3,016 matches
-
nostalgie la perioada negocierilor. Trecuse la fel de repede ca și vacanța unor școlari fără griji. Grație generozității prințului Manuc, avuseseră parte de mese îmbelșugate, de vinuri, cafele, ciubuce și încă multe altele, după pofta inimii. Spre final, însă, când soarele și adierea vântului prin ferestrele deschise uscau rapid cerneala risipită în coloane nesigure de semnături pe marile coli ale tratatului de pace, cei prezenți se treziră animați dintr-odată de o grozavă poftă de șampanie. O salvă de dopuri trăsni din zeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se putea lua la întrecere cu Moscova sau cu Sankt Petersburgul, dar pulsul vieții era extrem de viu, chiar surprinzător uneori. Ajunsese să îndrăgească freamătul străzilor, strigătele negustorilor ambulanți, ciudățeniile, contrastele, amestecul de culori, de ritm, de logic și absurd, chiar adierea acelui mister oriental care transfigura dintr-odată realitatea, rupea frâiele rațiunii, elibera. Aici fusese stăpânul deplin. Cu adevărat liber. Răsfățat de femei. Susținut de prietenia unor oameni deosebiți, ca prințul Manuc, de pildă. Cu siguranță îi va simți lipsa. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Turcia, în complicatul ceremonial oriental al onorurilor supreme. Prin mâinile marelui vizir, însuși sultanul îi dărui un minunat caftan. Apoi ușile sălii de ceremonii se deschiseră și marele dragoman păși încrezător peste prag în soarele de afară. O clipă simți adierea blândă a toamnei pe frunte. O percepu ca pe o promisiune de mare viitor. Se crezu deja ajuns acolo, scăpat, în sfârșit, de orice griji. Respiră adânc și cu plăcere... Capul lui zbură departe și înalt, într-o superbă jerbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
eu - când voi crește (ceea ce nu era deloc sigur). Asta era taina? - asta era: Moș Iacob se pregătea de cu seară - a doua zi de dimineață, când mă trezeam și ieșeam pe calidor, ca să-l salut, venea, dinspre casa lui adiere amețitor de bună de pește gătit. Se și Întorsese (după cine știe câte și cât de grele Încercările prin care trecuse). Nu-mi mai rămânea decât să-l salut, să aștept răspunsul, să mă Întorc În casă, să mă spăl repede-repede, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Curchi, chiar În biserica-de-iarnă, după aceea În trapeză. După aceea... Aud, ca prin ceață, când de tot fierbinte, cu miroznă de sobă Încinsă și tămâie și coajă de măr pe plită; când prin ceață de tot fierbinte din pricină de adiere de geruleț și de vântuleț de sanie cu zurgălăi. Aud glasurile oamenilor mari, groase, dar Înmuiate, zicând de maici și de surori, săracele, că n-au mai rămas decât vreo zece, colo, vreo douăsprezece dincolo, săracele, că, la Ocupație, le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
vom îmbătrâni, ne vom pierde forțele și ne vor devora. Căpitanul Kaleb-el-Fasi, comandant al pierdutului post militar din Adoras, „Curul Dracului“, cum îi spuneau în armată acelui loc, își dădu capul pe spate și contemplă îndelung palmierii pe care nici o adiere de vânt nu reușea să-i unduiască și cerul de un albastru albicios, ce-ți rănea ochii doar cât îl priveai. Se gândi la familia lui: la soția pe care o pierduse și care obținuse divorțul ca urmare a condamnării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
atât de extenuant încât nici muștele nu mai zburau, străbătu cu pași lenți solitarul pâlc de palmieri și-și căută adăpost în baraca lui, lăsând ușile și ferestrele complet deschise, într-o încercare de a profita de cea mai mică adiere. Acela era ceasul pentru gaila, siesta sfântă în deșert, căci în timpul celor patru ore de căldură maximă oamenii - ba chiar și animalele - trebuiau să stea liniștiți la umbră, dacă nu voiau să riște să se deshidrateze și să se prăbușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îi tăie jugulara dintr-o singură crestătură. Contemplă scurta sa agonie, își șterse mâinile cu cearșaful murdar, luă revolverul și pușca și se apropie de ușă, de unde aruncă o privire afară. Santinela era la fel de adormită ca la venire și nici o adiere de vânt, nici o suflare de viață nu mișca palmierii. Alunecă de la un trunchi la altul, până ajunse la dune pe care se cățără cu agilitate. După cinci minute, dispăruse de parcă l-ar fi înghițit nisipul. Se însera când ordonanța căpitanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o dată placa de sare sub picioarele lui. Când se simți în