KorAP: Find »[drukola/base=absent & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...355 >

8,856 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

deja să nu-l mai descoase pe Virgil mai mult decât era el dispus să scoată la iveală. Nu dorea absolut deloc să-l facă să sufere. Așa că nu îl întrebă nimic despre Liv. — îmi amintesc de K, cugetă Virgil absent. Atunci când au venit prima dată. Ca să se așeze la casa lor, să se căsătorească, să preacurvească. Și unul sau doi... au mers puțin mai departe. — Grimus? întrebă tăios Vultur-în-Zbor. — Păi, spuse Virgil, strângând din buze, nu știu dacă-mi place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
amintește-ți, Media, că specializarea pe care o ai îl exclude din patul tău. — Da, madame, a zis Media. Și, după o pauză, a adăugat: — Mie-mi plac femeile. — Nu fii trist, a spus Media. Nu, draga mea, a zis absent Virgil. — îmi pare rău c-am întrebat de el, a spus Media, plină de remușcări. — Nu asta-i problema, a răspuns el. Gorful îl avertizase: era irelevant, redundant. Nu va mai juca nici un rol în povestea muntelui Calf. Gorful îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
când voise să intre. S-a tras la o parte mecanic, ca să-i facă loc să intre. Nimeni nu voia să-i răspundă la întrebări. Contele Aleksandr Cerkasov stătea transpirat în șezlong. Ridicase ghergheful Elfridei, iar mâinile sale se jucau absente cu el. — Ce s-a întâmplat? a întrebat Vultur-în-Zbor. — Am auzit un țipăt, a răspuns contele. Un țipăt prelung. Vultur-în-Zbor s-a uitat de jur împrejur în încăperea tăcută și goală. — CE S-A îNTÂMPLAT? a strigat. Unde este Elfrida

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
asta însemna să știe ce să facă - nu numai cu persoana lui, dar și cu Elfrida. Vultur-în-Zbor privea insistent muntele. — Tu câștigi, spuse el cu voce tare. Se întoarse înspre pat și se aruncă lângă Elfrida, care dormea, apoi fixă absent tavanul cu privirea. în curând fu și el adormit, obosit și adormit. Media a intrat în cameră ca să-l privească cum visează. Privindu-i chipul, chipul care-i schimbase viața, chipul cu grumaz ferm, cu o umbră de barbă, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
dintr-o stare pe care aș numi-o conștiință de sine la o altă stare, pe care, cu modestie, aș denumi-o conștiința Grimus. Aceasta este starea potrivită pentru întâlnirea cu mine și trebuie să vă mulțumesc încă o dată tuturor: absentului Nicholas Deggle, pentru că a făcut posibilă întâlnirea, ție, Virgil, pentru că l-ai călăuzit atât de abil către confruntarea cu mine, și ție, Liv, pentru că ai rupt ultima barieră ce stătea în calea întrevederii: bărbăția lui. într-un fel, Liv, tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

E o alternativă la cumpărături, presupun. Nu cred că are vreo intenție să o ia în serios. M-am strâmbat. Pentru mine tipul ăla de viață seamănă cu un vers din Tărâmul pustiu. Cu capul într-o parte, jucându-se absent cu furculița, Sebastian m-a întrebat ezitant: —Uite, spune-mi dacă nu vrei să vorbim despre asta, dar mă întrebam dacă - ei bine, presupun că știi despre Bill. Spuneai că o să suni la spital. Nu te-am mai văzut de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

