2,241 matches
-
Toma de Celano, care mai apoi a scris prima și a doua Legendă a Sfântului Francisc, Iosif din Treviso; ungurul Abram, toscanul Simon, fiul contesei Collazzone; clericul german Conrad; preotul Petru din Camerino; preoții Iacob și Walter; diaconul Palmerio; fratele diacon Giordano din Giano și câțiva frați laici, și anume: germanul Benedict din Soest, Henric din Suabia și mulți alții al căror nume nu mi-l amintesc. Au fost în total doisprezece clerici și treisprezece laici. După ce i-a ales pe
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
o zi de marți, după sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare, care în acel an cădea duminica, frații minori, patru clerici și cinci laici, au ajuns pentru prima oară la Dover, în Anglia. 4. Clericii erau aceștia: primul, fratele Agnello de Pisa, diacon, de circa treizeci de ani, pe care Sfântul Francisc îl numise ministru provincial pentru Anglia în ultimul capitul general. Anterior, el fusese custode de Paris și acționase cu o atât de mare prudență, încât își câștigase bunăvoința fraților și laicilor
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
nu a făcut excepție nici măcar pentru secretarul regelui, pe care l-a retras de la curte fără a-i permite să dea sau să primească nimic. 95. Adăugire. Fratele Agnello fusese pentru mult timp ministru [provincial] de Anglia, deși era doar diacon, și nu a voit să fie promovat la preoție înainte ca în capitulul provincial să se ceară capitulului general ca acest lucru să-i fie poruncit. Era atât de evlavios în oficiul divin, încât, nu doar la liturghie, ci și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
al laicilor. Pentru a o realiza, dată fiind starea de decădere a culturii în lumea francă, a trebuit să se facă apel la cei care menținuseră sau asimilaseră cel mai bine tradiția antică: italieni precum Petru din Pisa sau Paul Diaconul, spanioli ca Theodulf care a devenit episcop de Orléans, anglo-saxoni precum călugărul Alcuin care a fost în acest domeniu marele inspirator al lui Carol cel Mare. În 789, Carol cel Mare promulgă celebra Exortație generală (Admonitio generalis), prin care ordonă
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
al Sfintei Scripturi. El a folosit-o necontenit, atât în expunerea doctrinei ortodoxe, cât și în combaterea ereticilor, întărindu-i pe credincioși săi și sfătuindu-i să asculte cu atenție atunci când se citesc pasaje biblice și să mediteze asupra lor. Diaconii aveau un rol important la menținerea ordinei în biserică, sfătuindu-i pe credincioși să păzească unitatea în rugăciune și în cântare, în ascultarea lecturilor biblice și la îngenunchere. Din cele prezentate mai sus, reiese că Sfântul Niceta cerea credincioșilor săi
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
creștin. Ca și alți refugiați origeniști ori evagrieni plecați din Egipt, Sfinții Cassian și Gherman au fost iertați de Teofil pentru că au abandonat această învățătură și au fost primiți prietenește de Sfântul Ioan Hrisostom, care i-a hirotonit, pe primul diacon și pe al doilea preot. Au rămas la Constantinopol până în 404, fiind deosebit de impresionați de geniul oratoric și sfințenia unică a marelui ierarh. Sfântul Cassian se declară pe veci legat de poporul lui Dumnezeu de la Constantinopol și, de asemeni, ucenic
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Constantinopol și, de asemeni, ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur. Specialiștii consideră că supranumele de Ioan și l-a însușit Sfântul Ioan Cassian ca omagiu adus marelui orator al creștinătății. Faptul că Ioan Gură de Aur l-a hirotonit diacon pe Cassian dovedește meritele deosebite, reale ale acestuia din urmă, știindu-se că marele patriarh era extrem de sever în privința hirotonirii și a comportamentului clerului. După hirotonie, el a funcționat ca diacon al Patriarhiei și a lucrat în cadrul capitalei imperiului
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
că Ioan Gură de Aur l-a hirotonit diacon pe Cassian dovedește meritele deosebite, reale ale acestuia din urmă, știindu-se că marele patriarh era extrem de sever în privința hirotonirii și a comportamentului clerului. După hirotonie, el a funcționat ca diacon al Patriarhiei și a lucrat în cadrul capitalei imperiului îndeplinind și funcția specială de administrator al averii Marii Biserici. Palladiu specifică cum că Gherman a făcut parte din delegația Bisericii de la Constantinopol la Sinodul din 403 de la Stejar și acest fapt
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Palladius este cel care scrie că Gherman și Cassian erau printre cei ce au părăsit Constantinopolul către Roma după cel de-al doilea exil al lui Ioan Hrisostom din 404. Columba Stewart îl citează pe Palladius astfel: ,,Preotul Gherman și Diaconul Cassian, bărbați evlavioși, au dus o scrisoare din partea întregului cler al lui Ioan în care aceștia scriau despre violențe și tirania la care fusese supusă Biserica lor”, aducând mărturie astfel de scopul călătoriei acestora. Faptul că amândoi cunoșteau foarte bine
