4,216 matches
-
vină când cineva mi-a apărut în față, cu un cearșaf în cap și făcând „Uuuuuu!“ — Cum spui tu, am zis. Apoi persoana și-a ridicat cearșaful și a exclamat: —Hei, Anna, eu sunt! Era Aidan; am dat amândoi un țipăt de uimire și încântare. (Nu că era ceva uimitor în faptul că ne vedeam, dar, mă rog.) Am plonjat spre el, și el m-a prins în brațe, picioarele ni s-au încolăcit și în mine a țâșnit un val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am dat seama că tremuram. Nu eram obișnuită să merg singură la lucru, întotdeauna luam metroul împreună, el cobora la Strada 34, eu mergeam mai departe până la Strada 59. Și fusese New Yorkul întotdeauna atât de zgomotos? Toate claxoanele, și țipetele, și scârțâitul frânelor de la autobuze, și eram abia pe Strada 12. Cât de zgomotos avea să fie în centru? Am început să merg spre metrou, apoi m-am oprit când m-am gândit cum avea să fie acolo. Scări pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ajută să trecem peste ceea ce e de neîndurat. Dar tu? —Puțin. Atunci am știut că era rănit grav. Am auzit sirenele în depărtare, s-au apropiat și au devenit mai puternice, apoi erau chiar lângă noi, până când, abrupt, în plin țipăt, s-au oprit. Sunt pentru noi, m-am gândit. N-am crezut niciodată că ni se va întâmpla așa ceva. Aidan a fost scos din mașina deformată, apoi eram în ambulanță și totul a părut să se întâmple foarte rapid. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
rog, Aidan, te rog. Am tresărit când mi-am auzit propria voce la început, dar apoi nu s-a mai auzit nimic. Stăteam cu urechile ciulite să aud ceva, orice. Dar tot ce se auzea era foșnetul tăcerii. Deodată un țipăt ascuțit a țâșnit de pe casetă; slab, dar cu siguranță perceptibil. M-am dat înapoi înspăimântată. Oh, Doamne, oh, Doamne, era Aidan? De ce țipase? Inima îmi bătea să-mi sară din piept. Mi-am lipit urechea de boxă, se auzeau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să începem să hărțuim oamenii, a zis Teenie. Îi plăcea cuvântul, „a hărțui“. — Dacă n-avem ditamai coada, am pus-o. —OK, să-i hărțuim... N-am mai apucat să termin pentru că, deasupra mulțimii gureșe, s-a auzit deodată un țipăt. Părea să-l fi scos un copil mic. Ne-am uitat toate trei una la alta. Ce se întâmplase? — Cred că tocmai a sosit Dr De Groot, a zis Teenie. Capitolul 37tc " Capitolul 37" A reapărut Lauryn. —Ca să creadă Candace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pe picioare. Era atât de caraghios încât, pentru o veșnicie, n-am putut nici măcar să râd. În sfârșit zgomotul și-a croit drum prin stomacul meu scuturat de convulsii și prin pieptul care se cutremura și a țâșnit ca un țipăt care s-a pierdut în tavan. M-am uitat la Aidan, care se sprijinea de perete; îi curgeau lacrimi de râs din colțul ochilor. —Ticălos nebun ce ești, am reușit să spun în sfârșit. Dar mai e ceva, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și îi mulțumea, îndreptându-se apoi spre vecinul acestuia. După ce darurile fură strânse, bărbierul ceru să-i fie aduse mai aproape două felinare puternice, desfăcu lama de cuțit recitând versetele cuvenite și se aplecă asupra mea. Maică-mea spunea că țipătul pe care l-am scos atunci răsunase în tot cartierul ca un semn de precoce bărbăție, apoi, în vreme ce eu continuam să zbier din tot trupușorul, de parcă aș fi văzut în fața ochilor toate nenorocirile ce aveau să se abată asupră-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mă și silea totodată să alerg pe un drum deja plin de noroi. Brusc, la câțiva pași de noi, niște copii și niște bătrâni se prăbușiră, iar mulțimea, călcându-i în picioare, își pierdu cumpătul. Era în continuare la fel de întuneric. Țipetele de spaimă se amestecau cu urletele de durere. Am alunecat la rându-mi, iar mâna mea dădu drumul mâinii fratelui meu pentru a încerca să se agațe de poalele unei rochii ude, apoi de o alta, fără a putea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
