KorAP: Find »[drukola/base=don & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...138 >

3,438 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

așteptările. Am făcut un gest cu mâna spre o pălărie imaginară și m-am Înclinat. — Íñigo Balboa, slujitorul dumneavoastră, m-am bâlbâit, reușind totuși să dau cuvintelor mele o Întorsătură pe care am socotit-o galantă. Paj În casa căpitanului don Diego Alatriste. Impasibilă, tinerica mi-a susținut privirea. Vizitiul urcase la loc pe spinarea catârcei și Îi da ghes să pornească. Vehiculul se urni. Am făcut un pas Înapoi, ferindu-mă de stropii aruncați de roți, și chiar atunci ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
10000 de ducați la joc sau cu una din iubitele lui fără să clipească. Pe vremea aventurii celor doi englezi trebuie să fi avut treizeci și trei sau treizeci și patru de ani, așadar era În floarea vârstei. Fiu al bătrânului conte de Guadalmedina - don Fernando Gonzaga de la Marca, erou al campaniilor din Flandra În timpul marelui Filip al II-lea și al urmașului său, Filip al III-lea, Álvaro de la Marca moștenise de la părintele lui titlul de grande de Spania și putea sta cu pălăria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-l asasineze și n-a vrut. Arta de a-ți face dușmani A doua zi, Madridul se deșteptă cu incredibila știre. Charles Stuart, puiul leopardului englez, nerăbdător din pricina Încetinelii negocierilor matrimoniale privind-o pe infanta doña María, sora regelui nostru don Filip al IV-lea, concepuse cu prietenul său, Buckingham, acel proiect extraordinar și necugetat de a călători incognito la Madrid ca să-și cunoască viitoarea mireasă, transformând În roman de amor cavaleresc recea combinație diplomatică stătută, care de luni Întregi moțăia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Treaba e că o nuntă Între tinerelul eretic și infanta noastră - care n-o fi fost ea chiar Venus, dar tot arăta bine, dacă e să te iei și după tabloul pe care i l-a pictat ceva mai târziu don Diego Velázquez: tânără și blondă, o doamnă, ce mai!, cu buza aia a ei tipică pentru Casa de Austria - ar fi deschis pașnic Angliei porțile comerțului cu Indiile Occidentale, rezolvând conform intereselor britanice mărul discordiei din Palatinat, pe care n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
rușine faima noastră cavalerească și ospitalieră, vom fi cuceriți, ca și doamna sa, de un gest atât de Îndrăzneț. Iar În asta avea dreptate băiatul. Dacă În cei aproape cincizeci de ani de domnie a bunului și inutilului nostru monarh don Filip al IV-lea, numit complet anapoda Cel Mare, gesturile cavalerești și ospitaliere, serviciul divin În zilele de sărbătoare și plimbatul cu spada sculată băț și cu burta goală ar fi umplut străchinile cu mâncare și buzunarele cu bani, altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
da, am avut cât să dăm și la alții. Numai că uite cum se-ntâmplă: trece niscai timp și vine careva, se uită la un tablou de Diego Velázquez, aude niște versuri de Lope și Calderón, citește un sonet de don Francisco de Quevedo și-și zice: bun, iată că ceva tot a rămas, Înseamnă c-o fi meritat strădania. Dar să revenim la ale noastre. V-am povestit că știrea cu aventura s-a răspândit ca scânteia prin praful de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
distrat la covorul flamand atârnat pe perete În spatele interlocutorului său: cavaleri asediind un castel și indivizi cu turbane Împroșcându-i din Înaltul crenelurilor cu săgeți și pietre, extrem de furioși. Covorul se afla acolo de peste treizeci de ani, de când bătrânul general don Fernando de la Marca Îl luase ca pradă de război cu ocazia ultimei jefuiri a Anvers-ului pe vremurile glorioase ale marelui rege Filip al II-lea. Acum, fiul său, Álvaro, mesteca alene În fața lui, cugetând. Apoi Îl privi din nou pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cât pe ce să se termine cu o tragedie pentru Diego Alatriste și pentru mine. Dar să nu anticipăm. Partea festivă a zilei consta În așa-numita rúa pe care, În așteptarea prezentării oficiale În fața Curții și a infantei, regele, don Filip al IV-lea, a poruncit-o În onoarea iluștrilor săi oaspeți. Pe vremea aceea se numea hacer la rúa, plimbarea tradițională pe care tot Madridul o făcea În caleașcă, pe jos sau călare, fie doar pe parcursul Străzii Mari, Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pentru perechile tăinuite; pot spune că și cele mai simandicoase personaje ale Curții veneau cu plăcere acolo, bucurându-se de peisaj. Însă acela care a explicat cel mai bine, câțiva ani mai târziu, ce Însemna hacer la rúa a fost don Pedro Calderón de la Barca, În una din comediile sale: Dimineața mă voi afla, să te văd, la biserica ta; după-amiaza, de vei ieși, la promenadă te voi Întâlni; la Prado voi merge pe seară, aproape de carâta-ți ușoară; apoi, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
