2,375 matches
-
ale limbii române se găsesc în toate dialecteleîn epoca de formare a limbii române, strămoșii noștri nu erau încă despărțiți, exista o comunitate geografică în continuitate a celor ce vorbeau această limbă. În epoca menționată, încă nedivizată în patru dialecte, dăinuia (exista) limba străromână. Dezvoltarea în același sens a dialectelor (cele patru) presupune o comunitate geografică pentru (a) străromâni, a căror limbă avea deosebiri regionale de grai. După Sextil Pușcariu, locul de formare a limbii române este teritoriul care se întindea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În interiorul acestor structuri politico-teritoriale, feudalizarea se accentuează alegerea conducătorilor de obști și uniuni de obști, din perioada anterioară (secolele VII-X), este înlocuită, treptat dar nestăvilit, prin succesiunea ereditară. Acea alegere tradițională a conducătorului politic al obștii (cneaz sau jude), care dăinuise timp de secole și care era desemnat dintre cei mai destoinici, curajoși și drepți, se restrânge, în preajma Anului 1000 (secolele X-XI), la cadrele unei singure familii. Aceasta se transformă în familie dinastică, de-unde (aici) tendința de drept ereditar, după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cerut ca noua episcopie a cumanilor să atârne direct de scaunul papal. Reședința acestei dieceze era Milcovia, un târg aflat pe Milcov, în sud-vestul Moldovei. A fost zidită o biserică episcopală, înzestrată cu întinse stăpâniri. Dar noua episcopie nu va dăinui mult, fiind distrusă de mongoli, în timpul marii invazii din 1241. Conform izvoarelor dominicane, au fost uciși atunci 90 de călugări, printre ei și episcopul Teodoric, după această dată nu mai știm nimic despre el. Ulterior, s-a urmărit reînființarea ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
odată încheiată, după victorie, Ioan Tzimiskes a organizat un triumf la Constantinopol, unde țarul bulgar Boris, luat captiv, a fost deposedat de însemnele puterii, depuse spre păstrare în tezaurul statului. Restaurarea puterii imperiale la Dunăre și în Dobrogea avea să dăinuie peste două secole, între 971-1185. 6 În timpul asediului Dorostolonului, bizantinii au cooperat cu elementele locale situate pe ambele maluri ale Dunării. În cursul operațiilor militare, trupele imperiale s-au stabilit într-o serie de fortărețe. Astfel, cronicarii Ioan Skylitzes și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au fost predați împăratului. Solii trimiși, ca și numărul mare de monede bizantine descoperite pe teritoriul Dobrogei, se opun afirmațiilor unor istorici despre încetarea stăpânirii bizantine la Dunărea de Jos și despre constituirea unui "stat paristrian independent", care ar fi dăinuit timp de douăzeci de ani (1077-1097). Iorga face remarca că după ce comandantul bizantin, Nestor, încearcă să le ia în stăpânire, folosind trădători din Dârstor, în final, el însuși se va așeza în fruntea revoltaților, încercând să preia conducerea acestui "bogat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că "nici un principe nu-i stăpânește", iar în timpul cruciadelor (1190), un nobil din suita împăratului Frederic Barbarossa notează că a pătruns "într-un ținut bogat, numit Vlahia, nu departe de Salonic, unde am aflat belșug de produse". Vlahia Mare a dăinuit, ca ținut autonom, și după întemeierea împărăției vlahe, în 1185-1186. Cea dintâi alcătuire politică românească, menționată la sfârșitul secolului al X-lea, Vlahia Mare a durat patru sute de ani, sub forma unei formațiuni autonome. Abia în 1397, sultanul Baiazid cucerește
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în agricultură, păstorit și meșteșuguri, societatea românească a trăit, timp de secole, sub formă de obște sătească. Mai mult, însăși viața orășenească medievală românească își are originea în existența anterioară a unui sat, dovadă că relațiile vieții de obște au dăinuit multă vreme în orașe. Această organizare întemeiată pe obști sătești s-a menținut pe teritoriul extra-carpatic și în pragul constituirii statelor de-sine-stătătoare medievale și s-au supus acestora. Izvoarele scrise, dar și datele toponimiei și geografiei istorice înregistrează, în secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la sud de Carpați.34 Acesta este textul Diplomei Ioaniților, din care se desprind o serie de concluzii de ordin istoric general. Astfel, se confirmă, în primul rând, că teritoriul românesc de la sud de Carpați era împânzit de "țări" ce dăinuiau acolo din vechime, de multe generații (secole), înainte de 1247. Aceste "țări" aveau un anumit statut politic-juridic: erau "cnezate" și "voievodate", conduse de cneji și voievozi cu nume precise. Cnezatele erau supuse coroanei ungare, iar voievodatele își păstrau autonomia politică, voievozii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1227-1228, când s-a constituit Episcopia cumanilor, sub protecția Romei și a coroanei ungare. Dar marea invazie mongolă din 1236-1241 a curmat pentru totdeauna supremația politică și militară a neamurilor nomade turce (pecenegi, uzi și cumani), în spațiul extra-carpatic, ce dăinuia de câteva secole. Pătrunderea mongolilor a provocat exodul spre apus a unei părți însemnate a cumanilor, regiunile extra-carpatice fiind expuse invaziei, care s-au refugiat în Ungaria și Bulgaria, unde au fost asimilați în timp.10 Marea invazie mongolă (1241
