4,147 matches
-
acestei conversații nu numai eu spusesem minciuni? I-am răspuns cu aceeași privire. Păi, asta este, i-am zis. Punct. — Sper, mi-a răspuns. —Spune-mi, i-am zis, amintindu-mi ceva, James are prietenă? Sebastian a râs. — Cred că glumești. Este ocupat cu sădirea a cât mai multor semințe sălbatice în cât mai multe secretare temporare. Vorbea cu Susie zilele trecute. —Păi, uite. Fetele de genul ăsta îl plac pe James, doar Dumnezeu știe de ce. Nu spuneai mai înainte ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pe barba mea, o persoană mai mergea, dar așa, un cuplu, a ieșit cu sesizare, s-a-ntâmplat că a venit tov. Dobre cât erați la biserică și s-a enervat. Zău, îmi pare rău, dar instrucțiunile sunt precise, nu glumesc. E obiectiv de grad zero. Am avut până săptămâna trecută pază militarizată. Până au scos tot materialul din celule. Tov. Dobre vine zilnic aici, să controleze operațiunea. Raportează personal sus de tot.“ Și inginerul arătă cu capul undeva spre înaltul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în apele oglinzii. Mă chinuiam s-o aduc de undeva, dintr-o fantă de timp. Și am prins-o, în pâlpâirea becului, răsfrântă în alte și alte ape, printre clondire. Era Conți, așa cum stătuse lângă mine cândva la „Melody“, așa cum glumeam cu ea atârnată de gât, așa cum dansasem toată noaptea cu ea, așa cum mă amuzasem cu ea și cu cei care se așezaseră la masa mea atunci, lăsându-i să creadă că sunt aviator, așa cum mă urmărise câțiva pași în aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ai să începi să reciți și Limba noastră-i limba dulcilor cazanii, cu ciobanii... Nu-i corect, frate Simioane! Zău, dacă te mai înțeleg. O porniserăm atât de frumos în dimineața asta numai a noastră și tu...“ Nu știam dacă glumea sau chiar credea că intenționat adusesem Chișinăul în discuție. De obicei, în nopțile noastre petrecute împreună, în blocul lor, al studenților străini, între ei, discutam despre orice și oricum, puțin păsându-ne de politică. Votca era mai convingătoare decât toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la «Colombo» te dădeai mare cu toate bazaconiile tale, puteam să te termin cu câteva cuvinte doar. Te lăsam să bați câmpii că-mi plăcea cât de prostuț puteai să fii. Deși, să știi, cu astfel de lucruri nu se glumește. Înseamnă suferință, multă suferință, pe care tu niciodată nu o vei înțelege.“ Am ridicat din umeri, amintindu-mi de astea tocmai atunci, la ușa doamnei Petricius. Ca și cum dintre toate amintirile cu Ester doar seara aceea când mi-a cântat cântecelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ajut să-și promoveze nepotul. S-au așezat la două mese în fața mea, tot lângă fereastră. Ester stătea cu spatele la mine. Îi vedeam doar fața lui Fălcuțanu. Același chelner îi servea. Părea că se cunoaște cu Fălcuțanu. Chiar și cu Ester. Glumea, roia în jurul lor cu acea familiaritate a insului deprins cu toanele și micile secrete ale clienților. Inițiat în acele banale taine dintre un bărbat și o femeie care vin pentru a nu știu câta oară la același restaurant, stau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Cum, bre, nu v-a spus de meniu? Nu v-a lămurit ce mâncați? Nu se poate! La mesele mari așa se face. Mai ales la o așa zi! Încetul cu încetul începusem să pricep unde bătea Paul. Toată noaptea glumisem cu Gelu că petreceam și noi de ziua lui Ceaușescu. Nu știu dacă Gelu era născut chiar în acea zi, dar atunci ne adunaserăm să-l sărbătorim. Tot am închinat în cinstea lui și-a lui Ceaușescu. „Îți bag meniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
două zile umblînd cu capul În nori, iar acum lumea mea se prăbușea. — Și eu, care mă gîndeam că ai venit fiindcă aveai chef să mă vezi, am zîmbit eu fără vlagă. Am observat cum Îi roșea chipul de stînjeneală. — Glumeam, am mințit eu. Ceea ce era Într-adevăr serios era promisiunea mea că am să-ți arăt o față a orașului pe care n-ai mai văzut-o. Cel puțin, așa vei avea un motiv să-ți amintești de mine, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la enciclopedii și manuale școlare... Miquel Moliner era posedat de acea boală a hărniciei culpabile și, cu toate că respecta și chiar invidia lenea celorlalți, se ferea de ea ca de ciumă. Departe