i-a produs cu atâta generozitate Spania spre binele și răul ei, și la care se referea Calderón - stăpânul meu Alatriste, veșnică fie-i pomenirea, să nu se supere de acolo unde este că Îl citez atât de des pe don Pedro Calderón În locul dragului său Lope - scriind: ... Suferă chinuri de nespus, plătiți când mai rău, când mai bine. Deși semeți, știu să se domine. De orice teamă ei sunt mai presus. Înfruntă urgia cu inimi senine, dar nu admit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pielea În fața olandezilor, englezilor și francezilor. Aceștia, deși obișnuiau să se bată și Între ei, nu pierdeau nici o ocazie să se alieze când era vorba să ne-o tragă bine. La Nieuport, treaba le-a ieșit de minune: murise generalul don Gaspar Zapena și căzuseră prizonieri amiralul de Aragón și alți mari șefi. Când trupele noastre se aflau deja În debandadă, Juan Vicuña, având toți ofițerii lui morți și o rană urâtă la brațul pe care avea să și-l piardă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
zis, privirea aceea implacabilă Îl condamnase deja, ca și aparenta indiferență cu care mascatul mânuia din nou pana pe hârtie. Viața lui Diego Alatriste y Tenorio, soldat al vechilor tercios din Flandra, spadasin care Își vindea serviciile În Madridul regelui don Filip al IV-lea, depindea doar de ce mai voiau să afle cei doi bărbați din fața lui. Ceea ce, judecând după Întorsătura luată de discuție, nu mai era mare lucru. — Colegul domniei tale din noaptea aceea - omul cu masca vorbea scriind În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
știe, era excelent călăreț și țintaș, mare amator de vânătoare și de cai - Într-o zi unul a fost rănit de moarte sub el, pe când regele ucidea cu mâna lui trei mistreți -, și așa l-a imortalizat În picturile sale don Diego Velázquez și În versurile lor mulți dramaturgi și poeți, precum Lope de Vega, don Francisco de Quevedo, sau don Pedro Calderón de la Barca În celebra sa comedie Eșarfa și floarea: Să vă spun care bărbat tânăr, mândru, neînfricat, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
zi unul a fost rănit de moarte sub el, pe când regele ucidea cu mâna lui trei mistreți -, și așa l-a imortalizat În picturile sale don Diego Velázquez și În versurile lor mulți dramaturgi și poeți, precum Lope de Vega, don Francisco de Quevedo, sau don Pedro Calderón de la Barca În celebra sa comedie Eșarfa și floarea: Să vă spun care bărbat tânăr, mândru, neînfricat, la botfori de vânătoare cu argint Împintenat, de dârlogi a dus agale pe străzi multe, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de moarte sub el, pe când regele ucidea cu mâna lui trei mistreți -, și așa l-a imortalizat În picturile sale don Diego Velázquez și În versurile lor mulți dramaturgi și poeți, precum Lope de Vega, don Francisco de Quevedo, sau don Pedro Calderón de la Barca În celebra sa comedie Eșarfa și floarea: Să vă spun care bărbat tânăr, mândru, neînfricat, la botfori de vânătoare cu argint Împintenat, de dârlogi a dus agale pe străzi multe, la plimbare, al reginei cal rotat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
din animale, extrem de curajos, nu putea fi nici slăbit prin pierderea de sânge, nici Învins; și nimeni, nici măcar gărzile spaniolă, burgundă și germană care Împestrițau arena, nu Îndrăznea să se apropie de el. Atunci, de la balconul Casei Brutarilor, regele nostru, don Filip al IV-lea, foarte liniștit, i-a cerut o archebuză unuia din străjeri și, cu aceeași ținută regală netulburată, a coborât În arenă, și-a potrivit cu eleganță capa și pălăria și a țintit În așa fel Încât ducerea armei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
