2,292 matches
-
Portretul" este aici mai curând o urmă vagă în memorie, týpōsis; el nu caută să prindă contur, dar, paradoxal, nici nu se pierde în timp, în ciuda inconsistenței lui figurative. Voi descrie, de aceea, o sumă de variații ale arhetipului, în funcție de contextualizarea lui ca model istoric, astfel încât să poată fi sesizate anumite caracteristici ale formelor; la fel de necesar este să apelăm din nou la retorică, pentru a face diferența între figurile de gândire (simbolul, dar mai ales alegoria - o suită de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
simbolizare, se poate simți emoționat în raport cu valoarea unui simbol − spre diferență de un semn (Thomas 25) −, fie pentru că acesta este un simptom al fantasmelor provocate de o tra(u)mă refulată (teoria freudiană), fie pentru că este manifestarea vizibilă a unui arhetip atunci când el se particularizează (teoria jungiană). În ciuda unei anumite capacități de a crea empatie, simbolul este însă un "instrument" lingvistic de operare abstractă și are un caracter general, de largă reprezentare culturală pentru o comunitate sau un stat.11 (Din
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
sau cu artele mimetice; al doilea, al schemelor, modelelor și tipurilor; al treilea, al formelor arhetipale (urme de memorie, izolate, vide), preluate în mituri (înțelese drept povești fondatoare), prin intermediul schemelor și al imaginilor. Zumthor ia astfel distanță de definiția dată arhetipului de către Gilbert Durand (53). Pe această linie de interpretare se va înscrie și propria mea opțiune, dar, spre diferență de Zumthor, voi situa diferit schema în raport cu totalitatea planurilor (care vor fi patru, nu trei), precum și arhetipul în raport cu mitul (noțiuni încadrate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
distanță de definiția dată arhetipului de către Gilbert Durand (53). Pe această linie de interpretare se va înscrie și propria mea opțiune, dar, spre diferență de Zumthor, voi situa diferit schema în raport cu totalitatea planurilor (care vor fi patru, nu trei), precum și arhetipul în raport cu mitul (noțiuni încadrate la nivele și în categorii diferite). Acest ultim "reflex" conceptualizant, datorat unuia dintre cei mai importanți medieviști filologi din spațiul francofon, tocmai pentru că mi-a confirmat încadrarea parcursului, mi-a oferit și cel mai sigur punct
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fie circumscrise obiectului de studiu cu caracter istoric, la medieviștii Jacques Le Goff, Évelyne Patlagean sau Paul Zumthor - dezvoltă o complexă arhitectură de concepte, dar și de relații, în mod special cu imaginea și imaginația, dar și cu mitul și arhetipul, cu simbolul și semnul. Aceste noțiuni sunt numitorii comuni ai abordărilor la care ne-am referit, fie că sunt așezați în perspectivă antropologică, fie filosofică (îl reamintesc aici și pe Paul Ricœur), istorică sau naratologică. Întâlnirea acestor patru discipline umaniste
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
căruia îi critică necruțător volumul din 1940, închinat imaginarului), alege să definească noțiunea de schemă drept: ... o generalizare dinamică și afectivă a imaginii, ea constituie factivitatea și non-substantivitatea generală a imaginarului. (52) Schema ar corespunde gesturilor "senzo-motricității"; ea determină marile arhetipuri, care la rândul lor se sprijină pe simboluri. Aș adapta însă aici definiția lui Durand astfel: schema este o generalizare dinamică și logico-simbolică a imaginarului în ansamblul său și a oricărui mod de a proiecta imaginativ. Ea alcătuiește nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
le putem citi și înțelege ierarhia, relațiile de determinare, "legile" și profilul. Ele sunt relevate fie de structuri, fie apar ca unități individuale, dar niciodată autonome, dat fiind că imaginarul manifestă o taxonomie particulară. La un prim nivel, paradigmatic, încadrăm arhetipurile, precum și, derivate din ele - atunci când întâlnesc "istoria" - modelele (mitice, legendare, istorice), tipurile (umane) și sub-tipurile (sociale). Cele mai multe arhetipuri sunt precum formele flexionare ale unui cuvânt: sunt similare până la un punct avansat, pentru că au, practic, același comportament. Reprezintă prototipurile, situate în afara
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fie apar ca unități individuale, dar niciodată autonome, dat fiind că imaginarul manifestă o taxonomie particulară. La un prim nivel, paradigmatic, încadrăm arhetipurile, precum și, derivate din ele - atunci când întâlnesc "istoria" - modelele (mitice, legendare, istorice), tipurile (umane) și sub-tipurile (sociale). Cele mai multe arhetipuri sunt precum formele flexionare ale unui cuvânt: sunt similare până la un punct avansat, pentru că au, practic, același comportament. Reprezintă prototipurile, situate în afara oricărui cadru istoric; ancorarea lor în spațiu trimite la marile areale de civilizație și de spiritualitate, deși, comparate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
