3,509 matches
-
profesorilor a experimentului, a virtuților sale indiscutabile, dar și a obstacolelor întâlnite. Pasionant și instructiv pentru orice cititor este ultimul capitol, " Jurnalul unei călătorii transdisciplinare", scris de profesoarele Mirela Mureșan și Camelia Circa-Chirilă. Fără nici o mască, autoarele ne dezvăluie toate frământările și interogațiile lor din timpul experimentului, momentele de mare cumpănă, propria lor transformare în cursul procesului inovator care nu avea nici un model prealabil. Ce păcat că această carte nu a ajuns la timp în mâna celor care au conceput mult
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
să poată avea un punct de plecare, de la care, evident, se poate construi mai departe. Și, nu în ultimul rând, am vrut să comunicăm celorlalți atmosfera în care am lucrat, cu bune, cu rele, să oferim o imagine vie a frământărilor și întrebărilor care ne-au însoțit pe parcurs și, mai ales, după. Așadar, primul capitol al cărții constituie o introducere în transdisciplinaritate, oferind câteva repere fundamentale ale înțelegerii acestui concept, în accepția consacrată de Basarab Nicolescu, precum și implicațiile ei în
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
putea. (Roxana Bucur) Reflecția profesorilor: Experiența inedită dobândită la acest curs este benefică atât pentru elevi, cât și pentru profesor. Pentru elevi, că au ocazia să se manifeste altfel decât la o oră de curs obișnuit, pot să-și exprime frământările, gândurile în legătură cu problema dezbătută, beneficiază de prezența profesorului care-i călăuzește și în același timp îl văd, îl simt pe profesor trăind o nouă provocare, bucurându-se și emoționându-se de noutatea demersului. Pentru profesor, întâmplarea aceasta numită "trans" a
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
convingerea fermă că a ieșit ceva "pur" transdisciplinar, dar știu că suntem pe drumul cel bun. În acel moment de cotitură, mă simțeam ca un Don Quijote, dar pe care doream, în secret, ca lumea să nu-l considere nebun. Aceste frământări sunt pe larg consemnate în jurnal. Janina Flueraș: În ce mă privește, munca efectivă de cercetare, fructificată în redactarea articolului pentru carte, întrucât a presupus un efort major de sinteză și de edificare asupra unui sistem de gândire cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
să înțeleg cum o temă ca a noastră poate fi abordată și de matematicieni, și de fizicieni, și de muzică, și de pictură, și de orice altă disciplină. Apoi, imediat după ce am înțeles cât de cât, au urmat săptămâni de frământări, de încercări, de reveniri, chiar de anulări ale schiței demersului didactic. Pe tot parcursul realizării scenariilor, am făcut multe modificări. Ajunsesem la un moment dat la foarte multe posibilități de abordare, cu mult material, la care a trebuit, prin selecție
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
față cu libertatea și constrângerea, cu măștile omului de știință și cu posibilitatea de a "soluționa" situații (și nu probleme) sociale printr-un proces literar ad-hoc, Aurelia împărtășindu-ne (de la masca ce o purta în piept la spicuirile din Fizicienii) frământări nu numai sociale. Diana R. s-a oferit să ne conducă mai departe într-o comunitate englezească superficială, în care am asistat cu toții la slujba de duminică și la ultimele clipe ale preotului ce purta Vălul negru. Ne-am revoltat
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
reprezenta temele fundamentale ale existenței, într-o poveste care vorbește despre teatrul din spatele cortinei, teatrul de dincolo de scenă sau spectacol, teatrul ca formă a viului și-a viețuirii. Ca și cum, pentru scurt timp, cineva ar dezvălui toate secretele acestei arte, toate frământările ei și ar invita la privit, pe gaura cheii, în culisele sufletului fabricanților de iluzii, ale meșterilor jongleuri cu visul și cu realitatea, aplaudați, apreciați, huliți sau ignorați, pe scenă, în fiecare seară. Eugenio Barba spune în cartea sa, Casa
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
câteva semne ce particularizează experiența. Stimulul urmează calea adevărată de la senzație la imagine. [...] Pentru prima dată, am văzut un grup de teatru, o echipă capabilă să funcționeze ca un fin și indispensabil mecanism. Cinstea și credința lui Liviu Rozorea (Smiler), frământările tăcute ale lui Vladimir Găitan (Pip Thomson), "sufletismul" și dezinvoltura lui Adrian Vișan (Chas), farmecul inocent al lui Mircea Diaconu (Ginger) ne-au descoperit calitățile pe care școala românească de teatru are sarcina să le educe și să le promoveze
