KorAP: Find »[drukola/base=ascuțit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...256 >

6,399 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

și ponegrelile saducheilor și ale fariseilor Tu nici n-ai tresărit. Nici eu n-am să bag de seamă împunsăturile iezuiților.” Gândacii umblau în voie pe picioarele sale goale, pline de noroi. Pasărea din crâng cânta din nou cu glas ascuțit și se auzea cum coreeanul închidea ușa căsuței lor. Japonezii or să construiască un galion. Imaginea roiului uriaș de furnici negre traversând un ochi de apă în căutare de hrană îi apăru iarăși în fața ochilor. Japonezii erau în sfârșit pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
același sânge cu al înaintașilor săi. „Pentru japonezii aceștia vicleni...” Pentru a răspândi cuvântului Domnului printre japonezi, metodele de propovăduire trebuiau să fie și ele viclene. Peste golful înțesat de luntre și de cherestea un pescăruș se înălță cu țipăt ascuțit săgetând suprafața apei. Misionarul se văzu purtând mitra și veșmintele roșii de episcop, dar încercă să socotească acest vis al său nu ca pe un rod al unei meschine ambiții lumești, ci ca pe o datorie a sa de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
se poarte cu caii sau cum să întindă capcane pentru iepuri. Tot acest servitor al său îi dăduse și primele lecții de înot și îi pusese prima oară pușca în mână. Yozō cel cu ochi duși în fundul capului, cu pomeți ascuțiți și mirosind a pământ la fel ca toți țăranii îl însoțise pe samurai, învățându-l mereu câte ceva, pe când erau copii sau pe când coseau iarba împreună ori tăiau lemne pentru iarnă. — Tot nu pricep de ce am fost eu ales ca trimis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și samuraiul. Se prezentară unul altuia, dar nici unul nu-și putea ascunde încordarea și neliniștea. În grădină mai erau șase scaune. Cum așteptau cu toții, curând se auzi zgomot de pași și un slujbaș aduse trei străini îmbrăcați neobișnuit. Fețele lor ascuțite le aminteau japonezilor de niște corbi. Se așezară pe scaune față în față cu solii. În acel moment dinăuntru ieși seniorul Shiraishi însoțit de doi oameni de seamă. Înainte de a se așeza, seniorul Shiraishi aruncă o scurtă privire la chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Aaa! Aaa! strigară ei și se opriră pe plajă fără să vrea. Vasul îi făcea să se gândească la o cetate cafenie, uriașă. Pe cele două catarge înalte fluturau în vânt pânze cenușii. Vârful bompresului străpungea văzduhul ca o suliță ascuțită și valurile se spărgeau înspumate de jur împrejurul vasului. Rămaseră tăcuți un răstimp îndelungat cu ochii ațintiți către galion. Era mai puternic și mai plin de bărbăție decât oricare dintre vasele de război ale Stăpânului. Gândul că peste două zile aveau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Velasco se urcă pe puntea de sus și făcu semnul crucii înspre ei. Chiar și câțiva negustori japonezi își împreunară mâinile, adânciți parcă în rugăciune. „Osana! Binecuvântat fie cel ce vine în numele Domnului.” Rugăciunea lui Velasco se contopi cu țipetele ascuțite ale pescărușilor. Briza mării le mângâia obrajii. O dată rugăciunea isprăvită, căpitanul, secundul și Velasco se urcară într-o barcă și se îndreptară spre țărm pentru a dobândi permisiunea de debarcare. Până la întoarcerea lor, oamenii de la bord rămaseră duși pe gânduri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
indiancă de fustele căreia se agățau trei copii murdari. Sunt preot, zise Velasco tare. Sunt preot. N-ai de ce să fugi. Femeia și copiii îi întoarseră niște priviri speriate, ca de dobitoace. Înțelegi spaniola? Femeia strigă ceva cu o voce ascuțită ca de pasăre, dar nici Velasco nu putu desluși ce spunea. Liniște! În clipa aceea, Tanaka își ciuli urechile și-l opri pe Velasco. El singur auzise ceva. În mijlocul arșiței și al tăcerii, toți rămaseră neclintiți cu privirile ațintite către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
un popor călit în războaie. Moșierul și oamenii săi le aruncară niște priviri neîncrezătoare, dar nu ziseră nimic. Indianca îngenuncheată la poalele măslinului își ridică fața, își strânse copiii lângă ea cu amândouă brațele și scoase din nou un glas ascuțit ca de pasăre. Moșierul o ocăra. Ce zice? — Zice că i-am împușcat fratele mai mic... iar acum e pe moarte, dădu din umeri moșierul. Asta e! Dar, dacă ești preot, vrea să-i dai ungerea cu mir de pe urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de la Kurokawa semănau cu un grăunte de nisip. „Cu toate astea, familia mea a mers la război, s-a luptat și a trăit până astăzi de dragul acelui grăunte de nisip.” În ziua plecării din Tsukinoura, când scârțâitul parâmelor și țipătul ascuțit al pescărușilor răsuna pretutindeni în jurul său, samuraiul avusese sentimentul straniu că era târât către o nouă soartă, iar în timpul călătoriei pe mare, ca și în Nueva España, și-a simțit sufletul trecând printr-o schimbare nevăzută. Care anume era schimbarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
