99,031 matches
-
îndurau. Pe ea dragostea o ferește de „orbirea” ce se răspândise molipsitoare printre atâția români. Maryse Nenișor ar fi trecut de dragul lui Sebastian și peste faptul că era căsătorită, cum de altfel ar fi făcut și doamna Zissu. Dacă ne gândim la numărul de femei care nu au ținut cont de origine, căsnicie sau de alte relații „paralele” (v. Leni Caler) putem crede fie că Mihail Sebastian avea o personalitate ieșită din comun, „magnetică”, fie că multe dintre femeile acelor ani
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
Mihail Sebastian, Ed. Universal Dalsi, 2001, p. 51), Leon Volovici spunea despre intelectualii perioadei interbelice: „Unii dintre ei au avut un destin tragic, alții s-au salvat prin exil, înscriindu-se într-un tragism al culturii române, la care se gândea și Culianu, exasperat că atâția oameni de valoare au trebuit mereu să părăsească România ca o condiție a realizării lor. De prea multe ori, de la Dinicu Golescu încoace, intelectualul român e silit să constate că normalitatea e «dincolo», în Occident
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
înțeleseseră că toate sacrificiile fuseseră în zadar. O nouă putere urma să „vegheze” asupra României, sufocând treptat cultura și înrăutățind condiția intelectualilor. Era abia ianuarie 1938 când Mihail Sebastian nota în jurnal: „I-am spus șlui Mircea Eliadeț că mă gândesc la o plecare din țară. A aprobat - ca și cum într-adevăr e un lucru de la sine înțeles, ca și cum altceva nu mai e de făcut”1. Poate contrar aparențelor, acesta era sfatul cel mai bun pentru un prieten evreu. Dar și pentru
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
că voi găsi o catedră în Italia (unde mă invita Tucci) sau în Statele Unite, unde mă îmbia Coomaraswamy. Nu vedeam în exil o rupere de cultura românească, ci numai o schimbare de perspectivă, mai exact o deplasare în diaspora. Mă gândeam la exil fără amărăciune și fără nici un gând de răzbunare. În câțiva ani, avusesem tot ce se avea în România, în afară de avere: glorie, notorietate, prestigiu; fusesem și poate mai eram încă „șeful generației tinere”. De tot ce mi se întâmplase
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
de apoi... Dar și în lumea de toate zilele se întâmplă cu trimișii puterii totalitare să ia în plină noapte fracțiuni semnificative de populație pentru a le trimite la o treabă ,,neînțeleasă”. Nu putem ști la ce anume s-a gândit poetul, și nici nu e foarte important s-o știm, e de ajuns că opresiunea reală va fi apăsat până și asupra imaginii lumii de dincolo: ,, Și tu, mamă, nicicând n-ai să mai știi/ încotro fiul tău a dispărut
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
vanitoasă, încearcă mantaua, dansează veselă și se privește extaziată în oglindă. Amorezul nobilei Yocrapo apare însă fără veste, crede că e stăpâna Otakei în costumul cunoscut, dar Otake - speriată se ascunde din fața lui. Aceasta i-a fost pierzarea. Amorezul pleacă gândindu-se la răzbunare. Servitorul nobilei Yocrapo e îndrăgit de Otake, vine cu lucrurile cumpărate din târg, o recunoaște pe Otake, o cere de nevastă și o conjură să bage de seamă să nu vină stăpâna să o vadă în costumul
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
cronicarul nostru l-a ignorat cu desăvârșire. Diferența de stil este însă recunoscută, deși obiecția rămâne: „Poate că „dramele” astea sunt foarte gustate la japonezi, la noi însă scenele astea nu sunt drame. Personajele acestea sunt vrednice de compătimit - mă gândesc la biata Otake și la Otyo, cele două servitoare care sufăr pentru vina altora -, dar persoane dramatice, cu zbucium sufletesc mai pronunțat nu pot să fie, fiindcă acțiunea nu le îngăduie lucrul acesta. Poate să fie în „dramele” astea o
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
cofetăriei eterne, o minusculă cafenea (care să aibă și două mese de biliard; oh, tacurile frecate pe vîrf cu cretă!) n-aș reuși, ticluind mereu, mereu, pentru personajele mele dragi, cafeloaie, cafeluțe, n-aș reuși zic, să scriu permanent? Mă gîndesc la Caragiale! Poate că scria în draci din cauza berăriei pe care o patrona! * Ciudat! A scrie în draci! De ce nu, a scrie în îngeri? Nimic nu-i inventat! Pe la 2-3 ani am locuit la Curtea de Argeș, la un unchi de-al
Ador ceasurile care stau! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13414_a_14739]
-
