3,286 matches
-
Trăisem astfel de lovituri; palma grea, țărănească, înjurătura, cuvântul trivial, josnic, la adresa mamei mele, se abătuseră adesea asupra mea. Familia însă, cât era ea de dezbinată, mă protejase. Astfel de oameni pe care nici un gând înalt nu-i călăuzea, erau disprețuiți de tatăl meu. Îi cunoșteam pe toți oamenii prin el. Bîzdoveică era cu măciuca. Stan Moameș cu beția. Ion al lui Miai cu neștiința: "Tatăl nostru care ești în ceruri" și toată rugăciunea era pentru el niște cuvinte "încurcate". Altul era
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nici geologic, mie îmi plăcea câmpia, pe care adesea o visam... Jar avea un admirator, pe J. Popper, care veni într-o duminică în vizită și începu să tune și să fulgere la masă împotriva lui Camilar, care lipsea. Îi disprețuiam. După ce scrisese despre debutul meu două cronici rele, una în Flacăra și alta în România liberă sub pseudonim, m-am dus la redacție să-l cunosc. Era răgușit, dar totuși striga la mine, așa răgușit cum era, că știu eu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
elocvent, de aceea l-am și zărit... "Și altceva, zic, nu mai ai nimic de vânzare, domnule Popper?" "Nu, mi-a răspuns el cu o hotărâre nezdruncinată, prefăcîndu-se că nu mă cunoaște, numai textile!" Era perfect! Nu l-am mai disprețuit. Mi-am adus aminte de reflecțiile eroului din Jucătorul de Dostoievski. Dacă nu sunt și alte lucruri de preț pe care le poate face un om... "Oui, le commerce! Pourquoi pas?" La Sinaia însă am avut bănuiala că pe Jar
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
carte, hoață, ai văzut? Alteori, misterios, după teze, celor neliniștiți, care îl întrebau cum rezolvase el, tot așa le făcea cu ochiul... Și își însoțea ticul de un râs care parcă le spunea: știu că sunteți proști, dar nu vă disprețuiesc, sunt băiat bun. S-a dat jos din pat și într-un minut am ieșit afară. Mergea agale, era vag adus de spate, și călca așezat, cu pas mare. Nu l-am întrebat a cui era casa aceea prăpădită în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
gătit. Avea ciorbă, mâncare de zarzavat cu carne, un fel de ghiveci măcelăresc, salată de vinete, brânză și unt. L-am întrebat cine îi gătește. - Eu, mi-a răspuns el dând capul într-o parte, ironic la adresa cui l-ar disprețui și nu fără mândrie. Cei mai buni bucătari sunt tot bărbații, aici la București, în lumea civilizată. Numai țăranii consideră că bucătăria e treaba muierii și tot ce face în acest sens un țăran ține de măcelărie: taie un porc
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mai bogați în sânge se va fi făcut o priză de sînge". După părerea sa, "metoda de terapie a doctorului Hahnemann, cu aplicația camforului..., este cea mai ducătoare la scop și medicii care au de tratat holera să nu o disprețuiască, deoarece nu este costisitoare, dar mai ales pentru că poporul de rând este obișnuit cu camforul și dovedește o oarecare înclinare față de el".163 Apelul protomedicului nostru a fost urmat, deoarece metoda lui János Morvai - popularizată și prin broșuri răspândite îm
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
făcusem voinic, eram aproape frumos, voiam să fiu batjocorit. Când mergeam în rânduri strânse și negre, vara, pe sub soarele din Grenoble, și când ne întâlneam în cale cu fete în rochii subțiri, eu nu-mi plecam ochii în pământ, le disprețuiam, așteptam să mă batjocorească, și uneori le auzeam cum râd. Atunci îmi spuneam: "De m-ar lovi și de m-ar scuipa în obraz", dar râsul lor asta și făcea, râsul lor întors către mine cu dinți și cu tăișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
credința lui, cu atât va fi mai mare biruința aceluia ce-l va fi înfrânt și al cărui nume îl va slăvi. Cât de jalnic era idealul preoților noștri, să aduci pe calea cea dreaptă câteva biete oi rătăcite, îi disprețuiam pentru că ar fi putut atât de mult și îndrăzneau atât de puțin, nu știau să creadă cu tărie dar eu știam, voiam ca înșiși călăii mei să-mi înalțe laude, vroiam să-i fac să cadă în genunchi și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îi pregătesc noi chinuri, sunt rudele ei. Că parcă recunoaște veri, unchi, nepoți. Dădea numele câte unuia... Despărțirea de familie fusese teribilă ! Până a-l cunoaște pe Hariga, Sia se simțea legată de ai săi, chiar dacă străină între ei și disprețuindu-i uneori. Au judecat-o, se pare, și într-un consiliu de familie. O zdruncinase șocul... Cei altădată atât de blânzi, de-o ipocrizie inofensivă, apucați dintr- odată de-un soi de bestialitate. Mutre schimonosite de furie, împroșcând înjurături, minciuni
