KorAP: Find »[drukola/base=dumnezeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...88 89 90 ...592 >

14,797 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

cobailor pe care Îi studiau este construirea unei lumi bune, armonioase, cu viitor sigur și Încărcat de promisiuni luminoase. O lume pentru edificarea căreia Își conjugau energiile atât instanțele vizibile - state, guverne, organizații mondiale... -, cât și cele invizibile. Amețitor. Dar, Dumnezeule, la ce servea această enormă butaforie, ce dorea Centrul să ascundă, să mascheze prin ea? - În sfârșit, o Întrebare bună. Ceea ce nu trebuie să știe Ceilalți În ruptul capului este faptul că noi am aflat cine suntem, cum am apărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Întrunească toate calitățile și să reproducă Întocmai condițiile modelului - depărtarea de planetele vecine, distanța față de steaua din centrul sistemului, nivelul gravitațional și celelalte. Creatorul nu umblă, așadar, brambura prin spațiu; el este Marele Arhitect aflat În căutarea Locului, iar nu Dumnezeul creștin atotștiutor și atotputernic, care n-ar fi avut nevoie să caute, pentru că la El căutarea și găsirea sunt simultane, se presupun și se suprapun. Instantaneu. Doar oamenii caută, iar Ceilalți sunt oameni. Dumnezeu este altceva. După ce fixează locul, Marele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
pentru că la El căutarea și găsirea sunt simultane, se presupun și se suprapun. Instantaneu. Doar oamenii caută, iar Ceilalți sunt oameni. Dumnezeu este altceva. După ce fixează locul, Marele Arhitect devine Marele Constructor care purcede la treabă, dar nu ca un Dumnezeu care și știe, și poate totul, ci, Încă o dată, ca un om. De pildă, are nevoie de șase zile pentru a materializa proiectul și de Încă una pentru a se odihni - gest, de asemenea, profund uman. Un Dumnezeu obosit - fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
ca un Dumnezeu care și știe, și poate totul, ci, Încă o dată, ca un om. De pildă, are nevoie de șase zile pentru a materializa proiectul și de Încă una pentru a se odihni - gest, de asemenea, profund uman. Un Dumnezeu obosit - fie și după truda facerii lumii - este mai mult decât un oximoron, este o contradicție În termeni. Dacă puterea Lui este, axiomatic, nelimitată, firesc ar fi ca El să-și săvârșească lucrarea printr-un singur gest ori o simplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
că este chiar natural să se Întâmple astfel. Personal, consider că probabilitatea scurtării duratei de viață a pământenilor din motive de operativitate În derularea experimentului stă În picioare mai convingător decât explicația biblică a puseelor umorale care Îl cutreieră pe Dumnezeul extrem de nervos și de impulsiv al perioadei postgeneză. Parcă ne-am aștepta la un plus de calm ataraxtic și la un pic de mulțumire interioară din parte-I, doar săptămâna creației se Încheiase cu rezultate bune și foarte bune, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
bune și foarte bune, nu? Sau nu erau chiar atât de bune cât crezuse El Într-o primă instanță, atunci când le acordase exuberant calificativul maxim? Adică, se Înșelase În aprecieri? Sau certificatul de garanție al lucrării avea termen limitat? Un Dumnezeu atât de nesigur și de oscilant ne face să ridicăm oleacă sprânceana a mirare. Niște oameni care reacționează astfel Însă - despre Ceilalți vorbesc - nu ne miră deloc, sunt firești, naturali și credibili. În altă ordine de argumente - ordinea ideilor rămâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
este cea dintâi În ierarhia valorică a Universului - finis coronat opus, nu-i așa? Menirea sa este de a stăpâni peste toate cele făurite În primele cinci zile. Domnia omului peste celelalte lucruri și viețuitoare Îl așază În postura de Dumnezeu al acelora. Un Dumnezeu mai mic, bineînțeles, un substitut al Său. Împrumutând pentru o clipă modul dumneavoastră de a vorbi, aș zice că avem de-a face cu o delegare parțială de competențe, pe care Creatorul o concede În sarcina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
ierarhia valorică a Universului - finis coronat opus, nu-i așa? Menirea sa este de a stăpâni peste toate cele făurite În primele cinci zile. Domnia omului peste celelalte lucruri și viețuitoare Îl așază În postura de Dumnezeu al acelora. Un Dumnezeu mai mic, bineînțeles, un substitut al Său. Împrumutând pentru o clipă modul dumneavoastră de a vorbi, aș zice că avem de-a face cu o delegare parțială de competențe, pe care Creatorul o concede În sarcina favoritului Său. Mi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
