2,253 matches
-
obârșiei baladei populare Miorița s-a dovedit a fi foarte mare. Abordările pe această temă au fost marcate, în mod aproape exclusiv, de o doză substanțială de subiectivism, partinism și patriotism local. Argumentele cele mai solide au pălit în ochii exegeților, dacă acestea vizau o obârșie diferită decât cea a propriului ținut natal. La început, Vasile Alecsandri (născut la Bacău) avea toate motivele să creadă și să susțină că balada Miorița provine din Munții Vrancei, devreme ce amicul său, Alecu Russo
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
Mioriței, le-am cules din gura unui baciu, anume Udrea, de la stâna de pe muntele Ceahlău ... la anul 1842 ... ”. Nu voia astfel decât să apropie obârșia Mioriței de regiunea sa natală - un sindrom al paternității de care vor suferi aproape toți exegeții. Istoricul A.D. Xenopol (1847-1920) indică Moldova drept loc de obârșie a Mioriței, iar Gheorghe Maior propune loc de baștină al baladei zona Oituz, la nord de Munții Vrancei. Fidel susținător al primei teorii alecsandriene, Ovid Densușianu (1922) pledează pentru originea
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
diverșilor interpreți și rapsozilor, Ion Diaconu ajunge (spre începutul deceniului opt al veacului al XX-lea) la concluzia că „motivul poetic popular” mioritic a fost plăsmuit artistic „timp de cel puțin patru secole prin geniul nostru popular configurativ...”. Doi iluștri exegeți ne propun să acordăm o atenție sporită secolului al XV-lea, dar de pe poziții diametral opuse. Alexandru Odobescu (1861) e de părere că, după o milenară gestare a cântecului în folclorul fabulos al Greciei, Miorița pelegrinează prin Balcani și pătrunde
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
istorică sau istoria limbii sunt cele care au stat la fundamentarea aprecierilor lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (1875) referitoare la datarea originii Mioriței. Episodul „alegoria morții” ar oferi indicii pentru a susține că acest cântec a fost creat între 1350-1450. Singurul exeget care urmărește fenomenul evolutiv al Mioriței și ia în discuție două momente distincte (nașterea "versiunii colind a Mioriței", respectiv a transformării colindului în baladă), este Adrian Fochi(1964). Analizând toate elementele specifice variantelor tip baladă (transhumanța, posibilele conflicte economice, contaminările
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
Caracostea ("1927") să afirme că această creație ar data din vremea „când nu fusese încă răzlețirea principalelor ramuri române”, „epocă străveche de unitate primitivă a neamului, anterioară separării dialectelor principale ale limbii, deci la sfârșitul mileniului I”. Ultimul exponent al exegeților "versiunii-baladă" (din această cronologie), care situează geneza Mioriței într-o perioadă precreștină, este Constantin Brăiloiu(1946). Teoria etnomuzicologului pornește de la "motivul tânărului nelumit" (nunta funerară, alegoria morții), motiv regăsit exclusiv în variantele extra-carpatice. Iar geneza corespunde acestei perioade, deoarece obiceiul
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
clasici. Seria analizelor filosofice ale acestei balade e inaugurată de un istoric francez (Jules Michelet) și finalizată de un istoric american (Ernest H. Lathan jr.). E lesne de constatat dâra lăsată de fiecare curent, modă sau etapă istorică în concepțiile exegeților, deoarece „fiecare generație își extrage înțelesurile după propria-i experiență de viață și de moarte”, după cum scria Petru Ursache referindu-se la comentatorii Mioriței. Seria polemică e inaugurată încă în 1854 de către francezul Jules Michelet, un apropiat al pașoptiștilor și
