3,596 matches
-
lucrezi part-time mai nou? Am nevoie de un răspuns. De fapt, am avut nevoie de două zile. Vrei să alocăm mai mult spațiu rubricii de Matrimoniale, dat fiind că e segmentul cel mai popular din Fair Exchange? Sau ești prea cufundată în fantezii despre apartamentul nupțial ca să-ți mai pese de asta? Fran se așeză lângă ea și coborî vocea. — S-a anulat de tot, zise dintr-o suflare. — Rubrica de Matrimoniale? Stevie era uluită. Anunțurile se înghesuiseră de la primul număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cadă. Tocmai se dezbrăcase și pusese un picior în cadă când sună telefonul. Îi veni să-și tragă palme că uitase să pornească robotul. Cu o incredibilă tărie de caracter, îl ignoră până când în cele din urmă se opri. Se cufundă cu totul în apă chiar în momentul în care începu să sune din nou, insistent și oarecum neliniștitor. De data asta nu-i putu opune rezistență. — Fran? Era vocea lui Jack. Poate că aflase de la Carrie ce se întâmplase. Așteptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ascunsul proces de creație”). Fie ea impresionistă sau tradițională, critica e respinsă - cu anatema de „clasificatoare” - în calitatea ei de instituție axiologizantă: „Jules Lemaître a fost cel care l-a clasat, prăbușindu-l, pe George Ohnet. Anatole France l-a cufundat pe Zola în propria-i scatologie. (...) Sainte-Beuve, cînd era clasificator, n-a văzut pe nimeni în Baudelaire, pe cînd acesta era prefațat, dimpotrivă, de Theophile Gautier. Tot Sainte-Beuve-ul clasificator, pe care-l deosebim de celălalt fel de critic din Sainte-Beuve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sur l’amour faible et l’amour amér... Rezerva temperamentală a lui Vinea, opusă ritmului trepidant al „vieții veacului”, apare mult mai clar în finalul poemului în proză „Preumblare“, din 1923: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să te învăț cît sîntem de singuri și cum crește restriștea din noi”. În spatele măștilor avangardiste, veghează singurătatea și melancolia lirică a estetului... Mai tîrziu, într-o notă din Contimporanul, an V, nr. 71, decembrie 1926
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Vinea”. La fel și schița „Talionul“ (în Contimporanul, nr. 20. Umbra Revoluției mondiale bîntuie aceste proze, însă atitudinea auctorială - departe de a fi optimistă - indică un individualism sceptic și retractil: „Vino. Uită manifestele de înfrățire și îndemnul să te cufunzi în viața veacului. Am să-ți arăt cît sîntem de singuri și cum crește restriștea din noi./ În zări, iată, se ivesc besnele”. Oarecum pe aceeași linie se situează scurta secvență „Ea“ (în Contimporanul, anul II, nr. 33, 3 martie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
idol african seamănă în subtilitate cu o cioplitură românească, un basm românesc cu unul mongol. La mijloc nu e numai migrațiunea de popoare și de legende...”; „O răscruce de ev. Clase descind, economii inedite se construiesc. Proletarii impun forme noui”; „Cufundați în colectivitate, îi creiăm stilul după instinctele pe care de abia și le bănuiește”... În numărul 11 este consemnat succesul parizian al compozitorului Marcel Mihalovici, colaboratorul Integralului și al Contimporanului fiind prezentat ca protagonist al unui concert de muzică modernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ar plăcea să-l văd.“ Din fericire, sunt o mulțime de zicători vechi ce ridică-n slăvi bărbații și desconsideră femeile: „E greu să crești fiice și pitici“ sau „Vrăbiuțe, cum puteți voi pătrunde taina marilor gâște?“ Pe când Tomoe stătea cufundată în ziar, Takamori s-a străduit să-și amintească zicătorile și i-a mai trecut puțin iritarea. Dar adevărul e că de multe ori marea gâscă trebuia să se împrumute tot de la vrăbiuță și situația nu era tocmai de invidiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
înainte de a-și face Takamori apariția în Sanya. Ploaia, care ținuse două ore în șir, s-a oprit în cele din urmă. Cerul mai era înnorat și o pâclă albicioasă se unduia deasupra acoperișurilor joase ale hanurilor. Celelalte case erau cufundate încă în tăcere deși lăptarul, pe bicicleta lui, anunța începutul unei noi zile. Se face repede dimineață aici, în Sanya, explică Endō. Gaston constatase asta și singur. Se minuna de forfota matinală, cu totul ieșită din comun. Din hanuri ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
