3,115 matches
-
și vîjÎie căzînd, Haos, abis mare-i așteaptă căscînd. Pică și se schimbă pe cît trec din cer: Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta infernală la vale-nnegrește, Monstru la alți capul În abis precede Talpele, lumină În cer mai lucește. Neagră, fumegîndă acum sînt volvoare, Nume, suvenire din ceruri le pier.” Nu este greu de observat că prăbușirea atrage după sine și schimbarea statutului fizic al ființelor aeriene: ele trec printr-o rapidă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
flacăre În vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc se Înalță, plesnesc, vîrteje de fum se rotesc În jurul unei inimi de foc negru, iar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
munții de zăpadă treziți În depărtare, Privind acea cădere, Își pun un văl de nori... Sublim, sublim spectacol! Bătrînul fluviu pare C-a să dispară vecinie În haos zgomotos; Dar Rinul e puternic! dar Rinul nu dispare, El a umplut abisul și trece maiestos! Luîndu-și cursul pacinic, din nou se-ndreaptă Rinul Prin sate și orașe, prin munți și văi frumoase. Nepăsător gigantic de timpuri furtunoase, El pasă cu mîndrie, căci a Învins destinul!” Tabloul nu este decît un fragment dintr-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pînzei se deschide „cursul pacinic” al rîului și, odată cu el, securizantul spațiu lin. Alecsandri nu stăruie În viitoarea materiei, dezordinea contrazice simțul lui de stabilitate. Elementele materiale revin, după o fază de criză, la formele de sublim liniștit, maiestos. Umplînd abisul, Rinul redevine un „gigantic nepăsător”. Alecsandri nu poate trăi prea mult cu sentimentul catastrofei. Natura este frumoasă Îndeosebi În formele ei pașnice. Pașnice și decorative. Obiectele se integrează Într-un ansamblu (tablou, scenă, spectacol), ansamblu Încîntă privirea, dar Împiedică percepția
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
insatisfacție În dragoste, iar forma ei pasională (iubirea ca pasiune) are, ne asigură toți filozofii, culoarea și gustul tragediei. Prima figură a iubirii conachiene este aceea de natură tristaniană pe care Rougemont o numește „reciproc nenorocită”, iar Roland Barthes „hipnoza abisului”. Reproduc definiția dată de ultimul: „S’abîmer. Bouffée d’annéantissement qui vient au sujet amoureux, par désespoir ou par comblement”. Suflul neantului este la Conachi mai potolit. El simte mai ales dulceața abisului și expresia ei este ceea ce poetul numește
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numește „reciproc nenorocită”, iar Roland Barthes „hipnoza abisului”. Reproduc definiția dată de ultimul: „S’abîmer. Bouffée d’annéantissement qui vient au sujet amoureux, par désespoir ou par comblement”. Suflul neantului este la Conachi mai potolit. El simte mai ales dulceața abisului și expresia ei este ceea ce poetul numește, Într-un chip fericit, „un potop de tînguire”. Formulă oximoronică pentru că potopul presupune o dizlocare violentă, o agresiune fără margini, În timp ce tînguirea implică o oboseală, o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de a fi mamă sau tată și prieten toate se află acolo. Dar atunci cănd semințele încep a crește și se lovesc de vid balanța își pierde echilibru și o stea este ucisă de o flacără roșie și aruncată în abisul uitării. Și tortura începe deoarece îmbraci o coajă de portocală cănd de fapt tu ești o lămăie. Acea materie suflată în viață , sufletul, se chinuie, săngerează și țipă. De aceea îngerii bastarzi trec drept o cantitate neglijabilă, nu rezistă! Și
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
ți se alătură dacă iubești lumea și viața. Chiar așa. Căpitane, dacă marea ar fi mereu supusă și vânturile ar sufla lin și binefăcător în orice cursă, ai naviga fără să încerci spaime și fiori, fără să dai ochii cu abisurile morții atunci când se dezlănțuie uraganale. În cele din urmă te-ai plictisi să fii comandantul unui calm peren unde totul s-ar desfășura conform previziunilor și regulilor. Un poet italian pe care Franța încă nu-l știe, compara viața cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
