9,447 matches
-
mele În sandale se albesc pînă la genunchi, picioare mate, pudrate, picioare de gips, picioare de manechin. Înaintez În cascade, În explozii de praf. Nu mai am buze, nu mai am gene. Limba se Îngroașă, se Încarcă, se face păstoasă, amară. Laringele meu e o pîlnie pe pereții căreia aerul depune un strat subțire argintiu de ciment - cu fiecare pas Înghit kilograme de oraș - simt cum mă tencuiesc pe dinăuntru. Aș vrea să-mi plouă În gît, În plămîni; aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de o lepră vineție, spongioasă și oamenii au Început să strige: Uite realitatea! Uite realitatea! și cuprinși de atîta grija pentru acea jerpelitură pe care ei o credeau realitate nu și-au mai adus aminte ce-au visat. „Vai și amar de o pasăre vil de o mîță vil“ - striga Virgil din toate cele douăzeci și cinci de trompete ale vîrstei sale și ochii lui verzi se micșorau la jumătate ca Într-o scurtă eclipsă de lună - „și chiar de o maimuță vil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai poate să rîdă, un stimulent intelectual ca vinul tonic Chihăiescu pe care mi-l dădea mama mare cu lingurița Înainte de masă să-mi facă poftă de mîncare oare carnea asta o să ajungă să-i sature pe toți și era amar amar de mi se răsucea limba În gură) — ... conticuer omnes intentique ora tenebat inde toro pater Aeneas sic orsus ab alto, ce profesor era Graur, ce ținută, ce elocință, domnule, exista pe atunci o onoare a profesiei, nu mișca unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
poate să rîdă, un stimulent intelectual ca vinul tonic Chihăiescu pe care mi-l dădea mama mare cu lingurița Înainte de masă să-mi facă poftă de mîncare oare carnea asta o să ajungă să-i sature pe toți și era amar amar de mi se răsucea limba În gură) — ... conticuer omnes intentique ora tenebat inde toro pater Aeneas sic orsus ab alto, ce profesor era Graur, ce ținută, ce elocință, domnule, exista pe atunci o onoare a profesiei, nu mișca unul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cheia minute întregi. „Dumitale nu ți-e teamă?“ îl întreb eu. Cade pe gânduri. „Știți, mie cel mai mult la viață îmi place că din ea pornesc două drumuri. Peste primul domnește Dumnezeu, dar peste al doilea domnesc eu.“ Zâmbește amar, dar răspunsul e perfect. Fără pic de revelație în el. Aud și acum cum scârțâie cheia și îmi descuie. Cred că e primul răspuns pe care-l invidiez. Ți-am spus, nu-i așa, că între timp am crescut? Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
erau peste tot pe-aici, pe terenurile virane și pe oriunde. Le găseai pe la ușile din spate ale restaurantelor așteptând mâncare sau ieșind din vreo pubelă de gunoi cu coastele întrezărindu-li-se prin blană. Mă gândeam adeseori ce viață amară pot să aibă pisicile astea și ce animale de casă drăguțe ar putea deveni dacă oamenii ar avea doar puțină grijă de ele. Tot timpul făceau pisicuțe, însă știam ce ar fi făcut tata dacă aș fi adus una acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
acolo? Nu m-am angajat, bineînțeles. Și când m-am întors am auzit că a fost o petrecere în casă și că Paul a vorbit tot timpul cu o prietenă de-a lui Baby Thompson. Ticălosul naibii. Era un ton amar în vocea ei. Mi-am amintit ce spunea Tom despre flirtul lui Paul cu Judy, dar nu am adus vorba despre asta. Ar fi putut să o distragă. Totuși nu ar fi fost la fel și cu Lee, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Walter, cu multă migală, lipise sute de poze cu Catherine Hammond, adesea acompaniată de fotografi. De fiecare dată când bărbatul ei își făcea apariția, fața lui era înnegrită cu pixul, ordonat, dar cu ură, o anulare deliberată. Aveam un gust amar în gură. Am deschis ușa și am coborât repede scările. Afară aerul nopții era rece și curat și am stat așa câteva minute, inhalându-l cu nesaț. Pe cer erau o mulțime de stele și o lună în creștere. Strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