față, să-ți scot imediat masca aia! Izbucni în râs apoi. Era ora patru și jumătate dimineața. Endō îl zgâlțâia pe Gaston să se trezească. Jaluzelele erau trase peste ferestrele deschise, dar afară era încă întuneric beznă. Tot hanul era cufundat în cea mai adâncă liniște. — Scoală-te! Endō își îmbrăcase deja cămașa și pantalonii. Chimonoul de la hotel, cu care dormise, era făcut sul, la picioarele patului. Tuși în timp ce-și punea haina. Gaston zări pistolul în tocul lui, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai întoarcem aici, explică Endō, încălțându-se. Așa că plătesc acum. A scos vreo patru-cinci bancnote din buzunar și i le-a întins femeii, ale cărei buze groase s-au deschis într-un zâmbet larg, dezvăluindu-i dinții îngălbeniți. Strada era cufundată în beznă. Întunericul era întrerupt, ici-colo, de câte un felinar ce iradia o lumină palidă. Pe strada liniștită și pustie se auzea doar scârțâitul roților unei camionete - poate a lăptarului sau a vreunui țăran care-și ducea legumele la piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
peste o-ntreagă poveste. Nimic nu vrea să fie altfel decât este. Numai sângele meu strigă din păduri după îndepărtata-i copilărie, ca un cerb bătrân după ciuta lui pierdută în moarte. Poate a pierit sub stânci. Poate s-a cufundat în pământ. În zadar i-aștept veștile, numai peșteri răsună, pâraie se cern adânc. Sânge fără răspuns, o, de-ar fi liniște, cât de bine s-ar auzi ciuta călcând prin moarte. Tot mai departe șovăi pe drum, - și ca
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de păsări. Semințele-n palme de le ridici, răcoroase, un sunet auzi precum ni l-ar da pe-un țărmure-al Marii de Est mătăsoase nisipuri. Copil, îmi plăcea, despuiat de veșminte, să intru-n picioare în cada cu grâu, cufundat pîn' la gură în boabe de aur. Pe umeri simțeam o povară de râu. Și-acuma, în timpuri târzii, când mai vad Câteodată grămezi de semințe pe arii, anevoie pun capăt fierbintei dorinți de-a le atinge cu fața. De-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o vorbă, și pe bună dreptate. Știe că n-are nici o șansă să cîștige, și chiar și mai la obiect, știe că și eu știu. Dar acum sînt din nou furioasă și, cu cît spune mai puține, cu cît se cufundă mai tare În tăcere, cu atît mă aprind mai rău. — Tu chiar crezi, cu mîna pe inimă, că vreau ca trei sute de oameni pe care nu-i cunosc să vină la nunta mea? Îi strig. Îți Închipui că voiam nenorocitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-l ierte? — Ce ai de gînd să faci? Întreb eu, Într-un sfîrșit. — Să fac? Se uită la mine și rîde. — Nimic! Vedeam că Îi face avansuri lui Michael, că flirta cu el cînd avea impresia că noi ceilalți eram cufundați În conversațiile noastre și că Îi arunca priviri lungi, pline de Înțeles. Din fericire, bărbatu-meu nu e genul care să aibă o aventură, rîde ea ușor. Dacă n-aș fi știut asta, m-aș fi Îngrijorat de moarte. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
foarte siguri de ei. Ei pot, chiar, să urască tot ce nu înțeleg, în vreme ce unul ca mine se încurcă în regrete. ― Ai spus că simți lucruri pe care nu le înțelegi? ― Să-ți dau un exemplu. Rătăceam printr-o pădure cufundată în întuneric și, într-un târziu, după ce aproape îmi pierdusem orice speranță să mă văd ieșit din ea, am zărit printre pini ― era de pini pădurea ― o lumină licărind. M-am îndreptat într-acolo și, pe măsură ce mă apropiam, lumina devenea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
am întrebat eu. Lumânările erau ajunse la capăt. Cădeau ultimele picături de seu. Pe peretele cabanei, am văzut, deodată, lucind niște umbre ciudate. În curte ardea un rug uriaș pe care vântul, amestecat cu ploaie, îl ațâța. Încolo, totul părea cufundat într-un somn adânc. Am încercat să adorm și eu. Din când în când, tresăream, focul ardea în continuare, dimineața mirosea a cenușă și mă întrebam cât va dura astfel. Am simțit, apoi, miros de lapte cald și am răsuflat
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