de afinitate și negociind consecvent cu sultanii, unii dintre aceștia fiind invitați chiar la masa lor, unde conversează Îndelung și cu deplină libertate despre teologie, ajungând la concluzia că cele trei religii născute din Cuvânt converg În credința față de un Dumnezeu unic. Dar lucrurile nu se opresc aici, ele merg mai departe. Mult mai departe, dobândind treptat substanță și contur. Este posibil, ba chiar foarte probabil, ca adevăratul secret al templierilor să-l reprezinte proiectul prodigios al unei mari alianțe Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
moment dat Isus, nu? Cum se face că două forțe uriașe (ca potențial, cel puțin), fundamental convergente, nu și-au dat mâna În istorie? Au fost gânditori care vedeau chiar posibila dizolvare a creștinismului În socialism, abandonarea pe cale naturală a Dumnezeului tradițional, al cărui rol esențial ar fi unul de natură socială, nicidecum transcendentală. Datoria lui este să satisfacă dorințele și aspirațiile oamenilor, ținându-i laolaltă În numele acestui ideal, nu să-i mântuiască in abstracto, pe lumea cealaltă. Dacă socialismul sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
și vă Înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!. Așadar, nu „trăiți În mijlocul” și „Împreună cu”. Nu: „supuneți și stăpâniți”. Riscant imperativ: când ești Dumnezeu, n-ai voie să te exprimi neglijent. Cu atât mai mult cu cât știi bine că omul abia așteaptă să cadă În păcat. În toiul exercițiilor mele de actorie sui generis, tulburate când și când de gânduri de felul celor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
erau unsprezece. Asta trebuia să fie: documentele Centrului se află chiar În centru! În centrul corpului C de rafturi, respectiv, În centrul grupului de rafturi din centrul corpului C, mai exact, În centrul raftului din grupul din centrul corpului C... Dumnezeule mare, ce harababură cumplită! Și ce simplu, totodată... Erau acolo, Într-adevăr. Și Statutul, și lista de coduri pe care o căuta Eveline. Nu m-am atins de a doua: să fie sănătoasă și fericită ea cu comoara ei cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
cazul de față, era Roger. Acele zeci de secunde În care eu mă aflam În baie puteau fi suficiente pentru căutarea și șterpelirea pistolului, cu o singură condiție : să știi că el există. Or, dintre cei doi, numai unul știa. ...Dumnezeule mare, Eveline? Era, oare, posibil? Uite că era! Tot răul spre bine Însă: aflat sub efectul amețitor al neașteptatei revelații, mi-a fost mai ușor să diger surpriza năucitoare pe care mi-a rezervat-o deschiderea copertelor-casetă care adăposteau Statutul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

spre nord-est. — Nu se poate. — Vă asigur că așa e. Cerul păru că se prăbușește dintr-odată peste nou-veniți, căci surâsul li se șterse de pe buze, iar ei părea și schimbară o privire ce părea mai degrabă de groază. — Sfinte Dumnezeule! exclamă cel care vorbise mai mult până atunci. Am greșit drumul. Unde ți-a fost mintea ? — Mie? răspunse copilotul, căruia nu-i venea parcă să creadă. Ce naiba vorbești? Suntem exact unde trebuie să fim. — La patru zile de mers de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
posibil să comită o asemenea greșeală? — Pentru că era un Abdul-el-Kebir bărbierit, curat, îmbrăcat cu un costum de gală, și nu semăna deloc cu prizonierul murdar, bărbos și zdrențăros pe care tata îl târâse după el săptămâni întregi prin deșert. — Sfinte Dumnezeule! exclamă îngrozit interlocutorul său. Și cum de Abdul-el-Kebir se afla acolo? — Pentru că o revoltă populară răsturnase dictatura, readucându-l la putere, dar tatăl meu n-avea de unde să știe asta. — Măi să fie, ce poveste! Și cum s-a terminat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
fie aduși aici, ca să-i judecăm după legea tuaregilor. — Și ce spune această lege? — Că unul din ei, cel care n-a vrut să ia parte la faptă, dar s-a purtat ca un laș, va primi treizeci de bice. — Dumnezeule mare! Ce barbarie! — Asta-i legea. Și ce-o să-i faceți celuilalt? — O să primească cincizeci de bice pentru că a spurcat apa și o să i se taie mâna dreaptă pentru că i-a amenințat cu arma pe cei ce l-au primit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
