3,093 matches
-
o exploreze în manieră holistă. Sistemul de valori impus civilizației europene de creștinism, grav avariat de iluminism și de gândirea științifică modernă, se va degrada în continuare. Ultimul său pilon - scientismul - pare afectat de seismul declanșat de teoria relativității, mecanica cuantică, relațiile de incertitudine și celelalte descoperiri stranii amintite anterior. Prima categorie de valori căzute în ruină încă din anii ’50-’60, anii antimodernismului, sunt valorile morale. S-a crezut că ele vor putea fi suplinite cu valori epistemice. Postmodernismul pare
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
hiperraționalitate pozitivă 198. Hiperraționalitatea pozitivă nu constă în normare excesivă, ci în studiul realității educaționale, punct cu punct, detaliu cu detaliu, amănunt cu amănunt. Virtuțile hiperraționalității pozitive au fost, de altfel, de mult dovedite. Televiziunea digitală, holografia (Bohm, Pribram), fizica cuantică (Bohr), mereologia (Lesniewski, Thom), matematicile discrete (Steen, Kolmogorov, Thomas, Kleene, Knuth) ș.a. nu se bazează pe iraționalism, ci pe hiperraționalitate pozitivă. Dacă ansamblul problematicii curriculare, începând chiar cu curriculum policy, se circumscrie științei complexității (Prigogine), atunci cercetarea și proiectarea curriculară
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
contribuție decisivă la legitimarea postmodernismului au avut-o marile descoperiri științifice ale secolului XX și consecințele pe care le-au suscitat în ipostază teoretică, dar mai ales în formele practice numite „tehnologii” și „înalte tehnologii” (high-tech): teoria relativității (Einstein); teoria cuantică (Bohr, Planck); disputa lui Einstein cu adepții teoriei cuantice; relațiile de nedeterminare (Heisenberg); teoria fractalilor (Mandelbrot); teoria matematică a jocurilor (von Neumann, Morgenstern, Borel, Guilbaud, Cage); teorema lui Gödel; teoria catastrofelor (Thom, Pomian, Zeeman); dadaismul metodologic în știință (Feyerabend); teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
descoperiri științifice ale secolului XX și consecințele pe care le-au suscitat în ipostază teoretică, dar mai ales în formele practice numite „tehnologii” și „înalte tehnologii” (high-tech): teoria relativității (Einstein); teoria cuantică (Bohr, Planck); disputa lui Einstein cu adepții teoriei cuantice; relațiile de nedeterminare (Heisenberg); teoria fractalilor (Mandelbrot); teoria matematică a jocurilor (von Neumann, Morgenstern, Borel, Guilbaud, Cage); teorema lui Gödel; teoria catastrofelor (Thom, Pomian, Zeeman); dadaismul metodologic în știință (Feyerabend); teoria double bind (Școala de la Palo Alto); „arta solubilului” (Medawar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de la Palo Alto); „arta solubilului” (Medawar); teoria rizomului (Deleuze și Guattari) și teoria biologică a autopoiesisului (Jantsch, Maturama și Varela); teoria ordinii din haos (Prigogine); teoria hiperciclului (Eigen și Schuster); modelizarea complexității (Waddington, Gould); teoria structurilor disipative (Prigogine); paradoxurile mecanicii cuantice: „pisica lui Schrödinger”, „prietenul lui Wigner”, „universurile multiple ale lui Everett” ș.a.; „monopolul lui Dirae”; „antimateria”; „universul ambidextru” al lui Gardner; „creodele” lui Waddington; „sistemele ergodice” (Birchoff, von Neumann, Hopf, Kolmogoroff); „cronogeografia” (Parks și Thrift); „lanțurile lui Markov”; „sfârșitul omniscienței
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Comunicarea lui Popper A Realist View of the Einstein-Podolsky-Rosen era rezultatul disputelor amicale dintre ei; cei doi prieteni au încercat (pe căi diferite, dar solidare în ceea ce privește scopul) să „salveze determinismul clasic”. Nereușita - cauzată mai ales de ignorarea prelungită a mecanicii cuantice - a generat ceea ce s-a numit „drama lui Einstein”. Postmoderniștii au valorificat însă această „dramă” în sens invers: paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen ar dovedi „moartea obiectivității” și „agonia adevărurilor absolute”. 12. J.S. Bell, „On the Einstein-Podolsky-Rosen Paradox”, Physics, 1/1964. Bell și-
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se obțin rezultate terapeutice deosebite în tulburările circulatorii periferice (3). O altă metodă adjuvantă în tratamentul unor complicații cronice ale diabetului zaharat (neuropatie, arteriopatie) este electroterapia - un complex de metode care au la bază folosirea efectelor curentului electric, a energiei cuantice și a undelor electromagnetice. Curentul galvanic este un flux continuu de electroni unidirecționali, având o frecvență egală cu zero (fară frecvență). Posibilitățile de administrare sunt galvanizările simple și băile galvanice. Polul pozitiv al curentului galvanic diminuează excitabilitatea nervilor senzitivi tradusă
Tratat de diabet Paulescu by Lavinia Şoavă, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92212_a_92707]
-
