4,649 matches
-
șoaptă. Pe scena din club era așezată o masă, unde un prezidiu creat ad-hoc din directorul școlii, pedagogă, dirigintele meu, al lui Petruș și al Erjikăi așteptau să ne luăm locul pe scaune ca simpli spectatori. Lângă mine, cu fețele întunecate de supărare, două persoane ce se apropiau de pragul pensionării stăteau cu capetele plecate frământându-și mâinile de griji. După eleganța ținutelor și prestanța afișată, am dedus că sunt părinții lui Petruș. Puțin mai în față, așezat singur la marginea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
a tutun, nici a bărbat prin casă, mi-am aprins o țigară. Am ridicat colțul feței de masă care atingea dușumeaua și am privit atent să vad dacă e ceva suspect pe acolo. Ce ciudat mi se părea! Iarna se Întuneca mai repede, dar nu era Încă totuși momentul să aprind lumina. Am fost chiar În stare să disting un capac negru de stilou ce se rostogolise sub măsuța de telefon. Ah, și ce clară-mi fusese imaginea ei!... CÎnd mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
luminii de pe stradă... Uitați! Între trotuar și spațiul verde... e o gură de canal... și pe-acolo a dispărut, pur și simplu s-a evaporat... De ce? De ce tocmai Într-un loc ca acesta ? Nu cred că era cazul... Strada era Întunecată, chiar prea Întunecată. Cu puțină vreme În urmă fusese chiar prea albă, legată parcă de cerul alburiu, dar acum se cufundase În Întuneric, pe fundalul unui cer presărat cu lumini de stradă. Am măsurat zece pași de la stîlp și Încercam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
toate cu „nu” și examinatorul m-a Întrebat de ce am procedat astfel. Și i-am spus: tehnica de culegere a informațiilor e dificilă, dar mai dificil este să-ți astupi urechile. Drumul dintre stîncă și marginea livezii de peri era Întunecat ca un tunel și am avut impresia că am uitat să aprind luminile. O rafală de vînt Îmi smuci volanul În mîini. Dealul și livada de peri se terminau brusc Într-o pantă abruptă. Drumul era perpendicular pe mal. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mașini pe șenile, ca niște modele ornamentale, se strecurau printre ele. Un drum provizoriu făcea legătura Între șantier și strada principală. Deodată răsună o sirenă undeva peste rîu și huruitul motoarelor și al mașinilor care reverberase pînă atunci sub cerul Întunecau fu redus la tăcere. Trei camioane porniră dinspre cantină spre șantier. Fiecare camion avea, se pare, destule ajutoare și, privind insistent zona luminată, mi-am dat seama că se lucra În schimburi, neîntrerupt, douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. — Acum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mai deosebite. De exemplu, pe o fotografie a unei persoane poți descifra mult mai multe amănunte și expresii decît dacă o Întîlnești față-n față. Ții mai Întîi fotografia pe verticală și, dacă e posibil, Îi Îndepărtezi urechile și-i Întuneci fundalul. Reglează În așa fel sursa de lumină, Încît să nu se reflecte deloc pe fotografie. Îngenunchează apoi la o distanță de aproximativ douăzeci-treizeci de ori mai mare decît diagonala fotografiei. Nu, nu trebuie neapărat să Îngenunchezi, dar ai grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
nori presărau cerul, pe alocuri și cu toate acestea, albastrul Își croia drum printre ei precum o pînză lipită cu clei. Poate era doar o iluzie, dar pe pînza din fața mea se adunaseră tot mai mulți nori și cerul se Întunecase. Sub bolta pestriță se Întindea orașul pe care eu Îl lăsasem În urmă acum o jumătate de oră și care-și Întindea din nou brațele În așteptarea mea. Eu eram piratul care Își Îndrepta nava spre uscat, tîlharul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mă apropii eu, se schimbă la față și o Întind. Nici n-apuc să scot o vorbă. RÎse șmecherește și dădu ușor din umeri. Își Înmuie, pe furiș, buzele În bere. Iar stăteam În fața perdelei lămîiatice și Încă nu se Întunecase. Camera era inundată și ea de o lumină lămîiatică. Doar hainele negre de doliu nu mergeau aici... parcă fuseseră luate dintr-un album de fotografii alb-negru. — În legătură cu jurnalul. Am Încercat să scot ceva de la el, dar de pomană. Cu cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Întreb ce vînt Îl adusese pe fratele dumitale ieri dimineață Într-un asemenea loc. Pe soț ți-l căuta de mai bine de șase luni, așa că nu-mi rămîne decît să cred că pe mine mă aștepta. Chipul i se Întunecă din nou, ceea ce mă făcu să fiu atent la semnalul de alarmă ce răsuna undeva Într-un colțișor al sufletului meu. Frînele nu-și aveau rostul pe această pantă alunecoasă, așa că am optat pentru o oprire lină. — Întîlnirea a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
