea. Cănd tăcu Marta, își dădu și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și chiar pe Petre... dar de lucru nu se putea apuca. Ieși pe afară, căutând să fugă de remușcări. " Am năvălit ca o vijelie în viața ei, am răscolit-o și nu m-am gândit decât la mine!" își zicea întruna scârbit, rătăcind de ici-colo. Apoi deodată îi răsări în ochi zâmbetul Ilonei, fericit, supus, strălucitor de iubire și credință. ― Nu-ți pare rău, Ilona? o întrebă dânsul, șovăitor. ― Nu! răspunse fata hotărât. ― Ai încredere în mine, Ilona? urmă el, tremurând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atât de amar, că se înfricoșă. Merse spre poartă, ajunse în uliță și porni spre sat. Casele îl priveau cu ochi galbeni, mirați. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare. Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte!..." ca un comandant care nu îngăduie nici o șovăire. Îi lipăiau pașii pe uliță, parc-ar fi fost desculț, iar pintenii zăngăneau regulat, subțire și dulce, ca niște clopoței de argint într-o depărtare nehotărâtă. Întâi câteva siluete negre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Colonelul i-a luat apărarea și în fața generalului, atunci... Gross nu poate să voteze pentru condamnare. Apoi de partea președintelui trebuie să mai fie cineva... Și uite majoritatea!... Uite și pricina întîrzierii! Hârtia, sub o călimară ruginită și murdară, râdea întruna. Apostol, înviorat, se duse la masă, se așeză pe scaun, luă tocul și încercă penița. Îi tremurau degetele cumplit și nici un gând nu i se arăta limpede. " Mai târziu... mai e vreme!" își zise după un răstimp, liniștit, pornind iar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
născocești fărădelegi în sarcina mea. 18. Cum se prăbușește muntele și piere, cum piere stînca din locul ei, 19. cum este mîncată piatra de ape, și cum este luat pămîntul de rîu: așa nimicești Tu nădejdea omului. 20. Îl urmărești întruna, și se duce; îi schimonosești fața, și apoi îi dai drumul. 21. De ajung fiii lui la cinste, el nu știe nimic; de sunt înjosiți, habar n-are. 22. Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
și mîinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila. 11. Oasele lui, pline de vlaga tinereții își vor avea culcușul cu el în țărînă. 12. Dulce era răul în gura lui; îl ascundea sub limbă, 13. îl mesteca întruna și nu-l lăsa, îl ținea în cerul gurii: 14. dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă. 15. Bogățiile înghițite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pîntecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
vor putea dezlega ce fac eu, Nu e nici mister, nici puteri paranormale, E doar o iubire cât un cer senin de mare, Care nu vrea să te părăsească absolut deloc, Mereu va fi în inima asta care doare, Bate întruna și nu mai vrea să se oprească, Dar îți spune doar un lucru: nu va înceta să te iubească! ACEST MOMENT Momentul mult așteptat astăzi a sosit, Te-am văzut venind grăbit, Erai certat cu viața ta amară Și ai
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
că te am, Dacă nu ai fi apărut, viața îmi era pustie, Tu dai un sens unui nou început, Tu îmi oferi ce căutăm demult, o iubire. CUVINTELE IUBIRII Te-am găsit și am tremurat de fericire, Inima mea bătea întruna și nu își găsea locul, Tic tac, tic tac, se auzea în mine Un sunet ce ne învăluia într-o mare iubire, Ne pierdeam urma gândindu-ne la noi, Îmbrăcați într-o spumoasă idee nebună, Ce ar fi să rămânem
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
mai atentă cu el deși erau amândouă blânde și în orice caz îl atrăgeau cu ochii lor care păreau să nu se mai dezlipească de ochii băieților așa încât le-a încântat cu glumele ce i-au trecut prin minte; simțea întruna cum își pierde firea când își adâncește privirea în ochii lor și trecerea la paroxismul situației s-a produs firesc. Își mărturisea singur, uimit și mai ales fermecat de existența celorlalți, Nu poate fi adevărat, atât de ușor și repede