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-lea, au loc printr-un loc, numit apoi Vadul Cumanilor. Cumanii apar în sudul Dunării mai întâi ca simpli mercenari, după Anna Comnena. Dar ei manifestă de la început o înclinație spre viața așezată, alături și împreună cu vlahii. Aici, în sud, dăinuia de secole un fond de populație locală (romanică), păstorească, vlahii, în locurile unde de multă vreme se frământau pecenegi, cumani, bizantini. Contactul barbarilor (cumani) cu populația autohtonă de pe malul stâng al Dunării, românii din întinsa câmpie munteană, a fost mult
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vorbea latinește, fiind botezat în Episcopia de Milcov. După marea năvălire, cu distrugerile și cruzimile ei, populația se-ntorcea la vetrele ei, sub noua stăpânire, plătind dijme și ducându-și viața mai departe. Dominația lor în părțile noastre avea să dăinuie până la întemeierea statelor medievale. Conviețuind cu românii mai bine de un secol, tătarii au lăsat cuvinte în limba română, mai ales în organizarea vamală și fiscală, ca tarkan, ilișul (dijma din grâne), sulgiul (darea pe carnea de vite), olak (schimb
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sfert de secol, s-a destrămat. Marea invazie din 1236-1241 a avut drept consecință principală și imediată constituirea unui nou stat (ulus) mongol de tip nomad în răsăritul Europei, cu centrul pe Volga, numit Hoarda de Aur (Ulus-Djuci), care va dăinui câteva secole. Noul organism politic-statal, reîntrupare a "Imperiului stepei" în Europa (al treilea, după cel hun și avar), s-a substituit stăpânirii cumane, sfărâmată de mongoli la Kalka (1223), dar în forme mult mai riguroase și mai apăsătoare pentru cei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XIII-lea, instalat odată cu stabilitatea impusă de Hoarda de Aur și restaurarea Bizanțului la Constantinopol a permis Genovei, republică italiană, să inițieze o largă expansiune comercială în bazinul pontic. În schimb, libertatea de acțiune a Veneției în Marea Neagră, ce dăinuia din vremea Imperiului latin, a fost îngrădită prin cooperarea dintre genovezi și bizantini. Prin tratatul de la Nymphaion, din 13 martie 1261, Bizanțul conceda genovezilor mari privilegii în comerțul cu grâne, înlesniri ce le-au facilitat instaurarea hegemoniei comerciale în traficul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
așadar toate acestea sunt susțineri, teorii și ipoteze ce-și așteaptă confirmarea istorică. Deocamdată, ceea ce știm cu certitudine, este că existau voievodate ("țări") la sud și est de Carpați, orașe, în nordul Moldovei și al Munteniei, încă înainte de întemeiere. Apoi, dăinuia de secole o populație densă, cu numeroase sate vechi, în teritoriile extra-carpatice, o societate românească diferențiată în clase, cu o boierime proprie. Prin urmare, toate împrejurările necesare închegării statelor erau întrunite, ceea ce nu exclude ca întemeierea să fi venit din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
unificarea formațiunilor politice din spațiul extracarpatic. Izvoarele scrise din prima jumătate a secolului, așa cum am văzut mai sus, îndeosebi Diploma ioaniților, informațiile oferite de cercetarea arheologică și alte surse istorice au pus în lumină acea lume românească, care de secole dăinuia la sud și est de Carpați, lume aflată în stadiul organizării social-politice, respectiv în "țări", cnezate și voievodate. A doua jumătate a acestui secol reprezintă o nouă etapă, decisivă, a procesului de organizare politică a teritoriilor românești extra-carpatice. În această
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai puternic și mai vechi, urmaș al lui Seneslav, și-a luat titlul de "mare voievod", a unificat în jurul său alte voievodate, devenind domn. El a fost desemnat de stâpânii pământului, cu sprijinul și încrederea lor, iar datina aceasta a dăinuit mult timp. Putem presupune că unii voievozi și cnezi, care s-au opus, au fost constrânși să se supună. Primul domn (întemeietor) al țării a fost ales de ceilalți voievozi și boieri, cu toată împotrivirea unora dintre ei. Aceasta s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la origine, au fost voievodate, dar existau aici regiuni rurale dependente de o cetate puternică și aflate sub apărarea ei, iar această organizare teritorială datează dinainte de întemeierea țării. La est de Carpați, existau întinse regiuni cu guvernare locală, ce au dăinuit și după descălecat, distincte de cele ale domniei, "ocoale", "ținuturi", "cobâle", "câmpuri", precum "Câmpul lui Dragoș", în Neamț, ca și acele "republici țărănești", (amintite de Cantemir), Vrancea, Câmpulung Moldovenesc și Tigheci, de fapt, asociații de sate-confederații de obști.26 Întemeierea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
