KorAP: Find »[drukola/base=clipi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...131 >

3,254 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

Mă frec pe fruntea dureroasă. Credeți-mă, nici eu n-aș fi vrut să fiu aici. Dintre toți oamenii din lume cărora le-aș cere ajutorul, dumneavoastră... ați fi ultimul. Sunteți ultimul. Mă opresc un moment. Ketterman nici măcar n-a clipit. — Deci faptul că mă aflu aici, în fața dumneavoastră... ar trebui să însemne ceva. Îl privesc disperată. Vorbesc foarte serios. Trebuie să vă spun ceva și trebuie neapărat să mă ascultați. Trebuie. Între noi se lasă o tăcere lungă. Aud o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
impermeabil albastru. Al cărei titlu să fie „Samantha spune”. — Poftim ? Mă uit la ea ca la nebuni. Nu am nici un sfat casnic de dat ! — Atunci o rețetă ? Radiază. Felul de mâncare preferat ? — Vrei să ne pozezi în șorț ? strigă grăsanul clipind libidinos din ochi. — Nu ! zic îngrozită. Nu mai am nimic altceva de adăugat ! No comment ! Plecați ! Ignorându-le țipetele și strigătele de „Samantha!”, mă întorc și alerg cu picioare tremurătoare înapoi spre casă. A înnebunit lumea. Mă năpustesc în bucătărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
la un zombi. — A. Da. Încerc să-mi vin în fire. Păi... da. Poate că și eu am simțit la fel. Mă joc cu fusta. Dar chestia e că... am întâlnit pe cineva. Aici. — Pe grădinar, spune Guy fără să clipească. — Da ! Ridic ochii mirată. De unde... — Niște ziariști vorbeau despre asta afară. — A. Mă rog, e adevărat. Îl cheamă Nathaniel. Simt că mă înroșesc. E... un tip foarte drăguț. Guy se încruntă de parcă nu înțelege ce vreau să spun de fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Nici la telefon, nici la SMS-uri. Pare că efectiv nu mai vrea să mă cunoască. Cum e posibil să se fi sfârșit totul ? Cum e posibil să fi plecat pur și simplu așa ? Ochii mi se încețoșază iar și clipesc furioasă, pentru a scăpa de lacrimi. Nu pot să plâng. Sunt partener acum. Iar partenerii nu plâng. Mă uit pe fereastră, încercând să-mi păstrez cumpătul. Trenul pare să meargă mai încet, ceea ce e destul de straniu. — Stimați pasageri... Se aude

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

autobuzul virează brusc spre stînga și mă apuc repede de mînerul unui scaun, străduindu-mă să-mi regăsesc echilibrul. De ce o fi făcut la stînga ? Mă uit pe geam, deja enervată la gîndul că poate mă lasă prea departe și clipesc, uimită. Doar nu... Nu se poate să... Ba da, se poate. Mă uit Înmărmurită pe geam. Ne aflăm chiar pe străduța mea. Iar acum oprim chiar În fața casei mele. Pornesc În goană pe scări, aproape scrîntindu-mi glezna și mă uit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
zdravăn dintr-un copan. Dar eu le spun de fiecare dată, dacă aș fi avut nevoie de o slujbă... Se oprește. A comandat careva dintre voi ceva ? — Bună ziua, aud un glas sobru și familiar de deasupra capului. Ridic Încet capul, clipind În soare. E Jack. Care stă În picioare pe fundal de cer albastru, În costumul lui de cowboy. Îmi zîmbește scurt și aproape imperceptibil, și simt că-mi revine buna dispoziție. A venit să mă salveze. Trebuia să mă gîndesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
vîrtej confuz În minte. Acum, la toate acestea se adaugă și o voce, peste toate sunetele normale de oameni care merg pe stradă și de autobuze care frînează și de mașini care claxonează. E o voce de bărbat. Deschid ochii, clipesc În lumina soarelui și mă uit ca În transă la doi ochi verzi pe care parcă Îi știu de undeva. Apoi, brusc, Îmi dau seama și de unde. E Aidan, de la barul cu shake-uri. — S-a Întîmplat ceva ? zice. Ești OK

