2,466 matches
-
sfera medicinei somatice, dar în cadrul clinicii psihiatrice el dobândește particularități noi. Psihopatologia este interesată de problemele etiologiei, numai în măsura în care aceasta explică geneza fenomenelor psihice morbide, motiv pentru care vom prezenta acest aspect într-o manieră sintetică. Din punct de vedere etiologic bolile psihice sunt de două categorii: boli exogene - care recunosc o cauză exterioară personalității - și boli endogene - a căror cauză există ca o stare potențială, sau ca o „dispoziție latentă” în însăși structura și dinamica personalității umane. În cazul afecțiunilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
categorie avem de-a face cu personalități imature ca nivel de dezvoltare globală sau anormal structurate. În cel de-al doilea caz avem de-a face cu personalității normale, dar care au suferit transformări patologice ulterioare fie datorită unor factori etiologici exogeni, fie datorită unor condiții endogene. În evoluția bolilor psihice remarcăm mai multe etape: Debutul clinic al bolii este prima fază a evoluției clinice și el poate fi de următoarele forme: a) brusc, ca în cazul stărilor reactive, nevroze, episoade
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
implică o evoluție clinică sub o lună de zile; c) forma cronică a bolii psihice se caracterizează printr-o evoluție îndelungată, cu tendință spre cronicizare - o stare psihopatologică permanentă a bolii. Prognosticul clinic desemnează totalitatea consecințelor produse de acțiunea factorilor etiologici morbigenetici asupra personalității, precum și modalitatea de „terminare” a evoluției bolii psihice respective. În sensul acesta avem de-a face cu următoarele tipuri de prognostic: a) favorabil, cu remisiune completă, ameliorare sau vindecare; b) defavorabil, cu remisiune clinică parțială, urmat de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dimensiune antropologică a acesteia (F. Laplantine). Psihologia medicală, axându-se în principal pe suferință, ca fenomen sufletesc de „limită”, va cerceta în primul rând aspectele antropologice ale acesteia. Elementul care sintetizează dimensiunea antropologică a bolii sunt „modelele patologice”, de factură etiologică sau terapeutică ale acesteia. Pentru F. Laplantine, „modelele sunt construcții teoretice cu caracter operator, ipoteze de cercetare elaborate plecând de la o ruptură epistemologică în raport cu ceea ce este trăit și care nu se poate substitui realității empirice, întrucât ele au scopul precis
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ele au scopul precis de a exprima și de a pune în evidență ceea ce este ascuns”. Efortul de a construi „modele ale bolii” constă în a identifica, în prezența unui discurs, nucleul de semnificație exprimat, plecându-se de la o opțiune etiologică sau terapeutică (F. Laplantine). În sensul acesta, F. Laplantine, distinge patru grupe de modele, etiologice și terapeutice, pentru boală, organizate în perechi contrastante, așa cum se poate vedea mai jos: Modele etiologice ontologic relațional exogen endogen substractiv aditiv benefic malefic Modele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ascuns”. Efortul de a construi „modele ale bolii” constă în a identifica, în prezența unui discurs, nucleul de semnificație exprimat, plecându-se de la o opțiune etiologică sau terapeutică (F. Laplantine). În sensul acesta, F. Laplantine, distinge patru grupe de modele, etiologice și terapeutice, pentru boală, organizate în perechi contrastante, așa cum se poate vedea mai jos: Modele etiologice ontologic relațional exogen endogen substractiv aditiv benefic malefic Modele terapeutice allopatic homeopatic exorcist adorcist aditiv substractiv sedativ excitant După F. Laplantine, „un model etiologic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nucleul de semnificație exprimat, plecându-se de la o opțiune etiologică sau terapeutică (F. Laplantine). În sensul acesta, F. Laplantine, distinge patru grupe de modele, etiologice și terapeutice, pentru boală, organizate în perechi contrastante, așa cum se poate vedea mai jos: Modele etiologice ontologic relațional exogen endogen substractiv aditiv benefic malefic Modele terapeutice allopatic homeopatic exorcist adorcist aditiv substractiv sedativ excitant După F. Laplantine, „un model etiologic este o matrice care constă într-o anumită combinare a raporturilor sensurilor și care comandă, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