Fatalismul mioritic () [Corola-website/Science/314189_a_315518]
-
zona în care mila creștină a alungat teroarea ancestrală. Ele nu exprimă nici voința renunțării, nici beția neantului, nici adorația morții, ci exact contrariul lor, pentru că în ele se perpetuează memoria gesturilor originare de apărare a vieții” , este de părere exegetul. Adrian Fochi își conduce studiul "Miorița - Tipologie, Circulație, Geneză, Texte" (1964) într-o manieră aproape justițiară, ignorând prezumția unui alt deznodământ. Premisele sale sunt evidente: izolarea testamentului, minimalizarea „cadrului epic inițial”, preluarea tezei Mușlea - Brăiloiu, ritul morții nelumiților. A. Fochi
Fatalismul mioritic () [Corola-website/Science/314189_a_315518]
-
Primul exeget al Mioriței este Alexandru Odobescu (1834-1895), care inaugurează, totodată, "direcția comparatist-mitologică" a interpretărilor mioritice, prin studiul "Răsunete ale Pindului în Carpați", publicat în Revista Română în 1861. Prima includere a variantei Alecsandri într-un manual școlar are loc la Brașov
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
pui / Fluieraș de fag, / Mult zice cu drag! / Fluieraș de soc, / Mult zice cu foc! Vântul când a bate / Prin ele-a răzbate / Ș-oile s-or strânge, / Pe mine m-or plânge / Cu lacrimi de sânge!” (varianta Alecsandri). Comentariile exegeților pe această temă au variat în funcție de interesul de a demonstra o anumită teză și nu au depășit sfera unor ipoteze reluate până la saturație. În opinia lui Adrian Fochi (1964) păstorul nu dorește să i se pună cruce la cap (eventual
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
Maramureș. Miorița nu este un basm, ci un adevăr care se repetă cu fiecare generație.” Mai întâi George Coșbuc, la începutul secolului al XX-lea, apoi Ovidiu Bârlea ("Colindatul în Transilvania", 1969, p. 279.) , prin anii `60, dar și alți exegeți, au luat în calcul o analiză pornind de la coada textului, fiind de părere că un bocet după fecior s-ar fi transformat în testament și ulterior au fost adăugite diferite pretexte pentru moartea lui. În variantele nord-transilvănene, cel mai uzitat
Motivul măicuței bătrâne în „Miorița” () [Corola-website/Science/314215_a_315544]
-
traducător leton. s-a născut în anul 1949. A studiat filologia la Universitatea Letonă (Riga)(1968-1970), apoi Filologia Română și Spaniolă la Universitatea din Chișinău (1972-1974), perioadă care l-a marcat în mod special, precum afirmă însuși poetul, dar și exegeții creației sale: „...Și este importantă Moldova. a studiat la Universitatea din Chișinău. Această perioadă de viață nu doar a influențat esențialmente destinul său (din Moldova a revenit cu soția Maria), nu doar i-a dat posibilitatea să învețe limbile spaniolă
Leons Briedis () [Corola-website/Science/320394_a_321723]
-
și alte elemente. Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: "Cuvente den bătrâni" și "Etymologicum Magnum Romaniae". A editat, de asemenea, "Psaltirea lui Coresi" din 1577, publicând-o în 1881. Prin lucrarea sa "Cuvente den bătrâni" (1878-1879) a fost primul exeget al literaturii apocrife din România. În această operă cu un titlul arhaic, apărută în 2 volume, a publicat o serie de documente și de studii de o mare valoare. Volumul I se intitulează "Limba română vorbită între 1550-1600". Din acest
Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-website/Science/297373_a_298702]
-