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
de romantic ! Cu el care s-a răzgîndit și n-a mai plecat În America... faza cu autobuzul... cum ți-a adus cocteilul ăla roz... — Tocmai asta-i poanta. Simt că mi se pune iar un nod În gît și clipesc cît pot de tare, pentru a-mi Înăbuși lacrimile. Tocmai de-asta e atît de umilitor. Știa exact ce-mi doresc. I-am spus În avion că mă plictisesc alături de Connor. Știa că-mi doresc aventură, lucruri palpitante și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
mă promovezi ? Îmi tremură ușor vocea, dar mă țin tare pe poziție. Ai zis că, dacă Îmi creez singură propriile oportunități, atunci mă promovezi. Așa ai zis. Și chiar asta am făcut, nu ? Paul mă fixează preț de cîteva momente, clipind, fără să zică nimic. — Știi, Emma Corrigan, spune Într-un final. Ești una dintre cele mai... una dintre cele mai incredibile persoane pe care le-am cunoscut În viața mea. — Asta Înseamnă că răspunsul tău e da ? nu mă las

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
luminată brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învîrte și face salturi. Dumnezeule, oricine-ar fi, se mișcă incredibil. Clipesc chinuită, cu lumina puternică În ochi, Încercînd să văd mai bine dansatorul. Nu-mi dau seama dacă e un bărbat, o femeie sau... O, Doamne. E Lissy. Șocul mă lipește efectiv de scaun. Din minte mi-a dispărut absolut tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

tot vroia Enkim ăsta de la mine, fir-ar să fie? - Îi plăcea să aștepte, am zis Într-un târziu. - Să aștepte?! L-am văzut cum se scărpina În cap. Nu mai avea glas. Nu mai era În stare nici să clipească. - Cum vine asta?! Adică ce făcea? Am pufnit, de parcă eram la capătul răbdării. Am dat din cap așa, ca unul care nu vrea să se obosească să povestească ceea ce până și un prost ar pricepe, după care am zis: - Încremenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
tunător și mi-am Înfipt mâna cu putere Între pășitorii groși ai uriașului. De-aici Îți pleacă pruncii, de-aici Îți vine și moartea, am rostit cu glasul meu gros, cu cuvintele mele grele, iar uriașul se chirci cât ai clipi din ochi. Enkim Îl mai izbi cu un bolovan În cap dar, nu aveam timp de pierdut așa că nu l-am dat Umbrei, după cum se cădea. L-am lăsat să se zvârcolească lângă vatra părăsită și am luat-o la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Răsări din nou și ne făcu semn, de parcă am fi putut să-l așteptăm. Sau să uităm că dorise să cheme Umbra peste noi. Răcni din străfundul piepților. Dacă ar fi fost pe mal, l-aș fi ucis fără să clipesc, ca să scap de griji. Așa Însă, am Înghițit În sec. Runa Își mușca buzele. Enkim Îl privea și el. Uriașul ridică din nou o mână, făcându-ne semn. Apa Îl azvârli În sus. Ajunsese atât de aproape de noi, Încât Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
dăm să Îmbuce. Asta o să facă vorbele, Philo, și tu, Minos! O să ne Împorcească pe toți! Minos se Încruntă și făcu un semn scurt. Femeile și tinerii se repeziră să scoată berbecul din groapă. Îl beliră de blană cât ai clipi și se apucară să desprindă fâșii de carne din care Împărțiră tuturor. Apoi aduseră câteva burți de vin și Împărțiră și brânza astfel că, pentru o vreme, În poiană se făcu liniște. Nu se mai auzeau decât clefăiturile și râgâiturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
am așteptat. Furtuna s-a oprit la fel cum a Început. Deodată, s-a făcut liniște deplină, iar vântul a Încetat să mai bată. Am ridicat capul și mi-am descoperit fața - un val de praf mă Înăbuși cât ai clipi și am Început să tușesc. - Nu vă descoperiți, am spus. Și-așa nu se vede nimic. Am rămas așa până ce s-a ridicat soarele, dar tot nu eram În stare să vedem nimic. Pulberea de nisip Încă plutea, iar lumina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
se Întindeau În fața noastră, dar oameni nu mai văzuserăm de o bună bucată de vreme. După un timp, am văzut că Logon se foia În culcuș la fel ca și mine. Deodată, deschise ochii și mă privi fix, fără să clipească. Nu se gândea la nimic și simțeam că dorește ca și eu să fac la fel. Apoi, se ridică Încet, fără să mă scape din ochi, și o luă pâș-pâș În josul apei. Luna dădea o lumină ascuțită, amestecându-se cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Enkim până și atunci când, abia scăpat de șopârla aia uriașă, meșteșugise În ascuns măruntul lui semn care le arăta urmăritorilor Încotro o luam. Mă Îmbrățișase de parcă mi-ar fi fost frate și după aceea mă dăduse la troc fără să clipească! - Of, of. Nenorocitul, am spus. Blestematul! I-am fost alături și l-am scos din brațele Umbrei, iar el uite ce face. Am luat un vreasc de pe jos, l-am rupt și l-am făcut surcele. - Dacă n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
care ai pronit la drum, din satul tău. - Aha, și de când știți voi că are să vină Gerul? - Tatăl lui N’jamo le-a zis prima oară oamenilor despre Ger pe când N’jamo era doar un țânc, răspunse el, fără să clipească. Cred că am holbat ochii atunci și am dat să-l Întreb cum de jucau ei călătoria mea de atâta vreme, dar N’jamo schimbă repede vorba: - Ce să fac, măi Krog? Pe urmele tale sunt vânători câtă frunză și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de la Miazănoapte, Înainte să ajungă aici. - Ei, N’jamo, hai că nu-s chiar așa de departe. Noi am făcut doar de patru ori câte cinci zile până aici. - Tot atât vor face și ei, Îmi zise el, fără să clipească. Nu ți-a spus nimeni până acum că ești un om norocos?... Hei... Dar nu mi-ai spus cum rămâne cu mine. Eu ce să fac când o să-i văd că Îmi intră În sat? - Vorbești În dodii, N’jamo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Runa. - Plecat de tot? Supărați? Întrebă el. - Da. - Luat și Unu Vis Vis cu ei? - Da. Du-te și vezi Încotro au luat-o. Kikil era mult mai nou În ale cuvintelor așa că Își dădu drumul la lacrimi cât ai clipi, dar mă ascultă. A doua zi dimineață, când să plecăm, Kikil nu se Întorsese. Ceilalți mărunței se Întristară când aflară de plecarea lui Unu dar, cel mai bătrân dintre ei le reaminti: - Ne-a spus el, N’jamo, să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