marile areale de civilizație și de spiritualitate, deși, comparate, paradigmele pe care le compun se pot reduce ele însele la o matrice unică. Dată fiind universalitatea lui, dat fiind că este punctul de joncțiune între imaginar și rațiune (Durand 53), arhetipul este precum un "modul" al acestor paradigme (este valoarea absolută a unui model real), cu o identitate imuabilă, dar generator al unei întregi linii descendente. Lui îi atribuim rolul major pentru arhitectura imaginarului: este reperul suprem, nonfigurativ, aflat însă "pe
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
model, dedus pe baza lecturii mărturiilor istorice românești. Dacă este să amintim prima interpretare pe deplin filosofică acordată acestei forme, atunci putem numi ideea de divin (Binele) la Platon (pe linia lui Parmenide), așa cum în mitologia (politică a) imperiului roman arhetipurile majore erau zeii întemeietori ai cetății eterne; în cazul imaginarului creștin, valorile absolute ale lumii greco-romane și ale celei iudeo-creștine sunt cumulate într-un unic arhetip, al divinității, ca voință fondatoare a lumii. Arhetipul tinde însă aici către o reprezentare
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Binele) la Platon (pe linia lui Parmenide), așa cum în mitologia (politică a) imperiului roman arhetipurile majore erau zeii întemeietori ai cetății eterne; în cazul imaginarului creștin, valorile absolute ale lumii greco-romane și ale celei iudeo-creștine sunt cumulate într-un unic arhetip, al divinității, ca voință fondatoare a lumii. Arhetipul tinde însă aici către o reprezentare - o imagine mentală, în primul rând − a forței generatoare a universului. Principiul arhetipal, pe baza unei scheme emergente, se fixează mai întâi într-o formă vagă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în mitologia (politică a) imperiului roman arhetipurile majore erau zeii întemeietori ai cetății eterne; în cazul imaginarului creștin, valorile absolute ale lumii greco-romane și ale celei iudeo-creștine sunt cumulate într-un unic arhetip, al divinității, ca voință fondatoare a lumii. Arhetipul tinde însă aici către o reprezentare - o imagine mentală, în primul rând − a forței generatoare a universului. Principiul arhetipal, pe baza unei scheme emergente, se fixează mai întâi într-o formă vagă, abstractă, cu un conținut determinat pe bază lingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
emergente, se fixează mai întâi într-o formă vagă, abstractă, cu un conținut determinat pe bază lingvistică; ulterior, el poate deveni figurativ, dar aceasta este ipostaza cea mai îndepărtată, de fapt, de principiul său generator. Nu e cazul să echivalăm arhetipul cu "ideea" și nici să îl așezăm sub semnul imaginației, pentru că e de preferat să stabilim acum ce sens al cuvântului folosim în teoria de față și nu încadrarea acestei noțiuni. Putem înțelege prin arhetip cel mult schema (abstractă, și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Nu e cazul să echivalăm arhetipul cu "ideea" și nici să îl așezăm sub semnul imaginației, pentru că e de preferat să stabilim acum ce sens al cuvântului folosim în teoria de față și nu încadrarea acestei noțiuni. Putem înțelege prin arhetip cel mult schema (abstractă, și nu icoana divinului − fără să diferențiem aici între divinul precreștin și cel creștin), care a primit diverse interpretări și adaosuri în mitologii, religii și credințe particulare. "Matrice ale ideii"14, "categorii ale gândirii", "metafore axiomatice
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
care a primit diverse interpretări și adaosuri în mitologii, religii și credințe particulare. "Matrice ale ideii"14, "categorii ale gândirii", "metafore axiomatice" (Durand 52-53), la acest nivel, non-narativ, așadar în care nu este necesar să plasăm categorii referențiale (timp, spațiu), arhetipurile 15 și formele determinate de acestea sunt caracterizate doar de "sememe" ale rolurilor definitorii: întemeietorul, civilizatorul, principiul generator matern etc. Venind dinspre mitologie sau religie (dogmatică) înspre imaginea umanului, schemele tipologiilor paradigmatice asigură joncțiunea între unitățile determinante și simplele reprezentări
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
bază și cele derivate rămân "forme vide", cadre, idei absolute și tipologii fără identitate specifică. Palierul cel mai abstract dintre toate, el este caracterizat totodată de prezența mărcii sacrului și de absența completă a scenariului mitic. Al doilea nivel (depășirea arhetipului se face prin intervenția dubletului categorial "timp-mișcare") este cel al unităților și al structurilor sintagmatice. În cadrul lui putem proiecta complexele ideatice unitare și supra-funcționale de tipul: mitologii, religii, credințe, ideologii, utopii (politice, istorice, științifice). Mijlocul imaginativ prin care aceste unități
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
unitare și supra-funcționale de tipul: mitologii, religii, credințe, ideologii, utopii (politice, istorice, științifice). Mijlocul imaginativ prin care aceste unități sunt "narativizate" este mitul, format dintr-o sumă de mitogeme (motive) și miteme (teme) specifice: ... un sistem dinamic de simboluri, de arhetipuri, de scheme, sistem dinamic care, sub impulsul unei scheme, tinde să se realizeze ca povestire. Mitul e deja o schiță de raționalizare, întrucât utilizează firul unei expuneri în care simbolurile se transformă în cuvinte, iar arhetipurile în idei. Așa cum arhetipul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
