2,697 matches
-
pentru talentul pe care îl au aceaști oameni. Cam atât. În rest, cu familia. M-am însurat târziu. A venit și Richard, fiul meu. Privindu-l, devin și eu copil. Măcar pentru o clipă. Clipa magică, când bucuria părinților se contopește cu bucuria copilului. V.P.: Ai amintit de Cezar Ivănescu, marele poet, plecat la cele veșnice în urmă cu 44 de zile, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Vorbește, te rog, despre această întâlnire. I.M.
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
sufletul de argentinian și de artist. O rază de soare a săgetat câmpia. Sub binefăcătoarea risipă de lumină solară, stâlpii de telegraf, sârmele și ciulinii au vărsat lacrimi de bucurie. Cerul s-a făcut cât casa și lumina s-a contopit Întru totul cu bărăganul. Juncanii păreau că poartă veșminte noi. A doua satisfacțiea fost de ordin psihologic. În fața cordialelor căni de la micul dejun, părintele Brown ne-a demonstrat fără drept de apel că crucea nu e În conflict cu spada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-mi vorbeau nici ele căci mugetul sau behăitul lor nu-mi spunea decât că le e foame sau sete sau că trebuiau date la taur. Vântul, vijelia, trăsnetul, zăpezile nu-mi dădeau un fior cosmic, mi-erau familiare. Nu mă contopeam cu ploile, să cadă apa peste mine și eu să stau sub ea și să gândesc că sunt fiul naturii, cu nimic deosebit de animale și păsări, de peștii din baltă și rața sălbatică... Nu credeam că pământul e în mod
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
am trezit dimineața. Adormisem fără să știu cu lampa aprinsă, cu aceste gânduri. Le și uitasem. Afară ningea. Brazii verzi erau încărcați de zăpadă. Pământul era alb. Oameni negri treceau agale prin această lume în care cerul cu pământul se contopeau. Zarea pierise în pădurile din fața ferestrei. M-am îmbrăcat și am ieșit afară. O surpriză. O știm, zăpada, dar când o vedem din nou, albul ei parcă ne spală gândurile. Chiar dacă nu vrem, ceva alb pătrunde și în noi. Ne
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Ea mi-a răspuns în aceeași clipă și printr-o strângere mi-a prins-o pe-a mea și ne-am trezit iar față în față îmbrățișați ca în camera semiobscură și pentru mine, ca pe câmpie (aceste două imagini contopindu-se, una de sfială și tandrețe, alta de violență extremă și uitare de sine) și ne-am regăsit parcă uluiți prin ceea ce e atât de străin în noi și în același timp atât de intim, tiranic și bestial... Abia suporta
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
voce nebănuită, veselă și patetică în același timp, ca și când ceva s-ar fi descătușat din dorința năvalnică de a spune tot dar și de a ascunde tot... Ce era mai ciudat, cânta așa cum auzisem fetele la țară, pierdută în melodie, contopită impersonal în ea, cu doruri parcă cosmice, și fatale, într-un potop de cuvinte pe care le ardea atât de tare glasul ei pătimaș, încît nu le puteam reține nici o clipă înțelesul... Vino, draga mea-n grădină... Cu dorul care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu o puteam încă identifica. Încet-încet, lumea clătinată din jurul meu se îndreptă spre un punct fix, mai fu un vertij care îmi desluși pe un raft drept în față o țesătură romboidală complicată, în care pete regulate de roz se contopeau cu bucăți de verde închis, apoi totul se opri. Priveam celebrele sakura-mochi din Tamazawa, cel mai vestit magazin de dulciuri japoneze tradiționale din Sendai. Era abia februarie, însă primăvara trebuia deja presimțită, după ritualul japonez, ademenită, parcă, prin mii de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
el că trebuie să fie. Gelozie, intrigi, lipsuri, dorințe nu înseamnă nimic. Totul e prezența cuiva. Sau în anumite clipe totul e prezența cuiva. Fie și la distanță enormă, dar știind că, de-ar fi de față, ființele s-ar contopi și numai un spațiu întâmplător și repede trecător, ostil, împiedică unirea. Dar acum nu se întâmpla astfel și se simțea suferind, de parcă ar muri, de parcă o boală fără scăpare l-ar fi cuprins, dar sfârșitul e departe de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
intactă puterea de a-i împietri pe cei ce-l privesc. Străine atât de lumea zeilor cerești, cât și de aceea a oamenilor, Gorgonele incarnează alteritatea puterilor legate de tenebre, ținând de categoria monstruosului. Un monstruos în care umanul se contopește cu bestialitatea. Acestui monstruos îi sunt asociate, de asemenea, unele sonorități bizare, neliniștitoare, cum ar fi lătratul câinelui sau șuieratul șarpelui, dar și cele ale unor instrumente muzicale, în primul rând flautul. Sunt sunete care par că țâșnesc dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