a continuat ea. Neapărat de măsline. Îi dă un gust așa, mai aparte, mediteranean. Rămăseseră pe masă, printre alte bucate, și două farfurioare cu câteva măsline. Mari, negre, lucioase, sclipind uleios ca niște agate negre sub razele policandrului. Le priveam absent, gândindu-mă ce aș mai putea să-i spun femeii de lângă mine. Câteva cuvinte, doar pentru ea, să-i pară că vin din timpul acela în care îmi înfierbântase de multe ori închipuirea. Știam că nu mai sunt asemenea cuvinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nenorocului și pentru că mi i-a adus în față iarăși pe cei doi orbi, pe care-i privesc neputincios, fascinat doar de neobișnuita lor prezență. Așa cum altădată, în bodega de pe Apolodor, în picioare, îmi beam berea, copleșit de părăsirea Lumii, absent la cele din jur, ascultând doar glasul clopotelor, urmat de cearta toacelor, un văl de sonorități vechi, știute, toropitoare, voievodale. Era ceasul în care veneau și cei doi orbi să-și soarbă berile. Din cine știe ce perverse porniri ale neputinței, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
voi pleca spre casă. Sau spre o altă crâșmă. Ridic și eu din umeri către Caraman. Am probabil o față atât de pleoștită, încât donșoara Țapu izbucnește în hohote de râs. Dom’ Caraman îi pune mâna pe gură și zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de bere, împingându-mă spre votcă. Acum, în ușa berăriei, nu știu încă toate acestea. Privesc, din ce în ce mai nehotărât, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Dintr-o sacoșă se ițesc o franzelă și o umbrelă galbenă, de damă. Întins într-o rână, ca la ospețele romane, cu capul sprijinit în mâna dreaptă, moșul privește defilarea Bulevardului, a mașinilor de pe Brezoianu, a schimbării luminilor de la intersecție, absent, cufundat în acea uitare de sine interioară pe care numai un suflet profund meditativ o poate avea în fața nimicniciilor acestei lumi. În unele dimineți vine și se ghemuiește lângă el, pe treptele fostei berării, un orb, și el bătrân, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
încheia anul de învățământ politic. De la școală până la sediul gospodăriei mărșăluiau toți, în frunte cu directorul școlii și cu comandanta unității de pionieri, după gemetele muzicuței mele. Celălalt moșneag ascultă orbul, cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte pierdută... Mă fascinează moșul în manta de milițian. L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
putea-o revărsa acum, evocând acei ani mulți și de demult. Am timp, oprit în ușa de la „Gambrinus“, dar n-am chef. Îmi pare că sunt, scriind, asemeni acestui bătrân, tolănit într-o rână pe treptele fostei berării și privind absent spre un niciunde. Niciundele meu aici se află, pe Bulevard. Aici este gândul meu că aș fi putut scrie despre aceste personaje bizare pe care le-am tot urmărit de-a lungul anilor. Urmărirea a început încă de prin al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
că sunt ascuns în bulgărele acela inform. Nu știu încă să mă descopăr, să mă fățuiesc, să dau deoparte straturi hidoase, impure, spre a mă reda într-o simplă mlădiere de contururi. Mi-e încă teamă să modelez. Frământ deocamdată, absent, cu plăcerea doar de a simți cum lutul meu se joacă, prin mâinile mele, cu mine. Nu-i doar un meșteșug literar să mărturisesc sentimentul că, în astfel de dimineți, cu nehotărâri și rătăciri, simt cum, de fapt, lutul frământat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
numeau astfel, ca într-o dușmănie. O vedeam uneori dimineața, când mergeam la școală, cum stătea pe o bancă în grădina Băii Publice, mereu pe aceeași bancă de pe aleea ce ducea spre Catedrala care tocmai se înălța pe atunci. Stătea absentă, parcă aștepta ceva sau pe cineva, în lumina somnoroasă încă a dimineților. Alteori, o vedeam la cofetăria doamnei Krantz, tot așa, singură la fereastră, cu o sticlă de limonadă în față și privind îngândurată gardul de peste drum. Acolo se lipeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
am așteptat-o în stația tramvaielor de la Cișmigiu. Am vrut să traversăm Cișmigiul, apoi ea s-a răzgândit, spunea că voia să-și cumpere ceva de la o mercerie de lângă „Tic-Tac“. Îmi povestea de-ale ei, cu vorbe aiurea, nehotărâte și absente. Se gândea la ceva, simțeam, și nu știa ce să facă, să-mi spună sau nu. O simțeam, o ghiceam. Nu era greu să o cunoști când ascunde ceva. Era de o sinceritate aiuritoare. Era în stare să spună până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