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
apropiere, până la identificare, ceea ce ar însemna uneori și până la repulsie, de un subiect mereu interogativ. Durerosul său sentiment de nesiguranță ? Nu visa neapărat la împăcarea omului cu sine prin beatitudinea anticei vârste de aur, nici a nevinovăției biblice. Și își disprețuia epoca nu din cauza pierderii seninătății originare sau a decăderii din har, ci pentru excesul intelectual al unei evoluții culturale care uita să se oprească la momentul oportun. Evoluție de care nici nu se putea însă desprinde. Tânăr încă și iubit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai privea publicul. — Mi se tolerează. Neglijența, lenea, capriciile, slăbiciunile, fantezia. Mi se tolerează ! Au acceptat până la urmă să mă considere un rău necesar. Pentru că le sunt necesar. S-au convins... Deși nu-mi pricep acțiunile, loviturile, deducțiile. Deși mă disprețuiesc. Le-ar face plăcere să mă bage într-o celulă ! Să se răzbune, prin metodele pe care le cunoașteți, pentru tot ce nu reușesc să priceapă. Și încă mai bine, să mă contemple într-un sicriu. — Trec luni și nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu e o aiureală, nu e nici o farsă ! Nu trebuie să zâmbești cu atâta dispreț. Poate mă plătește cineva și pentru acest joc dublu și pentru mișcările în avans ale rolului meu, de unde știi ? Cine îți dă dreptul să mă disprețuiești ? În timp ce urla, aprinsese, brusc, lampa de deasupra biroului, spre a-și verifica bănuielile. Se ridicase în picioare, tremura, lovind cu pumnii mici în cristalul de pe masă. Se înroșise, umerii i se bâțâiau. Ochii măriți o priveau cu furie. Dădea din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mlaștinii. Nesfârșit este drumul prin valea plângerii și nu se aude decât, din când în când, râsul mic al diavolilor, iepurașii iuți, cruzi, cu trofeele noii genetici. Tovarășa Sia, cine este fiul vostru ? Un ingineraș astenic, salarizat, un bufon melancolic, disprețuit de temniceri, un evadat ratat, ascuns într-un tren întunecos și captiv ? L-aș putea vedea intrând, brusc, pe ușa compartimentului. Ochii umezi, de copil curios, senini, senini, contrazicând ororile din care s-a născut și între care se mișcă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fost trimis și eu, cu dânșii, în fața Curții Marțiale, ca complice. Și acolo m-am lepădat de ei, ca de lepră, și am tăgăduit, agățîndu-mă cu disperare de viața asta rușinoasă! Iar ei au tăcut și nici măcar nu m-au disprețuit. Secera morții scânteia în fața lor și ei n-au clipit din ochi... Apoi, când s-a citit amenințarea spânzurătorii, au strigat toți trei, într-un glas, acolo, înaintea Curții, "trăiască Boemia", în vreme ce eu tremuram ca un biet cerșetor, de milă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tot, parc-ar fi visat. ― Hei!... Dormiți acolo?... Tunurile!... Nu vezi reflectorul? bombăni îndată un glas gros, batjocoritor, la câțiva pași, în șanțul infanteriei. Bologa se dezmetici brusc. Cunoștea glasul: era un locotenent de infanterie, foarte înalt și uscățiv, care disprețuia fățiș pe toți artileriștii. Ochi cu teodolitul izvorul luminii și apoi aruncă un ordin scurt în gura telefonului. Peste câteva clipe bubuiturile izbucniră, rare, chibzuite. Totuși, razele albe alunecau încet, nepăsătoare de obuzele vijelioase, scormonind întunericul, apropiindu-se parcă sfidătoare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
amândoi atârnați în vreun copac, ca doi coceni stricați! Apostol Bologa surâse; dinții albi îi luciră între buzele subțiri, zicînd: ― Acum o lună, chiar acum trei zile, nici n-aș fi îndrăznit să mă gândesc la dezertare... M-aș fi disprețuit eu însumi cel dintâi... Fiindcă până azi am fost alt om.. Îmi face impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viața unui străin... Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atât de hotărât, că nu simțea nici emoție, nici nerăbdare. Aștepta, cu ochii înainte spre țintă, cu gândurile slobode. Vremea trecea peste dânsul ca o apă lină, răcoritoare... Într-un târziu îi fulgeră prin minte că poate rușii îl vor disprețui că a dezertat, el, ofițer... Și chiar în clipa aceea un bubuit prelung, răgușit, spintecă văzduhul. Apostol înlemni, într-o așteptare amețitoare. Peste câteva secunde, care i se păruseră nesfârșite, izbucni un răbufnit mai greoi, ca și când s-ar fi desfundat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
