2,641 matches
-
îngrijit de Maiorescu, primit pe când se afla internat la Ober Döbling, îl decepționase din multe puncte de vedere), traduce sau vrea să se angajeze la "România liberă" unde a publicat un articol ce a dus la căderea guvernului din 1888). Agonia ultimă a fost "finalizată", fie (pe termen scurt) de lovitura violentă dată poetului în timpul internării la "Caritatea" de către un nebun, fie (pe termen lung) de intoxicația cu mercur. Din acest moment avea să înceapă a doua violență sacrificială, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aceasta, duplicitatea se așeza ca efigie: aparent protestatară, "mișcarea" nu avea de oferit nici un protest, tăvălugul optzecist înlocuia tăvălugul proletcultist. Numărate pe degete, talentele nimerite în mișcare au rămas pentru multă vreme amețite de drogul ideologic. După 1989, prelungirea acestei agonii culturale a fost posibilă datorită ciudățeniilor oferite tot de un post: postcomunismul, grație căruia postmodernismul se transforma într-un cripto-postmodernism. De altfel, bine îl citează Theodor Codreanu pe Adrian Dinu Rachieru: "gestionarea dezastruoasă a țării, dizolvarea autorității, multiplicarea centrelor decizionale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în alegerea concepției Istoriei critice a literaturii române, autorul a găsit această revoluționaristă formulă a modificării canonului central național, pornind de la modelul lui Harold Bloom. N. Manolescu însă s-a ambiționat să rămână promotorul unui ethos postmodernist, aflat azi în agonie, pe când cercetătorul american reprezintă ethosul transmodernității. Sunt două direcții filozofice diferite și ostile una față de alta, din care motiv a și răsărit bizara struțocămilă literară manolesciană. Autorul ei a preferat această opțiune tocmai pentru că, după cum conchide Th. Codreanu, "s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
carte, Canonul occidental, este în vogă pe plan mondial. Dar întâlnirea criticului român cu cel american s-a dovedit a fi una a vârstelor critice diferite până la a fi incompatibile. Nicolae Manolescu este promotorul unui ethos postmodernist, aflat azi, în agonie, pe când Harold Bloom reprezintă ethosul transmodernității, direcția filosofică dinspre care vine fiind neoconservatorismul american, ostil față de ceea ce autorul numește Școala resentimentului, oglindă a mentalității postmoderne politically correct. De aici s-a născut straniul hibrid care este Istoria critică a literaturii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și asigurarea clară că în felul acesta Eminescu va fi nevoit să accepte manevrarea sa "până la moarte". Este și concluzia lui Th. Codreanu, care consideră clar că "Nimic, însă, nu pare să se compare ca tragedia celor șase ani de agonie eminesciană". Pentru că în esență avem de-a face cu o tragedie, știut fiind faptul că Eminescu, cu personalitatea sa incomparabilă, genială dar nefericită "a eșuat ca om și gânditor politic, în slujba neamului său". Date fiind toate aceste amănunte relevante
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
au dat mult de lucru. Un stupar trebuie să aibă o vedere bună și o mișcare rapidă, tocmai acestea îmi lipsesc. Din cei 6 stupi în prezent sunt 3 buni, doi nu garantez la iarnă, iar unul se află în agonie și are o matcă tare frumoasă. În această vară, până la un timp, n-a fost cules și matca a depus ouă multe astfel înmulțindu-se au dus la roire până s-au depopulat și s-au slăbit. La un timp
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
ca o jertfă aspră / Desculță-n spuma unui cer murdar... / Și umbra ei de pasăre albastră / Murea în rana soarelui amar. // E-atâta dor în umbra ruginie / Și printre stele șoaptele-s adânci. Încărunțit cu înc-o veșnicie / Mă răstignesc în agonii de stânci...” (Radu Strugariu, Bocet solar, 3, 1995, p. 21); „Albastră, zăpada scrâșnea fumegând / Și timpul zadarnic trudea la corvoadă, / Corvoada aceea numită zăpadă... / Mi-e dor. Și mă frige tot frigul de vânt. // Tăcere... Preacurgeri domoale de ploi / Ce
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93275]
-
sălii de așteptare Adjud, înăuntru trăsnește, căldură de trupuri nespălate răsturnate în somn, în lateral de gît ghemele tumefiate mai mari ca pumnul, umblă prin fața tuturor cu ele, cancer limfatic, ganglionar ori altă infecție, muțenie exhibiționistă, disperare de coșmar înaintea agoniei care să-l resoarbă din public, tren de pe litoral, mulți coborînd să schimbe spre stațiile de pe Valea Trotușului, lume suicidară cu norma unicului copil între doi părinți, greu de dat pe brazdă, n-are frați, ce nesigur! refuzi să stai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de ce apune soarele altundeva decît dedesubtul pămîntului, anume deasupra lui? chestionare de învățat circulația auto la fată, de ce este mai stinsă lumina la apus, cînd ea este mai stinsă la amiază? set de instrucțiuni de acceptare, facem limbajul dragostea în agonie pe alterarea habitatului, nu mai sînt împrejurimi, Sascut dragostea conjugală rămasă în sat, supliment de spațiu, Orbeni Valea Siretului urcînd-o revin la viață, Răcăciuni ești neliniștit fiindcă ai fată de măritat și ți-o ia altul, biet părinte! numai ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
