6,525 matches
-
la Chilieni, în județul Hotin (1931-1935), iar cursurile secundare la Liceul Ortodox de Fete din Cernăuți (1935-1940) și la Liceul „Oltea Doamna” din Rădăuți, susținând examenul de bacalaureat în 1943. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității ieșene, luându-și licența în februarie 1948. În 1949 devine asistent la Catedra de literatură română a Facultății de Litere din Iași, după ce, între 1947 și 1949, predase limbile română, franceză și rusă la gimnaziul din Dărmănești și la Școala Normală
PLATON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288843_a_290172]
-
pe o excelentă comunicare cu studenții și pe o susținută activitate de cercetare în domeniul istoriei literare. În 1969 își ia doctoratul în filologie cu lucrarea „Dacia literară” (1840). Între 1982 și 1985 conduce Catedra de literatură română a Facultății ieșene de Filologie, iar din 1985 funcționează în calitate de profesor consultant. În două rânduri (1970-1972, 1975-1977) a predat cursuri de limbă și literatură, de cultură și civilizație română la Universitatea „Paul Valéry” din Montpellier, unde în 1972 obține alt doctorat, cu teza
PLATON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288843_a_290172]
-
Dacia literară”. Destinul unei reviste, RITL, 1974, 3; Antoaneta Macovei, „Dacia literară”, AUI, t. XXI, filologie, 1975; Liviu Leonte, Raporturi culturale franco-române, CRC, 1980, 15; Valentin Tașcu, „Vasile Alecsandri, poeții felibri și «Cântecul gintei latine»”, ST, 1981, 3; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 336-337. R.Z.
PLATON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288843_a_290172]
-
mai suportase câteva arestări. Va mai juca la București, în reprezentații ale trupei lui Costache Caragiali (1850), precum și la Teatrul cel Mare (1853). După plecarea lui Matei Millo la București, în stagiunea 1852-1853 preia, secondându-l pe Neculai Luchian, conducerea teatrului ieșean. O soră, Anica, era și ea actriță, iar alta, Zamfira, va fi mama savantului Petru Poni. P., care debutează pe scenă în 1839, a fost un remarcabil actor de tragedie, ilustrându-se în interpretarea unor eroi romantici, cât și în
PONI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288879_a_290208]
-
Ioan Petru (din 1975), Petre Dumitrescu (președinte din 1980), Cătălin Enică (din 1978), Dumitru Pană (din 1982), Ștefan Berbece (din 1984), Florea Ioncioaia (din 1986), Dan Radu (din 1988), Cezar Caluschi (din 1989). Colectivul de redacție este format din studenți ieșeni. Revista publică un supliment literar - „Biblioteca «Opinia»”, un număr dedicat centenarului Independenței și o ediție specială consacrată anului Marii Uniri. Marcată de ideologia epocii, O. s. ilustrează din această perspectivă viața studențească și configurează imaginea realității social-politice și culturale românești
OPINIA STUDENŢEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288546_a_289875]
-
apărut la Iași între 1 mai 1897 și 23 ianuarie 1900 - când se unește cu „Evenimentul”, cotidian conservator -, 15 noiembrie 1906 și 5 noiembrie 1940, 17 septembrie 1946 și 31 iulie 1951. Reprezentând inițial punctele de vedere politice ale conservatorilor ieșeni grupați în jurul lui G.Gr. Cantacuzino, ceea ce implică unele atitudini antijunimiste, din 1906, sub influența lui Al. A. Bădărău, O. îl va sprijini pe Take Ionescu. După primul război mondial va deveni purtător de cuvânt al „centrului” democratic, păstrând unele nuanțe
OPINIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288547_a_289876]
