2,373 matches
-
citatele care îi pot susține tezele și care aruncă asupra unei întregi populații (250.000 de evrei basarabeni) responsabilitatea câtorva grupuri de militanți comuniști, nu toți evrei. Politologii și jurnaliștii care comentează "Săptămâna roșie" apreciază că lucrarea face uz de antisemitism și se plasează în literatura negaționistă în cadrul categoriei de scrieri care „trivializează prin comparație”. Documente cu privire la evenimentele descrise în eseu mai sunt cuprinse în arhiva armatei române și în lucrări publicate de istorici cu renume, spre exemplu Dinu C. Giurescu
Paul Goma () [Corola-website/Science/297562_a_298891]
-
în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului (în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucat reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației '27. Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a căpătat o celebritate nedorită, mai ales în urma prefeței semnată de magistrul lui Sebastian și al generației Criterioniste, profesorul Nae Ionescu. Textul lui Nae Ionescu încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei. La scurt timp va publica și Cum am devenit huligan, în care adună articolele apărute în presă, care reprezintă un dosar al receptării operei sale
Mihail Sebastian () [Corola-website/Science/296575_a_297904]
-
prima dintre ele transformându-se într-o coproducție româno-franceză ("Mona, l'étoile sans nom" [Mona, steaua fără nume]- 1967), în care rolul principal feminin a fost interpretat de Marina Vlady. Jurnalul său intim, ținut în anii unei sălbatice resurecții a antisemitismului, adică în perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim. În prezent originalul se găsește la Universitatea
Mihail Sebastian () [Corola-website/Science/296575_a_297904]
-
Beno) și a încheiat un contract între familie si Editura Humanitas. Leon Volovici, istoric și critic literar israelian originar din România, a prefațat ediția publicată la Editura Humanitas, cartea fiind un document de mare valoare istorică care documentează între altele, antisemitismul societății românești în anii războiului (care a dus la masacrarea a circa 100.000 evrei cetățeni ai României ). Între timp, Jurnalul a fost publicat și în Franța, SUA, Olanda, Cehia și de curând și în Germania. Opera sa este pe cale
Mihail Sebastian () [Corola-website/Science/296575_a_297904]
-
își reia cursul (vezi: Mircea Vulcănescu, "Ulise printre sirene", 1941). In iunie 1934 apare romanul lui Mihail Sebastian, "De două mii de ani...", cu o prefață de Nae Ionescu concepută ca o antiteză la tematica romanului - această prefață încercă să fundamenteze antisemitismul prin perspective teologice, concluzând că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei. Timp de câteva luni se duce o amplă și pasionantă polemică în presă în jurul romanului, prefeței și problematicii puse de autor și prefațator. Dintre polemiști
Nae Ionescu () [Corola-website/Science/296579_a_297908]
-
Din eseul politic al lui Hitler, "Mein Kampf" ("Lupta mea") reiese că Hitler se considera creștin (cel puțin la începutul anilor '20) și că la interpretarea unora dintre realitățile politice contemporane vădea unele influențe din creștinism: Hitler citează în sprijinul antisemitismului lui Evanghelia, și anume episodul în care Hristos îi alungă pe negustori din templu; declară că, opunându-se evreilor, este convins că acționează în acord cu voința Atotputernicului; îi critică pe compoatrioții care încheie pact electoral cu "evreii cei atei
Județul Arad () [Corola-website/Science/296648_a_297977]
-
dar și din cauză că ascensiunea mișcării naziste a lui Hitler eroda popularitatea partidului catolic (Zentrum la nivel federal și BVP în Bavaria), fapt care se repercuta, firește, asupra rezultatelor electorale ale partidelor catolice.. Catolicii germani au fost în general vehicule ale antisemitismului german cu mult timp înainte de apariția nazismului sau a lui Hitler, iar printre protestanți antisemitismul nu era nici el mai mic decât printre catolici.. Cartea lui Hitler (Mein Kampf) a fost editată de un preot, teolog și călugăr ieronimit catolic
Județul Arad () [Corola-website/Science/296648_a_297977]
-
nivel federal și BVP în Bavaria), fapt care se repercuta, firește, asupra rezultatelor electorale ale partidelor catolice.. Catolicii germani au fost în general vehicule ale antisemitismului german cu mult timp înainte de apariția nazismului sau a lui Hitler, iar printre protestanți antisemitismul nu era nici el mai mic decât printre catolici.. Cartea lui Hitler (Mein Kampf) a fost editată de un preot, teolog și călugăr ieronimit catolic (Bernhard Stempfle), care de altfel era deja la acel moment editorul unui jurnal bavarez antisemit
Județul Arad () [Corola-website/Science/296648_a_297977]
-