o mint. Ar fi fost lovitura de grație; în momentul ăla era fragilă ca un porțelan scump. Ce răzbunare minunată ar fi fost. — Nu, nu am fost, am răspuns. Mă săturasem de minciuni și gustul meu pentru răzbunare se făcuse amar. Mai mult, Lee nu ar fi vrut asta. Catherine s-a aplecat spre mine, vrând să-mi atingă mâna, cu fața strălucind de fericire. M-am ferit de ea ca și cum degetele ei ar fi fost picurate cu acid, iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mai amintim de nopți, care i se păreau lui Noah cele mai necruțătoare. Uneori furia lui răbufnea la masa de scris și scria câte un bilet plin de jigniri la adresa femeilor, citate luate din Ecleziastul: ȘI AM GĂSIT CĂ MAI AMARĂ DECÂT MOARTEA ESTE FEMEIA A CĂREI INIMĂ ESTE O CURSĂ ȘI UN LAȚ; ȘI ALE CĂREI MÂINI SUNT NIȘTE LANȚURI; CEL PLĂCUT LUI DUMNEZEU SCAPĂ DE EA, DAR CEL PĂCĂTOS ESTE PRINS DE EA. DINTR-O MIE AM GĂSIT UN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
asta Rudi evitase orice conversație cu ea și-și trimesese poemele altor femei mai blânde. Într-o zi, Zina descoperise că el dăruise poemele scrise pentru ea altor femei și fusese îngrozitor de furioasă. Acum putea să râdă de aceste amintiri amare care-l umbreau ca un nor trecător. Putea să scrie în gând câte versuri poftea, așteptând să se coacă în minte și să-i cadă direct pe hârtie ca fructele. Acum putea să improvizeze chiar în timpul serviciului divin un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în sufragerie. Îmi părea rău de ce spusesem. Nu există, în fond, nici o familie mediocră pentru mine. Nu știu cum îmi scăpaseră aceste cuvinte din gât și trecuseră libere „peste bariera dinților“, cum spunea Homer. Soțul meu s-a întristat și a glumit amar că va face același lucru cu mine cum făcuse Sucki cu „mireasa“ lui, dacă mai îndrăznesc să vorbesc așa despre familia sa. - Am dat-o în bară cu „nunta“, a recunoscut prietenul nostru. Dar mă simt bine, neobișnuit de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe lângă părinții adormiți ai acestui nou geniu, în încercarea de a-și duce odiosul plan la bun sfârșit? Nici vorbă. Nu că nu s-ar fi pretat într-un fel sau altul la așa ceva, pentru că numele la care muncise atâția amar de ani trebuia, din punctul lui de vedere, apărat cu orice preț, dar probabil că exista și o altă cale, mai simplă, mai puțin periculoasă, mai... Să se inspire chiar din scrierile copilului? Să-l ucidă cu propriile lui arme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
spune asta. Cu atât mai puțin Abdulah, al cărui cap era oriunde, numai pe gâtul lui nu. PAGINĂ NOUĂ ODĂ ZEIȚEI KALY Personajul nostru era fericit în clipa în care a intrat în clădirea de birouri. Da, fericit, deși gândurile amare legate de boala foarte gravă de care suferea nu îi dădeau pace de mult prea multe luni de zile. Dar asta nu mai conta acum, pentru că ceea ce avea să se întâmple depășea cu mult orice umbră aruncată de suferință, tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pentru că Abdulah-Ramazi-Marcel-Irimescu era singurul angajat pe post de Moș Crăciun permanent al magazinului Unirea. Abdulah Irimescu sau Marcel Ramazi își scrută deodată mai noua dublă amintire. Angajat permanent însemna că era Moș Crăciun și pe timpul verii. Moș Abdulah Irimescu râse amar constatând neverosimilitatea siuației în care ajunsese și intră în oribilul magazin. Asta era pedeapsa pentru distrugerea magazinului Marks & Spencer? se întrebă privind kitsch-ul monstruos dinăuntru. Până la urmă se putea și mult mai rău, încercă el să se liniștească - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mie, în care simt că îmi voi pierde viața. Fă o minune, Dumnezeule, și scapă-mă din locul acesta al pierzaniei! Numai că ceea ce trăiesc și văd nu este deloc un vis, contrar a ceea ce credeam despre viața pământească de amar de ani. Blocat la capătul gândurilor, la finalul lor, acolo unde nici o judecată umană nu poate merge mai departe, acolo unde o luciditate stelară îngheață trăirile și sentimentele, lăsând loc luminii științei și a tuturor artelor, mă văd nevoit fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mă țintuiește de ani buni ca între scânduri de coșciug și amarnic lințoliu, asemeni îngropaților de vii ai lui Edgar Allan Poe. Ce poate fi mai înspăimântător decât o astfel de realitate, precum și decât întunericul care mă înconjoară de atâta amar de vreme în această cameră a celor pierduți? Ce poate fi mai cumplit decât atât? Poate numai puterea fără de oprire a lumii acesteia de a da viață