irezistibilă pentru tânăra fată trădează o fascinație a morții, curajul de a nu ocoli confruntarea cu Gorgo. Moartea de care îi amintește regele pare o oglindă ce-i răsfrânge propria imagine, cu care, acceptând să moară, e gata să se contopească. Mai târziu, într-un dialog cu Helicanus, Pericle va identifica aventura plecării lui în căutarea frumuseții cu o luptă împotriva chipului înspăimântător al morții („against the face of death”), cu chipul lui Gorgo, luptă din care, spre deosebire de ceilalți nefericiți competitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
moartea vechiului eu, acel vechi eu abandonat undeva pe drum. Jocul dublurilor Pe „marele drum”, ca și pe drumul Damascului (care este, așa cum se știe, drumul revelației), străinul și dublul său nu pot decât să se întâlnească și să se contopească într-o unică figură, echivalentă cu aceea a fantomei. În Drumul Damascului, Necunoscutul și Cerșetorul, două figuri duble ce anunță tema pirandelliană a copilului substituit, par să aibă rolul precis de a arăta în ce mare măsură tema dublului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
fantomei ce răzbate din mormânt dând la o parte dalele acoperitoare ori aidoma fantomei ce vine să însuflețească statuia. Teatrul și păgânismul pietrelor vii Ca și Craig, Artaud plasează statuarul în centrul discursului său, un statuar în care piatra se contopește cu umbra, la fel ca în colossos-ul lui Vernant sau ca în statuile lui Michel Serres. El pare chiar să-și amintească de faptul că, înainte de a fi o reprezentare mimetică, statuia a fost aniconică, simplă piatră înălțată pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mai dens, cu imaterialul cel mai diafan, cel mai evanescent cu putință. Căci în teatrul lui Artaud, conform paradoxului arhaic, invizibilul nu se poate manifesta decât printr-o materialitate capabilă să-l fixeze și să-l elibereze în același timp. Contopind în semnul teatral piatra și umbra, aliind materialitatea cea mai concretă cu imaterialitatea, Artaud operează o autentică întoarcere la obârșiile semnului plastic ca eidolon antic, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru actor, unul care va deveni pivotul acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se îndreaptă către invizibilitate, aspiră la ea precum statuile lui Giacometti. Ca și ele, actorii, crede Genet, nu capătă masivitatea statuilor decât pentru a ieși cât mai repede în întâmpinarea morții. Dar tocmai pentru a se identifica, pentru a se contopi cu reflexul, cu imaginea lor reflectată, și pentru a atinge acea zonă a celei mai depline libertăți, unde totul se cristalizează în „Absență” și în „Moarte”, personajele din primele tablouri ale Balconului - Episcopul, Judecătorul, Generalul - au nevoie de întreaga materialitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Exista într-adevăr vreo legătură între ea și femeia aceea pe care o surprinsese ieșind din baie, în casa lui Dante Negro? Frumusețea acelui trup îi trezise imaginea fierbinte, deosebit de vie, a primei sale soții și, într-un fel, se contopiseră în mintea lui până la identificare. Simțea o durere în suflet la gândul că acea femeie ar fi putut fi iubita de taină a pictorului. Desigur, există și atracții spontane dincolo de orice rațiune, picate ca din ceruri. Dorea să fumeze un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Nu pot suferi lașii. M. Mincoff P.S. Scrie de asemenea dacă accepți să joci rolul proprietarului. — Am să-i arăt eu gaiței ăsteia, mormăi Ignatius, arzând programul mototolit la focul de sub tocăniță. Patru Levy Pants ocupa două corpuri de clădire contopite într-o unitate macabră. Partea din față a fabricii era o clădire comercială din cărămidă, construită în secolul nouăsprezece, cu acoperiș mansardat care ieșea în afară prin mai multe ferestre verticale, ale căror geamuri erau aproape toate crăpate. În această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Xanadu al simțurilor. Pe partea interioară a pereților lui izolați, existau toate condițiile de a satisface pe oricine. Domnul și doamna Levy, care se considerau reciproc singurele prezențe nesatisfăcătoare din casa lor, stăteau în fața aparatului de televiziune, privind cum se contopeau culorile pe ecran. — Fața lui Perry Como e complet verde, spuse doamna Levy cu ostilitate. Arată ca un cadavru. Ai face bine să duci aparatul acesta înapoi la magazin. — Abia l-am adus înapoi săptămâna aceasta de la New Orleans, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