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
joc de ei timp de o oră de i s-a dus buhul și încă mai mult, când au aflat că este constănțean deci un băiat invulnerabil. Astfel a pătruns în studențimea din București. Pe bănci mai sunt două umbre întruna, însă departe, străjeri care își fac datoria în tăcere. În iarba întunecată și înaltă, la umbra ireală a unui arbust îi simte răsuflarea ca a vânturilor deșertice ... Începe liniștit să-i descheie nasturii și printre două respirații ea șușotește, - Nebunule
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nou să plângă. În toată casa nu doarme nimeni. Toți sunt îngrijorați de acest refuz de neînțeles din partea unui nou născut. Mamă-sa suspină însă deodată devine fericită când băiatul mai suge puțin lapte: - De ce însă obosește imediat și suspină întruna? se întreabă cei din jur. Pomilia și bunică-sa încearcă să-i dea ceai îndulcit, același rezultat. Nașterea a fost relativ ușoara, iar mama lui nu vrea să se despartă de micuț. Îl schimbă, îl înfașă stă cu ochii pe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
copilului și vocea blândă a mamei care încearcă să-l aline. Surioara lui, Mioara de doi ani, nu se dezlipește de pătuț și-i vorbește: - Hai bebe, mănâncă, te rog! O superi pe mămica! Dar ,,bebe,, nu ascultă și scâncește întruna. Profitând de neatenția celor mari ia hotărâtă un lemn subțire de la sobă și îl ridică să lovească copilul. Din fericire o vede mătușa care, din doi pași îi prinde mânuța și-o întreabă, - Mioara, ce făceai cu lemnul ăsta? - Eu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
există un mic grup de privilegiați ce sunt mai presus de legile pe care tot ei le fac, tot ei le votează, când și cum vor... dar sunt prea mic să comentez și pierdem vremea degeaba. Însă lumea se mișcă întruna, cei bogați sunt săracii de mâine, statele conducătoare ale lumii se schimbă permanent, puterile sunt în continuă căutare pentru a rămâne lideri, bogații se gândesc cum să-i mai înșele pe ceilalți, săracii cum să ajungă în frunte și să
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
drumeți. N-ar fi băut-o, dar trebuia s-o bea. Hrana le făcea scârbă. Mâncau curmale, care erau totdeauna așa de gustoase, iar acum li se păreau fără gust. Iahuben știa din auzite că unele neamuri de păstori străbat întruna deșertul. Unde se opresc, de unde iau umbră și apă? În drumul atât de lung, ei doi nu întîlniseră nici un om. Când arșița nu se mai putu îndura, își desfăcură cortul și se culcară la adăpostul lui. Ațipeau și numaidecât se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aveau nevoie de odihnă. CAPITOLUL IV În zilele celelalte avură noroc să nu-i lovească simunul decât o dată. Nu era încă vremea când furia vântului se descleștează toată ca să răscolească deșertul fără întrerupere câte cincizeci de zile. Acum Auta tăcea întruna. Neavând încotro, începu să tacă și Iahuben. Călătoria lor ajunsese istovitoare. Soldatul avea sufletul liniștit. Cele din urmă temeri ale sale, stârnite de muțenia sclavului și de lipsa oamenilor în deșert, se topiseră de mult nu atât datorită inimii bune
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și Iahuben se uitau la această priveliște în necontenită mișcare și ascultau cântecele de laudă alcătuite de oamenii rome pentru dumnezeiescul lor Hapi: Când se revarsă Hapi, sclipește pământul. Pe toți oamenii i-a cuprins bucuria. Toate spinările se zguduie întruna de râs Și toți dinții mestecă hrana. Iahuben asculta vrăjit aceste cântece. Dintr-unul i-a rămas un crâmpei în minte și acum îl mormăia singur, în graiul din Ta Kemet, așa cum era făcut cântecul. Graiul din Ta Kemet nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-o și tu. CAPITOLUL XV De două zile Auta își mâna măgărușul, înciudat că animalul nu putea să alerge ca o panteră. Sclavului nu-i era frică. Dimpotrivă, o dorință arzătoare îl îndemna să fie cât mai grăbit. Se gândea întruna numai la scrisoarea regelui și la îndemnul pe care i l-a dat Marele Preot în ultima clipă, înainte de plecare. Îl însoțeau câțiva soldați călări și ei pe același fel de animale. Până la Marele Oraș coborâse pe apele iuți ale