al Alhambrei, la stânga, vechea Casba cu minaretele albe ale cartierului meu, Albaicin, dincolo de ziduri. Vuietul pe care-l auzisem pe uliță era acum asurzitor. Căutând din priviri de unde venea zgomotul, am cătat în jos și nu mi-am putut reține țipătul de spaimă. „Dumnezeu să aibă milă de noi, ăsta e potopul lui Noe!“ bombănea gazda în spatele meu. Mama n-avea să uite nicicând imaginea care se oferea ochilor ei de fetiță înfricoșată, după cum nu aveau s-o uite nici cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre a ajunge pe umeri, toată lumea recunoștea de departe silueta ca o ciupercă a lui Astaghfirullah. Dar puțini granadini îi știau numele adevărat. Se zice că propria sa mamă fusese cea care îl căptușise prima cu porecla asta, date fiind țipetele înspăimântate pe care le scotea încă de când era un țânc, de fiecare dată când se amintea în fața lui de un obiect sau de o faptă pe care el le socotea vrednice de dispreț. „Astaghfirullah! Astaghfirullah! Dumnezeu să mă ierte!“ zbiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
căderea orașului nostru; avea, atunci când vorbea despre drama asta, un glas, o privire, cuvinte, lacrimi pe care nu i le cunoscusem în nici o altă împrejurare. Eu însumi nu aveam decât trei ani în zilele acelea tumultuoase și nu știu dacă țipetele care se înghesuie în clipa asta în urechile mele sunt amintirea a ceea ce am auzit într-adevăr atunci sau doar ecoul a mii de istorisiri care mi-au fost spuse de atunci încoace. Istorisirile astea nu începeau toate la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
următoare, tunurile și catapultele au rămas tăcute; zăpada continua să cadă peste Granada, acoperind-o cu un văl de liniște și de seninătate pe care părea că nimic nu-l va sfâșia. Nu se dădea nici o luptă și doar câteva țipete ale copiilor mai însuflețeau străzile. Orașul ar fi dorit atât de mult ca timpul să-l dea uitării! Numai că timpul se pusese în mișcare: anul creștin 1492 a început în ultima zi a lunii safar 897, iar înainte de ivirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
grabă spre oraș, am trecut iarăși prin poarta către Najd, fără să mai închidem canatul, pentru a putea urmări ce se întâmplă fără să fim văzuți. Când călărețul dinspre Alhambra a ajuns foarte aproape de noi, mama și-a înăbușit un țipăt: — E Boabdil! a zis ea și, temându-se că vorbise prea tare, și-a pus palma peste gura mea ca să mă facă să tac, deși stăteam tăcut, ca și sora mea de altfel, absorbiți și unul și celălalt de ciudata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ea însăși luând o bucată zdravănă. Curând se făcu seară și ne-am lăsat cuprinși de somn, nu înainte de a fi mâncat niște perișoare din carne pe care ni le trimisese gazda noastră. Încă din zori am fost treziți de țipete și de înghesuială. Zeci de oameni care vociferau, femei înfășurate în văluri albe sau negre, copii scâncind sau năuciți luau cu toții cu asalt tartana noastră. A trebuit să ne ținem încleștați de bagaje ca să nu fim dați la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a întâmplat ceea ce orice ființă cu un dram de judecată ar fi putut ghici. Mohamed era alături de Warda, iar maică-mea s-a strecurat tremurând în odaia lor. Tocmai se pregătea să toarne din lichid când concubina a scos un țipăt ascuțit, așa că taică-meu s-a trezit și, cu un gest de apărare, și-a apucat fragilul agresor de tendon. Salma a căzut plângând. Văzând fiola din mâna ei, Mohamed și-a acuzat nevasta că e vrăjitoare, nebună, otrăvitoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ar putea ajunge la femei și le-ar putea devora, fără ca noi să putem face altceva decât să privim de sus de pe acoperiș sau să ne aruncăm în boturile lor ca să ne salvăm onoarea. De jos ne ajungeau la urechi țipetele lui Mariam și rugăciunile Wardei, care o chema pe Madona în castiliană. Cu glas tremurător, Mohamed făcea, la rândul său, o făgăduială: dacă aveam să ieșim de acolo teferi, își va întrerupe călătoria spre a merge în pelerinaj în orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și făgăduind să mă interesez încă de a doua zi pe lângă director. Când am fost foarte aproape, omul a țâșnit brusc spre mine, m-a înșfăcat de veșminte cu o mână, în vreme ce cu cealaltă îmi mânjea chipul cu murdărie, scoțând țipete de dement. Gardienii care au venit în goană în ajutorul meu mi-au reproșat sever imprudența. Din fericire, hamamul apropiat de maristan era deschis la ora aceea pentru bărbați. Am stat un ceas tot frecându-mi trupul și fața, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