sau îi duce pe culmile extazului”, cum spunea Marmaduke Pickthall, în prefața traducerii sale a Coranului în engleză. Conform tradiției islamice, profetul Muhammad a fost ales să spună în cea mai pură limbă arabă - așa cum este considerată araba coranică de către exegeții musulmani - atât noul mesaj trimis de Dumnezeu omenirii, precum și ceea ce revelase parțial, din aceeași matrice celestă, "Umm al-Kităb" (Maica Scripturii), profeților anteriori, cu precădere, lui Abraham ("Ibrăhīm"), Noe ("Nūh"), Iona ("Yūnus"), Moise ("Mūsă") și lui Iisus Hristos ("Isă al-Masīh") - care
Coran () [Corola-website/Science/296906_a_298235]
-
această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tinerețea sa. În timp ce scria articole antisemite , a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară, preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat semnătura , și că unele idei de factură
Mircea Eliade () [Corola-website/Science/297106_a_298435]
-
au continuat până în toamna anului 1911, când Coșbuc a întreprins demersuri pentru publicarea întregii traduceri a "Divinei Comedii", "„una din cele mai expresive traduceri pe care le cunoaște lumea”". Poetul George Coșbuc a fost, în același timp, și un original exeget, creator lucid și îndrăzneț al unui sistem personal de interpretare, prin "La Tavola ronda", comentariu scris în limba italiană, "„mic monstru de erudiție și de ambiție culturală”." Postum, în 1925, 1927 și 1931 apare traducerea celor trei părți ale "Divinei
George Coșbuc () [Corola-website/Science/297547_a_298876]
-
Holul central, în care este amenajată expoziția documentară, însumează manuscrise, cărți în ediții prime și cu autografe, fotografii edite și inedite, fotocopii, obiecte care au aparținut scriitorilor (pipă, medalii, ștampile, ceasornic solar etc.), numeroase extrase din operele lor, precum și ale exegeților acestora, fișe bio-bibliografice și genealogice, tablouri și portrete în ulei și busturi în ghips. Camerele memoriale: salon de muzică, bibliotecă-birou, sufragerie, dormitor sunt amenajate cât mai aproape de destinația lor originară, punând în evidență piese de mobilier, instrumente muzicale (flautul lui
Casa Memorială „Constantin Negruzzi” din Trifești () [Corola-website/Science/315870_a_317199]
-
semiton discordant... Muzica interioară a textului, care izvorăște în egală măsură din „tonul elegiac al povestirilor tatălui”, cât și din tăcerile de sfinx ale mamei, îmbinarea acestor două voci generând întreagă textura melodică a cărții. Deși nu am , ca alți exegeți, curajul să plasez romanul lui I. Lazu într-o ierarhie temporală sau axiologică (când cunosc atâția alți prozatori de primă mână/mărime), voi îndrăzni să afirm totuși -și nu doar în ordinea de idei sentimentală! - că Veneticii sunt un roman
Ion Lazu () [Corola-website/Science/316556_a_317885]
-
seria “George Coșbuc - Dincolo de cuvinte”. În peste 600 de pagini, prozatorul și criticul Dumitru Munteanu aduce în fața noastră poezii inedite din “Junețea poetică” a marelui George Coșbuc. Munteanu încearcă să pună ordine cronologică în ceea ce nu au reușit niciunul din exegeții de până acum, făcând un adevărat inventar al poeziei de tinerețe, perioadă în care Coșbuc a scris atât poezii originale, cât și imitațiuni și traduceri. Unele dintre acestea au fost distruse de poet, necorespunzând pretențiilor sale, altele se află scrise
Dumitru Munteanu () [Corola-website/Science/315295_a_316624]
-
Cartea să limpezește probleme de ansamblu, trasând coordonate ferme, dar și aspecte de detaliu [...]. Aspirând spre exhaustivitate, catalogul raționat este însoțit de multiple reproduceri; încheind o lucrare valoroasă. Studiu de referință, cartea lui Tatai-Baltă nu poate fi ocolita de acei exegeți care, reluând eventual tema, află aici prețioase indicii și exprimarea neechivocă a unor puncte de vedere personale". Prof. univ. dr. Viorica Guy Marica ― recenzie la Gravorii în lemn de la Blaj, în Ars Transsilvaniae, VI, 1996. Autorul a cercetat în ultimele
