54,757 matches
-
Îl priveam cu toții ca pe un inițiat a cărui menire era să rupă plafonul de prostie dogmatică pe care marxismul îl așezase peste mințile profesorilor noștri. Mai mult, aura de discipol al lui Noica îi împrumuta un rang aparte de ființă hibridă, căci, pe de o parte, Vasile Dem era un hirotonit ce fusese uns chiar de recunoașterea maestrului, dar, pe de alta, era un apostat căruia imboldul de a se rupe de filosofie îi conferea rangul unui dezertor cu ștaif
Apostatul by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2469_a_3794]
-
Damianus stă pe picior enorm, încălcînd normele logicii și inspirîndu-se din ipoteza cu totul neplauzibilă că prin Hristos Dumnezeu s-a făcut om. Odată acceptat inacceptabilul, norma gîndirii teologice merge într-o singură direcție: de a privilegia pînă la imaculare ființa divină, scutind-o de orice incriminare privind apariția răului în lume, atîta doar că intenția de a-l scoate basma curată pe creator se lovește de prerogativele cu care teologia l-a înzestrat: omnipotența și omnisciența. Cine are puteri nelimitate
Incendiul de foc, potopul de ape by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2388_a_3713]
-
afirmă răspicat că Dumnezeu poate schimba trecutul, dar el poate reda virginitatea unei fecioare, care a căzut victimă unui viol. Cînd vezi cu cîtă acribie disecă Damianus nuanțele argumentului menit a dovedi bunătatea unui zeu care, milostivindu-se de o ființă inocentă ce a fost prihănită, îi reface heraldica știrbită a epidermei, îți spui că scolastica e locul unde, în numele rezolvării unor fleacuri prețioase, spiritele savante au cheltuit munți de perspicacitate sofistică. Atîta doar că fleacurile acestea, departe de a fi
Incendiul de foc, potopul de ape by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2388_a_3713]
-
în conformitate cu adevărul revelat. Cînd însă corespondența dintre scama terestră și temeiul celest nu poate fi găsită, atunci acies mentis trebuie să se încline în fața lui ratio fidei. Adevărul e un trofeu pe care nu și-l poate adjudeca decît acea ființă care e înzestrată cu privilegiul traumei mistice. De aceea, între claritatea ineptă a certitudinii logice și obscuritatea neliniștitoare a contradicției inexplicabile, adevărul trece de partea misticii și lasă deoparte logica. Mai mult, vocația mistică cu care Damianus încalcă regulile gîndirii
Incendiul de foc, potopul de ape by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2388_a_3713]
-
adâncirii lui Emil Brumaru în dialogul permanent cu cititorul, prin intermediul publicisticii și al confesiunii, este tocmai spargerea barierei solitudinii, ieșirea din solilocviu, despre care este vorba și în poezia din Julien Ospitalierul. Deoarece Brumaru este un solitar nu atât ca ființă socială (deși este și așa, dar e irelevant în raport cu popularitatea sa remarcabilă), cât este ca autor. Este singur, suspendat între generații - căci, mai degrabă șaizecist ca etate, a început să fie prizat și înțeles de-abia odată cu optzecismul -, între școli
Publicistica lui Emil Brumaru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2389_a_3714]
-
ale întunericului (...) în timp ce iată covorul din casă se transformă într-o pajiște înflorită/ în timp ce pereții casei se fac de sticlă iar casa mea plutește deodată prin aer” (Casa plutește prin aer). Uneori tonul devine grav, notificîndu-ne o înfrățire aspră a ființei cu țărîna (de reținut totuși pedala fraternă, care îmblînzește asociația): „într-o seară cu lună ne vom întoarce țepeni solemni/ ca o halcă de carne înghețată pe tejgheaua măcelarului/ fără vorbe inutile vom întinde o mînă grea ca un munte
O emanație a vitalității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2393_a_3718]
-
ruptură morală nu-l poate deregla. Figura sa morală e una mulată pe un senzoriu fericitor, care-i acordă identitatea. Solitudinea pe care ne-o înfățișează nu e vidă, ci încărcată de un belșug natural, cărnos. Împrejurare expiatoare. Căci izolarea ființei astfel contrabalansată nu mai convinge, pare un scenariu străin, rulat la repezeală tocmai pentru a i se proba inoportunitatea. La un moment dat, poetul se plînge că nu mai este salutat de măturătorii străzilor, care utilizează o limbă păsărească, ininteligibilă
O emanație a vitalității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2393_a_3718]
-
cu ziare cu sticle goale de votcă/ cu mauale de liceu expirate” (O anotimpuri o castele). Astfel energia integratoare-laudatoare cedează pasul variantei sale disociative. Nu e o renegare a posturii organice, ci o defensivă a ei. Neputînd accepta criza în ființa sa, Ion Cristofor o expulzează proiectînd-o asupra veacului multimalformat, „în care s-au închis toate templele” iar „academiile au ajuns pe tarabă”, unde „marea doar marea se întoarce dezgustată”. O manieră de protecție lăuntrică.