-
semnalat sunt și notele, inteligente, spirituale, intitulate Scrisori din Paris, avându-l ca autor pe D. Carabulea (semna și Aleb). La fel, polemica în legătură cu limba română în care s-au implicat G. Topîrceanu, Val. Buțureanu și August Scriban. Mișcarea teatrală ieșeană este urmărită îndeaproape de C. B. Penel, A. Steuerman- Rodion, M. Sevastos, I. Peretz, Wratislavius, Stejar Ionescu, Al. Pogonat ș.a. Atenție se acordă, între 1910 și 1914, activității lui M. Sadoveanu ca director al Teatrului Național. Este un prilej de
OPINIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288547_a_289876]
-
în alte câteva nuvele, unde personajele nu mai sunt simple pretexte pentru imaginația scriitorului, ci, devenind caractere, determină acțiunea. Subiectul nu mai pare artificial, ci este o consecință firească a comportamentului eroilor, desprinși dintr-un mediu cunoscut în amănunțime: societatea ieșeană a epocii 1860-1880. Din această cauză, dialogurile sunt naturale și, făcând abstracție de unele întorsături de frază încă greoaie, au fluență. Mai toate personajele sunt dominate de viața afectivă, ca în Serghie Pavlovici, unde forța sentimentului atinge un prag ce
NEGRUZZI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288414_a_289743]
-
Julietei Nadler (n. Dolinger), funcționară, și al lui Marcu Nadler, medic. A urmat Liceul „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț (1961-1965) și Facultatea de Filologie, secția română-italiană, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1967-1972). Redactor și redactor-șef adjunct la revista ieșeană „Alma Mater” (1969-1972), s-a stabilit apoi la Piatra Neamț, unde va fi redactor cultural la ziarul „Ceahlăul” (1973-1974), cofondator, coeditor și secretar de redacție la ziarul „Acțiunea” (1990-2000) și secretar general de redacție al revistei „Antiteze” (2000). Specializat în istoria cărții
NICOLAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288437_a_289766]
-
semnalează încercarea redacției de a constitui un cerc literar și de a sprijini literatura inspirată din realitățile naționale. Prin rubrica „Bibliografie”, O. ține la curent cititorii cu evenimentele vieții culturale de peste munți. De regulă se reiau din gazetele bucureștene și ieșene acele scrieri pe care G. Barițiu le socotea utile acțiunii proprii: fragmente din drama Ovidiu de V. Alecsandri, versuri închinate eroilor din Războiul pentru Independență, proză de N. Istrati ș.a. Ieronim G. Barițiu, N. Petra-Petrescu, D. Petrescu și I. Marcheș
OBSERVATORIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288504_a_289833]
-
motivațiile actorilor principali, procesele „reeducării”, consecințele programului de formare a „omului nou”. Chiar și reprezentările actuale, despre ceea ce a fost, pot fi afectate de cadrajul ideologic infiltrat adânc În ființa noastră valorizatoare. Cu toate că s-a schimbat contextul, ne avertizează universitarul ieșean, „mulți dintre actorii sociali conservă nu numai gesticulația colectivă, ci și strategiile de evitare, practicile de disimulare, stilul adaptativ” (p. 45). O explicație pentru ceea ce Încă mai sesizăm la tot pasul. Andrei Cosmovici, În următorul capitol, rememorează viața universitară pe