otomane erau considerate drept parte a moștenirii naționale. În afară de aceste aspecte pozitive ale vieții, locuitorii din Balcani dobîndiseră anumite trăsături care constituiau un mare obstacol în calea adoptării instituțiilor moderne: Sistemul social otoman a promovat multe obiceiuri nedorite..., care au dăinuit și după prăbușirea Imperiului. Secolele de robie feudală au contribuit la instalarea yavashlik-ului, o stare de spirit caracterizată prin letargie, indiferență, lipsă de hotărîre și tendință spre supunere izvorîtă din nevoia de a supraviețui. Acest lucru poate fi dedus cu
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și jurăminte distincte, precum și ceremonii sofisticate. Unele dintre acestea, cum erau Filiki Etairia, comitetele bulgare și ORMI, fuseseră extrem de active în organizarea unor conspirații încununate de succes, care au avut consecințe importante pentru mișcările naționale din zonele respective. Această tradiție dăinuia încă și era foarte răspîndită în Balcani la sfîrșitul secolului. Mai mult, tineretul intelectual balcanic era adesea atras de doctrinele sociale și politice mai radicale ale zilei. Asemeni omologilor lor din alte părți, acești tineri nu numai că erau naționaliști
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
100 decât în două cazuri (fabrica lui M. Kogălniceanu și cea a lui Foulcquier). Începuturile mașinismului și deci ale proletariatului industrial în Moldova se plasează într-o epocă de menținere a unor puternice rămășițe feudale și în care suzeranitatea turcească dăinuia, când în economia Moldovei predomina mica producție și cooperația capitalistă simplă, care nu rup total pe lucrător de mijloacele de producție personale. Semnificative pentru poziția socială a muncitorilor sunt exemplele asupra cărora ne vom opri foarte pe scurt în cele
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
să fie adevărat, puterea lui se risipește. Cade în iluzia de a fi un stăpîn fără stăpîn. Atunci își pierde toată puterea de seducție, tot capitalul de încredere cu care l-a investit mulțimea. Din contra, cîtă vreme oglinda va dăinui, masele se vor recunoaște în ea. Ele îi vor recunoaște prestigiul credințelor colective, tiranul lor comun. Admirîndu-și conducătorul, se vor admira pe ele însele. Cînd o mulțime își admiră conducătorul, conchide Tarde, cînd o armată își admiră generalul, ea se
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și rușinos al împăraților care au urmat domniei lui Constantin (306-337), căzuți aproape toți sub sabia dușmană, datorită greșelilor lor. Nici unul dintre persecutori nu a fost cruțat, iar sabia barbarilor și a celor răzvrătiți, a devenit sabia dreptății divine, care dăinuie și pe pământ, îl tolerează pe cel păcătos, dar pedepsește învârtoșarea sa în răutate. Zile înfricoșătoare au pătimit creștinii sub domnia lor: ruine, masacre și violențe comise într-o ascensiune înfiorătoare. Numai timpul le poate uita și că nu știa
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
am făcut altceva decât să o Întrevăd, cu mulți ani În urmă. Nu pot propune aici decât o opinie fără forță și aproape nedemnă de a fi scrisă. E doar un omagiu, o floare trecătoare pe un mormânt care va dăinui. Dacă nu Îi imputăm lui Valéry cinismul și dacă ținem În schimb cont de sinceritatea sa, trebuie să recunoaștem că cele câteva pagini despre Proust care urmează acestei introduceri nu sunt lipsite de adevăr, arătând astfel - ceea ce nu Încetăm să
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Popa introduce Reporterii, personaje remarcabile prin misiunea cu care, scenic vorbind, sunt învestiți. Ca o observație, didascaliile lui Popa sunt inteligente și procură viziuni suplimentare asupra întregului. "Salonul Nr. 6 bis" îndeplinește toate criteriile unei piese care ar trebui să dăinuiască și să-și câștige dreptul la existență distinctă în peisajul dramaturgiei românești. E o piesă-martor, o piesă aproape istorică, însă, în același timp, o piesă în care condiția umană, comedia și tragedia umană dețin prim planul într-un mod copleșitor
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Nichita Stănescu fusese supralicitat, deci a fost Împins mai jos. Or, de atunci Încolo, ideea de canon a devenit o ficțiune În vreme ce topul a ajuns o prezență ubicuă. Canonul a murit tocmai pentru că Încercase să braveze timpul, În vreme ce topul, efemeridă, dăinuie În ipostaze schimbate de la o zi la alta. Nu va mai exista niciodată o bătălie canonică publică pentru simplul motiv că nu există nici o prevedere pentru ca ea să se finalizeze cu un vot care, desigur, ar cointeresa publicul. Globalizare, schimbarea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]