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mai dificile! Râsul aici trebuie să înghețe pe buze. Ceea ce reușește în mod strălucit să creeze Alexa Visarion este atmosfera de transă și de somnambulism în care plutesc personajele piesei, personaje care vin de undeva, din culisele vieții noastre, cu frământările colcăind de mult, tamponându-se, carambolându-se prin scenă, trecând prin politică și prin dragoste ca printr-un cataclism. E rezultanta unui exercițiu îndelung, a unui antrenament aplicat riguros înainte de fiecare spectacol. Actorii intră în roluri, treptat, începând de la ora 18
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
vor să afle. Ați vorbit de spectatori ca receptori de artă. Ei sunt de fapt și inspiratori. Din unghiul acesta, dacă vreți să vedeți relația. Regizorul e obligat să găsească neliniștile esențiale, e obligat să dea sens, să dea valoare frământărilor, speranțelor, neputinței pe care oamenii o au în viață. Regizorul trebuie să înțeleagă și să asculte vocile ascunse ale timpului său. E foarte greu să asculți, mai ales când sunetele acestea nu sunt întotdeauna cele reale și nu întotdeauna a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Regizorul trebuie să înțeleagă și să asculte vocile ascunse ale timpului său. E foarte greu să asculți, mai ales când sunetele acestea nu sunt întotdeauna cele reale și nu întotdeauna a asculta înseamnă și a înțelege. Vorbiți de neliniști, de frământări, de speranțe. De ce nu vorbiți despre împliniri? Împlinirea nu este și nu trebuie să fie o propunere a creației. Ea face parte din starea creatorului, dar niciodată împlinirea nu trebuie ilustrată. Creația este o luptă și nu ne putem bate
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
este și nu trebuie să fie o propunere a creației. Ea face parte din starea creatorului, dar niciodată împlinirea nu trebuie ilustrată. Creația este o luptă și nu ne putem bate pentru ceea ce am câștigat. Există totuși un tumult, o frământare, a oricărei victorii, există o incandescență a oricărei biruințe. Există o panică a împlinirii. Acest lucru mă interesează, este dramatic, important. Noi punem foarte puțin în discuție temperatura momentelor de împlinire. Creatorul e mereu în căutare... El nu soluționează și
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de îndoială, dorința de a ieși din impas se referă la neputința mea de a mă găsi în ceea ce simt. Creația e unul din domeniile singurătății. Nu știu să fac spectacole, nici filme, ci caut imaginile scenice sau filmice ale frământărilor pe care le trăiesc și care rod în mine. Sau care interesează societatea la un moment dat? Orice semnificație are valoare numai atunci când se referă la realitate, când selectează și transfigurează esența realității. Este necesar să analizăm și în același
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de miză majoră. Cred că lipsește din concepția tinerilor regizori meditația care dă spectacolului valoare și personalitate. Și totuși cine suntem noi? Facem spectacole, multe dintre ele țin pe "umerii" lor teatrul românesc actual. Ne străduim să înțelegem ceva din frământările și aspirațiile unei epoci, implicându-ne într-o anchetă despre viață și om în care martor și judecător e propria noastră conștiință. V-aș propune să discutăm puțin despre montările dumneavoastră după textele lui Caragiale care au suscitat unele polemici
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de a merge în profunzime ai recitit scenic, în timp, anumite texte: Năpasta, Vinovatul, Richard al III-lea, Unchiul Vanea? Spectacolul e un drum în care încerci să-ți deslușești mersul. Încolțit de obsesii, accentuez întotdeauna acele momente care răspund frământărilor momentului. Ambiția mea a fost și încă mai este aceea de a "decupa" momentele care definesc într-un text viziunea asupra existenței. Revin la "temele temei", pentru că dialogul cu opera nu este altceva decât începutul comunicării. Și apoi, de multe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
treptată sub influența sămădăului, de acceptarea compromisului moral. Între cei doi bărbați se naște un conflict de interese și o confruntare de voințe și orgolii bărbătești. Autorul surprinde, dintro dublă perspectivă - cea a naratorului omniscient și cea a personajului însuși - frământările lui Ghiță, oscilațiile de lumină și umbră, momentele de însingurare, dar și cele de omenie, când își aduce aminte de nevastă și de copii, măcinat de remușcări. Scena procesului (cap. XI) reprezintă un momentcheie în devenirea personajului, un moment de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
tensionată cu instanța paternă, supunerea față de pattern, dorința ambivalentă a identificării și ieșirii de sub presiunea modelului. Începută ca o paradă cu explicația în rivalitatea masculină, competiție ce se cere alimentată cu fapte, decizia logodnicului e grăbită de evenimente: "Apoi, peste frămîntările lui, izbucni războiul... Și concepția de viață, clădită și cîrpită în trei ani de chibzuiri, se zdruncină din temelii. Războiul nu intrase în socotelile concepției lui. Și totuși acuma trebuia o hotărîre..." (s. n.) Un capitol întreg al cărții întîi este