I-o puteam Însă ghici din tăcerea ei Încordată. Una, două, trei secunde, patru secunde... Se adîncea pe măsură ce trecea timpul, i se contura mai mult semnificația... Reacția ei bruscă, tonul ei voios Îmi mai estompă agresivitatea: — O, ce s-a Întunecat! A aprins lumina și a rămas În picioare lîngă peretele comun cu bucătăria. Rafturi cu cărți, perdeaua lămîiatică, telefonul, mașina de formula 1, reproducerea după Picasso, aparatul stereo, fața de masă dantelată... A ridicat ușor o mînă și, dînd draperia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pentru export ardei capia. În anul IV ne-au dus până aproape în decembrie la Cobadin, la secerat porumb lignificat și culcat la pământ. 1,8 km de păpșoi per capita filosoficească, în fiecare zi „lumină”. Ne întorceam când se întuneca și ne reluam locurile în paturile de sus ale dormitorului improvizat în fostele grajduri ale IAS-ului. În primele două săptămâni mai conversam despre subjecte de specialitate, că ne aduseserăm cărți să citim pentru examenul de diplomă. Apoi am clacat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sperie să pretindă că reprezintă ceva și pe cineva, să creadă în ceva. Și atunci critică ideea de reprezentativitate sau se cufundă în subiectele noi, atât de acute în societățile postmoderne: fertilizarea in vitro, clonarea, folosirea tehnologiilor invazive. M-am întunecat la față, dându-mi seama că am mers acolo după instrumente conceptuale rafinate pe care să le folosim apoi în cercetările despre femeile din România, mai ales și despre acelea din mahalale și sate, despre femeile din comunitatea tradițională rroma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
reedita pe 31, de Halloween, când vine marele sociolog Craig Calhoun și când, seara, Jeff cântă jazz la Bear’s (o cârciumă la care m-a mai invitat, da’ nu am mers, fiindcă eu sunt în casă înainte să se întunece). Ne-am amuzat la masă. Tipii din departament m-au întrebat cum mă costumez de Halloween. Iar Jeff mi-a sugerat să nu mă costumez. Să îmi pun o pancartă pe care scrie: Born in Transylvania și ajunge pe deplin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cântând așa pasionat blues și jazz. Adică, pe scurt, viața poate să fie și așa: una pur academică, într-un falanster american în care până seara dai și primești cunoaștere, iar seara primești sau dai artă. Aici s-a mai întunecat un pic. Boala lui I. Își face mendrele, iar lui Nick îi e tot mai rău, e tot mai obosit, închircit și stins. Tare mi-e teamă că nu îl voi lăsa în viață. Joi ne-am întâlnit cu studenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
va scoate mereu în evidență lipsurile de toate felurile, zecile de magazii, silozuri din port, pline altădată, goale acum, ce contraziceau optimismul dirijat, din presa centrală și locală. Singuri norii vor trece aceiași, departe peste fluviu, strălucitori primăvara și vara, întunecați toamna și iarna. După o oră ne despărțirăm de el îmbrățișându-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă îmbrățișă din nou. 20. Când ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
împotriva hotărârii tale a fost declarat, din eroare, cu câteva zile întârziere și nu s-a mai putut modifica nimic. Găsiseși motivări de circumstanță, și peste un an și jumătate sau doi a fost grațiată. Era toamna târziu, burnița, se întunecase, te aflai în autobuz, iar când ai coborât, veneai acasă, - ea, din întâmplare aștepta în stație, sub felinarul abia arzând, și recunoscându-te, ți-a rostit numele, vădit bucuroasă: - Vai, ce fericită sunt că vă văd! Vă mai aduceți aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vreme pe miriști, prin mlaștini, am sărit pâraie mâloase care curgeau pe sub sălcii neclintite, m-am încurcat într-un făgițel tufos, apoi am dat de fânețe cosite, pe care înnoia otava. Pășeam drept înainte, la întâmplare. Lumina scădea; negurile se întunecau. Și tocmai când însera, într-o tăcere de moarte, deodată izvorî