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a dat nimeni nimic de făcut și nimeni nu-l mâna cu atâta grabă. Dormise numai pe apucate, și nu voia odihnă nici acum, deși era istovit. Își simțea tot trupul arzând de neliniște. În spatele lui mergeau călări soldații, blestemând întruna și drumul, și pe rob, și ținta necunoscută. De n-ar fi fost porunca regelui, l-ar fi părăsit. În față, se legăna pe alt asin un țăran din partea locului, luat călăuză. Era spre amurg. Auta își repeta în minte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la pământ. Cei doi preoți îndurară cu teamă abia stăpânită ceremonialul îmbrăcării globurilor sticloase și înșurubarea săgeților în creștet, apoi intrară în încăperea cea mare a turnului. Trei jilțuri goale, albastre îi așteptau. Făcîndu-li-se semn, preoții se așezară, pipăindu-și întruna globurile de pe cap, iar Auta rămase în picioare. Unul dintre străini spuse ceva. Urmărindu-i înfățișarea, Marele Preot întrebă repede și puțin speriat: - Ce spune? Străinul se mira de ce Auta nu se așează, dar sclavul socoti că e mai bine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tocmai acum când începeau să afle atâtea lucruri uimitoare. Dar gîndindu-se mai bine, își dădu seama că nu era nepăsare, ci oboseala pe care le-o stârneau toate aceste minuni învălmășite și neașteptate, care năvăleau asupra lor de câteva ceasuri întruna: - În noaptea asta ai să dormi în cortul meu! îi spuse sclavului bătrânul. - Da, stăpâne, răspunse el. Dar îngăduie-mi să le spun. Bătrânul încuviință și văzu că după ce Auta le spuse câteva vorbe, străinii izbucniră în râs. - Ce le-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu dovezi grăitoare, toată dragostea s-ar fi prefăcut numaidecât în mânie și mânia în omor. Cine erau acești străini? Așadar mai avea o dovadă că zeii erau născociri omenești, căci erau închipuiți ca niște ființe certărețe și pizmașe, clocotind întruna de mânie și de trufii. Îl trezi din gânduri o întrebare a cîrmaciului: - Îți pare rău că nu ne-am bătut?... Spune-ne încotro e muntele. Auta îl privi încurcat. - De aici nu știu cum să-ți arăt. Dacă ar fi noapte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și zguduind munții, ca tunetul. Își dădu seama însă că și auzindu-l, oricât ar striga Mai-Baka pentru a-i răspunde, de aici de sus nu va putea fi auzit. Începu deci să strige îndemnîndu-l să aprindă un foc. Striga întruna, dar strigătele păreau a fi zadarnice. Și după o jumătate de ceas, nici un foc nu se aprindea; ocheanul fermecat prin care vedea mișcarea frunzelor și șerpii de pe stânci nu-i arăta nici un om. Atunci fură de părere toți să coboare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
miile de oameni ale căror valuri împînzeau pieptul muntelui: - Veniți, robi fugari, lângă noi este Auta, zeul nostru... și se înecă în lacrimi de bucurie. Iar robii, zornăindu-și bucățile de lanțuri care mai rămăseseră atârnate de unele glezne, veneau întruna, umplând podișul, înțesînd pădurea, intrând în peșteri. Și când mulțimile se adunară toate și priveau cu umilință pasărea minunată a zeului oprită mai sus de ei, pe umărul muntelui izbăvitor, Iahuben și Auta începură să le dea arme. Cei trei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
am de gând... Hor nu-l întrebă nimic. Ocoliră în luntrea mică de câteva ori piscul, iar locul ales cârmaciul îl socoti într-un fel neînțeles pentru pământean. Se întoarseră curând, și cârmaciul stătu câteva ceasuri în luntrea mare, socotind întruna sub ochii lui Auta, care tăcea privindu-l și nepricepând nimic. Apoi, tânărul străin se întoarse la Hor și la ceilalți, care priveau marea. - Iată cum voi face, spuse cârmaciul. Am socotit o înălțare cu iuțeala sunetului, în unghi ascuțit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]