4,078 matches
-
biete bătrâne capabile să-l înțeleagă. Dacă existau, ar fi teribil de neînțeles să locuiască atât de aproape de strada lui, pe Mihăileanu, când el locuia, la o azvârlitură de băț, pe Avram Iancu. Ajuns în fața ușii, se apropie și se depărtă de mai multe ori, își potrivi și-și răspotrivi breteaua genții pe umăr, studiind cartea de vizită, ca și cum ar fi contemplat o pictură. - Sexy. Very sexy. Să vezi ce-o să iasă... Surorile Stamatescu și Pink Floyd. Ciocăni. - N-o să fac
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gropi, evadând din colapsul lor rușinos. Să-și miște din nou hoiturile, să-și tragă palme, să-și clatine frunțile. Să asculte cu și mai mare atenție tonurile celor doi necunoscuți care, după ce le zdruncinaseră și le mutilaseră anatomia, se depărtau acum ținîndu-se gât după gât, dîndu-și unul altuia replicile, în semn de jubilație, nu din Shakespeare, cum poate unii ar fi crezut, ci din Opera esoterică a aproape necunoscutului scriitor Adrian Serafim: - Yagdar nu știe ce-i îndurarea!... tună înfiorat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu avea nevoie de perspectivele incerte ale viitorului. Ei îi trebuia un om care să-i asigure o viață cât mai îmbelșugată, de fapt ăsta constituia țelul multor oameni< așa sunt tinerii și mai ales restul omenirii, însă Laur se depărta de aceste idealuri. Vroia să trăiască într-o veșnică fericire și căuta continuu în toate colțurile cerului avena potrivită ce îi va colecta apele vijelioase, prăduind și schimbând speranțele, ruinând în anii ce urmează coordonatele unui trai normal. Nu-l
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Erau mari cât niște viței, flocoși și răi. Lătrară spre groapă și se repeziră către marginile ei înalte. Grigore nu se întoarse. Haita se opri mârâind. O femeie trecută și osoasă, aplecată de șale îi alungă din preajma lui și se depărta. Dulăii își scuturau lațele, mușcîndu-și puricii din blănile vechi. - Huo! Na pagubelor! strigă nevasta și aruncă bolovani după ei. Ceata se împrăștie. Se strânse apoi mai departe. Gunoierii beau țuică, plescăind din buzele arse de tutun. Sticla trecu din mână
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gard. Țiganii cântau în curte un marș săltăreț. Nașul, corcofelit, juca de mână cu fmul Tache, tinînd câte un sifon în dinți. - Și-așa! Și-așa! Dogarul le făcu un semn scurt cu mâna. Caii smuciră hamurile și trăsura se depărta. Ulucile se pierdură în urmă. Lina nu se mai uită înapoi. Simți mâna cârciumarului cum îi cuprindea umerii și o auzi pe maică-sa din spate: -Ți-efrig? - Nu, răspunse în silă. Văzu locul pustiu și întins. Pânza întunecată și rară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu mândrie peste umeri când își desfăcea cocul în fierbințeala jocului. Cine știe cât timp avea să treacă până s-o mai vadă iar? Dimineața, la plecare, ibovnica îi clipise mărunt din ochii săi întunecați, parcă a înțelegere. Pe urmă, trăsura se depărtase repede. Ucenicul s-a uitat mult după caii care alergau pe drumul de județ. - Ți s-a urât cu binele, coinac! i-a spus Gheorghe. Paraschiv a scos o țigară și-a aprins-o. Rămăseseră singuri până a doua zi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lemn ale roții uriașe. Țipa Didina de plăcere când o învîrtea Stăpânul deasupra capetelor celor de jos. Sub ei, mulțimea pestriță se înghesuia la jocurile de noroc. Țiganca simțea cum se învîrtește tot pământul acela, cum se apropie și se depărtează și vântul, dezvelind-o. În salturile mari ale scaunelor care se smuceau, îl vedea când deasupra, când dedesubt pe Paraschiv, privind-o cu ochii lui verzi ca veninul. Pungașul ședea aplecat peste lanțul scurt de la mijloc, și ei i se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai bine centiroanele. Se băgă în vorbă, ca unul care știa metehnele celui mai mare: - Spuneți, mă, până nu se supără dom'șef! 236 - Nu știu nimic! Să fie mama a dracului! se jură codoșul. - Zău! întări Paraschiv. Presarul se depărta de masă și veni spre ei călcând greu în cizme. Pe Gheorghe îl apucă un tremurat. - Caii! răcni. Se dădură doi pași înapoi. Celălalt stătu. Tăcură. - Caii, mă, caii! o îndulci comisarul. Avea niște ochi