Cornel Tatai-Baltă () [Corola-website/Science/317456_a_318785]
-
Festivalului Internațional Lucian Blaga a venit ca un pas firesc. Prima ediție a Festivalului a avut loc un an mai tarziu, respectiv în 1991. Până acum au avut loc 20 de ediții succesive ale Festivalului, care au reunit la Cluj exegeți de prim rang din țară și din străinătate. Festivalul Internațional Lucian Blaga începe, de obicei, cu un moment inaugural la bustul marelui poet, în fața Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj, urmat de deschiderea festivă. În cadrul edițiilor acestui Festival au avut loc
Festivalul internațional Lucian Blaga () [Corola-website/Science/321795_a_323124]
-
că mă cetiți cu furie, dar și cu atențiune.”" G. Bogdan afirmă că editarea operei lui Coșbuc dovedeste prietenia dintre cei doi iubitori ai frumuseților limbii noastre și în acelasi timp răspunderea pe care și-a asumat-o Hodoș, editorul exeget din Caransebeș. Cu toate că a avut o activitate publicistică bogată, E. Hodoș, după cum îl caracterizează același G. Bogdan, nu a făcut caz de aceasta: "„Taciturn și om de modestie rară, E. Hodoș n-a făcut niciodată caz de prieteniile lui literare
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
Ludwig Forum din Aachen, Germania în 1994 și Premiul Ionel Jianu, Distincție A.R.A. acordat în 1995. În anul 2011 a obținut împreună cu Victoria Zidaru, o Rezidentă de Studii de 2 luni (ianuarie-martie) în orașul german Dusseldorf. ...După cum au observat exegeții, repertoriul său se constituie la interferența influențelor venite din orientul precreștin, sincretismul alexandrin al primelor secole creștine, dar și ale unui Creștinism rural și cosmic, specific, după, Mircea Eliade, pentru Europa de Sud-Est. Toate acestea sunt străbătute de o forță
Marian Zidaru () [Corola-website/Science/316848_a_318177]
-
atât de puțini). În linii mari, studiile holmesiene includ și analize ale operei lui Conan Doyle din punct de vedere al istoriei literare sau științifice, acest din urmă aspect fiind tratat de un savant recunoscut: Edmond Locard. La început, acesti exegeți ai scrierilor cu Sherlock Holmes au simțit nevoia de a se întâlni pentru a discuta controversele cu privire la viață personajului preferat. Din acest motiv, s-au înființat succesiv la începutul anilor 1930 "Sherlock Holmes Society" din Londra și "Baker Streets Irregulars
Sherlockiana () [Corola-website/Science/325539_a_326868]
-
Aaron Emmerich Salomon Gumperz (în ) (n. 10 decembrie 1723, Berlin - d. 3 sau 10 aprilie, 1769 Hamburg) a fost un învățat, exeget și medic evreu german. Prin prisma istoriei, el a fost unul dintre prevestitorii mișcării ideologice iluministe evreiești Haskalá, unul dintre „maskilim mukdamim” (maskilim timpurii), adică acei învățați evrei din spațiul germanofon și est-european care au izbutit să dobândească o cultură
Aaron Salomon Gumperz () [Corola-website/Science/325684_a_327013]
-
sunt apți să facă rău, prin natura lor nici nu sunt lipsițide patimi ;(bineînțeles , această ultimă trăsătură e o ambiguitate care tinde să împace definirea îngerilor ca practicanți și mesageri ai iubirii universale cu mitul răzvrătirii luciferice). Unii teologi și exegeți moderni, ca Jacques Dournes (Spiritus, 1970), au încercat să despiritualizeze pe îngeri, remarcând doar ,stranieritatea’’ lor de mesageri biblici. După opinia mai problematică a lui Clement Alexandrinul (Pedagogul, I 6,36 ; II 10,10), în condiții speciale, anumiți oameni pot
Îngeri în mitologie () [Corola-website/Science/322844_a_324173]