anii ’80 (reunite în 2003 în volumul Modernism / postmodernism. O ipoteză), concepția formulată de P. își asumă o fundamentare ontologică (cele două episteme sunt privite ca destructurare, respectiv restructurare a categoriei individualului) și o plajă interdisciplinară extrem de vastă, cuprinzând mecanica cuantică și filosofia culturii, teoria relativității și mitologia, structuralismul genetic și holomerii lui Constantin Noica, logica lui Stéphane Lupasco și romanul lui James Joyce. Se dezvăluie, astfel, câteva piese din ansamblul unui proiect transdisciplinar ce ambiționa să cuprindă într-o viziune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
Capitolul I - Întemeieri: de la mecanic la cuantic “Dumnezeu nu joacă zaruri !” Albert Einstein Acum mai bine de trei sute de ani în urmă viziunea dualistă a filosofului și matematicianului francez René Descartes (1596-1650Ă impunea împărțirea realității în două domenii: material și spiritual. Domeniul material avea să devină obiectul
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
Univers. Totuși, nici teoria relativității generalizate nu reușea să explice toate fenomenele fizice - în special cele legate de particulele elementare, particule pe care fizica newtoniană le considerase până atunci ca fiind punctiforme, ulterior fiind asimilate unor bile rigide. Fondatorul fizicii cuantice, fizicianul Max Planck (1858- 1947Ă, în urma studierii radiațiilor emise de corpul negru, descoperea în anul 1906 faptul că radiația corpului negru nu se producea în mod continuu, ci era emisă în “pachete” egale și finite de energie, având o frecvență
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
realizează prin emisia sau absorbția unui foton de o anumită lungime de undă. Și totuși, care era misterul stabilității atomice ? Iată însă că în anul 1924 Louis de Broglie (1892- 1987 își susținea teza de doctorat intitulată “Cercetări asupra teoriei cuantice”, teză în care emitea pentru prima dată ideea că electronul, privit până atunci ca particulă, se putea comporta în anumite situații și ca o undă, introducând astfel dualitatea corpuscul-undă. Louis de Broglie deschidea astfel un nou orizont pentru mecanica cuantică
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
cuantice”, teză în care emitea pentru prima dată ideea că electronul, privit până atunci ca particulă, se putea comporta în anumite situații și ca o undă, introducând astfel dualitatea corpuscul-undă. Louis de Broglie deschidea astfel un nou orizont pentru mecanica cuantică - una dintre cele mai controversate și interesante domenii ale fizicii - și aceasta pentru faptul că la nivelul particulelor elementare determinismul cauzal devine incert. La acest nivel observatorul nu mai poate determina exact starea și proprietățile unei particule elementare, ci numai
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
principiul de incertitudine al lui Heisenberg, fiind botezat astfel după numele fizicianului Werner Heisenberg (1901-1976Ă. Trebuie specificat aici că non determinismul la nivel atomic nu se datorează impreciziei aparatelor de măsură, ci este o proprietate a naturii însăși. La nivel cuantic electronii pot “tunela” printr-o barieră de potențial care în mod normal nu le-ar permite trecerea. Acest comportament aleator al naturii la nivel cuantic a șocat și a bulversat savanții, făcându-l pe Einstein, care nu credea că acest
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
se datorează impreciziei aparatelor de măsură, ci este o proprietate a naturii însăși. La nivel cuantic electronii pot “tunela” printr-o barieră de potențial care în mod normal nu le-ar permite trecerea. Acest comportament aleator al naturii la nivel cuantic a șocat și a bulversat savanții, făcându-l pe Einstein, care nu credea că acest lucru este posibil, să exclame: “Dumnezeu nu joacă zaruri !” Erwin Schrödinger (1887- 1961Ă descoperea în anul 1926 ecuația prin care se determina fie viteza (momentulă
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
care se determina fie viteza (momentulă, fie locația exactă a unui electron în norul electronic din atom, ambele neputând fi determinate exact, conform principiului de incertitudine enunțat deja de Werner Heisenberg. Dualismul corpuscul-undă și principiul de nedeterminare existent la nivel cuantic aveau să ducă în anul 1927 la interpretarea de la Copenhaga asupra mecanicii cuantice, interpretare formulată de Niels Bohr și Werner Heisenberg, conform căreia actul observării conștiente de către un observator determină colapsarea dintr-o multitudine de stări într-o unică stare
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
norul electronic din atom, ambele neputând fi determinate exact, conform principiului de incertitudine enunțat deja de Werner Heisenberg. Dualismul corpuscul-undă și principiul de nedeterminare existent la nivel cuantic aveau să ducă în anul 1927 la interpretarea de la Copenhaga asupra mecanicii cuantice, interpretare formulată de Niels Bohr și Werner Heisenberg, conform căreia actul observării conștiente de către un observator determină colapsarea dintr-o multitudine de stări într-o unică stare a particulei observate. Acest fapt aduce însă sfârșitul obiectivității și a determinismului cauzal
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
