6,858 matches
-
ciudate“. Aum a făcut un lucru de neiertat, iar ura aceasta se revarsă și asupra victimelor. Cred că sunt mulți care au trecut prin astfel de experiențe. Murakami: La fel a fost și la cutremurul devastator. La început toți erau agitați, au sărit în ajutor, ca apoi, treptat, să se plictisească de subiectul acesta. „Tot de ăștia vorbesc.“ Kawai: Exact așa. Imaginea diabolică a oamenilor referitoare la secta Aum a fost pusă și pe umerii victimelor. S-a întâmplat un fenomen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mă aude. Sau poate chiar n-a auzit, dar a înregistrat informația în cine știe ce cută a subconștientului. Deci și el avea această calitate de a înregistra fără să audă... Ciudat personaj! Și fermecător în același timp. Uite-l cum se agită înfierbântat prin cameră, gesticulând ca un apucat și îndrugând verzi și uscate. Ce schimbat e față de ziua în care l-am cunoscut! Mai vrea oare să-și pună capăt vieții sau doar să câștige acest absurd război cu mine, al
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
bonom și vocea blajină: Sigur, gospodin, cum să nu țiu minte, erai cu omul ăla, Filip, cum îi spui mata și v-am dus, cum zici, la cartierul oriental... Dar acum, hai să te duc acasă, că ești obosit și agitat și mâine dimineață ai să-l găsești pe Filip ăsta al dumitale»... Dar eu voi ști că mă minte, că mă crede un smintit, un căutător de năluci... Dar fiică-mea? Cum de am uitat? Ea parcă l-a angajat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sclipea acum în soare și oamenii își ridicau sticlele ochilor și dinții rânjiți spre el. Dar nu bucuria, ci mânia era cea care le anima ridurile fețelor. Urlete și grohăituri sălbatice se ridicau până la Bătrân din satele din vale. Sătenii agitau prin aer topoarele cu tăiș dublu și coadă scurtă. Privea uimit acest joc ciudat: țăranii se ordonau în cercuri concentrice care urcau dealul în vârful căruia se afla el. Nu încăpea nici o îndoială; el era motivul mâniei lor și lui
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pieptene de celuloid, un toc de ochelari, un pitic de ghips sau alte obiecte de care, de altfel, nimeni nu avea nici o nevoie. Era momentul potrivit să-și deschidă Coradino panarama, relansând vârtejul iarmarocului, făcând din nou mulțimea să se agite și să colcăie ca un mușuroi de furnici în panică. De cu seară, la lumina făcliilor, nomazii înălțaseră de la pământ un soi de schelet de pasăre răpitoare din scânduri și stâlpi priponiți cu lanțuri și odgoane. Acoperiseră apoi eșafodajul cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
grabă afurisind, scuipând în sân și bătând cruci mărunte. O matahală de femeie, concubina starostelui, probabil, într-un costum de catifea vișinie ce-i lăsa goale pulpele și brațele obeze, neuniform arse de soare, traversa cât putea mai grațios scena, agitând un batic colorat. Făcea gesturi obscene cu limba, lăsând la vedere, printre buze groase și unsuroase, mai multe șiruri de dinți mici și ascuțiți de știucă. Avea părul pudrat cu făină de orez trecută prin sită de borangic, pomeții sulemeniți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
care se lărgește brusc și se varsă în marea de aproape. Marea pe aici, strânsă bine în golf, este destul de cuminte, nu se înfurie niciodată, cel puțin în anotimpul acesta, așa că râulețul rămâne în fiecare zi identic. Pe dânsul se agită, fără să le oprească nimeni, gâște și rațe. Le privesc deseori de pe o înălțime de lângă casă; stau pe niște pietre mari și netede, așezate parcă anume să formeze o bancă. Sunt extrem de multe observațiile pe care le fac uitîndu-mă atent
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
făcuse odinioară Ioana, și venirea mea nu mi se mai arăta așa de pustie, aveam pe cineva ca să mă sprijine. Cum îmi devenise imposibil să mai tac, confidențele către el nu mi se păreau deloc ridicole. În timp ce, împrejur, chelnerii se agitau, clienții se enervau așteptând consumația sau plata, se intercalau strigăte din care nu puteai desprinde nimic clar, cu toate că cuprindeau toată atmosfera. În fața noastră, berea din pahare pierduse spuma și orișice tentație. Cum voi fi arătat la chip în clipa aceea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
