2,465 matches
-
dezavuare și înjosire a nației române ca popor și limbă. Este cazul lui H. R. Patapievici care în cartea sa Politice utilizează poate cele mai grotești adjective la adresa românilor ca neam și limbă, limbă în care a cântat atât de duios și expresiv Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Cahuleanu, Goga, Arghezi, Minulescu, Mateevici, Labiș, C. V Tudor, A. Paunescu Grigore Vieru și atâția alții, care au dat atâta strălucire acestei adevărate perle latine - limba română. De altfel o asemenea
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
până acum, la aniversară. Îi fur lui Marcel Tolcea o frază, o răsucesc puțin și zic că (și) pentru mine „Orizontul“ a fost o parte din linia continuă care mi se vede în palma dreaptă. Sigur că-i patetic, tandru, duios, cum duioase, tandre, patetice au fost gândirile spuse sau scrise de colegii și invitații noștri la ceas de sărbătoare. Deschid o paranteză. Pentru cine a uitat, pe când eram școlari, la întrebarea ce este propoziția trebuia să răspundem o gândire spusă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
la aniversară. Îi fur lui Marcel Tolcea o frază, o răsucesc puțin și zic că (și) pentru mine „Orizontul“ a fost o parte din linia continuă care mi se vede în palma dreaptă. Sigur că-i patetic, tandru, duios, cum duioase, tandre, patetice au fost gândirile spuse sau scrise de colegii și invitații noștri la ceas de sărbătoare. Deschid o paranteză. Pentru cine a uitat, pe când eram școlari, la întrebarea ce este propoziția trebuia să răspundem o gândire spusă sau scrisă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
o tachinare nu întotdeauna plăcută, dar ea puncta tocmai interesul pentru cartea respectivă, ceea ce era esențial. Și mai puncta, cred, uneori, o formă aiurită, țicnită de simpatie care nu avea darul neapărat să măgulească, ci să ironizeze, dar tandru ori duios (dacă mi se îngăduie aceste calificative). Nici eu nu am scăpat de asemenea stâlciri, dar în cazul meu admit că a fost vorba exclusiv de simpatie și prietenie ludică, întrucât Matei Călinescu, de pildă, m-a tachinat asupra titlului romanului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
cât se poate de modern a ceea ce noi am numit perfidie, este ispitită de trădare. Fie din dorința de a dovedi că orice bărbat se înșeală crezându-se iubit mai mult, fie din admirație pentru forța turcului, fie în amintirea duioasă a copilăriei, fie pur și simplu din capriciu și răutate, ea refuză să-și ajute soțul, sub ingeniosul pretext că lupta trebuia să fie dreaptă. "Ia mai dați De vă luptați. Că oricare-o birui Tot un bărbățel mi-o
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
-n zadar, Să le spui așa, De te-or asculta: Când m-or îngropa Și m-or astupa, Să-mi puie la cap Ce mi-a fost drag, Căvălaș de soc, Mult zice cu foc; Căvălaș de os, Mult zice duios; Căvălaș cu fire, Mult zice subțire; Vânt când o sufla, Fluier o cânta, Oile-or sălta Și s-or aduna, Câini-or auzi, La mine-or veni, La mine s-or strânge, Pe mine m-or plânge Cu lacrămi de
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
s-o fi încheiat, precum povestea aceasta. Precum povestea aceasta și precum plimbarea noastră printre păstorii povestași și oacheșii lăutari îmbrăcați în alb și cu găitane negre și roșii. Basmele acestea sunt fermecătoare, interesante, deosebit de comice, dar cu un sentiment duios, mângâietor, emoționant; ele trezesc în imaginație și în inimă o simpatie afectuoasă pentru cei care le-au născocit și recitat. Noi le cunoaștem și le citim prea puțin. Ele merită mai mult atenția noastră, atât prin calitatea, atracția și farmecul
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
pe cursul Peleșului; în pădure, o femeie înaltă, aureolată de pletele albe, îmbrăcată cu o rochie neagră și largă, cu părul lăsat în jos și un văl lung aruncat pe umăr, cu chipul descoperit, o expresie surâzătoare și bună, ochi duioși și visători, ascultă vocile care trec și pe care le aud numai cei născuți în sunet de clopote și care n-au nici un gând rău. Este poetesa pădurii, Carmen Sylva, "Carmen das Lied und Silva der Wald", cum apare pe
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
reavăn, poftiicios la miezul galb al zarnacadelelor zimțate, răzlețite-n plăpumi și ponoare, râvnitor să râdă strașnic, bubuitor, demiurgic, din foale, din încăperile inimii, din sângele ficatului și-al splinei, din rinichii pișorcoși, din mațul minților nălucindu-i genial pampuște duioase, crudele, virginale... pe urmele voioase, bine întipărite în memorie, ale lui Rabelais. Când au apărut, și după aceea, cu o ciudată pudibonderie înscorțoșată de tâmpenie, au fost ocolite de comentariile critice sau pe nedrept diminuate în importanță, zbenguielile și scamatoriile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