din Dachau), încă din 1933. Dar ierarhia superioară a bisericii, inclusiv Papa Pius al XII-lea, a adoptat o atitudine de relativă pasivitate față de ideologia nazistă. Continuă și în prezent controversa privind prezumtiva complicitate a Papei Pius al XII-lea. Antisemitismul, chiar și în forma sa economică modernă, a fost incitat în Germania de lideri de opinie creștini: așa cum presa catolică și conservatoare a sugerat populației berlineze lovite de faliment și șomaj în criza economică din 1873 că vina pentru acea
Județul Arad () [Corola-website/Science/296648_a_297977]
-
pe nemți și antilberali, de unde una dintre explicațiile eșecului liberalilor în timpul revoluției de la 1848 pe teritoriile germanofone și, mai ales, la Berlin. În 1934 Hitler a preluat tot controlul, devenind șeful statului și scăpând de opoziție prin violență. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată, formal, prin Legile de la Nürnberg ("Nürnberger Gesetze"). Un moment important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele de "Anschluss" („alipire”), s-a petrecut la 12
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
componentelor antisemite ale revoltelor din 1907, doctrina sa descria comuniteatea evreiască din România și evreii în general ca fiind un pericol pentru dezvoltarea României. La începuturile sale, partidul folosea ca simbol svastica (卐), promovată de Cuza ca simbol mondial al antisemitismului și, mai târziu, al „rasei ariene”. De asemenea cunoscut ca PND, a fost primul grup românesc care a reprezentat mica burghezie, folosindu-și voturile pentru a încurca cele două partide care s-au aflat la putere timp de trei decenii
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
a aplaudat invazia Etiopiei din 1935, și considera că o alianță cu Italia era una mai sigură decât cea cu Mica Antantă. O componentă importantă și controversată a viziunii politice a lui Iorga, prezentă în aproape întreaga carieră, a fost antisemitismul. Istoricul cultural William O. Oldson apreciază că „lista impresionantă de realizări” a lui Iorga în alte domenii i-a permis să „dea antisemitismului o eleganță irezistibilă în România”, pentru că Iorga credea că toți bunii naționaliști erau antisemiți. Ideile sale pe
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
componentă importantă și controversată a viziunii politice a lui Iorga, prezentă în aproape întreaga carieră, a fost antisemitismul. Istoricul cultural William O. Oldson apreciază că „lista impresionantă de realizări” a lui Iorga în alte domenii i-a permis să „dea antisemitismului o eleganță irezistibilă în România”, pentru că Iorga credea că toți bunii naționaliști erau antisemiți. Ideile sale pe problema evreiască au fost des însoțite de limbaj violent, care a lăsat urme în activitatea sa jurnalistică (deși nu recurgea la glume rasiale
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
fost] un moldovean complexat de sărăcia din provincie.” Concepția conservatoare personală a fost adoptată și în doctrina partidelor, care pretindeau că evreii erau factori de rezistență împotriva autorităților politice și culturale ale Românilor. Iorga nu a optat niciodată pentru un antisemitism religios în locul celui rasial, crezând că originea civilizației „iudeo-creștine” se trage din dialectica între valorile creștine și iudaism. A mai sugerat că antisemitismul românesc era conjunctural, defensiv, și mai degrabă segregaționist decât destructiv, și în mai multe rânduri, că xenofobia
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
factori de rezistență împotriva autorităților politice și culturale ale Românilor. Iorga nu a optat niciodată pentru un antisemitism religios în locul celui rasial, crezând că originea civilizației „iudeo-creștine” se trage din dialectica între valorile creștine și iudaism. A mai sugerat că antisemitismul românesc era conjunctural, defensiv, și mai degrabă segregaționist decât destructiv, și în mai multe rânduri, că xenofobia nu făcea parte din identitatea națională românească, idee apreciată de Oldson ca fiind un „antisemitism uman”. Oldson estimează ca un paradox, atitudinea lui
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
valorile creștine și iudaism. A mai sugerat că antisemitismul românesc era conjunctural, defensiv, și mai degrabă segregaționist decât destructiv, și în mai multe rânduri, că xenofobia nu făcea parte din identitatea națională românească, idee apreciată de Oldson ca fiind un „antisemitism uman”. Oldson estimează ca un paradox, atitudinea lui Iorga (și a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu) da a „avea stimă pentru o mică elită evreiască, disprețuind restul evreilor.” Examinând impactul acestor idei, criticul literar William Totok consideră "Neamul Românesc" ca fiind