de a se făli cu etica lui de lucru, glumea pe seama compulsiunii sale producționale și o descria ca fiind o formă minoră de lașitate. — CÎt timp muncești, nu privești viața În ochi. Am devenit prieteni buni aproape fără să ne dăm seama. Aveam multe În comun, poate chiar prea multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fără să-i ceară În schimb nimic altceva decît prietenia și promisiunea că va continua să scrie. Cu timpul, Irene Îi dădu voie să aducă În mansardă pe cîte una din fetele ei, fie și numai ca să doarmă Îmbrățișați. Irene glumea că ele erau aproape la fel de singure ca el și că singurul lucru pe care Îl doreau era un pic de afecțiune. — Vecinul meu, monsieur Dardieu, mă consideră omul cel mai norocos din univers. L-am Întrebat de ce nu se Întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se refuzase. Miquel, care era bolnav de dorință și de singurătate, știa că dragostea noastră era o farsă, Însă, chiar și așa, nu mă putea lăsa. Bea din ce În ce mai mult și, de multe ori, abia dacă mă mai putea poseda. Atunci glumea cu amărăciune că, la urma urmei, devenisem un cuplu matrimonial exemplar Într-un timp record. Ne făceam rău unul celuilalt din disperare și din lașitate. Într-o noapte, cam la un an după Întoarcerea mea de la Paris, l-am rugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-i scormonea acum măruntaiele. „Dacă nu e vorba de tumoare, atunci ce ar putea fi?” Întrebă el cu glas stins. „E vorba de o sarcină. Aveți acolo un fetus...” Și cârligul Începu să se răsucească, agățându-i mațele. „Cred că glumiți”, murmură Noimann. „Sunt bărbat” (Noimann folosi cuvântul mascul), „cum aș putea să fiu Însărcinat?” „E vorba de o sarcină extrauterină”, o drese celălalt. „Chiar dacă ar fi vorba de o astfel de sarcină, ar trebui să existe și un uter...” „Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
făcu celălalt. „Am aici ceva ce poate să vă aducă aminte și de bolovani...” Și, desfăcând cingătoarea care lega cruciș ambalajul, ciungul lăsă să lunece pe pieptul lui Noimann ceva ce semăna cu un picior... „Iată și piciorul dumneavoastră metric”, glumi el. „Acum, chiar dacă ați vrea, n-o să-i mai puteți cânta În strună lui Lilith... Ați fost eliberat... Acum nu vă mai aflați sub tutela fustei... Piciorul acesta vă va călăuzi pe-alt drum...” Acesta fusese comarul care o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
simțea pericolul unei imixtiuni de-afară. Chiar dacă l-ar fi Înțepat cineva, prin halat s-ar fi scurs câteva picături de sânge... Despre ce fel de lichid vorbea această creatură? „Aveți un spirit de observație cât se poate de acut”, glumi el. „Vedeți prin om ca printr-o sticlă... Probabil că pentru dumneavoastră chiar și pereții ăștia sunt clădiți din cărămizi de apă...” „Exact”, spuse celălalt. „Din apă minerală amestecată cu votcă sau coniac...” „De ce nu puneți la socoteală berea, lichiorurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
desigur, vă reprezintă pe dumneavoastră?” Îndrăzni să Întrebe unul din meseni. „În persoană?” răspunse Noimann dezinvolt. „În halat, cu pipă și-n papuci”, spuse o altă voce, râzând Înfundat. „Exact”, făcu Noimann. „Cu halatul descheiat și În papuci...” Noimann nu glumea... Într-adevăr, fiind Într-o zi cu chef, achiziționase câteva cavouri, pe care le modernizase, cum se spune, după ultimul răcnet, dotându-le cu bar, combină frigorifică plină cu tot felul de sticle, cu aparat de masaj, cu saună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
invers.” „Și cum faceți ca să schimbați rotația?” insistă pictorul. „Sunteți cam curios”, zise Satanovski. „Am să vă invit Într-o zi de sâmbătă acolo, ca să vă uitați pe gaura cheii, poate așa o să vă treacă pentru totdeauna cheful de-a glumi cu lucruri sfinte...” Bărbia i se mișcă În sus și În jos, oprindu-se undeva la jumătatea feței. Urechile-i Înțepeniră În aer, apoi Începură să se deplaseze de la locul lor. Satanovski clipi din ochi. Bikinski Își făcu, muțește, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