eventualele dovezi pentru criminaliști. La mai puțin de trei metri mai Încolo, râul Don trecea tăcut, Întunecat și umflat de precipitații. Particule de lumină dansau pe suprafața lui: lumina reflectoarele reflectându-se În apa neagră, formele lor destrămându-se și contopindu-se la loc sub ploaia torențială. Dacă exista un lucru pe lume pe care orașul Aberdeen Îl făcea temeinic, acela era fără Îndoială ploaia. Râul rupsese deja În multe locuri stavilele, inundând terenurile din jur și transformând câmpiile În lacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
gest de împotrivire. Îi simțeam respirația fierbinte și vedeam cum buzele se întredeschideau rămânând în așteptare... Mâinile se ridicau încet ca două aripi care în cele din urmă s-au strâns în jurul grumazului meu, iar buzele de jar s-au contopit cu ale mele... Inimile băteau gata să iasă din piept. Nu știu cât vom fi rămas așa înlănțuiți, când din apropiere am auzit șoapta Sevastiței: --Să mergem. Ne așteaptă sfinția sa... Zâna nu a tresărit, ci s-a desprins ușor din brațele mele
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
doamnei Elisabeth de Fontaine: „Cei care s-au iubit În timpul vieții, care au lăsat cu limbă de moarte să fie Îngropați unul lîngă altul, n-or fi chiar atît de țicniți precum se crede. Poate că țărîna lor s-o contopi, s-o amesteca și s-o uni... Mai știi? Poate că țărîna lor nu și-o pierde orice simțire, orice amintire a Însușirii primordiale; poate că-n ea mai mocnește suflul cald al vieții... Oh! Sofia mea, Îmi rămîne, așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
orice simțire, orice amintire a Însușirii primordiale; poate că-n ea mai mocnește suflul cald al vieții... Oh! Sofia mea, Îmi rămîne, așadar, nădejdea, că v-aș mai putea atinge, că v-aș mai putea simți, că m-aș putea contopi cu dumneata, că ne-am putea Îngemăna, atunci cînd nu vom mai fi În măsura În care ar exista În Începutul nostru legea Înrudirii și dacă ne va fi dat să fim o singură făptură; abia atunci, În veacurile ce or să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
numai băiatul era, poate, altul, dar cel de acum era atât de dulce. El i-a luat blând mâna. Cu o mișcare bruscă, i-a Întors-o și, ridicând-o la buze, i-a sărutat palma. — Isabelle! Șoapta lui se contopea cu muzica și parcă au plutit și mai aproape unul de celălalt. Respirația fetei s-a Întețit. — Nu pot să te sărut, Isabelle, Isabelle? Cu buzele Întredeschise, ea a Întors capul spre el În Întuneric. Dintr-o dată i-a asaltat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
promisiunea unei nopți a străzilor și a cântecelor. Se mișca prin mulțime visând cu ochii deschiși, ca și cum s-ar fi așteptat s-o vadă la fiecare colț pe Rosalind, venind spre el În fugă, cu pasul ușor... Cum se vor contopi chipurile de neuitat ale amurgului În chipul ei, iar miile de pași, miile de uverturi, se vor contopi cu pașii ei, iar ochii ei catifelați, Întâlnindu-i pe ai lui, Îl vor Îmbăta mai strașnic decât vinul. Până și visurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ar fi așteptat s-o vadă la fiecare colț pe Rosalind, venind spre el În fugă, cu pasul ușor... Cum se vor contopi chipurile de neuitat ale amurgului În chipul ei, iar miile de pași, miile de uverturi, se vor contopi cu pașii ei, iar ochii ei catifelați, Întâlnindu-i pe ai lui, Îl vor Îmbăta mai strașnic decât vinul. Până și visurile sale erau acum viori Îndepărtate, plutind ca sunetele estivale În văzduhul văratec. Camera era cufundată În Întuneric, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
veni dinspre un stog de fân aflat cam la șapte metri În fața lui Amory. Pe urmă cântecul s-a oprit; s-a oprit ca să Înceapă din nou, o litanie stranie, care a crescut În intensitate, a scăzut și s-a contopit cu ploaia: „Tout suffocant Et blême quand Sonne l’heure Je me souviens Des jours anciens Et je pleure...“ - Cine dracu’ să existe În comitatul Ramilly? a bombănit Amory. Cine să-i cânte versuri de Verlaine, pe o melodie improvizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]