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
recomandat ca un critic pertinent al lui Nestorie. Răspunsul dat de papa Inocențiu I către Ioan Hrisostom (sfârșitul anului 405 sau începutul lui 406) face cunoscut din nou faptul că mesajul din Constantinopol a fost adus de preotul Gherman și diaconul Cassian. Tot la Roma, Cassian va lega o prietenie pe viață cu viitorul papă, Leon cel Mare, care-i va da o sarcină importantă mai târziu. Cu privire la hirotonirea ca preot a lui Cassian există cel puțin două teorii care susțin
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
al Sfântului Vasile cel Mare. Mănăstirile pe care le-a înființat le-a și condus el însuși ca egumen până la sfârșitul vieții sale, către anul 435 d. Hr., oferindu-le și regulile de viețuire duhovnicească asimilate din Răsărit. Hirotonit ca diacon la Constantinopol de însuși Sfântul Ioan Gură de Aur și cunoscător nemijlocit al vieții eremiților din Palestina și Egipt, călător care a cunoscut oamenii duhovnicești din Scythia Minor și din cele două mari centre ale creștinătății, Constantinopol și Roma, Cassian
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
la Seminarul de la Socola din Iași și "a compus el însuși mai multe cântări bisericești, între care un "Polieleu", "Răspunsurile la Liturghie" ș.a.". Între generațiile de seminariști, îl regăsim aici și pe tânărul Nică a Petrei, din Humulești, hirotonit ca diacon, iar mai târziu ca vestit și popular povestitor Ion Creangă. În primăvara anului 1859, armatele celor două Principate Române (Moldova și Țara Românească), din ordinul lui Cuza Vodă, aici, la Socola, au sărbătorit românește și creștinește marea bucurie a Unirii
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Unirii Principatelor. Abia în această perioadă de timp, mănăstirea și, apoi, seminarul devin de interes public, datorită hotărârii luate de Mitropolitul Veniamin Costachi de a face "Școală cu dascăli moldovenești, care să fie pentru învățătura feciorilor de preoți și de diaconi"; fixându-se în documentul domnitorului de atunci, Alexandru Moruzzi, ca "egumenul de la Mănăstirea Agapia să se stabilească la Socola, iar veniturile mănăstirii să fie pentru plata dascălilor și pentru preoții ce vor sluji la biserică". Seminarul își desfășoară activitatea până în
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
provenind dintr-o familie nobilă și bogată, a primit o educație înaltă din care făcea parte și studiul muzicii; la vârsta de 35 de ani a îmbrăcat haina călugărilor benedictini devenind abate (regula benedictină acorda spațiu larg cântului coral); devenit diacon și trimis la Constantinopol, a luat contact cu liturgia bizantină în toată splendoarea ei; reîntors la Roma și făcut arhidiacon, i-a fost încredințat cubicularium (locul unde copiii erau educați la canto). Ca papă, a știut să accepte situația liturgică
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
această ipoteză nu poate fi susținută întrucât elementele prezentate sunt puțin convingătoare. Muzicologul Haberl afirmă că schola datează din timpul Papei Ilario (461-468). Cu siguranță că schola există în timpul lui Grigore cel Mare, din moment ce acesta o reorganizează datorită decăderii ei. Diaconii, care pănâ atunci au exercitat funcția de solist, au fost excluși, oficiul muzical fiind încredințat unor subdiaconi, după cum reiese din textul decretului elaborat de Sinodul Roman din anul 585; acestora li se adaugă un anumit număr de copii pentru execuția
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
papal câțiva cântăreți franci în calitate de elevi; dar operația a întâmpinat diferite dificultăți, după cum mărturisesc cronicile epocii. Dispunem de două documente care relatează următorul fapt: unul a fost scris în jurul anului 875 de Giovanni Himmonides, cunoscut și sub numele de Ioan Diaconul, întrucât era diacon al bisericii din Roma; celălalt, din aceeași perioadă, este de parte carolingiană și constă într-o biografie a lui Carol cel Mare realizată în mănăstirea din San Gallo (situată în actuala Elveție). Confruntarea dintre cele două versiuni
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
franci în calitate de elevi; dar operația a întâmpinat diferite dificultăți, după cum mărturisesc cronicile epocii. Dispunem de două documente care relatează următorul fapt: unul a fost scris în jurul anului 875 de Giovanni Himmonides, cunoscut și sub numele de Ioan Diaconul, întrucât era diacon al bisericii din Roma; celălalt, din aceeași perioadă, este de parte carolingiană și constă într-o biografie a lui Carol cel Mare realizată în mănăstirea din San Gallo (situată în actuala Elveție). Confruntarea dintre cele două versiuni este interesantă, deoarece