din neguri, ca din pământ, o clădire mare înaintea mea și un pâlc de copaci. După înfățișare, am cunoscut că e un rateș boieresc. În bătătura hanului, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puțin cu el, nu-mi era drag deloc. Caii mergeau la trap înăbușit pe drumul de țârână, în cântecele amețitoare ale ciocârliilor, care tremurau cascade melodioase în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și treceam prin răzoarele umede de rouă, prin armata de secerători tăcuți, - și gândurile-mi pribegeau aiurea... Peste zi se lăsau călduri copleșitoare. Stam undeva, la umbră; îmi era sete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
începeau să se îngrămădească miresme calde. Și într-un covru scurmat în pământ, între frunze și păiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. În mângâierea căldurii, dormita; își lumina ochii deodată, apoi îi întuneca încet și-și mișca botul crăpat, ca-ntr-un vis. Pe cărări, înlăuntru, era încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții: răzbătea o chemare nedeslușită, moale, stânsă; o gârneață subțire se clătina încet; foșneau un timp foile galbene ale anilor trecuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet: —De-acu rămâne femeia... Cine plânge? - Să-i duci boii și carul... —Bine... Omul avu o zguduire, apoi rămase cu ochii ațintiți în sus, în bagdadie. Obrazul pământiu, ochii triști, i se cufundară ca într-o fumegare: ziua se întuneca încet-încet. —Iertați-mă... șopti el și oftă o dată adânc. De lângă foc, palid, boierul avu o întrebare înceată, tulburată: —Ce-i de făcut? Lumina din mâna întinsă se plecă spre pământ, căzu și se stânse. Nimeni nu răspunse. Omul, în umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îmi ești prietină... Să vezi cum îmi spune că i-s dragă, ș-are să mă ieie... Ție nu ți-a fost drag nimeni? Nu! șopti Haia, și dintrodată simți o mâhnire mare în suflet. Amândouă tăcură o vreme. Odaia se întuneca pe nesimțite. Când are să mai vie să te vadă? șopti domol fata lui Sanis. Nu știu, poate mâne-sară... Mai vorbiră un timp, cu greu, despre altceva, apoi Haia se sculă să se ducă acasă. Tudorița o apucă de mână. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
despre dragostea Tudoriței cu feciorul lui Vartolomei începură să răzbată în mahala. În fundul uliții, sub salcâmii cei bătrâni, sub singurii copaci din partea locului, la casele aprozilor, câteva cumetre se strângeau în fiecare sară și stăteau la pândă. Așteptau până ce se întuneca de-a binelea, și vorbeau despre una, despre alta, apoi își aduceau aminte „de fata ceea a lui Rusu“. Iar ovreicile din preajmă își târâiau papucii pe talpă prin pulberea drumului până la ele, se alăturau de zaplazuri, și începeau toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fata cu hotărâre. Să mă lăsați în pace. Și Rifca dădea din cap, ori strângea din umeri și murmura singură prin colțuri: Numai dracu poate să știe... Așa fată cu toane și cu mofturi încă n-am văzut... După ce se întunecă bine, fata se sculă și se găti repede la oglindă; apoi ieși, ca-ntr-o izbire de vânt. — Unde te duci, Haie? Dar fata nu răspunse. Se hotărâse. Cu pași iuți se îndreptă la vale, spre colțul hudiții. Apucă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o spaimă sălbatică năvălită în față. A doua zi Sanis, alungat de tânguirile și lacrimile femeii, porni la Pașcani, la rabin, amărât, fără să știe nimic. Se duse tropăind spre gară, molfăindu-și bucățica de pâne, și în sufletu-i întunecat abia acuma se lămurea o durere și creștea o nădejde. Iar în jurul fetei se adunară cele trei femei, cu vorba plină de spaimă și blesteme. Mormăind întunecată, moașa Etel cerea zaharnița și cafeaua. Apoi desfăcu o legăturică murdară, plecându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
afară pași. Străbătu înlăuntru și glasul subțire al călugăriței. Apoi glasul mai slăbit: — Moș Isailă, nu sta, du-te înainte, că te ajung... Fata se desfăcu de lângă Lepădatu, își trase iar broboada pe ochi și peste gură; obrazul i se întunecă de ură. Șopti pripit: „Să vii, bădică...“ Și se strecură afară. Lepădatu rămase singur, amețit. Se cinchi jos iar, între blănile de oaie, lângă clitul de opinci. Încercă să lucreze cu custura și cu țăpușa, dar n-avea nici un spor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]