chiar voi, judecând cinstit și fără pornire, îmi veți da dreptate și mă veți aproba! Sunt sigur că și tu, în sufletul tău... ― Nu, nu, Bologa, te înșeli amar! zise Varga iarăși sec. Eu nu te voi aproba niciodată! Eu disprețuiesc crimele! ― Da? întrebă Apostol cu o mirare nepotrivită, adăugând îndată cu ton jovial: Fii sigur, Varga, că n-am să-ți cer aprobarea!... Cel mult, de s-ar întîmpla să trec prin sectorul tău și dacă aș avea ghinionul să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
curioși se risipi în câteva minute. Klapka rămase pe loc, puțin încurcat, simțind că Bologa vrea să-i vorbească. ― Știi ce mi-a spus prizonierul? zise deodată Apostol, cu fața crispată într-un rânjet. M-a insultat și m-a disprețuit, căpitane, auzi? M-a scuipat!... Acuma vezi bine că trebuie să plec numaidecât... că nu mai am nici un minut... că deseară... O, cât îl iubeam și el cum m-a umilit! Klapka se uită la dânsul, înțelese că dorește un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
oameni civilizația e o pacoste, dacă nu chiar un rafinat sistem de robire! ― Oare fără binefacerile civilizației ai mai putea tu însuți să te ridici împotriva lor? întrebă Klapka cu un surâs. ― Atunci n-aș fi simțit nevoia să le disprețuiesc și aș fi fost desigur mai fericit! strigă Apostol îndîrjit. Civilizația d-tale stârnește în bietul suflet omenesc numai întrebări, dar nu e în stare să-ți ofere nici un răspuns! Fiece "cucerire" a civilizației a dărâmat cîte-o bucățică din fericirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pentru mine însămi, un mister indescifrabil. Mă consideram tot timpul o femeie de o rară finețe intelectuală, iar acum ajunsesem să mă îndoiesc de mine. Devenisem și mai sentimentală și mai afectuoasă parcă, dar și mai geloasă. Toată viața îi disprețuisem pe cei care mă doreau cu ardoare, iar acum probabil voi ajunge să iubesc un om care mă va detesta curậnd... Mă obișnuisem să fiu o femeie adevarată și să privesc în sufetul fiecărui bărbat ca într-o vitrină. Yon
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
adaos. Stăpână ești pe gîndu-mi și suflare-mi Și-acesta cânt, ce gat-acum vedemu-l, Tu poți să-l ții și numai tu să-l sfaremi. De-ngădui tu ca eu să-nchin poemul, Precum viața mea ți-am închinat-o, Disprețui hula ori și cărui emul: Primește-l dar c-un zâmbet - adorato! {EminescuOpIV 286} ICOANĂ ȘI PRIVAZ De vrei ca toată lumea nebună să o faci, În catifea, copilă, în negru să te-mbraci - Ca marmura de albă cu fața ta
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce să trăiesc Până când.. blestăm momentul!, pîn-ce-a fost să te-ntîlnesc. {EminescuOpIV 513} Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg: De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg. Eram mândru - înjosirea, ba sclavia mă înveți: Mă disprețuesc pe mine... ce mai are astăzi preț? Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic, Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult De cât lumea, de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
am nimic, în bine nu cred și nici în rău. Viața mea aceasta nici vreu și nici n-o vreu; Nepăsător la toate, de lume apostat, A vieții osteneală o simt și n-o combat. Aș râde doar de viață, disprețuind-o toată, Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcată, Muncind în mine însu-mi voința-n orice nerv, Peirea cea eternă din mine să o serv. Dar vai! nici siguranța n-o am că mor pe veci. Și dacă oare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din natură cu o frunză vestimentară și ne am întors la ea cu buldozere. În nopțile senine, cerul devine o sublimă mantie rococo. Natura încă ne mai acceptă. Dar cu foarte multe dispense. În natură, suverană e forța, nu viclenia. Disprețuind natura, ne așezăm singuri cu spatele la zid. Epuizant este efortul omenirii de a umple zilnic cele câteva miliarde de intestine pe care la are în dotare. În cele din urmă, poluarea ar putea genera o grevă generală a mugurilor. Sfidarea naturii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]