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Comme des cafards sur un plafond laqué. Confectionner un demi-dieu), Paris, 1998; L’Homme à la balafre, Paris, 1999. Repere bibliografice: Dumitru Micu, „Filtru”, RL, 1968, 4; Al. Andriescu, Între livresc și sensibilitate, CRC, 1968, 20; Al. Piru, Din poezia ieșenilor, LCF, 1968, 23; Haralambie Țugui, „Filtru”, IL, 1968, 9; Nicolae Manolescu, „Dramele puterii”, CNT, 1969, 6; Al. Călinescu, „Dramele puterii”, RL, 1969, 12; Teodor Tihan, „Teatru”, ST, 1969, 4; Florin Faifer, „Teatru”, IL, 1969, 6; Liviu Leonte, „Hamlet sau Ispita
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Cronica literară este asigurată de George Iancu Ghidu și de N. Crevedia. Credincioasă promisiunii de a informa, P.b. a cultivat o serie de rubrici: „Cronica măruntă”, „Cărți”, „Cronica lunară”, „Cărți noi”, „Note”, „Reviste basarabene”. Mihail Sadoveanu nota în „Însemnări ieșene”: „Revista are o bună și curată înfățișare, suntem bucuroși s-o recomandăm cititorilor”, iar Mircea Eliade, în „Vremea”, scria între altele: „A apărut al doilea număr din această miraculoasă revistă de cultură. Miraculoasă, prin numărul mare de colaboratori și prin
PAGINI BASARABENE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288608_a_289937]
-
secundar franceză și italiană (1948). Obține titlul de doctor în filologie în 1972, cu teza L’Humour de Raymond Queneau. Bibliotecar onorific al Seminarului de Germanistică de la Universitatea din Iași (1942-1948), va fi ulterior bibliotecar la Biblioteca Centrală a Universității ieșene (1946-1949), asistent la Catedra de estetică și literatură comparată a Facultății de Filologie din Iași (1949-1952). Prin „restrângere de activitate” (de fapt „epurare”, în baza unor referințe politice denigratoare), este trecut în învățământul mediu, funcționând ca profesor de limba franceză
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
științifice ale Universității «Al. I. Cuza»”, „Vie et language” (Paris), „Les Cahiers de l’Herne” (Paris), „Dialogue” (Montpellier), „Temps mêlés. Documents Queneau” (Verviers, Belgia), „Oeuvres et critiques” (Paris-Tübingen). Hermeneut rafinat, specialist recunoscut, P. este un reprezentant de marcă al școlii ieșene în domeniul studiilor franceze și al comparatisticii. Contribuțiile sale de critică și istorie literară - Satira lui Rabelais (1957), La Littérature française du symbolisme au surréalisme (1977), Umorul lui Raymond Queneau (1979) - se definesc prin originalitatea discursului, rezultată dintr-o articulare
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
Comentariile aprofundate referitoare la aproximativ două sute de autori din diferite literaturi și epoci, suportul documentar impresionant fac din această carte o sumă asupra problematicii umorului, unică în spațiul cultural românesc. P. a coordonat colective de cercetare din Facultatea de Litere ieșeană, a căror activitate s-a finalizat prin publicarea unor lucrări precum Direcții în critica și poetica franceză contemporană (1983), L’Analyse du poème (1987), Terminologie poetică și retorică (1994). A semnat numeroase studii introductive și prefețe la traduceri din literatura
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
1971), 428; Al. Călinescu, „Umorul lui Raymond Queneau”, CRC, 1979, 43; Constantin Ciopraga, Un umanist modern, CL, 1984, 4; Grigore Ilisei, Portrete în timp, Iași, Junimea, 1990, 167-176; Dicț. scriit. rom., III, 572-574; Popa, Ist. lit., II, 970-971; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 314-315; Diana-Elena Popa, „Humorul”, „Antares”, 2003, septembrie; Gabriel Coșoveanu, Humoristul - un sentimental refulat, „Ziua literară”, 2003, 78; Corneliu Ștefanache, O lucrare monumentală despre umor, „Evenimentul”, 2003, 8 noiembrie. M.M.I.
