2,337 matches
-
Pandora, Târgoviște, 2001. LYOTARD, Jean-François, L'Inhumain. Causeries sur le temps, Galilée, Paris, 1988. LYOTARD, Jean-François, Postmodernul pe înțelesul copiilor. Corespondență 1982-1985, traducere și postfață de Ciprian Mihali, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1997. MAINGUENEAU, Dominique, Discursul literar. Paratopie și scenă de enunțare, trad. de Nicoleta Loredana Moroșan, Editura Institutul European, Iași, 2007. MCHOUL, A., "Discourse", în R. E. Asher (editor-in-chief), J. M. Y. Simpson (coordinating editor), The Encyclopedia of Language and Linguistics, Pergamon Press, Oxford, New York, Seoul, Tokyo, 1994, pp. 940-951. MEYER
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
că "limbajul" poate face ceva de acest gen" (Richard Rorty, Adevăr și progres. Eseuri filosofice 3, trad. de Mihaela Căbulea, Editura Univers, București, 2003, p. 226, [s. a.]). 317 Ibidem, p. 227. 318 Dominique Maingueneau, Discursul literar. Paratopie și scenă de enunțare, trad. de Nicoleta Loredana Moroșan, Editura Institutul European, Iași, 2007, p. 64. 319 Maingueneau îl citează în sprijinul acestui argument pe P. Macherey (A quoi pense la littérature?, PUF, Paris, 1990, p. 426), care consideră că "nu există tipuri pure
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pot fi externe (norme deja instituite social, larg acceptate de către o comunitate în ceea ce privește activitatea discursivă) și interne (instituite în însuși demersul scriiturii, care poate adapta și transforma normele discursive general acceptate). 320 Dominique Maingueneau, Discursul literar. Paratopie și scenă de enunțare, p. 69. 321 Søren Gosvig Olesen, "Filosofia franceză mai recentă", în Anton Hügli, Poul Lübcke (coord.), Filosofia în secolul XX, vol. 1, p. 508. 322 Paul Ricœur, Metafora vie, trad. de Irina Mavrodin, Editura Univers, București, 1984, p. 444. 323
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a căzut victimă eroul lovinescian încă din textele de debut și care sunt produsul confuziei dintre literatură și viață, dintre "vis" și "realitate" confuzie întreținută deliberat, am văzut, ca o condiție sine qua non de instituire a ficțiunii melodramatice. După enunțarea temei și ilustrarea aproape didactică a discursului (psiho)analitic lovinescian, interesant e că următorul roman al ciclului, Diana, propune o relectură a situațiilor-cheie din Firu'n patru menită a spulbera "enigma" și a reconfigura estetic ficțiunea romanescă, abandonând procedeele biografiei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și subiectivizată a Europei culturale. Suntem, devenim, ne revendicăm de la un model cultural european din ce în ce mai interiorizat și asumat ca o experiență strict personală și irepetabilă. programul se transformă acum într-o adevărată confesiune, iar aceasta din urmă se confundă cu enunțarea și afirmarea unor opțiuni de esență. purtăm fiecare din noi idealul unei anumite Europe culturale. În această situație, ne considerăm în același timp agenți și exponenți, mesageri și modele. Despre Europa noastră culturală, gândită și definită în sens militant, deocamdată
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
comportamentelor complexe realizate de om. Dar de o mai mare importanță este interpretarea relației ce există în : timpul necesar luării deciziei asupra alegerii răspunsului este liniar legată de cantitatea de informație ce trebuie procesată în apropierea luării deciziei. În această enunțare termenul ,,de informație” a fost folosit sub aspectul general , când se fac referiri la semnalele primite din mediu , ce informează asupra situației din afara domeniului . Oamenii de știință care au studiat modul de procesare a informației, au folosit termenul într-un
APARATE ŞI DISPOZITIVE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT CURS – STUDII DE MASTERAT by CĂTĂLINA ABABEI () [Corola-publishinghouse/Science/279_a_493]
-