observator determină colapsarea dintr-o multitudine de stări într-o unică stare a particulei observate. Acest fapt aduce însă sfârșitul obiectivității și a determinismului cauzal din fizica newtoniană, de vreme ce conștiința observatorului joacă un rol activ în manifestarea obiectului observat. Mecanica cuantică este cel mai ciudat domeniu al fizicii de până acum, care demonstrează că la nivel subatomic comportamentul particulelor elementare încetează de a se mai supune întru totul legilor cauzalității, așa cum se petreceau lucrurile în mecanica newtoniană. La nivel microcosmic se
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
particulelor elementare încetează de a se mai supune întru totul legilor cauzalității, așa cum se petreceau lucrurile în mecanica newtoniană. La nivel microcosmic se pare că realitatea este alta decât cea cunoscută de noi în viața de zi cu zi. Fluctuații cuantice apar permanent la acest nivel, fluctuații care nu pot fi prezise. Conform interpretării de la Copenhaga o particulă elementară nu ar exista în lumea reală înainte ca observatorul să-și înceapă actul observației, ea existând anterior observației numai sub forma unui
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
lumea reală înainte ca observatorul să-și înceapă actul observației, ea existând anterior observației numai sub forma unui continuum de posibilități. În momentul observației însă ea “îngheață” sau colapsează în doar una dintre aceste posibilități, cea percepută de observator ! Mecanica cuantică prezice existența așa numitelor acțiuni nonlocale, aceste acțiuni părând a se produce instantaneu între particule separate în spațiu și timp ! Acest lucru implică însă faptul că nu există o durată de timp între cauză și efect, ceea ce este în totală
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
relativității generalizate a lui Einstein care presupune că nimic din Univers nu poate depăși viteza luminii. Trei fizicieni - Einstein, Podolsky și Rosen - propuneau în anul 1935 o corelație (EPRĂ pentru a putea înțelege comportamentul particulelor elementare din punct de vedere cuantic. Astfel, două particule cuplate la nivel cuantic acționau precum un tot unitar, ca și cum între ele nu ar exista nici o separație. Când o particulă colapsează (în urma observăriiă într-o anumită stare, cealaltă o urmează și colapsează exact în aceeași stare cuantică
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
că nimic din Univers nu poate depăși viteza luminii. Trei fizicieni - Einstein, Podolsky și Rosen - propuneau în anul 1935 o corelație (EPRĂ pentru a putea înțelege comportamentul particulelor elementare din punct de vedere cuantic. Astfel, două particule cuplate la nivel cuantic acționau precum un tot unitar, ca și cum între ele nu ar exista nici o separație. Când o particulă colapsează (în urma observăriiă într-o anumită stare, cealaltă o urmează și colapsează exact în aceeași stare cuantică. Pentru ca acest lucru să producă, comunicarea între
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
cuantic. Astfel, două particule cuplate la nivel cuantic acționau precum un tot unitar, ca și cum între ele nu ar exista nici o separație. Când o particulă colapsează (în urma observăriiă într-o anumită stare, cealaltă o urmează și colapsează exact în aceeași stare cuantică. Pentru ca acest lucru să producă, comunicarea între cele două particule trebuie să fie instantanee, sau în alte cuvinte, non-locală. Acest fapt implica, după Einstein, existența unor variabile ascunse, sau cu alte cuvinte, mecanica cuantică era incompletă. Einstein exprima acest fapt
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
și colapsează exact în aceeași stare cuantică. Pentru ca acest lucru să producă, comunicarea între cele două particule trebuie să fie instantanee, sau în alte cuvinte, non-locală. Acest fapt implica, după Einstein, existența unor variabile ascunse, sau cu alte cuvinte, mecanica cuantică era incompletă. Einstein exprima acest fapt spunând: “Luna este aici, deși nimeni nu o observă”. În anul 1964 fizicianul irlandez John Bell (1928- 1990Ă demonstrează că efectele non-locale ale particulelor cuplate sunt reale, fapt ce avea să fie cunoscut ulterior
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
1964 fizicianul irlandez John Bell (1928- 1990Ă demonstrează că efectele non-locale ale particulelor cuplate sunt reale, fapt ce avea să fie cunoscut ulterior drept teorema lui Bell: “Nici o teorie fizică ce implică variabile ascunse nu poate descrie toate predicțiile mecanicii cuantice”. Astfel, realismul local susținut de corelația EPR (ce presupunea că particula observată avea toate proprietățile înainte de a fi observatăă se prăbușea. Complicațiile cuantice aveau să se accentueze și mai mult atunci când Alain Aspect de la Institutul de Optică al Universității din
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
drept teorema lui Bell: “Nici o teorie fizică ce implică variabile ascunse nu poate descrie toate predicțiile mecanicii cuantice”. Astfel, realismul local susținut de corelația EPR (ce presupunea că particula observată avea toate proprietățile înainte de a fi observatăă se prăbușea. Complicațiile cuantice aveau să se accentueze și mai mult atunci când Alain Aspect de la Institutul de Optică al Universității din Paris avea să demonstreze pentru prima data în laborator, în anul 1992, existența conexiunilor cuantice existente între particulele elementare, respectiv între perechi de
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]