dinamic de simboluri, de arhetipuri, de scheme, sistem dinamic care, sub impulsul unei scheme, tinde să se realizeze ca povestire. Mitul e deja o schiță de raționalizare, întrucât utilizează firul unei expuneri în care simbolurile se transformă în cuvinte, iar arhetipurile în idei. Așa cum arhetipul favoriza ideea și simbolul zămislea denumirea, putem spune că mitul favorizează doctrina religioasă, sistemul filosofic sau, cum bine a remarcat Bréhier, povestirea istorică și legendară. (Durand 54) În cazul ideologiilor, seria de unități derivată din mit
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
arhetipuri, de scheme, sistem dinamic care, sub impulsul unei scheme, tinde să se realizeze ca povestire. Mitul e deja o schiță de raționalizare, întrucât utilizează firul unei expuneri în care simbolurile se transformă în cuvinte, iar arhetipurile în idei. Așa cum arhetipul favoriza ideea și simbolul zămislea denumirea, putem spune că mitul favorizează doctrina religioasă, sistemul filosofic sau, cum bine a remarcat Bréhier, povestirea istorică și legendară. (Durand 54) În cazul ideologiilor, seria de unități derivată din mit este formată din ideologeme
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
fiul său, sau a lui Ștefan cel Mare, încă de la sfârșitul perioadei sale de domnie) și retroproiective (de tipul mitizării în perioada pașoptistă a lui Mihai Viteazul). În funcție însă de categoria temporalității, pot fi interpretate ca: mituri arhetipale (atunci când arhetipurile se individualizează în narațiunile civilizării lumii) și inaugurale (cele strict referitoare la geneza cosmosului), continue (ontologice: aventura inițiatică a eroului), periodice (un exemplu: tema originii latine a românilor în discursul prozelit catolic), contemporane obiectului (mitul naturii divine a împăratului: cazul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
codurile oficiale ale spațiului public sau ale vieții private, imaginarul își menține structura internă, cu toate modificările care pot avea loc în timp. Schema sa conceptuală, așa cum am stabilit-o aici, se regăsește în orice model particularizat, care integrează oricum arhetipuri, mituri, coduri, imagini și simboluri. Imaginarul medieval, după cum îl vom configura și îl vom descrie, pe o "platformă" antropologică (în baza mărturiilor prezente în special în texte), manifestă și el o anumită logică internă și o articulare modulară, chiar dacă este
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
atât păcătoșii, cât și forțele răului și scenografia puniției (fie în câmpul acțiunii umane coercitive, fie în cel al Judecății divine, respectiv al "lumii de dincolo" și în special al iadului). Spre diferență de sistemul conceptual al imaginarului, în care arhetipul se situa la un prim nivel, paradigmatic, generator, în modelul imaginarului medieval acesta nu mai cunoaște un loc anume. El generează modele, tipuri și sub-tipuri, figuri exemplare care acționează în spiritul moralei creștine (personaje biblice, sfinți-martiri, sfinți-militari, figuri feminine sacralizate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
se situa la un prim nivel, paradigmatic, generator, în modelul imaginarului medieval acesta nu mai cunoaște un loc anume. El generează modele, tipuri și sub-tipuri, figuri exemplare care acționează în spiritul moralei creștine (personaje biblice, sfinți-martiri, sfinți-militari, figuri feminine sacralizate). Arhetipul se regăsește și în imaginarul puterii autocrate laice, acolo unde fixează în întemeietorul creștinismului, Constantin I, forma mitică și deschide registrul modelelor cel mai bogat reprezentate în istoriografie, și nu numai. Ceea ce compunea primul sistem (scheme, structuri și forme), în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
un întreg "instrumentar" de memorare. La fel se întâmplă și cu "sistemul semiotic al puterii" (cum îl numește Le Goff), care se creează pe baza "gramaticii" imaginarului. Spre exemplu, schema ceremonialului înscăunării (descris într-o cronică) se formează prin cumularea arhetipului (întemeietorul) cu narațiunea mitică (cucerirea unui nou teritoriu, civilizarea), cu ritualul (sacrificarea unui animal) și cu simbolul (heraldica, tronul, sceptrul, coroana); codurile scenografice, scenariile ceremonialurilor − primirea solilor, mazilirea, primirea domnului la hotar etc. − particularizează structurile "morfologice" ale sistemului general al
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în beneficiul ei), pentru că ele trebuie să aibă mecanisme de codificare și decodificare compatibile, ușor de înțeles și de utilizat oricând. Sistemul conceptual al imaginarului se revarsă în întreg modelul tip matrice pe care îl propun pentru evul mediu, cu arhetipurile sale (dar și modelele istorice și spirituale și tipurile sociale), cu religia oficială (o suprastructură de tip sintagmatic), cu credințele populare, ereziile sau gnozele care traversează cultura și imaginarul popular creștin, cu bestiarele, complexele, codurile și unitățile spațiu-timp ("clase morfologice
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]