spus că tocmai plouă în Deșertul Sahara, acest semnal realizează transmiterea unui număr mare de informații, deoarece (a) există probabilitatea scăzută de realizare în deșert a fenomenului, și (b) nu deții informații anterioare cum că acolo ar ploua. Într-o enunțare mai generală, cantitatea de informație (H) este dată de o simplă ecuație : Unde Pi este probabilitatea desfășurării unui anumit eveniment. Odată cu scăderea probabilităților de desfășurare a evenimentelor, cantitatea de informație este mai mare atunci când semnalul arată creșterea realizării evenimentelor, de
APARATE ŞI DISPOZITIVE UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT CURS – STUDII DE MASTERAT by CĂTĂLINA ABABEI () [Corola-publishinghouse/Science/279_a_493]
-
alegerea candidatului: creion sau cărbune Criterii de apreciere: ► Compunerea spațiului plastic (încadrarea în pagină) B. PROBĂ DE CREATIVITATE O compoziție pe o temă dată, executată în culoare sau volum (la alegerea candidatului). a) CULOARE: O compoziție cu personaje și cu enunțarea unei probleme de culoare - tehnica, culori de apă. ... b) VOLUM - compoziție ronde - bosse, cu personaje - modelaj în lut. ... Criterii de apreciere: a)- unitatea compoziției și încadrarea în subiect; - rezolvarea problemei de culoare enunțată; - notă personală, originalitate, creativitate. b) - raportul între
EUR-Lex () [Corola-website/Law/156737_a_158066]
-
cuvânt (de limbaj, de logos), artele cu care teatrul se învecinează și pe care scena le invită mereu să i se alăture în chiar actul creației, vor face vizibile elementele de specificitate, ca și cele de unitate artistică. Iar prin enunțarea sincretismului la care teatrul aderă, este ridicată problema libertății a libertății creației și, implicit, a libertății creatorului. Niciodată dusă până la ultimele consecințe, discuția cu privire la textul piesei și la textul transpus scenic ne determină să mizăm pe o conciliere a părților
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nejustificarea preferințelor arbitrare pentru valori sau printre indivizi, au însemnat aducerea teoriei la linia doctrinei romano-catolice și renunțarea la plauzibilitatea general]. Aceasta nu înseamn] c] morală catolic] nu poate fi corect], ci doar c] nu poate fi stabilit] doar prin enunțarea unor principii generale ale moralei și ale rațiunii practice. Totuși, teoria dreptului natural este cel mai adesea înțeleas] că deontologie (vezi capitolul 17, „Deontologie contemporan]”). Un atac asupra tr]s]turii amintite purtat în maniera acestui eseu poate p]rea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cel de tipificare sau simplificare, ceea ce într-un anume sens înseamnă esențializare. De unde și problema că, modelul sau structura nu își găsesc în mod necesar corespondent în realitate, ceea ce conduce la ambiguitățile perspectivei. A vorbi de structură înseamnă de fapt enunțarea unei legi sau a unei relații condiționale între o serie de elemente evaluate ca importante, care sunt de așteptat să apară împreună de genul XYZ, unde X îl determină pe Y, care la rândul lui îl determină pe Z, și
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
medievale, așa cum apare în cărțile de analiză a textului semnate de Dan Horia Mazilu, este convertită în vizibilitatea pe care acesta o dă schemei unei u-topii, unei forme ficționale, în care replicile contrapuse ale personajelor sale, enunțuri fragmentare în spațiul enunțării, recodifică sensul, destructurând totodată discursul totalizant. * Știm că există pereții de sticlă ai acestei lumi medievale, ca și cum ar fi coperți transparente ale cărților care o descriu, dar ceea ce credem că vedem la orizont, lumea noastră, e cu siguranță dincolo de ei
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