O emanație a vitalității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2393_a_3718]
-
într-o „scriere cu sens”. Discursul se organizează după reguli tacite, evoluînd spre genul romanesc. Dacă Livius Ciocârlie observa, în 1983, „fervoarea exclusivă existenței scriitorului ca scriitor”, am putea observa, la nivelul „romanesc” al jurnalului, expresia fervorii existenței scriitorului ca ființă înscrisă într-un destin inconfundabil, poate implacabil. Dacă, așa cum Ion Bogdan Lefter observa, justificat, că scriitorul urmărea, la un moment dat, „construirea, din materia primă a jurnalului, a unui roman al scrierii unui roman”, jurnalul în sine se constituie într-
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
inconfundabil, poate implacabil. Dacă, așa cum Ion Bogdan Lefter observa, justificat, că scriitorul urmărea, la un moment dat, „construirea, din materia primă a jurnalului, a unui roman al scrierii unui roman”, jurnalul în sine se constituie într-un roman al scrierii ființei. Evoluția nu este guvernată de un proiect elaborat deliberat și nu este deloc o țintă în sine, estetică. Ea ține de firescul narațiunii auctoriale. Se constituie însă într-un „roman” - gen cuprinzător și incitant - scriere a desprinderii de lume și
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
țintă în sine, estetică. Ea ține de firescul narațiunii auctoriale. Se constituie însă într-un „roman” - gen cuprinzător și incitant - scriere a desprinderii de lume și, în cele din urmă, a desprinderii de sine. Situație paradoxală, dramatică și captivantă: în timp ce ființa se în-scrie în litera discursului auctorial, ea pierde tot mai mult autoritatea viețuirii efective. „Romanul” începe oarecum balzacian, cu o „introducere” relaxată, unde - luni, 17 ianuarie 1977 - într-o frază lungă, se face o oglindă a majorității preocupărilor/îmtîmplărilor, legate
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
al pregătirii pentru scris, se așterne peste hîrtie, dar „imediat după scrierea frazei, mă înmoi, mă desfac, cad interminabil.” Se întîmplă că, așa cum nota cu cîteva zile înainte (6 ian. 1981), „Ploaia se transformă repede în ninsoare.” Disoluția interminabilă (a ființei încrezătoare?) nu mai poate fi învinsă. Încearcă să iasă din casă să plătească telefonul, dar, constată, „în bulevard trebuie să mă întorc acasă din cauza marilor dureri de piept și a răului moral. Mă rănește nu doar vederea oamenilor, ci și
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
te face real).” Existența scriitorului „se face” reală într-o scriere cu funcții multiple. De la o situație din ’47, cînd scriitorul avea „pentru întîia dată senzația corpului meu în mijlocul lucrurilor”, existența lui (scriptică) evoluează, în perioada ’77-’82, la situarea ființei în mijlocul lumii. Scriitorul reinventează viața, propria viață, prin fireasca, atenta și detaliata „copiere” a acesteia, a „transcrierii” ei pe hîrtie. Este ficționalizarea supremă. Ce-l determină însă să urmărească fascinat frîngerea zborului? Temerile lui Radu Petrescu se adună în chintesența
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
a fost preluat de Adorno de la Walter Benjamin, dar acesta nu l-a aplicat la estetică, ci la filosofie, la teoria adevărului. „După concepția lui Benjamin - scria Adorno - adevărului însuși îi este propriu un «nucleu temporal», ceea ce exclude conceptul unei Ființe pure, ontologice” (Th.W. Adorno über Walter Benjamin, ed. Suhrkamp, 1970, p. 79). 2 „Stoffliche Aktualität” nu se poate traduce, după părerea mea, prin „actualitatea materială”, cum apare în traducerea românească realizată sub conducerea lui Andrei Corbea (Teoria estetică, 2005
Adorno, Baudelaire și modernitatea by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/2400_a_3725]
-
aceeași ambiție de a-și stăpâni semenii. Cu alte cuvinte, omul ar fi obligat prin chiar natura lui să mintă, să înșele sau să se facă mai degrabă temut decât iubit. Eroare! Machiavelli scrie primul manual al politicianului. Nicidecum al ființei umane. Grație lui, politica devine o meserie indispensabilă cetății, una ca oricare alta, cum ar fi medicina, educația, ingineria, cercetarea, umanioarele sau științele. Nimic machiavelic, în acestea. Importanța greu de tăgăduit a politicului în societatea modernă nu trebuie să ne
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2401_a_3726]
-
seama însă de un lucru: că dincolo de tehnici, de inovații stilistice și de perspective originale există o soliditate indestructibilă — aceea a talentului în stare pură. La Mircea Nedelciu talentul se manifesta ca o formulă a ușurinței. Inclusiv acea ușurință a ființei umane în vremuri de ciumă ideologică despre care a scris Kundera. Totul, în prezența lui, decurgea natural, simplu și rapid. Odată ideea conturată, nu era decât chestiune de dozare a efortului și de convertire în energie a ceea ce fusese deja
Nedelciu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2404_a_3729]
-