perdelele trase, cu lumina aprinsă, încurcînd paharul de țuică, limpid, cu cel de cafea, opac! Am sentimentul că trec cu trenul pe lîngă ei, că-s închis ermetic într-un compartiment capitonat cu rochiile năprasnic călcate de Tamara Nikolaevna! * Mă gîndesc la Reparata, detectiva mea cu trei sîni și două vagine, eroina unui ciclu fulminant. Am găsit titlul primului volum: Reparata contra Stricata. Îmi și închipui următoarea scenă. Reparata, cu două sute pe oră, apăsînd talpa goală pe accelerator, e oprită la
„Domnule, răspunse Reparata, nu vă pot arăta decît un singur act, cel sexual!” by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13362_a_14687]
-
abia acum la sfîrșit încerca să-și explice de ce nu reacționase în nici un fel preferase să rămînă atît de impasibil ar fi trebuit să-l furnice cîteva bănuieli mai ales că în cartea aceea nu se întîmplase aproape nimic se gîndi că după un somn bun lucrurile aveau să se limpezească să se așeze să ia poziția nisipului pe fundul apei în zori își dădu seama că fusese vorba doar de o plimbare printr-o piață periferică a orașului în centrul
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
se pare că în anumite perioade ale amiezii lumina strălucea atît de puternic încît statuia nefiresc de albă se vedea din anumite unghiuri ale pieței foarte vag cu întreruperi adesea viața nu oprește în haltele minții adesea hărțile mint se gîndi cititorul adesea o liniște mătăsoasă încolăcește gleznele lumina strălucește parcă și mai puternic iar acele ceasurilor se deschid larg ca și cum te-ar îndemna să intri somnul se face o apă limpede și nimic n-o mai tulbură Sacul ca vechi
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
familie de români cinstiți?...” Și mai izbi o dată cu pumnul în masă, făcând farfuriile și tacâmurile să zăngăne. Eleonora făcu însă o figură foarte îngrijorată. “Ei, nici chiar așa, frate! Nici chiar așa, ce dumnezeu! Trebuie să dai dovadă de tact. Gândește că avem copii”. “Eleonora are drpetate. Trebuie tact”, socoti și Stelian nimerit să spună. Sever o ținea mai departe pe-a lui și nu-l mai contrazise. De la familia Polizu, el o luă pe jos până în Lizeanu și se urcă
Daniel Dragomirescu - Două vizite by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/13067_a_14392]
-
împotriva măsurii ce ați luat de a nu se mai juca Manasse, măsură care jignește publicul, și critica, și în special, literatura. Piesa lui Ronetti-Roman a trecut prin îndoita încercare a criticii și a timpului, biruitoare, și nimeni nu se gândește să-i conteste calitățile, recunoscute de cei mai mari dintre scriitorii limbii românești.” (23 oct. 1913) Într-o scrisoare din septembrie 1916, adresându-se lui Caton Theodorian, Rebreanu își manifestă amărăciunea pentru înfrângerile noastre de pe front: „În orice caz, e
Ediția critică Rebreanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/13143_a_14468]
-
pe autorul autoportretului. În lejerul halat-uniformă... Tot acolo, altă dată, într-o toamnă mai umană, la braț cu minunatul pictor Craiu și culegînd amîndoi, pe alee, păstăi de salcîm căzute, decorative substitute ale curmalelor la care nici visînd nu puteam gîndi. Repere, ele păstăile, ale unor campanii obștești din a căror liber consimțită muncă patriotică urma să fie stors nu știu ce ulei. Vîndut apoi, profitabil, de statul socialist, îmbuibaților capitaliști. După externare, vizitîndu-l acasă pe veneratul pictor, îl asist, un timp, în
Însemnări by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13422_a_14747]
-
Ștefan Cazimir Între 12-14 septembrie 2003, Zilele culturii călinesciene s-au desfășurat, ca în fiecare an, la Onești (12-13 septembrie) și la Tescani (14 septembrie). Respectând programul, judicios gândit pe teme mari: Repere publicistice, Colocviu de literatură contemporană, Recitalul „Poetul în Cetate”, Cultură și sincronizare, ediția acestui an s-a impus prin trăsătura sa susținută de vie dezbatere. Având ca punct de pornire tema G. Călinescu și critica literară
La Onești și la Tescani by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13487_a_14812]
-
explice această „noțiune”! Poate că dacă înțelegea mai tîrziu, după al treilea glonț ratat, i-ar fi fost milă de el. Ar fi fost mai pregătită. Dunia s-a trezit prea brusc cu Diavolul, cu adevăratul Sv. lîngă dînsa! Mă gîndesc acum că, probabil, chestia cu Sv. care-i diavolul în persoană, a fost fumată de mult, au scris-o alții, sînt aproape sigur. Eu însă am descoperit acum trei zile toată tărășenia! Pe Bahtin nu l-am citit încă. Ianoși
Cred că dînsul știe sigur că acolo-s chiar păianjeni by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13454_a_14779]
-