scule și se întoarse spre călăreț. Ceva nu era ca de obicei, dar Petrache nu pricepea ce. Și, ca totdeauna, în astfel de situații, se cățără pe zid, să stea de vorbă cu soarele. În diminețile pâcloase, valea părea un abis între el și răsărit, de data asta însă lumina se despăturea ca un covor până la poalele castelului, urcând apoi pe ziduri, cu mii de piciorușe. Era atât de groasă, încât Petrache o simțea cum se lipește de el, ridicându-se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aceeași respirație, parcă a pietrei, a copacilor, și își potrivi propria respirație după ritmul acela. Nu se mai gândea la nimic, era pregătit doar să primească. Într-un târziu deschise ochii, îl cuprinse o vagă amețeală, privi în jos și abisul îi întoarse privirea. La fel și corbul care, rotindu-se fără speranță în jurul statuii, se așezase pe zid, la doi pași de el, și-și scutura aripile în soare. De data asta nu-l mai goni, pasărea se dădu mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu înțelegem, spunea Confucius. El e în afara puterii noastre, spunea Lao Zi. Cosmina privi chipul învinețit al bolnavului, cu tâmplele strânse în bandaje. Sub pleoapele închise, pupilele păreau nemișcate. Comă. Ca și cum ai merge pe o frânghie și dedesubt se cască abisul. Dacă privești în jos, spre abis, te va privi, la rândul lui, și atunci ești pierdut. Cosmina își termină de desenat dragonul, scrise dedesubt „gând“, apoi, căutând zadar nic o tresărire pe chipul bolnavului, completă : „gândul morții“. „Zgomotele trasează frontiere
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în afara puterii noastre, spunea Lao Zi. Cosmina privi chipul învinețit al bolnavului, cu tâmplele strânse în bandaje. Sub pleoapele închise, pupilele păreau nemișcate. Comă. Ca și cum ai merge pe o frânghie și dedesubt se cască abisul. Dacă privești în jos, spre abis, te va privi, la rândul lui, și atunci ești pierdut. Cosmina își termină de desenat dragonul, scrise dedesubt „gând“, apoi, căutând zadar nic o tresărire pe chipul bolnavului, completă : „gândul morții“. „Zgomotele trasează frontiere. Poți spune, de pildă, că tăcerea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vine. Cazi întruna, dar pământul izbăvitor, pe care să te risipești ca o meduză roșie, întârzie. Nu mai știi nici măcar încotro cazi, nu știi dacă într- acolo e miezul pământului, un alt miez sau doar un vuiet surd. Acela e abisul sau, mai bine zis, neantul. E greu să definești neantul drept condiție umană. Tocmai în asta constă grozăvia acestei experiențe : nimic nu mai e înăuntrul tău, nici măcar tu însuți nu mai ești acolo. Imaginează-ți : apostolul cel tânăr așteptând, ceilalți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
creația umană - adică articularea dintre cultură și cult. Hristos vine pentru a vindeca patologia păcatului, singura vinovată de uscarea seminței paradisiace care va rodi, pănă la urmă, în sănul Împărăției. Măntuirea este clipa cănd Dumnezeu îl trage pe om din abisul căderii. Dar, potrivit Evangheliei, măntuirea înseamnă vindecare: “credința ta te-a izbăvit”. Hristos este Doctorul cel Bun care oferă Euharistia ca pe un “leac al nemuririi”. Vindecarea comportă un catharsis ascetic - curățire a ființei de orice germene demonic - dar se
Demnitatea omului şi harisma creativităţii sale la Sfȃntul Grigore Palama. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
să ajungă, iar școlile elementare erau prea departe ca să poată ajunge pe jos. Mai mult de atât, Liana a început să se teamă chiar și când ieșea din apartament. Când ieșea în stradă avea impresia că intră într-un mare abis. Ideea de a trebui să stea închisă într-o școală timp de două ore i s-a părut de netolerat. Liana a început să se gândească să-și abandoneze cercetarea și specializarea de master. Ea nu putea găsi vreun mod
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
Printre brazi crescuți pieziș, Între vremuri fără maluri, Sus, la locul Păltiniș, Ca o perlă prinsă-n scoica Unui ceas întîmplător, Își petrece domnul Noica Umbletu-i netrecător. Prins în gânduri și surâsuri Ca-ntr-un pâlc de cavaleri, Aplecat peste abisuri De cuvinte și tăceri, Parcă ne-a-ntrupat din sine Pe noi doi cei fără zei, Invocând, cu gesturi line, Taina numărului Trei. Sub poveri speculative Stă la dreapta Gabriel, Sfâșiat de-alternative Care nu depind de el. Iar la stânga, cu temei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
marea de oameni, simt cum îmi revine răul din luna mai, tristețea aceea infinită, gustul de vid și zădărnicie. Spaima că totul poate reîncepe, că pot reintra în coșmarul care m-a făcut să văd prăpastia, rostogolirea fără sfârșit în abisul propriei mele existențe. Mă grăbesc să ajung acasă și să înghit o pastilă. După câteva ore încep, încet, să ies la suprafață. Dar dacă pastilele n-o să mă mai ajute? Dacă nu apuc să termin treaba pentru care am venit
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