e atît de pregnantă că pînă și tonul scrierii e pătruns de o reculegere sobră, cuvintele curgînd lent, în fraze largi, precum meandrele unui rîu calm. Ritmul vorbelor e așezat, fără tresăriri patetice, Nicoleta Baciu avînd o cumințenie senină, de ființă aflată cu un picior dincolo de lumea efemeră. Ți-e cu neputință să ți-o închipui intrînd în polemici aprinse pe seama unor probleme stridente, pentru simplul motiv că reticența cu care contemplă valea plîngerii moderne o face imună la stridențe. De
Omul lăuntric by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2407_a_3732]
-
braconaj piscicol; 413 infracțiuni de natură economico-financiară; 286 infracțiuni privind dreptul de proprietate intelectuală; 231 infracțiuni privind traficul cu auto furate; 207 infracțiuni la regimul armelor si munițiilor; 69 infracțiuni pe droguri; 60 infracțiuni de călăuzire; 31 infracțiuni de trafic ființe umane; 949 alte infracțiuni. "Față de perioada similară a anului trecut, în acest an se constată o creștere a infracțiunilor constatate de polițiștii de frontieră cu aproximativ 14,5%. Astfel, se constată creșterea, în acest an, a infracțiunilor de contrabandă și
85% mai multe infracţiuni de contrabandă şi fraudă vamală, în 2011 () [Corola-journal/Journalistic/24104_a_25429]
-
ale unor întâmplări banale, cum este întâlnirea Dorinei și a lui Andronic și ieșirea din cotidian pe care aceasta o provoacă. Andronic, personaj luciferic dotat cu un magnetism de sorginte chtonică, face parte dintro serie care unește trăsături ale unor ființe din universul mitic, folcloric sau livresc, Zburător, vampir, Luceafăr, demon, toate întrunite în imaginea șarpelui, simbol al fecundității și al sexualității, dar și al morții, potențat sau chiar declanșat de prezența apei. E vorba de simboluri complexe, care apropie elemente
Eminescu în lecturi Contemporane by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2408_a_3733]
-
unde funcționează intuiția faptului că psiheea e de gen feminin, suferă și moare din dragoste. Sau că era matriarhatului e pe-aproape. Sau că n-a plecat deloc... Ca și Eugen Ionescu la tinerețe, autorul scrie o întreită elegie „pentru ființe mici”, pentru „ordinary people”, în această carte în care poți descoperi vulnerabilitatea umană ca pe un dar prețios al ființei care se amăgește. Senzorial și reflexiv, catifelat și prevenitor, Cornel Mihai Ungureanu este aidoma unui ceasornicar de gînduri și reflexe
Un ceasornicar: Cornel Mihai Ungureanu by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/2423_a_3748]
-
pe-aproape. Sau că n-a plecat deloc... Ca și Eugen Ionescu la tinerețe, autorul scrie o întreită elegie „pentru ființe mici”, pentru „ordinary people”, în această carte în care poți descoperi vulnerabilitatea umană ca pe un dar prețios al ființei care se amăgește. Senzorial și reflexiv, catifelat și prevenitor, Cornel Mihai Ungureanu este aidoma unui ceasornicar de gînduri și reflexe, cu un dozaj izbutit al replicilor, susținînd o intrigă defel extravagantă, punînd tușe fine acolo unde alții ar îngroșa caricatural
Un ceasornicar: Cornel Mihai Ungureanu by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/2423_a_3748]
-
este că metoda, să-i zicem, grosso-modo, a destructurării, practicată de Nichita Stănescu, a „prins“, drept care, astăzi, nu mai putem disocia, insistă Danilov, imaginarul elansării și al luminozității, în general, de O viziune a sentimentelor, de o stare fugoasă a ființei noastre.
Între legendă și tratament critic by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/2425_a_3750]
-
Andreea Deciu Ca specie, ființele umane și-au făcut în timp o proastă reputație: aceea de a fi inamici pentru cei din jur, pentru lumea înconjurătoare, chiar pentru noi înșine. Totuși, se pare că ne înșelăm asupra definirii naturii noastre, atunci cînd ne autocondamnăm, cu
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
Totuși, se pare că ne înșelăm asupra definirii naturii noastre, atunci cînd ne autocondamnăm, cu vorbele anticului homo homini lupus: biologia modernă avansează ipoteză, susținută cu dovezi oferite și de antropologi, că natura umana ar fi, comparativ cu a altor ființe vii cel putin, în chip fundamental bună. Așadar, instinctul nostru nu este de a face rău, ci, dimpotrivă, de a ierta, de a ajuta și a cere ajutorul semenilor noștri, de a ne sprijini unii pe ceilalți. Această descoperire a
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
și a cere ajutorul semenilor noștri, de a ne sprijini unii pe ceilalți. Această descoperire a naturii bune a omului, așa cum o fac biologii și antropologii, nu e semnul vreunei gîndiri religioase creștine, care vrea să vadă în om o ființă dăruita cu bunătate de un Dumnezeu clement sau iubitor, ci pornește de la recunoașterea unui handicap vital al oamenilor ca specie: incapacitatea de suficientă de sine, neputința de a supraviețui în izolare, altfel decît acceptînd ajutorul celorlalți și oferindu-l la
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]