încă prea multe, în momentul de față al demersului). Termenii de față, fiind "lucrurile însele" ale dictaturii judicativului, formează câmpul de cercetare al lucrării. Potrivit reglementărilor dictaturii judicativului, doar judecata este semnificativă întru adevăr. Dar judecata (potrivit lui Aristotel, logos apophantikos, "enunțare" al cărei conținut, ca gând, poate fi "comunicat") intră în structuri discursiv-cognitive ample, anume în "raționament" (logismos) și în "argumentare" (logikos syllogismos), care este tot raționament, dar unul special, fiindcă premisele sale nu sunt adevăruri necesare (ca în demonstrație, apodeixis
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
funcția logică" specifică. Cu toate acestea, în filosofia sa se află câteva fapte de natură non-judicativă foarte active, care vor fi tematizate în partea de aplicații a acestei lucrări. Noțiunea are la Aristotel mai multe înțelesuri: a) termen într-o enunțare; b) formă a gândirii care oglindește esența unui lucru; c) noesis, un fel de intuiție intelectuală, de prindere nemijlocită a universalului 23; foarte apropiată de conceptul husserlian de "intuiție eidetică", chiar de cel fenomenologic, în general, de "intuiție categorială" (mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
seamă de "actul ideației"), totuși fără a se confunda cu acestea. La începutul Categoriilor, Aristotel discută despre cuvinte legate în propoziție și cuvinte fără legătură. Dar legătura cuvintelor presupune o formă logică și de exprimare "suprapusă" cuvântului: este vorba despre enunțare sau, potrivit destinului logicii aristotelice, propoziție sau judecată.24 Categoriile, luate în sine, sunt simple cuvinte izolate care pot servi drept "material" de discurs prin intrarea lor în structura enunțării. Dar, deși Aristotel se ocupă în multe locuri ale operei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formă logică și de exprimare "suprapusă" cuvântului: este vorba despre enunțare sau, potrivit destinului logicii aristotelice, propoziție sau judecată.24 Categoriile, luate în sine, sunt simple cuvinte izolate care pot servi drept "material" de discurs prin intrarea lor în structura enunțării. Dar, deși Aristotel se ocupă în multe locuri ale operei sale și din mai multe perspective de tema categoriilor, acestea sunt întotdeauna privite, dacă se ia în seamă dimensiunea lor logică, numai ca elemente ale unei "enunțări"; cum se întâmplă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lor în structura enunțării. Dar, deși Aristotel se ocupă în multe locuri ale operei sale și din mai multe perspective de tema categoriilor, acestea sunt întotdeauna privite, dacă se ia în seamă dimensiunea lor logică, numai ca elemente ale unei "enunțări"; cum se întâmplă, de altfel, și la Kant, unde categoriile (ca forme a priori ale intelectului) sunt "deduse transcendental" din apercepția originară "eu gândesc" și în aplicarea lor la un material sensibil, dar ca funcții în judecată. Am putea spune
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
face parte, cu înțelegerea sa zăbavnică. 1.3. Schița unei probleme judicative fundamentale: logicul ca sinteză între ontic și lingvistic Ce se întâmplă însă mai departe, date fiind aceste tematizări ale adevărului (înțeles, deja, ca adecvare sau corespondență între o enunțare și o stare de lucruri), ale cunoașterii și ale logos-ului? Aristotel așează problema adecvării cuvintelor la lucruri într-un orizont onto-lingvistic, sugerând, totodată, ideea că logicul nu este posibil decât ca "sinteză" între ontic și lingvistic. Din această perspectivă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un înțeles ontologic dominant, așa cum a avut la filosofii prearistotelici, ci unul propriu-zis logic (adică, întâi, formal sau constitutiv și, apoi, normativ sau regulativ). Adevărul aristotelic va fi, cumva, și adecvare între lucru și cuvânt, dar, înainte de toate, corespondență între enunțare (cuvinte legate) și faptul la care aceasta se referă (o stare de lucruri). Logos-ul sinteză (între ontic și lingvistic) este orizontul potrivit adevărului corespondență (între starea de lucruri și enunțare). Date fiind acestea, adevărul nu constituie o problemă acolo