siguranță, își continuă drumul, unduind tristul steag sub un soare ce începea să se transforme în plumb topit, dându-și seama că în groapa formată de salină, fără o adiere de vânt și încinsă de soare, temperatura era mai mare cu cinci grade, iar aerul îi ardea plămânii. Observă că targuí-ul obligase cămila să îngenuncheze și îl aștepta în picioare, lângă ea, cu pușca pregătită, și la mijlocul drumului regretă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acum griji, căci oricum avea destule - dacă pune sau nu piciorul pe un cuib de scorpioni. La vreo trei sute de metri în stânga lui găsi locul potrivit pentru urcuș și, când își iți capul spre imensitatea erg-ului și o ușoară adiere de vânt îi atinse fața, se prăbuși pe nisip, epuizat, binecuvântându-l pe Creator că-i îngăduise să scape din capcana de sare, deși avusese un moment în care fusese pe punctul să-și piardă încrederea, convins că n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și dom’ doctor, pus pe jecmăneală și pe pricopseală, și se gândi că, dacă i-ar fi oferit din capul locului mai mult peste tarif, de bună seamă că ar fi acceptat... Mergea pe stradă ca și cum ar fi plutit pe adierile umede, răcoroase, însorite. Era pe la începutul unui iunie răcoros. Dimineață trăsese o răpăială de ploaie, după care se pusese un vânticel iute și curățase cerul de nori. Un miros îndepărtat de ierburi și de pământ reavăn îi deșteptă foamea. Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
niște mese cu scaune din plastic, răsfirate pe pietriș, printre copacii de lângă un bloc. Este un grătar de mici aici și un bar într-un apartament de la parter, iar zidul blocului ține umbră și răcoare. Amândoi întind gâtul după o adiere vagă, abia simțită, care încearcă să înfioreze frunzișul copacilor. E bună umbra și să stai pe scaun după drumul prin arșiță. Rafael simte sudoarea zvântându-se sub cămașă, în timp ce Mărgărit vine dinspre bar cu două halbe de bere, legănându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
griji pentru ziua de mâine. E prea de ajuns să umbli prin zăduf și să stai la mâna unuia care, la rândul lui, stă la mâna altora. Erau și seri când ieșeau împreună, dragostea mea, mână-n mână adulmecau o adiere răcoroasă, dând târcoale meselor de plastic scoase de patronii barăcilor-buticuri pe trotuare. Ocheau câte o ladă mai stingheră, din care se serveau cu două sticle de bere și le beau la douăzeci de metri mai încolo, așezați pe trotuar, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de lână neagră Împodobită cu găitane, cu tunicile lor În dungi, cu bărbile cu sclipiri roșiatice, cu gesturile lor milenare. Exista oare vreun detaliu al scenei care n-ar fi putut să Înfățișeze, ca atare, În vremea lui Khayyam? O adiere ușoară, nisipul Începe să se Învârtejească, hainele se umflă, Întreaga piață se acoperă cu un văl ireal. Împrejurul Reghistanului se ridică trei monumente, trei ansambluri gigantice, turnuri, cupole, portaluri, ziduri Înalte Împodobite În Întregime cu mozaicuri migăloase, cu arabescuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
muiată de căldură, lungeam gâtul cu băgare de seamă, ca să privim peste balustrada terasei. Ne crescuseră ochii în cap cât farfuriile. De cealaltă parte a străzii, blocul nostru lumina ca un pom de Crăciun, pretutindeni ferestrele stăteau larg deschise, o adiere de vânt pătrundea prin perdele. Dorin și-a aprins o țigară. „Ia uită-te la apartamentul al patrulea din stânga, etajul șapte. O femeie pe cinste. Tocmai a pornit-o spre dormitor. Ar putea deveni pasionant.” „Și mai bine e la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu părul negru, frumos, numai bucle, care stă în blocul de vizavi, la etajul trei. Totul a început acum două săptămâni. Vă amintiți, era căldura aceea nesuferită, care scotea seara oamenii pe balcoane, deci stăteam afară și eu, așteptând o adiere de vânt proaspăt. Mi-am aruncat într-o doară privirea de cealaltă parte a străzii. Căci trebuie să știți și vă rog să mă credeți că sunt o persoană cu principii morale și nu obișnuiesc să trag cu ochiul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tăcută a camerei lui, mă îndepărtez pas după pas, până ce spinarea mea se lipește de ușa de la intrare, o deschid și ies, mă așez pe scările reci, numai în cămașă de noapte, privesc ziua aceasta învăluită în lumină aurie, cu adieri pline de tandrețe legănând frunzele și adunând în trena ei rămășițele miresmelor