atrăgătoare, iar în ziua ultimă n-am vorbit decât de călătorie, am scos hainele bune ascunse într-un geamandan, am cumpărat provizii, am făcut planuri pentru Constanța, care, văzută din singurătatea Ca-varnei-Port, face impresia unui oraș foarte important. Hacik se agita mai mult ca de obicei, ne vizita pentru o minută la fiecare ceas ca să ne aducă noi vești bune, era fericit. Bineînțeles, Charles, care nu plecase încă venea cu noi. Charles găsise o ocazie și venise la noi numai pentru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
însemnate, ca să susținem cu pasiune niște idei fără valoare. Oricine ar face remarca, de ne-ar asculta, că repetăm aceleași lucruri fără importanță, că suntem lipsiți de orice logică, și s-ar mira că nu ne dăm seama că ne agităm inutil pentru motive puerile, uitând complect cea ce este grav între noi și aruncând astfel chiar bănuieli asupra posibilității noastre de a fi gravi. Poate însă că, dacă ar fi mai pătrunzător, observatorul ar sesiza că vorbele simple ascund adevăruri
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să întrebăm - vrea să arate că nu și-a uitat nici un moment datoria și că se va întoarce cât mai curând la locul de pază, de unde s-a îndepărtat numai silită. Chiar dacă n-am fi noi, tot așa s-ar agita, ca să-l ție în curent pe domnul Axente, sau ca să schimbe pentru moment decorul, să ia în antreu lingurițele de pe o măsuță și să le puie pe cealaltă. Noi suntem tot timpul în antreu, ca și cum am aștepta noutăți mari în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
jumătate: - Trebuie sa chemăm pe doctorul Petroff să-l examineze. - Pățește ca și Viky. - Ce importanță ar avea pentru noi boala lui, dacă Viky ar fi sănătoasă! Și acum de-abia avem timpul să-l observăm. Ce s-ar mai agita Viky pentru el! Chiar ar fi în stare să cheme doctorul, să-l examineze. Am fost niște ingrați cu Ahmed, nici nu l-am mai băgat în seamă. Ai observat ce mare s-a făcut? Cavaler adevărat! Nu trebuie să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
adevărate și pe care false? Dacă zeul ni le trimite pe cele adevărate, cele false de unde provin? Dacă și acestea au origine divină, rezultă că nimic nu e mai capricios decât divinitatea. Căci ce poate fi mai nesocotit decât să agiți spiritele muritorilor prin viziuni false și amăgitoare? Dacă imaginile adevărate au o proveniență divină, iar cele înșelătoare și zadarnice țin de natura umană, carei criteriul de a distinge visul divin de cel natural? Nui mai bine să spui că toate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în care cineva, nu se știe cine, le spune celorlalți, nu are importanță cui, ceva în genere despre „idei în genere“. Ideea de adevăr ar fi văzută de Platon absolut in abstracto, dincolo de lumea sensibilă în care oamenii vorbesc, se agită, suferă și mor. Cel care citește așa ceva își va spune imediat că filozoful antic gândește foarte bizar, dinspre nimeni și pentru nimeni, despre ceva cu neputință de înțeles. Pare pierdut definitiv în vagul eterat al unei simple idei. Vorbește singur
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
adevărate și pe care false? Dacă zeul ni le trimite pe cele adevărate, cele false de unde provin? Dacă și acestea au origine divină, rezultă că nimic nu e mai capricios decât divinitatea. Căci ce poate fi mai nesocotit decât să agiți spiritele muritorilor prin viziuni false și amăgitoare? Dacă imaginile adevărate au o proveniență divină, iar cele înșelătoare și zadarnice țin de natura umană, carei criteriul de a distinge visul divin de cel natural? Nui mai bine să spui că toate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în care cineva, nu se știe cine, le spune celorlalți, nu are importanță cui, ceva în genere despre „idei în genere“. Ideea de adevăr ar fi văzută de Platon absolut in abstracto, dincolo de lumea sensibilă în care oamenii vorbesc, se agită, suferă și mor. Cel care citește așa ceva își va spune imediat că filozoful antic gândește foarte bizar, dinspre nimeni și pentru nimeni, despre ceva cu neputință de înțeles. Pare pierdut definitiv în vagul eterat al unei simple idei. Vorbește singur
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
conferințe democratice" de la Casino, grupul își propunea, între altele, "să lege Portugalia de mișcarea modernă (europeană), făcînd-o astfel să folosească elementele vitale din care trăiește umanitatea civilizată; să încerce a lua cunoștință de faptele care ne înconjoară, în Europa; să agite în opinia publică marile chestiuni ale filozofiei și științei moderne; să studieze condițiile transformării politice, economice și religioase ale societății portugheze" (Programul Conferințelor democratice). Prima conferință a ținut-o Antero de Quental și e intitulată: "Cauzele decadenței popoarelor peninsulare în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