în fața ochilor pe părintele Valente cu care în curând aveam să fiu nevoit să mă confrunt în fața episcopilor. În închipuirea mea, părintele Valente era un bărbat înalt și sfrijit, cu obraji uscățivi de sihastru. Lumina din ochi îi trăda mintea ascuțită ca un brici. Aveam sentimentul că glasul său grav se va încleșta ca o ghiară în argumentele mele dând la iveală părțile slabe ca pe niște răni sângerânde. Fără îndoială că la cel mai mic semn de destindere, se va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
lor se scursese aproape un an și jumătate. Samuraiul își aduse aminte cum în urmă cu doi ani pe vremea asta tăia lemne pentru foc împreună cu țăranii în fiecare zi în pădurice. Când înfigeau topoarele în trunchiul copacilor, pocnetul lor ascuțit se răspândea în crângul liniștit în care frunzele abia începeau să cadă. Kanzaburō și fratele său mai mic culegeau ciuperci în păduricea aceea. — De-acum mai avem de îndurat puțin, murmură samuraiul aruncându-și privirea către fereastra aburită din pricina ploii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
din nou să mi-l închipui pe părintele Valente pe care trebuia să-l întâlnesc. Îmi frământam mintea încercând să ghicesc cum o să-mi destrame pe rând argumentele și o să mă încolțească. De undeva din spatele unei ferestre se auzi râsul ascuțit al unei femei. Am deschis ușa mănăstirii și am aprins o lumânare din cele așezate în holul de la intrare. Am dat să pornesc pe coridorul cel lung până în chilia mea, când am băgat de seamă că niște japonezi stăteau în fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
pe unul care vindeca bolile oamenilor folosindu-se de numele Domnului, Domnul i-a zis: „Cine nu este împotriva noastră este pentru noi...” Dintr-o dată Velasco simți în piept o durere sfâșietoare de parcă ar fi fost străpuns cu o sabie ascuțită. El știa că negustorii japonezi nu crezuseră în predicile sale. Recunoștea că doar se folosiseră de botez urmărind să câștige din negoț. Știa toate astea și, totuși, le trecuse cu vederea. — Adunarea episcopală nu s-a întrunit ca să asculte dezbateri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
samuraiul avea sentimentul că acest supus care îi fusese credincios încă din copilărie era singurul om în care se putea încrede. Clipind din ochi, își plecă adânc capul către Yozō. Trăsura se puse în mișcare. Pe caldarâm, copitele cailor răsunau ascuțit și ritmic. Și Tanaka, și samuraiul, și Nishi stăteau tăcuți. Cu două luni înainte, o întâlnire cu regele sau o întrevedere cu Papa ar fi însemnat pentru ei o onoare la care nici nu visau. Pentru niște samurai de țară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
sfârșea îndelungata lor călătorie. Nu le mai rămânea decât lungul drum de întoarcere care se întindea în fața lor deșert și zadarnic. Pinii se înșiruiau de o parte și de alta a drumului. Tropotul cailor se auzea din ce în ce mai tare și mai ascuțit. În zare, pe fundalul cerului înnorat, se vedea domul bazilicii San Pietro. Trăsura trecu din pe strada Palleone pe strada Borgo și intră în piața din fața Vaticanului. — Când o să se arate Sfinția Sa Papa, le repetă Velasco încă o dată, să atingeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
adevărat largă. Nici n-am visat vreodată că mă voi întoarce acasă așa. Ascultându-l, samuraiul revăzu deodată limpede clipa plecării din Tsukinoura. Dintr-o dată parâmele au început să scârțâie. Valurile se loveau de carenă, iar pescărușii săgetau bordul țipând ascuțit. Astfel corabia s-a pus în mișcare îndreptându-se în larg. În clipa aceea, samuraiul s-a gândit că destinul său avea să se schimbe. Pe atunci nici nu-i trecea prin gând că lumea este atât de largă. Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