unor oameni atât de îngrozitori ca mine... Cum, dintre toți, să fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care somnul îi încearcă încă la revenirea zilnică în lumea celor vii, și cumplită răsuflare de pucioasă se răsfrânge asupra sufletului meu pe măsură ce reușesc să îmi strecor privirea spre acel afară pe care nu l-am mai zărit de atât amar de vreme, invadându-mi ființa, și nimicind-o, și chircind-o, ca pe o biată păsăre speriată, și sfârșind-o, și înfricoșând-o cu teamă și oroare, deși peisajul hidos pe care îl zăresc desfășurându-se dinaintea vederii mele pietrificate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu fiecare nouă femeie întâlnită), după trei ore de căutare, obosit, extenuat de atâta mers, cu ghetele albite de praf, cu gura uscată de obidă, nu numai că nu mai aveam nici o dorință trupească, dar mă simțeam pradă unei încăpățânări amare și durerii fierbinți a celui care a fost refuzat pe nedrept și care nu se poate întoarce acasă înfrânt. Cunoșteam din copilărie acest sentiment dificil. Pe când eram un băiețel în clasa I, în clasa noastră a venit un elev nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mă încerca gândul că trebuie să-i câștig iubirea. Nu puteam să-mi explic prea bine acest simțământ, dar știam că, dacă fata iubită m-ar fi bănuit de furt pe mine, un om cinstit, exact același simțământ de jignire amară m-ar fi oprit de la o explicație înjositoare în fața ei. În schimb, mi-ar fi fost foarte ușor să fac acest lucru în fața oricărei altei femei care-mi este indiferentă. Cu acest prilej, am înțeles clar și pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
indiferentă. Cu acest prilej, am înțeles clar și pentru prima dată că până și cel mai ticălos om are sentimente, sentimente de mândrie sălbatică. Că orice om pretinde în iubire o reciprocitate care n-are nevoie de cuvinte, suferința singurătății amare fiind de preferat bucuriei succesului obținut prin intervenția înjositoare a rațiunii care demontează. Și cine-i domnul acesta căruia îi trimite flori? mă gândeam eu, pradă unei oboseli care îmi dădea ghes să mă culc chiar acolo, pe scară. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
prezenta părinților săi pentru că îi era jenă cu mine, pe când eu nu l-aș fi prezentat mamei mele pentru că îmi era jenă cu mama în fața lui Stein. Și de fiecare dată când mă întorceam acasă de la Stein, mă chinuia umilința amară a săracului a cărui superioritate spirituală e prea mare pentru a admite că e invidios și prea slabă pentru a rămâne indiferent. E straniu că lucrurile cele mai detestabile au o anume forță de atracție. Un om ia masa, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
când m-am hotărât s-o fac, după ce-i plasă periuța lui Mik și după ce aranja praful meu, Nelly o porni repede, repede spre ușă. Acolo, întorcându-se spre mine spuse: Ies o clipă, mă întorc imediat, și ieși. Gustul amar din gură aproape că dispăruse; rămăsese doar un fel de îngheț al gâtului și al gingiilor ca atunci când, ger fiind, respiri cu gura căscată și când, după ce închizi gura, aceasta îți pare mult mai rece din cauza salivei calde. Dinții îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
treceau prin minte în fiecare noapte, după ce se lăsa liniștea în casă, când doar lampa cea verde ardea pe birou. Ele erau tot atât de distrugătoare pentru voința mea de a trăi, pe cât de fatală pentru organismul meu era otrava albă și amară care mă aștepta pe divan în pachețele curate și care vibra dement în capul meu. 5 O încăpere luxoasă, scaune solemne cu speteaza foarte înaltă, bolți joase și, peste toate acestea, un întuneric apăsător. Îmbrăcați de sărbătoare, oaspeții s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
somn. Dincolo de fereastră, licărește un răsărit târziu de iarnă. Stau la masă în palton și în galoși, gâtul și picioarele mă dor de frig, chipiul zace pe o farfurie murdară, iar în gât mi se zbate un nod de lacrimi amare, neplânse. 6 Peste o oră urc scările aievea și, dând cu ochii de ușa cunoscută și dragă, mă cuprinde un tremur plin de bucurie. Mă apropii încetișor, ca să nu deranjez, și sun scurt. Din stradă vine zgomot mare: un camion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]