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
și constă într-o biografie a lui Carol cel Mare realizată în mănăstirea din San Gallo (situată în actuala Elveție). Confruntarea dintre cele două versiuni este interesantă, deoarece fiecare dintre ele tinde să învinuiască partea opusă pentru falimentul acțiunii. Ioan Diaconul l-a atribuit „barbarismului sălbatic” al francilor, incapabili să înțeleagă și să asimileze finețea și subtilitățile cântului roman; partea francă, în schimb, acuza cântăreții veniți de la Roma de a fi planificat un complot, transmițând melodiile intenționat în modul cel mai
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
adică a intervalelor mai mici de un semiton; acest fapt constituia o problemă în plus pentru franci, aceștia nefiind obișnuiți să se confrunte cu un asemenea sistem de înălțimi de intervale. Probabil acestea erau „subtilitățile” romane de care vorbea Ioan Diaconul și pe care „barbarii” franci nu le percepeau. Deci, chiar dacă francii ar fi depus maximul efort iar maeștrii romani ar fi avut cea mai bună credință, țelul pe care cele două părți doreau să-l atingă împreună - abolirea cântului galic
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
și note de Pr. D. Fecioru, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești” (PSB), vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, 1006 pp. 5. „Comentar la Evanghelia de la Ioan”, Traducere din limba franceză de Diacon Gheorghe Băbuț, Editura Pelerinul Român, Satu Mare, 1997, 474 pp. 6. „Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel”, Traducere de P.S. Teodosie Atanasiu, revizuită și îngrijită de Cezar Păvălașcu și Cristina Untea, Editura Christiana, București, 2005, 559 pp. 7
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de Pr. Marcel Hancheș, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, 130 pp. 123 37. „Cateheze maritale”, Traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheș, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2004, 180 pp. 38. „Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur”, Traducere de diacon Gheorghe Băbuț, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1994, 255 pp. 39. „Bogățiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur”, în limba franceză de Jean Doublet, traduse în limba română de diacon Gheorghe Băbuț, Vol. I și Vol. II, Editura Pelerinul Român
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
pp. 38. „Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur”, Traducere de diacon Gheorghe Băbuț, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1994, 255 pp. 39. „Bogățiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur”, în limba franceză de Jean Doublet, traduse în limba română de diacon Gheorghe Băbuț, Vol. I și Vol. II, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2002, 645 pp. 40. „Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie. Despre tăria credinței. Despre propovăduirea Evangheliei și alte omilii”, Traducere din limba greacă veche și note de Preotul
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
ai Lui. Prin suferințele îndurate cu bărbăție, mărturisind dreapta credință în Hristos, au dobândit faima de întâistătători printre vitejii și eroii jertfelnici ai credinței. Printre martiri „se numărau și creștini daco-romani aparținând tuturor categoriilor sociale: slujitori ai altarului: episcopi, preoți, diaconi, citeți; funcționari de stat, negustori, țărani, bărbați și femei. Ei au pătimit mai ales în cetățile (orașele) de pe malul drept al Dunării, în provinciile Pannonia Inferior, Moesia Superior, Dacia Ripensis, Moesia Inferior, în care locuiau daco-romani, strămoșii noștri”<footnote Pr.
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
rămăsese doborât de atâtea amenințări, ci dimpotrivă tocmai proconsulul a fost cel care și-a ieșit din fire”<footnote Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a patra, XV, 23-25, p. 161-162. footnote>. Istoricul Casiodor ne mărturisește despre pilduitoarele fapte ale diaconului Veniamin ce au fost aduse la cunoștința regelui. Adus la el, acesta i-a poruncit să tăgăduiască pe Dumnezeul adevărat pe care-L adora. Dar el l-a întrebat pe rege, zicând: „De ce cinste este vrednic cel care, părăsindu-și
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
non sensibil, în sensul că unele creaturi sunt raționale, non raționale, iar altele sunt corpuri mișcate de suflet; trupesc - psihic - spiritual, este vorba de o distincție paulină și plotiniană; rațional, irascibil, concupiscibil, schemă platonică specifică. În dialogul său cu Cosma, diaconul din Alexandria, Maxim afirmă că nu spune nimic de la sine, ci ceea ce a învățat de la sfinții Părinți, în acest caz, sfântul Vasile: „Deci comune și universale sau generale sunt, după Părinți, ființa (substanța) și firea. Căci eu spun că acestea
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]