3,955 matches
-
obiectivare ce n-are aderență teoretică și conștientă la însușirile vremii tale. Marii creatori n-au cunoscut poziția lor în timp. Creația presupune un infinit fond psihologic, dar exclude un orizont teoretic echivalent. Epocile istorice productive, desfășurîndu-se în naivitate, se adâncesc în sânul valorilor, ca-ntr-un cerc limitat. Psihologicește, epocile au o respirație îngustă și un ritm sacadat de toate insuficiențele. Este indiscutabil că amploarea pe care o atribuim noi viziunii omului Renașterii depășește dimensiunile reale, precum iarăși s-ar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să se mângâie că mai apare din când în când prin ea câte un om mare. Eminescu, condamnat a scrie într-o limbă necunoscută, n-a putut deveni universal; Pîrvan putea fi un Kierkegaard român, dacă nu s-ar fi adâncit în săpături și și-ar fi cultivat mai puțin înălțimile retorice ale inimii; Nicolae Iorga n-a fost niciodată mai mult decât un om extraordinar. I-a lipsit totdeauna distanța și disprețul de lume, pentru a fi un om mare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
politic trăiește în timp ca într-o substanță. De aceea, momentul este cadrul lui temporal. Precum nu se poate gândi fără o anumită independență față de timp, așa nu se poate acționa fără o dependență de clipele fugare. Perspectiva meditativă se adâncește de groază în fața neantului temporal, de spaima de vidul clipelor, de nesubstanțialitatea lor. Aspirația politică nici n-a auzit și nici n-a bănuit vreodată aceste probleme. Pentru adevăratul om politic, timpul este o stâncă. El curge numai pentru gânditori
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
optimist subtil i-aș putea face concesiuni privitoare la extensiunea ideii de progres. Este însă imposibil de a găsi cea mai mică aplicare la sentimentul de viață. Acesta, singurul care importă, nu câștigă nimic prin timp și nici nu se adâncește prin complexul de forme al civilizației. Istoria prezintă o sumă de totalități ireductibile. Ar mai putea cineva susține superioritatea Greciei față de India, sau a Occidentului față de Grecia? N-are sens o ierarhie între culturile mari. Grandori ireductibile nu înseamnă scară
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei de aur - iubito! vino cu mine în lume. - Unde? - Unde? Oriunde. Vom trăi așa de fericiți acolo unde vom fi, neturburați de niminea; tu pentru mine, eu pentru tine. Din visurile noastre vom zidi castele, din cugetările noastre vom adânci mări cu mii de undoiete oglinzi, din zilele noastre veacuri de fericire și de amor. Aide! - Dar ce va zice mama, zise ea, cu ochii plini de lacrimi. Umbra ei se răsfrângea în părete. Dan se uită fix într-acolo
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
omăt abia atingeau podul... Sau adesea, așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. El își răzima fruntea încununată cu flori albastre de genunchiul ei, iar pe umărul ei cânta o pasere măiastră. Fluviul lat se adâncea în păduri întunecate, unde apa abia mai sclipea din când în când atinsă de câte - o rază: trunchii pădurilor se ajungeau cu ramurile lor deasupra râului și formau bolți nalte de verdeață nestrăbătută. Numai pe ici pe colo câte o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și asta? gândi el cu sufletul plin de lacrimi. Nu e destulă mizeria în care am trăit - cel puțin o mizerie fără de dorințe. Și prima mea dorință și poate ultima - nerealizabilă! Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurei lui se adânci vădit. Sufletul lui se cu tremura la gândirea că nu va putea scutura greutatea acestui amor. Speranța? el n-o putea avea. O simțire pe care n-o cunoscuse niciodată era ea să se nască cu amorul? Ea se reivi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea fină bărbia cea rotundă a fetei. Ea cercă a surâde, dar atât de dureros și atât de îngrijit... - Arată!... El îi desfăcu cu o dulce silă scrisoarea cea mototolită din mâni... se uită pe ea, și fața lui se adânci din ce în ce. Ajunse la semnătură. - De la cine ai căpătat tu scrisoarea asta, unde locuiește omul acesta? Lacrimile o inundară și ea se aruncă suspinând la gâtul tătîne-său. - Vezi, zise ea întrerupt, acolo-i sărmanul... în casa cea pustie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trândăvie plăcută pe cari le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ochi adânciți în boltele lor și deasupra nasului fin, o gură cu buze subțiri, o bărbie rotunzită, ochii mulțămiți, cum am zice, de ei înșii privesc c-un fel de conștiință de sine care - ar putea deveni cutezare, espresia lor e un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumuseța priveliștei. Stânci urieșești și cenușii erau zidite de jur împrejur una peste alta pîn-în ceriuri și-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o insulă pe care stăteau în șiruri lungi stupii Unei prisăci mari. - E insula lui Euthanasius, gândi el uimit și pășea încet, minunîndu-se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stupi, îmbla ca o căprioară sălbatică prin tufăriile și ierburile insulei. Adesea în nopțile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in - ș-atunci natura întreagă, murmurul izvoarelor albe, vuirea mării, măreția nopții îl adânceau într-un somn atât de tare și fericit, în care trăia doar ca o plantă, fără durere, fără vis, fără dorință. VIII În ziua-n care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grădină, frumoasă și sălbătăcită, care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm; sau alte dăți, pierzîndu-se pintre aleele umbroase, ea plivea firele de iarbă de pe cărare sau se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără de speranță. În zile calde ea se dezbraca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zarea cea mică c-o piatră și pământ și, când întoarse privirea să vadă unde intrase... rămase uimit de frumusețea priveliștei. Stânci urieșești și cenușii erau zidite de jur împrejur una peste alta până-n ceruri și * [-n] mijlocul [lor] se adâncea o grădină de vale cu izvoare sclipitoare, în mijloc un lac, și în mijlocul lacului o insulă pe [care] stăteau în șiruri lungi stupurile de albine a unei prisăci mari. E insula lui Euthanasius, gândi el uimit și pășea încet, încet