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de a face cu o voită punere în opoziție a modelului livresc de rang secund, cu o certă tentă melodramatică și a conduitei "antiromanești", antiromanțioase, jenate de patetismul implicat al motivului Damei cu camelii. În realitate, chiar lipsite de contextul frămîntărilor (cerebrale mereu) ale eroilor care expun (mental, interior) asemenea comparații, declarațiile au ele însele o notă avîntată, mai sus cu cîteva "tonuri" față de discursul în care se configurează accentul obișnuit al comentariului naratorial. De notorietate scenică, prin transpunerea subiectului în
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
melodramatice e gîndită ca formă de specularitate, element de mise en abyme, în povestea pe care personajele concepute de autor încep să o întruchipeze. Ar fi vorba, în acest caz, de o seară la operă, corelativ teatral, spectacular, al unor frămîntări pe cale de a destrăma cuplul fictiv (Camil și, fără nume, iubita sa). În a doua posibilitate, nu putem, de asemenea, ști dacă intenția va fi fost conformarea față de modelul livresc. Ar fi trebuit să se dezvolte aici acea formă de
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
scena răzbunării de gustul cel mai îndoielnic. El, naratorul, este și un spectator (dedublat?) al întîlnirii care l-a avut drept protagonist. În timp ce-i aruncă vorbe incalificabile, privirea lui înregistrează, ca a spectatorului, șocul femeii, respirația ei dificilă (motiv cunoscut?), frămîntarea degetelor exsangve...Participarea lui este separată interior (într-un act al vederii, împărtășind inconștient suferința care se reflectă în gesturi și paloare) și brutală în replicile de scenă. Doamna T., Dama cu cameliiapar împreună, supratextual, ca victime gratuite ale orgolioasei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
mozaicul obosit" ) și a imuabilului i se opun două manifestări ale energiei propulsive, reprezentate de Panteră, cazat periodic în spitalul devenit pentru el un fel de loc al renașterii, și de Zahei, uriașul nestăpînit: "Fusese pînă atunci într-o necurmată frămîntare. Dărîmase sub el trei paturi obișnuite. Nu-l potoliseră decît cu doctorii amorțitoare." Abil, inventiv, malefic și inconturnabil, Panteră este personajul cheie al începutului. Capcanele întinse de el cititorul o simte nu pot fi ocolite. El devine "operatorul" noii vieți
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ceva greșit, poate l-am supărat cu ceva și nu mi-am dat seama. Dacă măcar mi-ar răspunde, ca să putem lămuri... Dar era satisfăcută la gîndul că omul rău nu o merită. Se vedea pe chipul ei luminos în ciuda frămîntărilor din vorbe. Cornel știa ce se-ntîmplase. El fusese de vină. De data asta își folosise puterile în mod conștient. Deși nu se puteau numi puteri. Erau chestii obișnuite, pe care oricine le-ar putea face. La atît de puțin timp
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
dat drept de cetățenie tuturor cuvintelor, a îmbinat neologismul rar cu arhaisme și termeni religioși, a modificat sensuri, a creat cuvinte noi; 3. Experiența monahală. Anii petrecuți în mânăstire l-au influențat pe viitorul poet: i-au stimulat interesul pentru frământările metafizice, i-au îmbogățit lexicul cu termeni religioși, i-au modificat sintaxa poetică; 4. Anii petrecuți în străinătate au contribuit la lărgirea orizontului său spiritual, trezindu-i interesul pentru experiențele moderniste. LEXICUL PITORESC. 1. Elemente ce semnifică urâtul și formele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Bhose), cuprinde zece strofe și dezvoltă o temă după care viața e un fluviu neîntrerupt. "Vreme trece, vreme vine", iar existența un fragment. Poezia e o cugetare filosofică, pe un ton sentențios, de pe poziția geniului, prin obiectivare și detașare față de frământările existenței umane. În formă clasică, în stil aforistic, poezia exprimă universalitatea trecerii, a efemerului, a derizoriului, ceea ce explică "dispoziția sufletească față de evenimente" (G. Călinescu). Tema filosofică a Glossei este condiția omului în raport cu timpul, iar motivul fundamental lumea ca teatru presupune
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
său, provine din vânzarea obuzelor pe care nemții le folosesc împotriva armatei române. Ștefan Gheorghidiu este mobilizat la izbucnirea războiului și trimis să lupte în linia întâi. Pentru el începe întâia noapte de război, cunoaște adevărata dramă a omenirii, încât frământările sale de până atunci i se par acum minore și ridicole. Cunoaște o realitate dureroasă în fața morții, însoțită de spaima de a nu mai rezista. În Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război găsim pagini strălucite despre un război
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]