de flori colorate, nori de miere mângâindu-se unii pe alții de dor. Întotdeauna urâsem zilele precum aceasta, intram în existența lor ca un oaspete nepoftit, exact în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fotografii îngălbenite dinăuntrul meu, Udi a apărut în viața mea atât de repede, cu dorințele lui care au fost întotdeauna mai îndrăznețe decât ale mele, cu dragostea și ura lui, ce a fost înainte de el, apoi îmi amintesc, ca întâia adiere de vânt ce sparge hamsinul, amintirile se apropie de mine și îi spun pe un ton ezitant, aproape rușinată, când eram mică, îmi plăcea să stau întinsă pe câmp și să privesc norii. Ea este mulțumită de răspunsul meu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
toți oamenii care o caută. O privesc din nou suspicioasă și mirată, șade dreaptă în fața noastră, cu bărbia ridicată, pentru că noi amândoi stăm în picioare, una dintre mâinile ei mângâie spinarea fetiței, părul îi flutură ușor pe capul copilului, în adierea vântului cald de după-amiază, ce vine de pe terasă, vocea îi înflorește din gât umedă și proaspătă, mi se pare că aș putea să stau să o ascult la nesfârșit. Exact așa ascultau fiii lui Iehuda îngrijorați profeția încurajatoare, de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care îl numim casă, cu cele trei camere congestionate ale inimii sale, mă liniștește puțin și stau noaptea pe terasă printre hainele curate, din când în când câte un cearșaf moale sau tivul vreunei rochii îmi mângâie părul, mișcat de adierea slabă a vântului, acompaniindu-mi singurătatea, pentru că Udi deja doarme, adormise imediat după Noga, amândoi își adunaseră depresiile și se lăsaseră înghițiți de paturile lor, în fața ventilatoarelor harnice, doar transpirația lor electrică se mai mișcă prin casă. Ne mâncăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vor mai întoarce niciodată. Motoarele s-au oprit și pasagerii au început să-și desfacă centurile de siguranță și să-și ia bagajele și hainele de sus, timp în care eu mă pierdusem de tot în pajiște. Simțeam mirosul ierbii, adierea vântului, auzeam ciripitul păsărelelor. Se întâmpla în toamna anului 1969 și urma să împlinesc douăzeci de ani. Stewardesa a venit iar și s-a așezat lângă mine. M-a întrebat dacă mă simt bine. — E totul în ordine, am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am răspuns. Au trecut optsprezece ani de atunci, dar îmi amintesc ziua aceea de pe pajiște cu lux de amănunte. Muntele părea de un verde sclipitor pentru că cele câteva zile de ploaie cur\Țaser\ praful verii; iarba înaltă se legăna în adierea brizei de octombrie; o fâșie subțire de nor se lipise parcă de bolta de un albastru rece. Privind fix la cerul înalt, aveam senzația că priveliștea era dureros de frumoasă. O adiere de vânt a străbătut pajiștea și a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Țaser\ praful verii; iarba înaltă se legăna în adierea brizei de octombrie; o fâșie subțire de nor se lipise parcă de bolta de un albastru rece. Privind fix la cerul înalt, aveam senzația că priveliștea era dureros de frumoasă. O adiere de vânt a străbătut pajiștea și a trecut apoi prin părul ei înainte de a dispărea în pădure. Copacii foșneau și din depărtare s-a auzit un lătrat atât de slab de parcă venea din altă lume. În rest, tăcere deplină. Nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și îmbâcsite de grăsime, iar pe jos era plin de ambalaje de ramen, cutii goale de bere, conserve sau capace de toate felurile. Nimănui nu-i dădea prin minte să măture și să arunce murdăria la coșul de gunoi. Orice adiere stârnea adevărați nori de praf. Camerele duhneau îngrozitor și fiecare își avea mirosul ei aparte, dar în mare, el provenea de la transpirație, de la mirosul individual și de la gunoi. Hainele murdare erau aruncate grămadă sub paturi și cum nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lucrurile și mi le-am dus la uscat, pe acoperiș. Era o vreme superbă. În aer plutea un iz de început de toamnă. Libelulele zburau speriate prin campus, alungate de plasele copiilor ce porniseră în căutarea lor. Nu era nici o adiere de vânt, așa că Hinomaru atârna parcă fără vlagă de catarg. Am îmbrăcat o cămașă proaspăt călcată și am ieșit în stație. Duminica dimineața, străzile din preajma căminului păreau moarte. Erau practic pustii și aproape toate magazinele închise. Diversele zgomote răsunau într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]