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albine, îmbla ca o căprioară sălbatică prin tufăriile și ierburile insulei, adesea în nopțile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in, și atunci natura întreagă, murmurele izvoarelor albe, vuirea mărei, măreția nopții îl adânceau într-un somn atât de tare și fericit, în care trăia doar ca o plantă fără durere, fără vis, fără dorință. VIII In ziua -n care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchezele Bianchi, muri de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grădinei frumoase și sălbăticite care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm sau, pierdută pintre aleele umbroase ale grădinei, ea plivea firele de iarbă de pe cărare sau se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără de speranță. In zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se cobora la mare, chip minunat cu corp de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei, era întrunită cu frumusețea nobilă, coaptă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trândăvie plăcută pe cari le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezat deasupra unor ochi adânciți de boltele lor și deasupra nasului fin. O gură cu buze subțiri, o bărbie rotunzită, ochii mulțămiți de ei înșii privesc c-un fel de conștiință de sine care - ar putea deveni cutezare - expresia lor e un ciudat amestec de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei. Stânci urieșești erau zidite de jur împrejur, una peste alta pîn-în ceriuri și-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o altă insulă pe care stăteau în șiruri stupii unei prisăci. - E insula lui Euthanasius, gândi el uimit, și pășea încet, minunîndu-se la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de stupi, îmbla ca o căprioară sălbatică prin tufăriile și ierburile insulei. Adesea, în nopțile calde, se culca pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in - ș-atunci natura întreagă, murmurul izvoarelor albe, vuirea mării, măreția nopții îl adânceau într-un somn atât de tare și fericit, în care trăia ca o plantă, fără durere, fără vis, fără dorință. VIII În ziua în care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri în mijlocul păharelor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ușă ca să nu fie supărată de intrarea nimănui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate, la prăvălatica grădină, frumoasă și sălbăticită. Alte dăți, pierzîndu-se prin aleele umbroase, se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi adâncită în dorul ei fără de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet se cobora, la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trândăvie plăcută pe cari le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără, dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ochi adânciți în [de] boltele lor și deasupra nasului fin; o gură cu buze subțiri, o bărbie rotunzită, ochii mulțămiți, cum am zice, de ei înșii privesc c-un fel de conștiință, de sine care - ar putea deveni cutezare - espresia lor e
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei. Stânci urieșești și cenușii erau zidite de jur împrejur una peste alta pîn-în ceriuri și-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o insulă pe care stăteau în șiruri lungi stupii unei prisăci mari. - E insula lui Euthanasius, gândi el uimit, și pășea încet, minunîndu-se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stupi, îmbla ca o căprioară sălbatică prin tufăriile și ierburile insulei. Adesea, în nopțile calde, se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in ș-atunci natura întreagă, murmurul izvoarelor albe, vuirea mării, măreția nopții îl adânceau într-un somn atât de tare și fericit, în care trăia doar ca o plantă, fără durere, fără vis, fără dorință. VIII În ziua-n care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchisul Bianchi, muri de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frumoasă și sălbătăcită, care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm - sau alte dăți, pierzîndu-se pintre [prin] aleele umbroase, ea plivea firele de iarbă de pe cărare, sau se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore întregi, adâncită în dorul ei fără, de speranță. În zile calde ea se dezbrăca și, lăsîndu-și hainele-n boschet, se coborea la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îndreptați în sus și plini de lacrimi. Eu îl cunoșteam... Acel păr negru și despletit eu îl văzusem, acea tristeță adâncă și sublimă eu o văzusem, acea desperare fără margini a cărei unică stea e Dumnezeu îsi gravase trăsurele ei adânci într-o față [ce] dinaintea mea și eu o văzusem. Cerul era senin și vesel, un singur înger era trist... Era Maria, fiica acelui preot bătrân, divinizată, schimbată la față... mie însă mi se părea că e geniul martirei națiunei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
minerale în om, plante în minerale, {EminescuOpVII 248} animale în plante, omul în animale, și pin toate aceste forme tremura cercul roșu și făcea să joace formele negre pe firul ei roșu... - Am înțeles... Oglinda se auri... și cerul se adânci în infinitul ei... Regele se văzu iar... o clipă suspendată... - O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope [? ]... o umbră. Regele ieși și trânti ușa după sine... Oglinda singura. se-ncreți ca suprafața unui lac... glasuri se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]