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
la Iași, Școala Întreprinderii Mecanice de Material Rulant Nicolina (1969-1972), Liceul „Emil Racoviță” (1973-1979) și cursuri în domeniul informaticii (1981- 1985). Are diferite profesiuni: pedagog, îndrumător de practică profesională, operator comercial, funcționar, proiectant. După 1989 este redactor la diferite publicații ieșene (între care, „Convorbiri literare”), devine director al Editurii Moldova, apoi al Editurii Alfa. Împreună cu Ștefan Pruteanu, Cassian Maria Spiridon, Ionel Săcăleanu, Aurel Ștefanachi ș.a. se implică în mișcarea antitotalitară din 14 decembrie 1989, la Iași. Debutează cu poezii în „Convorbiri
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
1972), iar prima carte, Norul de marmură, îi apare în 1981, ca urmare a câștigării concursului de debut organizat de Editura Cartea Românească. Colaborează și la „Cronica”, „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Opinia studențească”, „Transilvania”, „Viața românească”, precum și la presa cotidiană ieșeană. Este membru fondator al cenaclului Junimea (1975) și al Studioului de Poezie ieșean (1983-1987). Debutând în perioada înnoirii aduse de promoția optzecistă, P. face, într-un fel, figură aparte printre colegii de generație. Poezia lui, mai ales cea din Norul
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
a câștigării concursului de debut organizat de Editura Cartea Românească. Colaborează și la „Cronica”, „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Opinia studențească”, „Transilvania”, „Viața românească”, precum și la presa cotidiană ieșeană. Este membru fondator al cenaclului Junimea (1975) și al Studioului de Poezie ieșean (1983-1987). Debutând în perioada înnoirii aduse de promoția optzecistă, P. face, într-un fel, figură aparte printre colegii de generație. Poezia lui, mai ales cea din Norul de marmură, pare mai conformistă și mai conservatoare decât cea a altor optzeciști
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
de Filologie-Istorie a Universității „Al. I. Cuza”. O carieră cu destule zigzaguri îl așteaptă după încheierea studiilor universitare, prima experiență importantă fiind aceea de ziarist. Redactor-colaborator la foaia băcăuană „Steagul roșu” (1958-1959), în aceeași perioadă colaborează asiduu la emisiunile Studioului ieșean de Radio. În 1965 se angajează aici ca redactor (ajungând șef de secție), după ce între 1959 și 1962 lucrase ca muzeograf la Muzeul de Istorie al Moldovei, iar în anii 1962-1965 se înscrisese, ca asistent, pe traiectoria unei promițătoare cariere
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
Spectacol Topîrceanu (reunind Balada amintirii și Minunile Sfântului Sisoe, cu un „epilog” original), Dănilă Prepeleac, după Ion Creangă, Întoarcerea din pustiu, pe motive din scrierile lui Antoine de Saint-Exupéry, Baltagul, după romanul lui Mihail Sadoveanu. Este coautor la volumul Școala ieșeană de teatru. Fișe de istorie (2000). Antologia Despre teatru: însemnări și digresii (1991) strânge laolaltă cronici și articole îndeobște trecute cu vederea ale lui G. Topîrceanu. Operând cu siguranță și discernământ, slujindu-se de nedezmințita lui minuție, P. scoate la
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
trei pitici și-un licurici, Iași, 1972; O-ntâmplare de mirare, Iași, 1981; Confidențe la arlechin, Iași, 1985; Rebreanu, omul de teatru, Iași, 1995; Repere în teatrul antic grec și latin, Iași, 2000; Introducere în teatrul Renașterii, Iași, 2000; Școala ieșeană de teatru. Fișe de istorie (în colaborare), Iași, 2000; Dintele vremii, Iași, 2003. Antologii: G. Topîrceanu, Despre teatru: însemnări și digresii, pref. edit., Iași, 1991. Repere bibliografice: Al. I. Friduș, Viziuni complementare, CRC, 1985, 32; Cristina Dumitrescu, „Confidențe la arlechin
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
la arlechin”, F, 1986, 1; Carmen Mihalache Popa, „Confidențe la arlechin”, ATN, 1987, 3; Ion Toboșaru, Consemnări, III, București, 1987, 171-174; Florin Faifer, Criticul în împărăția fișelor, DL, 1996, 23; Ștefan Oprea, Chipuri și măști, Iași, 1996, 190-192; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 312-313; Florin Faifer, Constantin Paiu - seriozitate și franchețe, CL, 2003, 2. F.F.
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]
-
1974-1975), Iași (1975-1976) și Focuri, județul Iași (1976-1984). Din 1984 lucrează la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, în 1992 devenind șef de serviciu. Își ia doctoratul în 2002, cu teza Leca Morariu. Viața și opera, susținută la Universitatea ieșeană. Începe să publice ca elev la Rădăuți, în revista „Lumina” (1967), continuând, ca student, să scrie la „Alma Mater” de la Iași, unde a fost redactor-șef adjunct între 1972 și 1973. Debutează editorial cu monografia Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (1989
PAPUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288684_a_290013]