la masa mea atunci, lăsându-i să creadă că sunt aviator, așa cum mă urmărise câțiva pași în aerul lăptos al dimineții, când mă despărțisem de ei. Într-o doară, am îngânat: — Conți? Până atunci, studiind paharul acela, părea că zâmbește, absentă, cine știe căror gânduri cu care își juca plictisul. S-a răsucit dintr-odată speriată spre mine. — Cum ai spus? — Conți. Nu... Oftă amuzată. — Eram, demult. Așa-mi spunea când eram debutantă. Da’ nu am ținut-o așa prea mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cam la o lună jumătate la Fundeni și-i scot un litru juma’ de sânge. Vorbește și ea absentă despre necazurile ei, ca și cum ar fi vorba de altcineva. Constată doar, puțin uimită. „Tare-i urâtă bătrânețea, Simioane.“ Îi dau dreptate, absent și înduioșat, de parcă i s-ar întâmpla altuia. Întotdeauna parcă belelele i se întâmplă altuia. Ne privim și văd în ochii ei tristețea vârstei care tot vine. Vede și ea, probabil, în ochii mei spaima cu care o privesc. De câte ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
încât ți-e și frică să mai traversezi strada. Dacă te calcă tramvaiul și tu încă nu ai apucat cui să-i lași moștenire toată înțelepciunea ta dintr-o viață care, simți, se duce tot mai la fund...“ Mă ascultă absentă, privindu-mă cu ochi mari, fără lumini, de parcă nici nu înțelege ce-i spun. Abia când aude cuvântul viață tresare, drăcuie și prinde a râde. „Tu nu vezi cum își râde viața de noi, Simioane? Te lasă la tinerețe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
tot trage de o mingiucă de cârpe colorate atârnată de tavan cu un elastic. Prinde mingiuca, o coboară până la buric, apoi îi dă drumul și ghemotocul acela de cârpe zvâcnește până în tavan, face poc și revine în dreptul vânzătoarei. Repetă gestul, absentă, cu mișcări automate, cu privire rece, absentă. Nu pot scrie, totuși. Mi se năclăiește textul de joaca tembelă a fetișcanei ăsteia. Mă fascinează și pe mine automatismul cu care își trimite mingiuca. Prind a o urmări. Simt cum devin și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
colorate atârnată de tavan cu un elastic. Prinde mingiuca, o coboară până la buric, apoi îi dă drumul și ghemotocul acela de cârpe zvâcnește până în tavan, face poc și revine în dreptul vânzătoarei. Repetă gestul, absentă, cu mișcări automate, cu privire rece, absentă. Nu pot scrie, totuși. Mi se năclăiește textul de joaca tembelă a fetișcanei ăsteia. Mă fascinează și pe mine automatismul cu care își trimite mingiuca. Prind a o urmări. Simt cum devin și eu, încet, încet, absent. Cum, parcă, zvâcnetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu privire rece, absentă. Nu pot scrie, totuși. Mi se năclăiește textul de joaca tembelă a fetișcanei ăsteia. Mă fascinează și pe mine automatismul cu care își trimite mingiuca. Prind a o urmări. Simt cum devin și eu, încet, încet, absent. Cum, parcă, zvâcnetul acela al mingiucăi trage din mine, încetul cu încetul, gând după gând, cuvintele pe care aș fi vrut să le aștern. Vin cuvintele gata făcute trup. Un fel de derulare de peliculă mută, aproape incoloră, cu umbre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
liber și nu-mi mai drămuiam votcile sau sticlele de vin. Puteam să comand și câte-o friptură cu garnitură. Până într-o zi când, la o grădină de pe lângă Tribunalul Mare, am auzit doi bețivi căinându-l pe un altul, absent. „A decăzut grav la moral, săracul. A ajuns să se îmbete în zi de leafă.“ Mă interesa problema. Chiar luasem salariul și m-am tras la masa lor. Din una în alta, cinstindu-i într-un gest larg de pomană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
maximă“. De-ale de pă cursele externe... S-a aplecat și a luat câteva. — Luați, nu vă fie rușine. Se mai întâmplă. Până se-așază mâncarea, oboseala, oameni suntem. Amestecarea de lichide... Tăceam. Nu-mi ardea de sporovăiala lui. Priveam absent derularea stâlpilor de lumină. Abia atunci am observat că ardeau toate becurile. O luminație în miez de noapte, cum de mult nu mai văzusem, nici pe Bulevard, nici pe străzile din preajma Foișorului de Foc, pe unde gonea acum Dacia neagră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
întors spre el. I-am făcut semn să-și apropie urechea. — De la Gelu, i-am șoptit conspirativ. Chiar de la Gelu. S-a retras dintr-odată speriat. Aproape că se sufoca. — Chiar de la... a bâiguit. Nu cumva sunteți tov... Am înclinat absent din cap, îndreptându-mi cu un deget pălăria, cum văzusem prin filme. — M-am gândit io, că stăteați la intersecție, am zis chiar în mine, bre, ce seamănă cetățeanul... adică dumneavoastră, că noi așa spunem, mai popular, când ne adresăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cunoscând vreo lege sau dacă va fi supus vreunei legi. Naratorul, știu aceasta acum, când Luminarea mă binecuvântează, a rămas undeva în hău de timp, în acea noapte pierdută. Poate încă nici nu s-a ridicat de la masa petrecerii, urmărind absent cum pirpiria ochelaristă înaintează cu tortul în brațe. Poate cel care mă narează așteaptă ca Veturia să taie dolofana felie de tort și el, puțin absent, să-și înfigă lingurița și să se lase dus de plăcerea siropoasei prăjituri. Urmărește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]