dobândit o victorie în lupta politică, atunci creștinii au învins în lupta sufletului. Bătrânul încă nu știe că, în ciuda prigoanei sale înverșunate, patruzeci și doi de misionari s-au ascuns pe insule sub oblăduirea tainică a credincioșilor japonezi. Acești misionari ascunși se recunosc înfrânți în lumea de pe pământ și în lumea politicii, dar sunt gata să-și dea viața pentru țara aceasta cu chip de șopârlă. Toate seamănă ca două picături de apă cu patimile Domnului. În lumea politicii în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Toată ziua dorm ca dușii de pe lume. Ca și cum toată vlăguirea și istoveala îndurate atâta vreme s-ar fi năpustit asupra lor dintr-o dată, nu fac decât să doarmă buștean fără să iasă afară măcar. Împrejurul barăcilor e liniște. Doar țipetele ascuțite ale pescărușilor ce se aud din când în când dinspre golf mai sparg liniștea. Corabia va porni în larg peste o lună. Din nou o să străbatem Oceanul Pacific de-a curmezișul, o să ținem piept talazurilor, o să trecem prin furtuni și, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
arăta Tsukinoura. Cu toții erau cufundați în tăcere și nu se clinteau. Priveau duși pe gânduri priveliștea meleagurilor natale care li se desfășura agale în fața ochilor, fiecare cu amintirile și gândurile sale. Doar valurile se spărgeau de vas cu un clipocit ascuțit pentru ca apoi să se stingă în străluciri ca de cioburi. Câțiva pescăruși săgetau creasta valurilor și se ridicau în zbor plutind ca niște frunze în bătaia vântului. Într-o clipă, din noianul de amintiri de călătorie adunate în mintea samuraiului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
stropi mari de ploaie. În pădurice, un țăran îmbrăcat cu o pelerină tăia surcele. Lângă vatră, samuraiul rupea și el surcele uscate. Alături de el, unchiul se uita țintă la focul din vatră. Rupte în două, ramurile uscate scoteau un trosnet ascuțit. Samuraiul le arunca în vatră. Flăcările le înghițeau ca niște limbi mici. „De acum încolo trebuie să vă purtați ca și cum călătoria n-ar fi avut loc niciodată.” Își amintea limpede cuvintele rostite cu milă de Matsuki Chūsaku. Să uite, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
în scurt timp dispărură înghițite de flăcări. Nopțile din vale erau adânci. Cine nu le cunoștea, nu înțelegea nici întunericul și nici tăcerea acelui întuneric. Liniștea nu era lipsa oricărui sunet. Liniștea era foșnetul frunzelor în crângul din spate, țipătul ascuțit al vreunei păsări ce de auzea din când în când și umbra unui bărbat stând nemișcat cu fața la flăcăruile din vatră. „Am aflat că lumea e largă. Însă, am ajuns să nu mă mai încred în oameni.” Cu privirile ațintite în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Nu știu de ce, dar nu mă simțeam în largul meu în satul acesta cufundat în liniște. Aveam sentimentul că în umbra neagră a colibelor de pescari se ascundea cineva care ne iscodea fiecare mișcare. Mi se părea chiar că cei ascunși plecaseră pe furiș să-i înștiințeze pe slujbași. Doar știam bine cât de șireți și de vicleni erau japonezii în astfel de împrejurări. Trecu o bună bucată de vreme. Între timp, nimic nu se clinti, ca și cum totul împrejur ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Într-un colț se află o ușă pe care intră și ies temnicerii, dar aceasta este, firește, încuiată. Când am ieșit afară ca să răspund la întrebări, am băgat de seamă că temnița noastră este împrejmuită cu două rânduri de pari ascuțiți la vârf, iar între pari sunt înfipți spini, în așa fel încât nimeni să nu poată intra din afară. Dincolo de acest gard se află coliba temnicerilor acoperită cu paie, casa mai marelui peste temniceri și o bucătărie. Cu toate că se găsește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de îndurat. Noaptea nu ne dau nici o lumânare. De la părintele Vasquez și de la însoțitorul său am aflat cum s-a desfășurat prigoana împotriva misionarilor de când am fost eu prins. În același ținut unde se ascundea părintele Vasquez se mai aflau ascunși zece misionari. Cu toate că erau puțini, munceau urmând poruncile superiorilor la fel ca înainte de a fi alungați. Cea mai mare parte dintre ei se ascundeau în peșteri și chiar și în nopțile petrecute în vreo casă de creștin stăteau ascunși într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-i mai domolim fierbințeala. Dacă ziua osândei noastre va mai întârzia, pesemne că mai devreme sau mai târziu, vom cădea bolnavi și noi. Cu toate că mă străduiesc să-mi primesc soarta, uneori frica de moarte îmi împunge sufletul ca o sabie ascuțită. Îmi spun cu toate puterile că și Domnul a petrecut clipe asemănătoare îndurând neliniștea morții. În ultima vreme mă tot gândesc la ce-o fi fost în inima lui Iisus în acele clipe. Mă întreb oare de când Și-a presimțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]