etiologice și terapeutice, pentru boală, organizate în perechi contrastante, așa cum se poate vedea mai jos: Modele etiologice ontologic relațional exogen endogen substractiv aditiv benefic malefic Modele terapeutice allopatic homeopatic exorcist adorcist aditiv substractiv sedativ excitant După F. Laplantine, „un model etiologic este o matrice care constă într-o anumită combinare a raporturilor sensurilor și care comandă, cel mai adesea, soluții originale, distincte și ireductibile, pentru a putea răspunde la problemele ridicate de prezența bolii”. Vom prezenta, în continuare caracteristicile principalelor „modele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
noxe patogene, toxice sau infecțioase, răspunde printr-o „reacție” care este expresia unui mănunchi limitat de sindroame clinice, reprezentate prin următoarele: delir, agitație epileptiformă, stare crepusculară, halucinoză, amenție. Rezultă de aici că același tablou clinic poate fi produs de factori etiologici diferiți. Prin aceasta se pune problema specificității sindroamelor psihopatologice. Plecând de la analiza „tipului exogen de reacție” A. Mayer pune problema existenței unui „sindrom psiho-biologic”. Din acest moment, patologia psihiatrică se împarte în două grupe de afecțiuni, respectiv, în două „grupe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reunește” în aceeași „clasă”, dar, în același timp le atribuie și o sursă comună. În cazul bolilor psihice, „relația de înrudire” este dată de abaterea de la normalitatea psihică, iar în ceea ce privește „originea” și „specificitatea”, intră în discuție, în primul caz „factorii etiologici”, iar în cel de al doilea caz, „factorii psiho-pato-genetici”. Corelat cu acești factori se discută, în mod corespunzător, „terapeutica” și „prognosticul”. Importanța clasificării bolilor psihice, atât teoretică, dar și etică, se raportează la diagnosticul clinic. Rolul diagnosticului clinic este „de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Lombroso. A. Morel (1860) introduce o teorie explicativă în ceea ce privește geneza sau cauzelor bolilor psihice, cunoscută sub numele de „teoria degenerescenței” asupra căreia vom reveni ulterior. Pe baza acesteia el propune o clasificare a bolilor psihice, pentru prima dată după criterii etiologice, în șase grupe și anume: 1) alienația ereditară, în care intră următoarele: a) alienația rezultată dintr-un temperament nervos congenital; b) nebunia morală caracterizată prin tulburări de inteligență, c) persoanele „slabe de spirit” cu tendință, la impulsiuni morbide antisociale și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
epilepsia, isteria, coreea, alcoolismul, pelagra). 4) Stări patologice congenitale (idioția, imbecilitatea, cretinismul). Se poate remarca în cazul nosologiei lui Baillarger, o tendință de a clasifica bolile psihice după caracteristicile exterioare care le apropie prin asemănare și mai puțin după criterii etiologice. Un model interesant de clasificare al bolilor psihice ne este oferit de H. Dagonet, care sistematizează bolile psihice după etiologia și tipul lor de manifestare clinică. În sensul acesta H. Dagonet (1862) ne oferă următoarea clasificare a tulburărilor psihice în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mai sus prezentate și discutate, teoria care marchează profund concepția clinico-psihiatrică a secolul al XIX-lea referitoare la bolile psihice este teoria degenerescenței enunțată de A. Morel și dezvoltată de V. Magnan și C. Lombroso. Plecând de la criteriile de evaluare etiologică a bolilor psihice, A. Morel, izolează o grupă de afecțiuni cu un caracter particular, la baza căreia stau fie „infirmități de evoluție”, fie „infirmități de involuție”. Pe primele le consideră „degenerescențe”, pe celelalte le consideră „degradări”; în sensul acestor delimitări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a bolilor psihice, A. Morel, izolează o grupă de afecțiuni cu un caracter particular, la baza căreia stau fie „infirmități de evoluție”, fie „infirmități de involuție”. Pe primele le consideră „degenerescențe”, pe celelalte le consideră „degradări”; în sensul acestor delimitări etiologice, sunt izolate următoarele categorii nosologice psihiatrice: 1) Degenerescențele, care sunt tare organice ale individului sau care pot fi dobândite familial. K Regis distinge în această categorie de tulburări următoarele forme clinice: a) dezechilibrați sau „degenerații superiori” (dizarmonici, originali, excentrici), b