noi, revoluționare și paradisiace. José Alpoim, șeful disidenței progresiste, era un ambițios care credea că totul i se cuvine. Nu era lipsit de geniu, dar nu se putea concentra: scria zilnic un articol la ziar și cincizeci de scrisori, se agita pe culoarele Parlamentului, ținea admirabile discursuri, făcea vizite, primea foarte multă lume și nu tăcea niciodată. Cearta lui cu președintele partidului progresist, José Luciano, a pornit de la incidente ridicole - dar a avut urmări teribile: unitatea partidului pentru totdeauna sfărâmată și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
un plan spiritual, reducînd-o la un conflict între valori morale, la o luptă între bine și rău. Un memorialist al revoluției, Raul Brandîo, îl descrie astfel: "Acest Antonio José de Almeida e o forță generoasă și simpatică... Se supără, se agită; apoi uită totul cu un hohot de râs... Are apoi și altceva, care îi face cinste: crede, începe întotdeauna prin a crede în toți. O mare generozitate un torace vast și o voce puternică și magnetică. Nu e de afaceri
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și proletariatul". Este una din cele mai importante conferințe ale sale, căci aici își expune cu destulă franchețe opiniile antimarxiste și tot aici încearcă să precizeze atitudinea catolicismului față de problemele sociale contemporane. "Nenumărate sunt masele lucrătorilor, ale căror suflete se agită revoltate, înfometați fiind și însetați de dreptate". Și acești lucrători trec alături de Biserica Creștină sau se îndreaptă împotriva ei, "ca și cum distrugând în lume izvorul ordinii și al virtuții, s-ar asigura cucerirea Dreptății și a Păcii". Toate cuceririle proletariatului, dobândite
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
scrise, că se vor revolta îndată ce vor auzi semnalul. Șeful insurecției era generalul Alves Rocadas. Și când pretutindeni se aștepta, dintr-un moment în altul, izbucnirea revoluției - generalul Rocadas moare. Insurecția e din nou amânată; cei nehotărâți șovăiesc, nerăbdătorii se agită peste măsură, e nevoie de noi angajamente scrise, căci cele vechi căzuseră de la sine prin moartea generalului Rocadas. Astfel se explică lungul interval scurs între cele două mișcări militare, 18 aprilie 1925 și 28 mai 1926. În a doua jumătate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de o săgeată, se cabră dintr-odată și se lăsă pe o parte, răsturnându-și stăpânul în praful drumului. în câteva clipe, pădurea prinse viață: în jur de douăzeci de războinici se iviră din frunzișul bogat și năvăliră, strigând și agitându-și armele, asupra lui Waldomar și a gărzilor sale care mai erau încă în stare să se bată. Ricarius, strigând ca ieșit din minți, se strădui să acopere coasta neapărată de scut a lui Waldomar, însă căpetenia burgundă fu iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
amintești de mine, sper! — Bineînțeles! Nu te-ai schimbat mult, adevărat. — Tu, în schimb, da. Când te-am văzut ultima dată, aveai tunica murdară toată de noroi, alergai cu picioarele goale în iarbă și un bătrân institutor te urmărea furibund, agitând o joardă. Azi văd că porți altfel de veșminte. — Cursus honorum, prietene! îți amintești de câte ori ne-am încăierat? — Chiar. Ultima dată ți-am turtit nasul, mi se pare. Sper că acum nu mai sângerezi. Râseră amândoi, dar tăcerea din jurul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o cotitură deasupra căreia se apleca o stâncă imensă, astfel că nu aveau posibilitatea să-și dea seama de ceea ce se întâmpla în spatele lor și, deci, de gravitatea pericolului în care se găseau. Simți impulsul prostesc să strige, să-și agite brațele, să-i avertizeze cumva pe oamenii aceia, aflați prea departe de el ca să-l vadă ori să-l audă. Dintr-odată, însă, un freamăt confuz îndepărtat se ridică în vale, răsunând straniu, ca un scrâșnet, sub cerul plumburiu. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un pas îndărăt, fixându-l cu o ostilitate întunecată, pasivă. Lidania se ridică atunci brusc în picioare și, spre marea surprindere a lui Sebastianus, începu să-i împroaște pe cei doi cu un șuvoi de insulte chiar în limba lor, agitându-și o mână ca să-i facă să plece de acolo. Sebastianus, care cunoștea și el puțin din dialectul hun, nu putu să înțeleagă mult, dar citi în acea explozie de mânie jigniri care singure ar fi fost de ajuns pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]