ea însăși, delirul provocat de visul vizionar, îmbibat în foșnetul moscheilor, reîntoarcerea acasă, la o familie eclectică și tradiționalistă care nu înțelege nimic... Acest episod e numai o parte din paradoxurile Istanbulului de acum. Paradoxuri care se regăsesc, revoltător și duios, în carte și înlăuntrul personajului. Ar mai fi de adăugat doar că autoarea, Elif Shafak, are girul lui Orhan Pamuk. Pe bună dreptate. „După câtva timp, Zeliha și fata menajerei au devenit prietene bune, ba chiar s-au tăiat la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
legănându-se în neștire pe un balansoar de nuiele, poate e chiar femeia ce-o visez... da, o visez îngenunchiată într-o biserică mică, umilă, prosternată adânc în fața altarului sărăcăcios, înspumată de hainele-i învolburate în preajma șoldurilor cărnoase, șoptind pătimaș, duios, ademenitor, o rugă întru împlinirea dorințelor ei păcătoase, umede, înmierăsmate crud a buruieni tăiate proaspăt... În umbra pronaosului pâlpâie focul unui pistol cu butoiaș: poc! Explodează un fluture de plastic: zzzvvuuum! Dar nimeni nu moare, nici un arhanghel nu se dărâmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
stand din tot târgul. Nu-l pot descrie... Niște tuburi de un portocaliu Fanta Thailanda, purtătoare de imagini din patria mumă. Surpriza emisiunii a fost însă ciobănescul mioritic așezat în coadă, afișat cu mândrie de una dintre țevi. Mă privește duios și mai că dau în plâns gândindu-mă la Biscuite, care mă așteaptă acasă. De sub câine, se înalță glorios niște sonde de petrol. Un LCD rulează imagini din Sibiul - Capitală Culturală Europeană, alternându-le cu Felicia Filip cântând de mama
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
Atunci? Abandonează bilele, sârmele... zise el gânditor, visător... Mda, era o situațiune, o dependență în plus pe lângă tranchilizantele și cafelele alternate aiurea... ba mai se iscase și patima de-a cumpăra... veioze... Numai că din basmul de groază respectivă, mărturisesc duios și înfrânt, nu poci să mă hazardez a dezerta... Intru în sevraj și buimăcesc un oraș întreg... Pe urmă, aici e aici, oprindu-mă pe trotuare diferite (le schimbam ca să verific dacă efectul e identic), „restul lumii“, trecătorii, superbele trecătoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
a transpirație de subsuoară... cearceafurile mototolite în fuga armonioasă a amorului matinal... Încarcerarea în pagină e definitivă. Respiri aiurit prin plămânii lui Bezuhov. Miroși duhoarea zgurii de locomotivă cu nara Annei Karenina. Îți treci vârful limbii peste buze cu parșivenia duioasei, dubioasei, botticellienei Odette. Nana te controlează, abjectă, la portofel. Emma îți stoarce, romantică, vlaga bărbătească și apoi dorește să te sinucizi împreună cu dânsa... Și câte și mai câte nu ți se pot întâmpla! Copil, adolescent, matur, mă cufundam inocent în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
ai mei. Viața a încercat-o și pe ea, ca pe noi toți, dar a rămas așa cum am cunoscut-o eu și toți cei care am fost în preajma ei: un om și un artist excepțional. Îi port mereu o afecțiune duioasă. — Concursul de la Toulouse reprezenta și prima ieșire în Occident? — Primissima. — Cum era Occidentul văzut pe atunci? — Cine mai avea vreme să îl vadă? Eram însoțiți de o anumită tovarășă din țară, care trebuia să știe în orice moment ce facem
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
sătească cu distracțiile sale au trecut repede, eu, ca mai mare și purtător de cuvânt al celorlalți, am convins-o pe mama să mai stăm acasă o zi în plus, după expirarea termenului când trebuia să fim la școală. Mama, duioasă și influențabilă ca toate mamele, s-a arătat chiar bucuroasă. După ce a trecut și acea zi, în ziua următoare am plecat. De la Stâncășeni, pentru a ajunge la șoseaua de pe Valea Tutovei unde să prindem autobuzul de Bacău-Bârlad, trebuia să escaladăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
de 24 spre 25 decembrie. În secolul al VIII-lea această noapte se petrece în biserica împodobită cu picturi mărețe, și splendid luminată, într-o atmosferă de cântări sfinte, în citiri, în felurite rituri dătătoare de viață și pline de duioasă poezie. Așadar, sărbătoarea Nașterii a fost, mai întâi, în luna mai, a trecut apoi la 6 ianuarie, când Iisus a schimbat apa în vin, în Cana din Galileia, iar introducerea definitivă la 25 decembrie a zilei de naștere a lui
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