s-o cercetezi mai de aproape! Harun începu să-l zgâlțâie pe Zeruali, împingându-l spre Mariam, trăgându-l apoi îndărăt, ca să-l împingă apoi iarăși, violent, dându-i drumul. Bătrânul se prăbuși la picioarele surorii mele, care scoase un țipăt. — Ajunge, Harun, te implor! Se uita la zdreanța răufăcătoare de la picioarele ei cu tot atâta milă pe câtă groază. Zeruali ținea ochii întredeschiși, dar nu mai mișca. Harun se apropie de el, neîncrezător, îi cercetă pulsul, îi atinse pleoapele, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
alăturat și eu. Ne-am strâns astfel vreo patruzeci de călători care ne-am petrecut întreaga noapte sus pe un delușor, fascinați de spectacolul focului și de înspăimântătorul strigăt care creștea o dată cu flăcările, strigăt în care deslușiserăm până la urmă oribilele țipete ale celor arși. Niciodată nu-mi voi mai putea aminti de Tombuctu fără să-mi revină în fața ochilor imaginea aceea de iad. La ceasul plecării, un nor ca un lințoliu îi învăluia chipul, iar trupul îi era chinuit de nenumărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mea. Vântul își sporea violența, iar soldații din escortă au fost nevoiți să descalece pentru a încerca să se adăpostească. Am făcut la fel, ca și Guicciardini, pe care l-am pierdut curând din vedere. Mi se părea că aud țipete, chemări, urlete. Zăream la răstimpuri câte o siluetă fugară după care încercam să mă iau, dar care, de fiecare dată, se topea în ceață. Curând, calul mi-a scăpat. Alergând pe orbecăite, m-am lovit de un copac, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
puțin, ca și cum spaima de a fi călcați în picioare de uriașii aceia le-ar fi dat avânt. Lupta dintre soldații din prima linie și barbari deveni crâncenă. În curând, sângele îmbiba pământul. Strigătele războinice ale barbarilor... Urletele sfâșietoare ale răniților, țipetele muribunzilor, strigătele celor ce reușeau să ucidă și să se salveze... Linia, linia! exclamă centurionul aflat lângă cele trei rânduri paralele ale frontului; se adresa soldaților din a doua linie, care nu luptau. Ghidându-se după creasta centurionului ca să mențină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fuseseră umplute cu nisip roșiatic, adus cu siguranță din deșertul african. De-a lungul porticului se ridicau niște coloane cu partea de jos vopsită într-un albastru intens și capitelurile în ocru. În liniștea ce domnea acolo se auzeau doar țipetele stolurilor de rândunele care zburau pe deasupra pajiștii. Antonius se opri în fața unei statui a lui Isis, al cărei cult era legat de activitatea sportivă. Fu fermecat de privirea enigmatică a zeiței. — Îl cauți pe maestru? se auzi un glas în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
considerat laș, alții pentru că voiau să vadă lama pătrunzând în carne, tăind-o și dând la iveală tendoanele și oasele. Mulțimea vrea burți tăiate și mațe revărsate în arenă. Ca să se distreze, vrea să vadă sânge, doar sânge. Într-adevăr, țipetele entuziasmate de până atunci se transformau într-un cor de proteste. Oamenii se ridicaseră în picioare și îi îndemnau furioși pe cei doi gladiatori să lupte, neadmițând nici o pauză în spectacolul care trebuia să fie tot timpul excitant. Pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
căutând promisiunea răcorii de-a lungul pereților, sub copaci și paravane, căci soarele de dimineață dogorea deja. Trecând în goană de la o oază albastră de umbră la alta, urma un drum imprevizibil prin mulțimea care-i răspundea cu mormăieli și țipete, o mare de claxoane și haos. — Stai! își pocni Pinky fratele. Mai am puțin și mă prăbușesc aici în spate. Nu poți nici măcar să pedalezi drept? Merseră un pic mai departe. — Lasă-mă să cobor, se repezi la el. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Hai să ne-ntâlnim sub platan“, scoase un tril, „și nu vom mai avea nici un fel de dureri de inimă.“ Și, încet, cu încântare, simțind că făcea ceea ce trebuia, Sampath începu să-și scoată hainele. Din public se ridicară câteva țipete îngrozite. Totuși, în momentul acela de apogeu, le confundă cu strigătele de admirație. Într-un stil propriu, lăsă pe rând să alunece de pe el sariurile și dupatta cu care se înfășurase. Desfăcu și ultima fâșie lucioasă de material, dar simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]