unde ar fi avut, cică, de rezolvat niscaiva treburi pe la judecătorie. Bărbatul se Învoi, fără să știe ce-l așteaptă. Pe drum, femeia trăncăni verzi și uscate, Încercând să fie cât mai plăcută și să câștige Încrederea bărbatului. Vecinul B glumi și el, vorbind ba de una, ba de alta, fără să-și bată prea mult capul cu femeia care ședea pe capră În stânga lui. Ajungând În oraș, se despărțiră, nu Înainte Însă de a fixa un anumit loc și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
părere că numele de Herbina făcea o trimitere directă la Serbina, secretarul Consiliului Județean, căruia, probabil, ziaristul În cauză avea să-i plătească o poliță. Falcon mirosea direct a Falconetti, un personaj sinistru dintr-un serial celebru pe vremuri... Mesenii glumiră pe seama știrii. Lui Bikinski subiectul i se părea a fi extrem de interesant. El se gândea chiar să imortalizeze scena, pictând Într-o icoană piciorul de lemn Îngenuncheat lângă altar. Satanovski fu de părere că piciorul provenea de la o vacă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Își toarce alene zvâcnirile de alb și negru, ploaia lui de cuvinte de care Încercăm să nu ne sinchisim. Un vecin care Întreabă: — Ai săpat via, mă? — Io mai am un rând, Îl fac mâine. Păi mâine e 9 mai, glumește profesorul. (Parcă dacă e 9 mai nu poți săpa via!) Interlocutorul acceptă gluma. Râde. — E Paștele. Atunci chiar era dă Paște. — În patru’ș’cinci? — Da, zice și se așază mai comod, s-a obținut legătura cu stadionul. Vacarmul tribunelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
picior În scaunul ei și m-am aplecat, să savurez informația. Își acoperi fruntea perfectă, albă, cu brațele ei lungi și subțiri și clătină din cap. —New York Times. —Știam eu! Eu și Will vom fi blânzi, Îți promit. Doar nu glumește, nu? — Normal că nu! scânci Penelope. Și normal că și mama lui Avery tânjește după chestia asta. —O, Pen, e perfect! Voi doi sunteți un cuplu așa de drăguț și acum toată lumea poate vedea asta! am cotcodăcit eu. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
spre ea. De fapt nu-mi păsa, dar m-am gândit că fac ce trebuie. Nu „cine“, „ce“! aproape a urlat ea În șoaptă. Încă nu-și dezlipise privirea de la femeie. —Ce? am Întrebat eu, tot nelămurită. Cum adică „ce“? Glumești? Nu vezi? Ai nevoie de ochelari? Am crezut că face mișto de mine, dar a căutat În geanta ei supradimensionată și a scos o pereche de lentile cu rame de sârmă. Uite, ia-i pe ăștia și uită-te la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
privit Întrebător, așa că am murmurat: —Mmm, arată minunat. Foarte frumoasă geantă. Elisa oftă. —Chiar că e. Asta costă probabil cam douăzeci de mii. Categoric merită. Am băut așa de repede Încât am Înghițit aiurea și m-am Înecat. —Cât e? Glumești. E imposibil! E o poșetă. Nu e o poșetă, Bette, e un mod de viață. Eu aș da banii ăștia fără să clipesc dacă aș putea face rost de așa ceva. Nu-mi pot imagina că oamenii stau la coadă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
nu se fi Înscris măcar pe listă pentru Birkin. Înscrie-te imediat și poate - poate- o s-o primești la timp ca să i-o oferi Într-o bună zi fiicei tale. —Fiica mea? Douăzeci de mii de dolari pe o geantă? Glumești. În acel moment, Elisa cedă din cauza frustrării și-și puse capul pe masă. Nu, nu, nu, gemu ea, de parcă ar fi trecut prin chinuri mari. Tu chiar nu Înțelegi. Nu e doar o geantă. Este un stil de viață. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
iubit. Nu Înțelegi? Birkin-ul i-a oferit un motiv ca să trăiască! Pur și simplu nu poți să te sinucizi când ești atât de aproape... nu ai cum. Era rândul meu s-o privesc cu atenție, să văd dacă nu cumva glumește. Nu glumea. Elisa părea extrem de radioasă după ce Îmi relatase povestea, de parcă ar fi inspirat-o să-și trăiască propria viață din plin. I-am mulțumit pentru că mă inițiase În tainele Birkin-ului și m-am Întrebat În ce mă băgasem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Înțelegi? Birkin-ul i-a oferit un motiv ca să trăiască! Pur și simplu nu poți să te sinucizi când ești atât de aproape... nu ai cum. Era rândul meu s-o privesc cu atenție, să văd dacă nu cumva glumește. Nu glumea. Elisa părea extrem de radioasă după ce Îmi relatase povestea, de parcă ar fi inspirat-o să-și trăiască propria viață din plin. I-am mulțumit pentru că mă inițiase În tainele Birkin-ului și m-am Întrebat În ce mă băgasem de fapt. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]