moară de sete în deșert, iar dacă nu e dispus să plătească pentru asta, eu voi lăsa alți patru oameni în deșert, să moară de sete. Și puteți fi siguri că de aceste morți veți răspunde dumneavoastră, nu eu. — Doamne Dumnezeule! se lamentă Yves Clos. Chiar nu știți ce-nseamnă mila. Inmouchar-ul făcu un amplu gest cu mâna, arătând spre tabăra sărăcăcioasă: — Priviți în jurul dumneavoastră, le ceru. Observați unde ne-a dus lipsa de milă a lumii care ne înconjoară și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Sayah, legendarul Gacel Sayah, Vânătorul, era tatăl dumneavoastră? — De câte ori vreți să vă repet? îzbucni nerăbdător targui-ul. Era tatăl meu și eu îi port numele: Gacel Sayah. De ce credeți că am fost obligați să ne ascundem la capătul lumii? — Sfinte Dumnezeule! exclamă celălalt. Tatăl dumneavoastră! Acum chiar că am încurcat-o! — E de-ajuns să aibă a zecea parte din curajul tatălui său și a patra parte din cunoștințele lui ca să reușească ce și-a propus, pentru că deșertul este aliatul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
pierdut în deșert, cu temperaturi ce ating aproape cincizeci de grade la prânz, pentru ca apoi să coboare până aproape de zero în timpul nopții, și la mare distanță de toate drumurile cunoscute, chiar și de cele ale caravanelor beduine. — Frumoasă panoramă, pe Dumnezeul meu! O spui ca și când te-ar distra... — Nu chiar! Nu mă distrează absolut deloc, fiindcă e o situație care-mi scapă de sub control și asta mă înnebunește. Ce familie are păduchiosul ăsta? — Din câte știm, pe maică-sa, un frate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Metulem metulem! Văd că ai învățat lecția, dar îți amintesc că, deși din acest moment te afli sub protecția mea, dacă dintr-un motiv oarecare trădezi ospitalitatea pe care ți-o ofer, pedeapsa va fi cumplită. — Cât de cumplită? — Decapitarea. — Dumnezeule! Voi face totul ca să nu-mi pierd capul - Nené Dupré arătă spre elicopter. Am adus bidoane cu apă, provizii, medicamente, un mic aragaz de campanie, haine groase și saci de dormit... Prea destul pentru două săptămâni de captivitate. — O să respectați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
pildă, este un tip minunat. — Și de ce nu face nimic? — Ce-ai vrea să facă? veni răspunsul acru. Să-l sechestreze pe Marc Milosevic și să i-l dea tuaregului ca să-l biciuiască și să-i taie o mână? Pentru Dumnezeu!... Partea proastă a acestei blestemate încurcături e că nu există o soluție care să-i mulțumească pe toți, pentru că în cazul ăsta împuțit fiecare are un pic de dreptate, dar nici unul întru totul. De trei zile n-am închis un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
ne întoarcem și te schimb cu altul... - Gacel Sayah făcu un gest cu mâna, vrând să întărească cele spuse. - Sunt sigur că vreunul dintre ei o să accepte. Gândește-te, dar hotărăște-te repede, că n-am timp de pierdut. — Doamne Dumnezeule sfinte! Unde este Pino? — Liber și cred că la ora asta zboară spre Italia. — Cât a plătit pentru mine? — Probabil mai mult decât meriți. Maurizio Belli vru să spună ceva, dar sunetul unei bubuituri îndepărtate, care se propaga dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
plânse cu sughițuri, nemângâiat, copleșit de frică și de mila ce-o simțea pentru el însuși și pentru cei lăsați în urmă, despre care știa că erau condamnați să moară. Unul căzuse deja, dar care din ei? Care dintre ei, Dumnezeule sfinte? Înțelese îndată că este inutil să se frământe încercând să afle ceva ce, în fond, n-avea nici o importanță, deoarece, oricum, în patru zile aveau să fie executați toți. Își șterse nasul cu dosul palmei, făcu un efort să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
spre girba pe care beduinul o lăsase la umbră: Pot să...? Am gura plină de nisip. Celălalt făcu un ușor gest de încuviințare, și, când în sfârșit Sam Muller se simți satisfăcut, scoase un oftat de ușurare zgomotos și exclamă: — Dumnezeule mare! Eu personal niciodată nu mi-am dat seama de incredibila importanță pe care o are apa. Poate că ar fi interesant ca guvernele țărilor bogate să-i oblige pe locuitorii lor să rabde de sete câteva zile pe an

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
folosit ca să nu lăsăm la vedere blestematul ăla de butoi... Niciodată nu mi-a trecut prin cap că s-ar putea gândi să se lanseze în acel atac nebun. — După cât se pare, ție nu-ți trece niciodată nimic prin cap. Dumnezeule sfinte! Nu știu de ce naiba nu ți-l zburăm chiar aici... Îmi pare rău. — Îți pare rău...? repetă stupefiat cel rănit la picior. Patru oameni au murit, unii pierdem mult sânge și, dacă tuaregii ăștia nu ne ajută, mâine seară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]