vedere, aveau culoarea gălbuie a seului rânced. Mâinile îi erau mici, cu degete scurte, părându-mi-se nepotrivite cu fața lungă, bărbia ascuțită, nasul mare coroiat, cu vârful strâmb, și avea o gură mare și parcă lipsită de buze. Ochii cufundați în orbite dedesubtul unei frunți neobișnuit de proeminente mă studiau. - Numele meu este Andras. Tu nu ești doar un simplu magistru, nu-i așa, Stiliano din Siria? Am răspuns: - Magistru este un titlu care mă onorează. A surâs ironic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
față, ne garantează că doar așa o să-ți recapeți fiul. Ducele de Spoleto era furios, lucru ce se vedea și după tremuratul mâinilor. S-a apropiat de rege și i-a vorbit aproape la ureche. Adaloald a părut să se cufunde în tronul pe care stătea. - Cine ți-a dat aceste sfaturi numai bune de aruncat? Pietro romanul sau mama ta? Regele era speriat; l-a îndepărtat cât acolo pe Teodelapio, întorcând capul într-o parte, ca și cum s-ar fi ferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în slujba noastră. L-am înduplecat să-mi deschidă carcera, și m-am trezit în fața unui lucru rușinos pentru orice popor: doi deținuți erau morți de cel puțin trei zile, și alții agonizau. În total, morți și vii, șapte oameni cufundați într-o mocirlă spurcată, un amestec de mâl, paie putrezite și excremente cam de două palme. Ne-au explicat că erau tâlhari de drumul mare, ucigași. Cu o altă piesă de argint l-am convins pe comandant să ducă de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
părul ciufulit și cu veșminte zdrențuite care ședea pe o piatră pe malul râului Natisone. Își legăna trupul înainte și înapoi, uitându-se țintă la apă. Cu glas răgușit murmura încontinuu: „Mea culpa“. Ochii îi arătau ca niște globuri roșii cufundate în negrul cearcănelor zbârcite. M-am apropiat de ea și am întrebat-o: - De ce te învinuiești, femeie? Ea nu m-a băgat în seamă, continuând să se legene și să repete: „Mea culpa“. Grimoald a făcut semn și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
întrebat pe un servitor dacă puteam face o baie și, punându-i în mână ultima monedă de argint care-mi rămăsese, i-am spus că aveam nevoie de cineva care să caute un evreu cu o casă de schimb. Eram cufundat în apa încropită din a treia cadă, când s-a întors cu evreul. L-a adus în fața mea fără să-i pese că eram gol pușcă. Bărbatul s-a uitat la mine temător, în vreme ce eu mă înfășuram într-o pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
astfel că nimic nu se-ntâmpla în casa lui fără ca el să fie informat. Mâncarea mi-a priit și nu prea, stând eu pe jumătate întins pe divan. În ciuda bucatelor aspectuoase și a muzicii, mă plictiseam, căci Giuliano și Calinic, cufundați în sporovăiala lor despre arme și alte incredibile mașini care se mișcau singure, aproape că nu-mi dădeau vreo atenție. La un moment dat Giuliano și-a dat seama și s-a justificat: - Prietene, eu sunt un albastru și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
m-ai făcut să uit de mine Credeam că sunt altcineva cineva bun Ai să culegi ce-ai semănat ai să culegi ce-ai semănat ai să culegi ce-ai semănat ai să culegi ce-ai semănat Roma adoarme Încet, cufundându-se În moleșeala nopții. În depărtare șuieră o sirenă. Ultimele autobuze, luminoase și goale, fâșâie pe asfaltul ud, iar În chioșc, un om Înfofolit În haina lui așază un vraf de ziare. În fața Palatului Viminale, câțiva muncitori de la compania de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
chiar dacă mă vei minți, te voi crede. Mă voi Încrede În tine, da. De-acum Înainte totul va fi perfect. Nu cer decât o altă șansă. Arată-te la fereastră, iubirea mea. Iar ea se arătă. Încăperea, În spatele ei, se cufundase În Întuneric, astfel Încât Antonio nu zări decât o umbră albă - o formă cu părul blond și punctulețul aprins al unei țigări ce-și elibera În noapte o firavă undă de fum. Emma nu purta prozaica pijama cu dungi, din vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Măcar dac-ar fi fost prima dată. Se Întâmpla o dată la trei nopți. Învălătuci așternuturile umede, le puse pe jos și urcă băiatul pe saltea. Kevin se lăsă convins, doar cu condiția ca ea să se Întindă alături. Emma Își cufundă buzele În părul lui. Kevin mirosea a zbenguială și a biscuiți. „Hakuna matatta/ ce dulce poezie“ Începu să-i murmure la ureche. „Hakuna matatta/ numai frenezie/ fără griji Îți va fi viața/ și cine-o va căuta/ va găsi libertatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]