galbeni, de motan. Îi privea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Șeful se uită la el, zâmbi și vorbi iar: - Zi, tu ai și clanță mare, ia să ți-o-nmoi eu oleacă! Dar parcă se răzgândi, se plimbă puțin prin fața lor, strânse fălcile și așteptă. Tăceau. - Va să zică, nu spuneți! Se depărta cu mâinile la spate, învîrtin-du-se pe călcâie. Nu spuneți, bine... Se rezemă de masa hodorogită. Lor le ardeau obrajii de lovituri, îi privi. Sergentul iar se amestecă: - Spune, mă, tu, ăsta mai bătrân. Dacă i-ați luat, i-ați luat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aproape de tot. Lăutarii nu mai simțeau nici frigul și nici biciuirea zăpezii. Priveau luminițele jucăușe care se mișcau în jurul lor. În groaza lui, țambalagiului i se păru că toată păduricea se umpluse de puncte roșii care se apropiau și se depărtau... - Doamne ajută, Doamne, gâfâia, ajută-ne Doamne, nu ne lăsa... Cine știe cât au stat așa... Haita aștepta nemișcată în întuneric. Când auziră iar urletul unuia mai apropiat, starostele strigă la ceilalți: - Cântați, mă, cântați, să-i speriem! Neacșu desfăcu armonica și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
stat așa... Haita aștepta nemișcată în întuneric. Când auziră iar urletul unuia mai apropiat, starostele strigă la ceilalți: - Cântați, mă, cântați, să-i speriem! Neacșu desfăcu armonica și umflă burduful. Un sunet prelung ieși din instrumentul ud și lupii se depărtară speriați. Dumitru, însuflețit și el deodată, bătu coardele țambalului și-l înghionti pe Anghel: - Trage și tu din arcuș, poate-or pleca! 338 - Mai tare, mai tare! îi ațâța Mitică Ciolan în sudorile spaimei. Și vuietul viscolului fu acoperit de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
într-o măsură egală, sânt lipsite de ritm. Și cum nu pot merge în pasul vieții, apele ei, fie că se retrag, fie că mă copleșesc, mă aruncă pe-un uscat din care totul a fost. Plăcerea de-a te depărta de fire din învălmășeala lăuntrică, de-a sări ființa în mândria unei vâltori nemăsurate... Cine nu se leagănă în întinderea golurilor cu nădejdea unei răzbunări, cine nu gustă în vid o seducție de plinătate viitoare - acela nu se știe măcina
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
partea lui prea multe nopți... De câte ori mă cuprind vrăjile plictiselii, de atâtea ori îmi întorc ochii spre cer. Și atunci știu că voi muri cândva de urât, în plină zi, în văzul soarelui sau al norilor... ..."dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta." Paharul plictiselilor... Aș vrea să strig și eu "Tată!", dar spre cine, când Plictiseala este ea însăși o divinitate? De ce a trebuit să-mi deschid ochii asupra lumii ca s-o descopăr un Ghetsimani al Urîtului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dând ca din întîmplare de mâna pictorului, care conținea vro câteva piese de aur, crezu că ce-i găsit îi bun găsit și, strângând cu multă amiciție și intenție luătoare mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta, mai ales că tablele de la crîșmă-l invitau cu dragoste - deci pretestă ce pretestă și se duse. În vremea asta Cezara, curioasă și neastâmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trebui încă câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea plină a soarelui. Își astupă iar ochii și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtaseră în cabinetul alăturat. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe uș - afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș-ascunse fața în perini și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
murit și ai rămas fără alt sprijin în lume decât mine, viitorul d-tale bărbat. - Ba și fără acesta, zise ea, căci d-ta ai încetat de-a fi viitorul meu bărbat - sau cel puțin anul meu de doliu au depărtat această fericită perspectivă. Vei bate iar la ușa mea după un an. Castelmare ieși nemulțămit, aruncîndu-i o ultimă privire de ură neîmpăcată. Francesco o sfătui de-a părăsi orașul, unde era espusă urmăririlor crudului ei adorator, și să se retragă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