pleca în sat unde dormea de obicei la o vădană cu care își amăgea singurătățile iar eu mă întindeam pe patul meu sărac, beam un pahar de lapte proaspăt, stingeam lumina - în curte se auzeau hămăituri de câine - și mă gândeam patetic că meseria asta de director nu e pentru mine, că nu sunt apt nici să primesc porunci fără să explodez și nici să dau comenzi, nu eram croit nici să fac sluj și nici să hotărăsc asupra sorții altora
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
aștepta la gară garnitura care urma să mă aducă înapoi acasă. *** Când nu aveam învățământ politic îmi petreceam duminicile cu Cornelia la tanti Marioara; mătușe-mi îi intrase în cap că viața mea la țară și naveta îmi dăunează, nu se gândea în mod expres la sănătate sau la oboseala excesivă sau la plictiseala drumurilor sau incongruența dintre firea cu care mă pedepsise soarta și funcția de director, (fie el „adjunct”), cu întreaga cohortă de compromisuri, responsabilități și umilințe ce o însoțește
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
te ia de nevastă, pe TINE? Ești într-o doagă? Te-ai uitat în oglindă?” “Nu mă uit că se sparge, rânji baba. Te privește, ori îl convingi, ori îți taie Edward capul. Din două, una. Alege!“ ” Nici nu mă gândesc, explodă Arthur. Andrew este fratele meu de cruce, nu pot să-i cer așa ceva, să se nenorocească pe viață! Prefer să-mi taie capul. Eu am onoare.” „Și la ce-ți folosește?”, pufni baba, aruncând un damf de usturoi. „Patria
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
ca ars. Era vocea babei care vorbea cu gura blondei, o gură foarte senzuală de altfel. „Vino-ncoace când îți spun!” Andrew se execută, ca în transă. „Uite ce e, zise vocea cotoroanței. Nu știu cum sunt alții, dar eu când mă gândesc la toată povestea, trebuie să recunosc că mi-a plăcut cum te-ai sacrificat pentru prietenul tău Arthur. M-ai atins la lingurică. Așa ceva mai rar, poate doar în magazinele de antichități. Ești un adevărat cavaler al mesei rotunde. Așa că
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
povestea, trebuie să recunosc că mi-a plăcut cum te-ai sacrificat pentru prietenul tău Arthur. M-ai atins la lingurică. Așa ceva mai rar, poate doar în magazinele de antichități. Ești un adevărat cavaler al mesei rotunde. Așa că m-am gândit să-ți acord un bonus. Un bonus de 12 ore pe zi. Facem jumi-juma. Trebuie doar să alegi. Cum vrei să fie căsătoria noastră, noaptea cum mă vezi acum și ziua cum mă știi, sau noaptea cum mă știi și
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
o carte a bătrînului Dosto, deschisă pe masă, în unele zile, ca-n cea de acum, nu-mi prea pot ajuta sufletul să fie bucuros. Uneori simt cum mi-l tîrîi, legat c-o sfoară, prin praf, săptămîni întregi. Mă gîndeam să-l recitesc pe Blecher, iubirea mea nebună de pe la vreo 19-20 de ani. Îmi aduc aminte de formatul cărții, mic, de electrocutarea pe care am suferit-o, înfulecînd pentru prima dată, Întîmplări din irealitatea imediată. Da, parcă aș fi pus
Eu mă logodesc, mă căsătoresc cu cărțile by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13767_a_15092]
-
cu un volum cedat mie doar pentru o săptămînă mă inhibă. Nici nu citesc cartea, o dau înapoi nerăsfoită. V-am scris că Anastasia Filippovna citea Doamna Bovary? * Și-n tot timpul acesta, dumneavoastră, "adresantul", unde sînteți, ce faceți, ce gîndiți? Nu vă pot vedea decît acolo, pe scaunul acela cu abisul în spate, izolat de-un perete gros, transparent, de noi, făcînd gesturi din ce în ce mai nuanțate, mai enigmatice, parcă încercînd un alt alfabet, al disperaților muți. Cu stimă și afecțiune, Emil
Eu mă logodesc, mă căsătoresc cu cărțile by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13767_a_15092]
-
este masajul medical, executat de mîinile pricepute și binecuvîntate, ale unui om care nu vede. Mă-ntorc acasă toropită și iau în mînă un ghid al Egiptului, pe care iubitul meu a făcut sublinieri. Înțeleg astfel ce-l interesa, ce gîndea și ce iubea la ținutul acela îndepărtat. Descopăr, uimită, de exemplu afinitatea pentru gnostici, care predicau salvarea prin cunoaștere, nu prin credință, admirația pentru privirea vigilentă a statuilor Egiptului antic ( vigilența mereu trează, o altă idee preluată tot de la gnostici
Luna lui Cuptor by Elena Brădișteanu () [Corola-journal/Imaginative/13748_a_15073]
-
frumoasă e un pretext pentru speranță: Și chiar dacă "armele mele sînt mai ales credința și speranța, pentru cea din urmă am uneori nevoie de un mic implus. Ca de atîtea ori, va trebui să fac singură totul. Și cînd te gîndești că în urmă cu cîțiva ani scriam: Dacă aș fi trăit în Franța, acum două sute de ani, aș fi fost călare pe un tun, la asaltul Bastiliei
Luna lui Cuptor by Elena Brădișteanu () [Corola-journal/Imaginative/13748_a_15073]