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Erau criticați românii prietenoși cu evreii, unul dintre aceștia fiind Ion Luca Caragiale (criticat pentru contactele cu Șăineanu, cu dramaturgul Ronetti Roman și alți evrei). Caragiale i-a răspuns cu ironie: „crește înalt, dar strâmb”. Când, în perioada interbelică, temele antisemitismului european modern din versiunea lui Nicolae Iorga și a lui A. C. Cuza, și din propaganda "Sămănătorului", au devenit surse de inspirație pentru Garda de Fier în primii săi ani, atât Iorga, emoționat de primirea călduroasă a comunității evreiești de români-americani
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
cehi și fenomenul asimilării diminuează numărul germanofonilor la 6.7% (37 000) în 1910. Ca un fel de minoritate în minoritate, comunitatea evreilor, în mare parte vorbitoare de limbă germană, număra la 1900 în jur de 14 000 de locuitori. Antisemitismul exacerbat de ideile naționaliste ale sfârșitului de secol XIX, îi transformă pe evrei în ținta animozității atât a cehilor cât și a germanilor. Tatăl lui Franz Kafka, Hermann Kafka, deși evreu, vorbea foarte bine cehește, ceea ce i-a sporit succesul
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
prelegerea prin exaltatele cuvinte « Franz Kafka a trăit și a suferit pentru noi! ». În cartea "Franz Kafka. Pacientul evreu", istoricul literar Sander Gilman explică opera lui Kafka strict prin apartenența acestuia la etnia evreiască, vorbind de o interiorizare/autoasumare a antisemitismului european și a « urii de sine iudaice » ("jüdischer Selbsthass"). Prejudecățile epocii legate de fizicul evreilor, pus în contrast cu idealul „teutonic”, faptul că lumea considera că evreii au un corp fragil și efeminat, un piept îngust, predispus la tuberculoză, și o viață
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
este podul unde se desfășoară primul interogatoriu al lui Josef K. Conform lui Gilman, în "Metamorfoza", scriitorul anticipează modul cum naziștii i-au etichetat pe evrei: « paraziți ai umanității » ("Ungeziefer der Menschheit"). De asemenea, un alt episod important din istoria antisemitismului, Afacerea Dreyfus, a inspirat probabil opere precum "Colonia penitenciară" sau "Procesul". Insula descrisă în "Colonia penitenciară" ar putea fi chiar Insula Diavolului, mai ales că Ofițerul și Exploratorul vorbesc limba franceză. Desigur, nu toate interpretările istorice se limitează strict la
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
Dreyfus, a inspirat probabil opere precum "Colonia penitenciară" sau "Procesul". Insula descrisă în "Colonia penitenciară" ar putea fi chiar Insula Diavolului, mai ales că Ofițerul și Exploratorul vorbesc limba franceză. Desigur, nu toate interpretările istorice se limitează strict la studiul antisemitismului crescând din prima jumătate a secolului al XX-lea. Spre exemplu, povestirea "Vizuina" poate fi comparată cu paranoia socială din Primul Război Mondial și lumea „subterană” a tranșeelor. Milan Kundera îl critică pe Max Brod pentru faptul că a încercat
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
evreilor deoarece era definit ca stat ortodox, iar catolicii, protestanții, musulmanii și evreii erau nu supuși români, ci supuși austrieci, germani sau otomani. După independență (1878), legile au evoluat semnificativ abia după Primul Război Mondial. Simultan au apărut forme de antisemitism privind nu evreii „romanioți” (greci), „sefarzi” (otomani, de origine spaniolă) sau „avdetiți” (otomani turciți, adică deveniți musulmani, numiți „dönme” în turcește), cu toții instalați de secole în țările române și vorbind perfect limba română, ci evreii „așkenazi” („nemți”) veniți foarte numeroși
Români () [Corola-website/Science/296874_a_298203]
-
în străinătate. Guvernul provizoriu a abolit pedeapsa cu moartea, a deschis închisorile, a permis întoarcerea exilaților de toate opiniile (inclusiv a lui Lenin), și a proclamat libertățile fundamentale ale presei, de adunare, de , deja adoptate "de facto" încă din februarie. Antisemitismul statului a dispărut. Biserica Ortodoxă, aflată sub tutela statului începând cu Petru cel Mare, s-a putut întruni în sinod liber, care, în vara anului 1917, a restaurat patriarhia. În armată, "prikazul" (ordinul de zi) nr. 1 emis de către sovietul
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
și-au asumat violențe populare spontane pentru a da iluzia că controlează situația, și le-au canalizat sau exploatat în avantajul lor. În mod similar, de cealaltă parte, controversatul lider naționalist ucrainean Petliura părea, de exemplu, să fie copleșit de antisemitismul visceral al soldaților săi: fie a lăsat pogromurile să se producă, fie a încercat pe unele să le înfrâneze, dar nu le-a ordonat (rolul său exact rămâne extrem de controversat). În ceea ce privește Teroarea Albă, rolurile ideologiei, ale actelor de violență spontane
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]