a revărsat În aplauze și În urale și s-a vorbit de Întâmplarea aceea luni În șir, atât În proză cât și În versuri: Calderón, Hurtado de Mendoza, Alarcón, Vélez de Guevara, Rojas, Saavedra Fajardo, ba chiar și amicul nostru, don Francisco de Quevedo, și toți cei de la Curte capabili să Înmoaie o pană În cerneală au chemat muzele În ajutor ca să imortalizeze aventura și să-l lingușească pe monarh, comparându-l când cu Jupiter aruncând fulgerul, când cu Tezeu omorând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cerneală au chemat muzele În ajutor ca să imortalizeze aventura și să-l lingușească pe monarh, comparându-l când cu Jupiter aruncând fulgerul, când cu Tezeu omorând taurul care pustia câmpia de la Maraton. Îmi amintesc că foarte cunoscutul sonet al lui don Francisco Începea așa: Omorându-l pe răpitorul Europei, pe care o stăpânești, monarh iber... Ba până și marele Lope a scris, adresându-i-se cornutei Împușcate de mâna suveranului: Soarta ți-a fost prielnică și foarte nefastă, căci pierzându-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
domina calea principală a orașului, Îl preschimbau Într-un amplu cenaclu public În care se Întretăiau păreri și glume, se fuduleau soldații, șopocăiau preoții, Își găseau de lucru hoții de buzunare și Își dădeau măsura talentului poeții. Lope de Vega, don Francisco de Quevedo și mexicanul Alarcón, printre alții, veneau cu plăcere la locul acela de clacă. Orice știre, balivernă, glumă lansate acolo se rostogolea ca picătura de argint-viu spărgându-se În alte o mie, și nimica nu scăpa limbilor acelora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
soldat viteaz: — Ce-oți fi găsit la treptele-alea oare? — Stau cu fârtați de-ai mei la șezătoare. Dalele astea chiar m-au fermecat, că-n toată lumea țarină n-am aflat În gogoși mai roditoare. Ba până și marele nostru don Miguel de Cervantes, Dumnezeu să-l ție În veșnica-I lumină, a lăsat scris În a sa Călătorie În Parnas: Adio, promenadă San Felipe, unde citesc ca-ntr-o gazetă venețiană tot ce se-ntâmplă, În câteva clipe. Asta ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
dura până la rugăciunile de seară, când, din nou cu pălăria În mână, trăncănitorii noștri se Împrăștiau care Încotro până a doua zi de dimineață, fiecare la casa lui și Domnul cu ei cu toți. Am zis ceva mai Înainte că don Francisco de Quevedo frecventa cu plăcere treptele de la San Felipe; și În multe din plimbările lui era Însoțit de amici ca Licențiatul Calzas, Juan Vicuña sau căpitanul Alatriste. Simpatia lui față de stăpânul meu asculta, Între altele, și de o rațiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de dușmănii și invidii, unde cuvântul ofensează și omoară mai ceva decât spada. Unii, ca Luis de Góngora sau Juan Ruiz de Alarcón, doreau să-i facă felul, și nu numai În scris. De exemplu, iată ce zicea Góngora de don Francisco de Quevedo: Muză ce suflă și nu inspiră, și știe mai presus de toate să scotocească pân’la coate În buzunarul meu, nu-n a sa liră. Și-n ziua următoare viceversa: atunci contraataca don Francisco cu cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ce zicea Góngora de don Francisco de Quevedo: Muză ce suflă și nu inspiră, și știe mai presus de toate să scotocească pân’la coate În buzunarul meu, nu-n a sa liră. Și-n ziua următoare viceversa: atunci contraataca don Francisco cu cea mai grea artilerie a lui: Piscul acesta de viciu și insultă, ăsta la care pârțurile sunt sirene, e curul de Góngora, găoaza cultă de care pân’și-un poponar se teme. Sau se distra compunând celelalte versuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
răspândit ca focul prin oraș, făcându-l pe Góngora troacă de porci: Omul acesta e-o asemenea scursură (lăsându-i Însă originea În pace), că niciodată, nu știu cum se face, nu i-a picat căcatul din gură. Gingășii pe care implacabilul don Francisco le extindea și asupra bietului Ruiz de Alarcón, de a cărui imperfecțiune fizică - era cocoșat - Își bătea joc În fel și chip: Cine-i scrofulosul care are-n față și-n spinare câte-o gâlcă deloc mică? Gheboșică. Versurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-n spinare câte-o gâlcă deloc mică? Gheboșică. Versurile acestea circulau pasămite anonim, dar toată lumea știa perfect cine le compunea cu cea mai rea intenție din lume. Bineînțeles, atacații ripostau la rândul lor, așa că ploua cu sonete și terține; Încântat, don Francisco, la largul lui, Își citea producțiile În locurile de clacă, ascuțindu-și pana și muind-o În cea mai caustică fiere cu care era Înzestrat din plin. Și dacă nu era vorba de Góngora și nici de Alarcón, atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]