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
între lucru și cuvânt, dar, înainte de toate, corespondență între enunțare (cuvinte legate) și faptul la care aceasta se referă (o stare de lucruri). Logos-ul sinteză (între ontic și lingvistic) este orizontul potrivit adevărului corespondență (între starea de lucruri și enunțare). Date fiind acestea, adevărul nu constituie o problemă acolo unde avem cuvinte izolate, din motiv că acestea înfăptuiesc o adecvare de la sine față de "lucrurile" la care se referă, îndeosebi atunci când este vorba despre cuvintele care exprimă esențele lucrurilor, dacă aceasta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din motiv că acestea înfăptuiesc o adecvare de la sine față de "lucrurile" la care se referă, îndeosebi atunci când este vorba despre cuvintele care exprimă esențele lucrurilor, dacă aceasta este cu putință. Dar adevărul reprezintă o problemă acolo unde avem cuvinte legate (enunțări, propoziții; adică judecăți, dacă cuvintele legate sunt puse în "corespondență" cu o stare de lucruri). Ceea ce corespunde, în plan logic (formal sau constitutiv și normativ sau regulativ, ceea ce implică lingvisticul, de o parte, reprezentaționalul și noeticul, de alta), "sintezei" dintre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea ce implică lingvisticul, de o parte, reprezentaționalul și noeticul, de alta), "sintezei" dintre cuvintele legate și lucrurile (stările de lucruri) la care ele se referă este judecata: "forma logică" prin excelență. Judecata ce exprimă adecvarea (corespondența) dintre cuvintele legate (în enunțări sau propoziții) și faptele (stările de lucruri) corespunzătoare este adevărată; dimpotrivă, este falsă judecata ce exprimă neadecvarea (lipsa de corespondență) dintre propoziție și faptele vizate de aceasta. E drept, reperul ultim al adecvării (corespondenței) este reprezentat de "lucruri": este adevărată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faptele (stările de lucruri) corespunzătoare este adevărată; dimpotrivă, este falsă judecata ce exprimă neadecvarea (lipsa de corespondență) dintre propoziție și faptele vizate de aceasta. E drept, reperul ultim al adecvării (corespondenței) este reprezentat de "lucruri": este adevărată judecata a cărei enunțare (propoziție) unește ceea ce este unit în lucruri și dezbină ceea ce este dezbinat în lucruri, va susține Logicianul. Dar cum "sesizăm" lucrurile? Și ce sunt acestea? Și care este actul prin care ele intră în proprietatea unui "subiect"? Astfel de întrebări
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de ceea ce am numit "ontic". Dar și "tema" cuvântului are nevoie de un asemenea orizont: este vorba despre ceea ce am numit "lingvistic". Așadar, pe de o parte, atunci când vorbim de adecvare și corespondență între lucruri (stare de lucruri) și cuvânt (enunțare) se află temele propriu-zise: lucrul și cuvântul, iar pe de altă parte, orizonturile lor tematice: onticul și lingvisticul. Aceste orizonturi tematice sunt suficient de încăpătoare pentru anumite "acte constitutive" și pentru corelativul lor, "obiectele intenționale"; perspectiva aceasta, doar indicată aici
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu oricum, ci după regulile reducției judicative a judicativului constitutiv. Pe acest fond de stabilire a sensurilor tematice pentru lucru și cuvânt (și pentru ontic și lingvistic), s-ar cuveni încă o precizare, referitoare la diferența dintre judecată și propoziție (enunțare), cu atât mai mult cu cât în contextul "logicii noi" (simbolice), fenomen care, din perspectivă fenomenologică, reprezintă o reformalizare a logos-ului, numai propoziția (ca simplă enunțare, dacă nu chiar ca o simplă succesiune de simboluri) poate avea valoare de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]