murit și ai rămas fără alt sprijin în lume decât mine, viitorul d-tale bărbat. - Ba și fără acesta, zise ea, căci d-ta ai încetat de a fi viitorul meu bărbat - sau cel puțin anul meu de doliu a depărtat această fericită perspectivă. Vei bate iar la ușa mea după un an. Castelmare ieși nemulțămit, aruncîndu-i o ultimă privire de ură neîmpăcată. Francesco o consilie de a părăsi orașul, unde era espusă urmăririlor crudului ei adorator, și să meargă la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea {EminescuOpVII 160} plină a soarelui. Își astupă iar ochii și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtară. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe ușă afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat și-și ascunse fața în perini. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă de gâtul lui, îl strânse spasmotic, îl desmierdă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
murit și ai rămas fără alt sprijin în lume decât mine, viitorul d-tale bărbat". - Ba și fără acesta, zise ea, căci d-ta ai încetat de a fi viitorul meu bărbat - sau cel puțin anul meu de doliu au depărtat această fericită perspectivă. Vei bate iar la ușa mea după un an. Castelmare ieși, aruncîndu-i o ultimă privire de ură neîmpăcată. - Francesco o sfătui de-a părăsi orașul, unde era espusă urmăririlor crudului ei adorator, și să se retragă la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dând ca din întîmplare de mâna pictorului, care conținea vro câteva piese de aur, crezu că ce-i găsit îi bun găsit și. strângând cu multă amiciție și intenție luătoare mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta, mai ales că tablele de la crîșmă-l invitau cu dragoste - deci pretestă ce pretestă și se duse. În vremea asta Cezara, curioasă, și neastâmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trebui încă câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea plină a soarelui. Își astupă iar ochii, și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtaseră în cabinetul alăturat.. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe uș - afară [ușă afară] în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș - [și și] ascunse fața în perini, și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
murit și ai rămas fără alt sprijin în lume decât mine, viitorul d-tale bărbat". - Ba și fără acesta, zise ea, căci d-ta ai încetat de-a fi viitoriul meu bărbat - sau cel puțin anul meu de doliu au depărtat această fericită perspectivă. Vei bate iar la ușa mea după un an. Castelmare ieși nemulțămit, aruncîndu-i o ultimă privire de ură neîmpăcată.? Francesco o sfătui de-a părăsi orașul, unde era espusă urmăririlor crudului ei adorator, și să se retragă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și plecase de mult. A treia zi, pe când se-nsera, Ioan intră trist, rece, însă liniștit în casă. - Ea a murit, zise el. Vino. Mă luă de braț pe stradă. Sara era rece, stradele - pustii, când văzui luminîndu-se într-un colț depărtat patru oameni ce duceau un sicriu negru de brad, cărora le urma un preot în pas repede și după el - ca și când durerea ar fi fost repede - urma {EminescuOpVII 191} într-același pas un bătrân într-o manta sură, lungă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce sta să-ngenunche, acele aripi ce stau să se miște și s-o ducă - toate astea făceau un singur chip, un singur corp frumos, dulce, ideal - Poesis! Dar clopoțelul cel amorțit al suflerului zgârie aerul scenei si eu mă depărtai de cabină, pentru ca să nu observe cumva ea că eu surprinsesem frumusețea ei în forma sa cea mai plastică și mai divină. Ea ieși în curând din cabină. Mă văzu și surâse; eu încercai să invent un compliment cât se poate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i drept căpătâi sânul său... puse mâna lui frumoasă pe inima bietului idiot, care se spărgea bătând de spaimă și-ngrozire și șezu lângă el până ce simți c-a adormit... îi puse o pâine albă alături cu capul și-apoi se depărtă suspinând... o lacrimă mare-i strălucea ochiul frumosului călugăr. Era vechea zidire de piatră cubică a sfatului orășănesc din Sevilla unde- depusese pe bietul cerșitor. Cerul cu întunecatul lui azur și cu soarele-i arzător se destindea asupra orașului vechi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]