copil, Isus, Inimile tuturora închinându-se supus, Îi aduc al mulțumirii și-al iubirii sfânt fior, Împreună toți unindu-și glasul și cântând în cor: Lângă ieslea minunată ne-adunăm, Lin colindul sfintei nașteri colindăm, Doarme Fiul lâng-al Maicii sân duios, Soare dulce pare fața lui Hrisots. Doamne, Doamne, și noi ție ne-nchinăm, Lin colindul sfintei nașteri colindăm. Cântă îngerii Osana, imnul sfânt, Slavă ție-n cer și pace pe pământ, Cântă și păstorii cântec fericit, Slavă ție, sfânt Mesia
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
de 24 spre 25 decembrie. În secolul al VIII-lea această noapte se petrece în biserica împodobită cu picturi mărețe, și splendid luminată, într-o atmosferă de cântări sfinte, în citiri, în felurite rituri dătătoare de viață și pline de duioasă poezie. Așadar, sărbătoarea Nașterii a fost, mai întâi, în luna mai, a trecut apoi la 6 ianuarie, când Iisus a schimbat apa în vin, în Cana din Galileia, iar introducerea definitivă la 25 decembrie a zilei de naștere a lui
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
copil, Isus, Inimile tuturora închinându-se supus, Îi aduc al mulțumirii și-al iubirii sfânt fior, Împreună toți unindu-și glasul și cântând în cor: Lângă ieslea minunată ne-adunăm, Lin colindul sfintei nașteri colindăm, Doarme Fiul lâng-al Maicii sân duios, Soare dulce pare fața lui Hrisots. Doamne, Doamne, și noi ție ne-nchinăm, Lin colindul sfintei nașteri colindăm. Cântă îngerii Osana, imnul sfânt, Slavă ție-n cer și pace pe pământ, Cântă și păstorii cântec fericit, Slavă ție, sfânt Mesia
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
chiar întunecat, sobru, etc.; sau culori vii, deschise; în funcție de starea sufletească a receptorului; (!!) pastelul este apreciat drept corespondent poetic al unor imagini vizuale; - imaginile vizuale se realizează îndeosebi prin epitete și elemente cromatice;sonorități: dramatice, acute, stridente etc. sau calme, duioase, armonioase, joviale; cu aceeași motivație ca a coloritului; - imaginile sonore se compun, de regulă, cu elemente la nivelul fonetic (vocale, consoane etc.), morfologic (interjecția) sau stilistic (aliterația, onomatopeea, etc.);pastelul este o adevărată probă pentru realismul și caracterul național, popular
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
care o mențin țârcovnicii Ortodoxiei, ca pe o icoană luminoasă de culoare, sens și blândețe, dar aproape acoperită de fum și praf. Ortodoxia e religia noastră ideală fiindcă e mai transcendentalistă decât religiile Apusului și fiindcă e mai umană, mai duioasă, are ceva de livadă... Prin transcendentalismul său, Ortodoxia ne contrazice salutar, prin umanitatea sa discretă, colorată și adâncă, blândă, ea ne afirmă, ne completează mângâietor; astfel, ea e pentru noi ceea ce e protestantismul pentru germani. Tot așa, catolicismul e ideal
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
arată în gustul literar, în visurile și impulsiunile politice ale mulțimilor. De cîte ori realitatea dezminte prostia sentimentală, omul simplu se supără fără măsură, de cîte ori pare să o confirme, omul se bucură și se topește într-un optimism duios. Pe asemenea supărări și bucurii se întemeiază atitudinile estetice, morale și politice ale mulțimilor". Este șarjată politica științifică promovată de Marx și materialismul său economic, pentru care raporturile politice depind exclusiv de felul producției, ecuație în care nu sînt cuprinse
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
primează. Arta curentă nu poate fi estetică, politica nu poate fi științifică. Există astăzi o coincidență care mi se pare instructivă: arta comună se face din ce în ce mai sentimentală pînă într-atît că nici farsa, nici opereta nu mai sînt suferite fără condimente duioase; persiflajul curat și vesel al comediilor lui Labiche sau din libretele lui Offenbach pare cu desăvîrșire neacceptabil; iar, de partea ei, politica se concentrează tot mai esențial în tehnica ciomagului. "Sensibleria" veacului 18 s-a înecat, printr-un faliment grozav
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și Miriam la Hawthorne ; Ligeia la Poe) și personaje blonde (exemple féminine : Amelia Sedley la Thackeray ; Lucy Dean la Scott ; Hilda, Priscilla și Phoebe la Hawthorne ; Lady Rowena la Poe). Femeile blonde sânt așezate, nu tocmai tulburătoare, dar statornice și duioase. Cele oacheșe sânt pasionate, violente, misterioase, atrăgătoare, dar nu tocmai vrednice de încredere - întrunesc trăsături orientale, ebraice, spaniole și italiene, văzute din punctul de vedere al "anglo-saxonului". *19 În romane, ca și în drame, găsim un fel de trupă -de
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]