și-a adus femeie asupra ei în bordei înainte să moară! țîganca ceia, i-am adus femeie asupra ei înainte de moarte! are dreptate țîganii să-l jupească de viu! să-nebunească băiețălu' ăla, că eu am adus femeie asupra ei în agonia morțîi! culme de pe linia obcinilor crește albastră la distanța constantei de culoare, reiau lamentația, cît de banal, cît de patetic! grîul îl seceră abia acum, un petic secerat Dorneștiul căzînd de pe deal pe tăcerea vîntul, nici cu intrarea între case
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
le-a cunoscut, știi, Ilie tot între ele, nu mai voia să vie, ele sînt surori! dar cu abilitatea vorbirea cum rămîne? abilitatea blesteme, să-i iasă viermele pe nas, băi fetițo, să-i iasă pe ochi, așa! femeie deasupra agonia morții Rădăuți embriologie urbană cu sindrom transportul, cf. călătoria XV, alee casele aliniate, revărsări pietonale, sora lui, aceea o fost! o murit aceea, tumoară la cap, da' o zîs că i-o spus lu' Fănel că are tumoară, Fănel, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
că Poiana Mare era destul de mare încît o eroare mică de unghi să n-o lase într-o parte. Cu părere de rău părăseam poienițele luminate de candelabrul nopții și calvarul reîncepea aproape imediat. După 8 ore de mers între agonie și extaz ajung în Poiana Mare. Merg spre centrul ei și atunci, Luna supărată se ascunde. Acesta era momentul pe care îl doream. Întunericul era perfect. Orașele și satele s-au pierdut in centura vegetală. Da, aici ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de signeri rafinați. Sensibilitatea nu se mai declară satisfăcută, dacă nu e tratată cu dulcețuri înecăcioase, cu senzații tari, cu scene brutale. Nunta regală trebuie să semene cu un serial sud-american, să miroasă a trandafiri și sânge, a patimă dezlănțuită, agonie și extaz. Viața nu are sens dacă nu e trepidant sentimentală, impudică, năclăită de afecte groase și grimase enorme. Vorba lui Teodor Mazilu: „Mie să mi suferi, Cecilia!“ Vrem să vedem ciufuleli și urlete, hohote de plâns, zgârieturi, lux dezmățat
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
nu se oprește aici. Tortura la care-și supune prada, jucându-se cu ea, e aparentă. Acel animal n’are nici o șansă, căci e rănit de moarte. Dar, În jocul care pentru el Înseamnă speranță și luptă, nu-și simte agonia. Pisica e, În acest caz, glontele care nimerește un ostaș În plin atac, respectiv pe unul legat de stâlp. Uneori, pisica mai și pierde. Un șoarece, de exemplu, cu care s’a jucat prea mult. Fără șanse, acela va muri
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pentru sănătatea acelora, luându-și drept tribut pe acelea bicisnice, a condamnat și interzis suferința, prin varii obiceiuri ale vânătorului, aparent feroce, cum ar fi „jocul“ pisicii cu șoarecele: Realitatea e că astfel, sperând În salvare, șoarecele nu-și conștientizează agonia. Vreți să vedeți adevărata ferocitate? Priviți - culmea! - plantele, anume pe acelea carnivore, căci ce prind În capcanele de o rară perfidie - iată că și eu sufăr de antropomorfism -, nu doar insecte dar și mici animale superioare, precum vreun buratec, e
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
fel cu tine. Și nu uita că ce aduci În casă e un arbore tăiat, care agonizează. Nu te zgârâi cu Întrebarea dacă e corect ca tu să petreci lângă cineva care suferă, trage să moară. Dar Îți amintesc că agonia exacerbează caracterul, În acest caz biocâmpul deficitar, bradul devenind un fel de „gaură neagră“ pentru biocâmpul tuturor din jur. Care, culmea, “lucrează“ taman În cel mai mai sărac energetic moment al anului, solstițiul. Ar trebui ca În acest moment să
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
deunăzi În Irak, plătit, de astă dată cu sânge sârb. Sânge sârb, al unui popor eroic, devenit iarași a câta oară? victimă a politicii Apusului, ca’n toată istoria sa, Începând cu fatidicul Kosovo Polije. NATO, În ultima zvâcnire a agoniei, poartă un război nu Împotriva zisei și damnatei de el dictaturi miloșevice și chiar așa de-ar fi, nu contează culoarea politică a celui care-și apără țara, cum nu-l poate justifica pe invadator ci Împotriva Întregului popor sârb