arăt eu altceva... (Își scoate haina și-și eliberează o mână arătându-și subsuoara.) Ai mai văzut gâlmă la subsuoară? Ai mai văzut așa ceva? Ori de câte ori ridic brațul mă taie pe dinăuntru. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și eu... Fii atent aici... Când clipesc... (Își arată un ochi.) Vezi ce-i sub pleoapă... Ai mai văzut coș sub pleoapă... Uite ce rană mi-a făcut... BĂRBATUL CU BASTON: Asta nu-i nimic. Să vezi ce herpes a avut taică-meu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Herpesul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
orașul nostru... Am să vă spun adevărul... Trebuie să știți adevărul... ARTUR: Hai, dă-i bice! GARDIANUL: Uitați-vă în ochiul meu, aici. (Îi arată.) E galben... Mii de osândiți am văzut... Începusem să orbesc... Ori de câte ori auzeam hârști! ochiul meu clipea. Începuse să mi se tocească pleoapa... Erau alte vremuri, domnule, aveau altă aromă... Și nici nu ploua ca acum, în zilele de execuție... Aveam un eșafod imens și o buturugă lucioasă ca o cizmă. Și acum? Ia uitați-vă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
se pare frumos? Noroc de guvernator, care și-a dat seama din timp... Dumneavoastră, domnule, sunteți un osândit norocos... (ARTUR ascute; saliva îi curge și lui în barbă; ochii lui s-au mărit, s-au înroșit; ARTUR nu mai poate clipi.) CĂIĂUL: Noi am înlocuit fanfara cu afecțiunea, covorul roșu cu mila față de osândit, eșafodul costisitor cu un cuvânt bun și sincer. Trăsura aurie am înlocuit-o cu o strângere de mână... Serviciul religios al preotului l-am înlocuit cu serviciul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nu se poate să mă lași aici! PARASCHIV: Nu se poate?! MACABEUS: Nu! PARASCHIV (Se gândește o clipă.): Ba se poate. Ești un nimic. MACABEUS: Nu se poate! PARASCHIV: Ba da. Ești un râios. Tu m-ai lăsa fără să clipești. MACABEUS: Așa e... Te-aș lăsa. (Pauză.) MACABEUS: Da’ tu ești altfel decât mine... Nu? Nu? (Pauză.) Auzi... De multă vreme am vrut să te întreb... Ce mare rahat ai făcut tu la Göteburg? PARASCHIV: La Göteburg? MACABEUS: La Göteburg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
o să-mi treacă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Chinuit, încercând să perceapă în sine rostul semnelor.): La ochi? La ochi ai zis? Ia să-ți văd ochiul... Grubi zice că am ochi de apă... Tu nu simți în ceafă nimic, ori de câte ori îți clipește ochiul? Eu ori de câte ori clipesc, mă doare aici, în ceafă... Parcă mă lovește o picătură de apă, în ceafă... N-am văzut loc mai blestemat decât acesta... S-au amestecat vedeniile între ele, s-au pierdut unele pe altele și acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]