rostul cunoașterii și al înțelegerii de sine. Este un alt model ideal decât cel al Beatricei, care asigura numai calea de înălțare spre transcendență. Ca ferment al cunoașterii de sine, femeia garantează în schimb accederea în profunzimile umanului, a transcenderii abisului interior, sentiment care nu este lipsit de fiorii unei sfinte spaime. Suntem departe de seninătatea înălțătoare a prototipul donnei angelicata, Preasfânta Fecioară și de extazul contemplativ. Ceea trimite spre o ipostază perenă a idealului feminin, dincolo de timp și spațiu, tot
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ambivalentă față de femeie, un fel de polarizare a locului pe care trebuia să îl ocupe: fie în adâncurile cele mai tenebroase, fie pe un soclu, de pe care să fie adulată. „Dacă tradiția misogină a gândirii medievale poziționa femeile într-un abis, convențiile dragostei curtenești, ca și cele ale cultului Fecioarei Maria, au fost mereu privite ca dăruindu-le un loc elevat, pe un piedestal, însă, percepându le mereu într-o atitudine pasivă, le-a limitat la simplul rol de obiecte frumoase
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cele mai pătimașe și mai neliniștite doamne din societatea de astăzi.” 235 Giovanni Boccaccio are meritul de a introduce pentru prima oară analiza psihologică 236, un personaj feminin cu preocupări de cercetare a propriilor trăiri 237, a celor mai intime abisuri sufletești, și care mai are și preocupări intelectuale, așternând pe hârtie tot ceea ce constituia până atunci o interdicție - mărturisirea unei iubiri în afara căsătoriei. Autorul este un fin cunoscător al femeii, al dramei ei domestice, al moravurilor epocii sale și proclamă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sensul cunoscut al termenului. Tragediile descriau împotrivirile destinului, care îi aducea pe cei nobili în poziții mai mult decât umilitoare. Poemul chaucerian trebuia să fie „o tragedie a dragostei”960, eroul urmând să cadă din pasionalitatea cea mai intensă în abisul suferinței și al deznădejdii pricinuite de trădarea femeii iubite. „Povestea lui Troilus, dacă este o tragedie, reprezintă, în același timp, o tragedie a destinului și o tragedie a personajului. Poate fi amândouă în același timp deoarece pentru Chaucer natura înseamnă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
rostul cunoașterii și al înțelegerii de sine. Este un alt model ideal decât cel al Beatricei, care asigura numai calea de înălțare spre transcendență. Ca ferment al cunoașterii de sine, femeia garantează în schimb accederea în profunzimile umanului, a transcenderii abisului interior, sentiment care nu este lipsit de fiorii unei sfinte spaime. Suntem departe de seninătatea înălțătoare a prototipul donnei angelicata, Preasfânta Fecioară și de extazul contemplativ. Ceea trimite spre o ipostază perenă a idealului feminin, dincolo de timp și spațiu, tot
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ambivalentă față de femeie, un fel de polarizare a locului pe care trebuia să îl ocupe: fie în adâncurile cele mai tenebroase, fie pe un soclu, de pe care să fie adulată. „Dacă tradiția misogină a gândirii medievale poziționa femeile într-un abis, convențiile dragostei curtenești, ca și cele ale cultului Fecioarei Maria, au fost mereu privite ca dăruindu-le un loc elevat, pe un piedestal, însă, percepându le mereu într-o atitudine pasivă, le-a limitat la simplul rol de obiecte frumoase
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
cele mai pătimașe și mai neliniștite doamne din societatea de astăzi.” 235 Giovanni Boccaccio are meritul de a introduce pentru prima oară analiza psihologică 236, un personaj feminin cu preocupări de cercetare a propriilor trăiri 237, a celor mai intime abisuri sufletești, și care mai are și preocupări intelectuale, așternând pe hârtie tot ceea ce constituia până atunci o interdicție - mărturisirea unei iubiri în afara căsătoriei. Autorul este un fin cunoscător al femeii, al dramei ei domestice, al moravurilor epocii sale și proclamă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sensul cunoscut al termenului. Tragediile descriau împotrivirile destinului, care îi aducea pe cei nobili în poziții mai mult decât umilitoare. Poemul chaucerian trebuia să fie „o tragedie a dragostei”960, eroul urmând să cadă din pasionalitatea cea mai intensă în abisul suferinței și al deznădejdii pricinuite de trădarea femeii iubite. „Povestea lui Troilus, dacă este o tragedie, reprezintă, în același timp, o tragedie a destinului și o tragedie a personajului. Poate fi amândouă în același timp deoarece pentru Chaucer natura înseamnă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]