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
primul rând a unor „atitudini ideologice medicale” ale diferitelor școli de psihiatrie, în ceea ce privește modalitățile de a delimita, defini, caracteriza și clasifica tulburările psihice. Fiecare dintre „modelele de clasificare” au avantajele și lipsurile lor. Acestea se datorează și „criteriilor de clasificare” (etiologic, tipul de evoluție clinică, modalitatea de „afectare patologică” a sistemului personalității, a relațiilor bolnavului cu mediul și cu celelalte persoane, prezența sau absența unui substrat lezional organic cerebral, tulburările de dezvoltare, tulburări genetice etc.). Din considerente didactice, pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
între ele, în primul rând prin cauzele care le produc, tipul de evoluție clinică, prognosticul și modalitatea de afectare lezional-organică a creerului. Acestea sunt următoarele: a) Psihozele exogene, tulburări psihice majore care afectează personalitatea și recunosc o suită de factori etiologici externi care produc leziuni majore, de diferite tipuri, intensități și localizări ale creierului. Ele pot fi următoarele: psihoze toxice (alcoolul, toxicomaniile), psihozele infecțioase (neurosifilisul), psihozele organice cerebrale (traumatismele cerebrale, tumorile cerebrale, abcesele cerebrale, tuberculoamele etc.), psihozele endocrine sau „sindromul psiho-endocrin
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sociale (război, bombardament, deportări, captivitate, revoluții, cutremure, incendii, inundații). Ele pot lua diferite aspecte psihopatologice: panică, teroare, frică, violență, stupoare, acțiuni paradoxale etc. Stările reactive, mai sus analizate, oferă o largă paletă de tulburări psihopatologice specifice, raportate atât la factori etiologici exogeni, cât și de tip constituțional, în raport cu dispozițiile personalității. Vom analiza în continuare contra-reacțiile în psihopatologie. Contra-reacțiile Contra-reacțiile sunt atitudinile adoptate de un individ ca o consecință a reacțiilor sale. În egală măsură, ele pot fi considerate ca atitudini ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
le pot produce, În cazul reacțiilor patologice, cauzele sunt de regulă exterioare individului. Ele survin brusc, sunt bine determinate și au un caracter de psihotraumatism emoțional-afectiv. Reacțiile dispar odată cu încetarea acțiunii cauzei asupra persoanei respective. În cazul dezvoltărilor anormale, factorii etiologici sunt „absorbiți” și „prelucrați” de subiect iar echilibrul psihic odată tulburat nu se mai poate restabili ușor și imediat, ca în cazul reacțiilor. Nevrozele presupun un conflict exterior, pe când dezvoltările anormale, un conflict interior, de o mai mare importanță și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Precizăm că prin teren sau constituția somato-psihică, se înțeleg tendințele congenitale biologice, bine fixate de individ de-a lungul generațiiilor, de a răspunde cu o a atitudine, mai mult sau mai puțin stereotipă, la anumite excitații sau constelații de factori etiologici, precum si dispoziția de a schimba modelul de atitudine corespunzătoare ulterioară, în interiorul unor limite bine precizate. Acest punct de vedere este acceptat și de către B, Peuleikhoff și K. Mester. Pentru nevroze au semnificație patogenă „situațiile de viață” ale individului, pe când în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