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Bătrânii copaci, de parcă mi-ar fi ascultat gândurile, își clătinau în răstimpuri, puținele crengi... la câte o adiere de vânt. Frunzele îngalbenite de toamnă, se desprindeau de creangă la cea mai ușoară legănare. Desprinse.. intrau ca într-un fel de agonie... un zbucium, ca o neliniște înainte de a muri. Rătăceau prin aer o clipă, în zbor de pasăre lovită în aripi, apoi cădeau la pământ. Cine oare n-a văzut o frunză îngălbenită de vreme, care desprinzându-se toamna de creangă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
foarte intrigat la peștele care, scos din apă, se zbate spasmodic fără aer. Îmi dau seama de mulțumirea lui extremă, după euforia ce i se citește-n ochi în timp ce se uită extaziat la salturile agonizante ale micii vietăți. Cred că agonia este momentul cel mai intens îngăduit făpturilor vii. Stropii aceia ultimi de viață, ce se luptă îndârjit să înfrângă moartea, au o determinare, o forță și un avânt pe care niciodată, înainte de asta, viața n-a avut ocazia să le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe care niciodată, înainte de asta, viața n-a avut ocazia să le arate. Poate că abia acum îi înțeleg pe acești barbari: înțeleg exaltarea bucuriei și forța lor interioară, manifestate în preajma morții. Moartea este esențială, deoarece, cu adevărat, numai în timpul agoniei se atinge cota maximă a vitalității. Plouă Plouă fără întrerupere de câteva zile. Ascult zgomotul îndesat al ploii care mă liniștește. Spre deosebire de Roma, aici cad picături mărunte de apă pe care abia reușesc să le văd. Coboară lent și rar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
secretă, cifru și metaforă ale unei enigme de nemărturisit și totuși mărturisită la limită, în acel limes, pe pragul unui cuvânt apropiat de tăcere. Scriitorul și exilatul o știu, și poate că de aceea reușesc să învingă moartea: „Cred că agonia este momentul cel mai vital îngăduit celor vii”. Însă victoria asupra morții, în acel limes în care viața apare, cum spune Ovidiu în povestirea lui, de-a dreptul „mai intensă”, coincide cu un nou și inepuizabil început, expresie pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
din domeniul videosonorizării, iar ceea ce am văzut se numește „macara video”), flutură aerul pe deasupra mulțimii, luând probe de imagine. Deodată încep să bată toate clopotele, plenum, noile clopote Grassmayr ale vechii Catedrale Patriarhale. Aerul bubuie, sentimentul este paralizant, bucurie și agonie, moarte și viață. Clopotul mare domină totul, plenar, cei prezenți sunt vizibil emoționați, toți ascultă cu delectare jocul acesta muzical fără egal, atât de rar. Pelerinii, jandarmii, cerșetorii, gură-cască, copiii, reporterii, cameramanii, hoții de buzunare, vânzătorii de lumânări, preoții, absolut
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
unității de nezdruncinat a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, în slujba înfloririi României socialiste", în Culegere de teze pentru toate formele și cursurile învățământului politico-ideologic, București, Secția de propagandă a CC a PCR, pp. 220-232. Gheorghiu, Simion (2008), "Agonia regimului comunist din România: schimbul de mesaje dintre N. Ceaușescu și M. Gorbaciov, noiembrie 1989", în Arhivele Totalitarismului, nr, 3-4, pp. 228-241. Gheorghiu-Dej, Gheorghe (1956), "Raportul politic al Comitetului Central la Conferința Națională a Partidului Comunist Român", în Articole și
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
1985), Componente ale doctrinei militare naționale. Reflecții, București, Editura Militară. Asparturian, Vernon (1980), "Conceptualizing Eurocommunism: some preliminary observations", în Asparturian, Vernon; Valenta, Jiri; Burke, David (ed.), Eurocommunism between East and West, Bloomington, Indiana University Press, pp. 3-23. Baciu, Nicolae (1990a), Agonia României. Dosarele secrete acuză, 1944-1948, Cluj-Napoca, Editura Dacia. Baciu, Nicolae (1990b), Yalta și crucificarea României, Lugoj, Fundația Europeană Drăgan. Badale, Theodor; Coțău, Gheorghe (1962), " Unele probleme privind desfășurarea revoluției culturale în țara noastră", în Probleme ale desăvârșirii construcției socialiste în
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
decedat. Un alt aspect a fost templul: În templul din Djurin, cum e la noi obiceiul, femeile au cameră separată de bărbați - la bărbați nu era nimeni, Însă În partea unde erau femeile stăteau basarabenii, grămadă unul peste altul, În agonie... Tata m-a dus acolo să văd care-i situația, adică educativ, ca să nu mai pretind, să nu fiu prea pretențioasă, că asta-i viața, cam astea-s condițiile de supraviețuire... Și În momentul când am deschis ușa s-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]