somatice grave. Prin aceste caracteristici, ele se diferențiază de grupa psihozelor endogene, care au ca etiologie o „dispoziție patologică” de tip genetic-constituțional, fiind aparent lipsite de o etiologie externă și de o afectare lezională specifică cerebrală. Din punct de vedere etiologic, psihozele exogene recunosc următoarele grupe de factori cauzali, care le diferențiază clinic: a) Psihozele organice cerebrale sunt afecțiuni psihice secundare unor leziuni ale creierului, în care distingem următoarele posibilități etiologice: traumatisme cranio-cerebrale, afecțiuni vasculare (hemoragii, arterioscleroză, ramolismente cerebrale, tromboze etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de o afectare lezională specifică cerebrală. Din punct de vedere etiologic, psihozele exogene recunosc următoarele grupe de factori cauzali, care le diferențiază clinic: a) Psihozele organice cerebrale sunt afecțiuni psihice secundare unor leziuni ale creierului, în care distingem următoarele posibilități etiologice: traumatisme cranio-cerebrale, afecțiuni vasculare (hemoragii, arterioscleroză, ramolismente cerebrale, tromboze etc.), boli infecțioase ale sistemului nervos central (meningite, encefalite, meningoencefalite), tumori cerebrale, malformații ale creierului, boli neurologice asociate cu tulburări psihice (coree cronică Huntington, maladia Parkinson, scleroză în plăci etc.). b
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
creierului. În sensul acesta se descriu două posibilități anatomo-clinice: tulburări datorate unor „leziuni cerebrale în focar circumscris” și tulburări datorate unor „leziuni cerebrale difuze”. Leziunile cerebrale „în focar” interesează numai anumite zone cerebrale și ele se pot datora următorilor factori etiologici: leziuni traumatice ale creierului; leziuni vasculo-cerebrale (hemoragii, ramolismente, anevrisme, angioame, hematoame); tumori cerebrale (primitive sau secundare, de natură metastatică); neuroinfecții (encefalite virale, meningoencefalite, meningite, neurosifilis); parazitoze cerebrale. fig. pg. ms. 274 Factorii etiologici declanșatori Direcția de evoluție a procesului Normalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și ele se pot datora următorilor factori etiologici: leziuni traumatice ale creierului; leziuni vasculo-cerebrale (hemoragii, ramolismente, anevrisme, angioame, hematoame); tumori cerebrale (primitive sau secundare, de natură metastatică); neuroinfecții (encefalite virale, meningoencefalite, meningite, neurosifilis); parazitoze cerebrale. fig. pg. ms. 274 Factorii etiologici declanșatori Direcția de evoluție a procesului Normalitate (teren, predispoziție, personalitate promorbidă) Stare patologică: - acută - cronică Stare post-procesuală: - remisiune - deteriorare - defect Leziunile cerebrale „difuze” interesează zone întinse ale creierului și ele apar de regulă în cursul evoluției clinice a unor afecțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
organice sunt diagnosticate prin recunoașterea prezenței unuia dintre sindroamele mintale organice, prin demonstrarea cu ajutorul anamnezei bolnavului, al examenului somatic, neurologic și psihiatric și a testelor psihodiagnostice, a prezenței unui factor specific organic ca fiind considerat responsabil din punct de vedere etiologic de starea mintală anormală a bolnavului. Toate aceste aspecte justifică diferențele în ceea ce privește clasificarea psihozelor organice, așa cum vom arăta mai jos. În cadrul sindroamelor mintale organice, DSM-III-R include șase grupe de afecțiuni psihice, și anume: 1) deliriumul și demența în care deteriorarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracterizat printr-o stare de imobilitate fizică, incapacitatea bolnavului de a comunica verbal, cu o păstrare aparentă a stării de conștiință vigilă. 8) Demența este o tulburare psihopatologică prezentând două forme: a) reunește un grup de afecțiuni psihice cu o etiologic specifică de tip degenerativ-abiotrofic (demențele presenile Pick și Altzheimer și demența senilă), b) grupul demențelor de cauze diferite în comparație cu primele (vasculare, toxice, traumatice, infecțioase etc.). Acest grup de tulburări este caracterizat printr-un proces degenerativ cu evoluție clinică progresivă, printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]