2,882 matches
-
i-l arăta râzând. Iar Drusus, care scrisese jurnalul acela, murise de foame chiar în subteranele palatului, unde era singurul prizonier și unde, vreme de nouă zile, încercase să supraviețuiască mestecând paiele saltelei. Timp de nouă zile îl strigase, îl implorase și îl blestemase pe Tiberius, iar centurionul de gardă, pe nume Attius, îi înăbușea izbucnirile de revoltă, din ce în ce mai slabe, cu lovituri de bici, pe când spionii lui Tiberius notau fiecare cuvânt al lui, fiecare invocare, fiecare șoaptă a agoniei, așteptând cine știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate cel mai la îndemână și declarară că nu știau nimic. Revoltați, populares începură să strige și înăbușiră acele glasuri înspăimântate. Apoi acuzații, asemenea naufragiaților care se agață unul de altul, se dezvinovățiră, implorară, invocară mărturiile celorlalți, se îngrămădiră în jurul tronului, îngroziți de ideea că marea ușă de bronz avea să se deschidă pentru a-i lăsa pe pretorieni să intre în sală. Între timp, din zona ocupată de populares, care stăteau în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care se simt în stare să vorbească plini de emoție și care n-au avut legătură cu aceste procese pentru că, să spunem, în ziua respectivă erau bolnavi. Trimiteți-i de îndată la el, să i se arunce la picioare, să implore milă pentru ceilalți, care nici nu îndrăznesc să i se înfățișeze... Veniră zorii, după o noapte în care nimeni nu dormise; de la balconul vilei pe care Julius Caesar o construise pentru Cleopatra și care acum era splendidă, cu multe grădini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fusese imposibil să se sustragă voinței lui și că acum le aduceau mulțumiri zeilor că se aflau sub blânda lui putere; la urma urmei, sugeră cu delicatețe cineva, ei toți îl aleseseră în unanimitate... Îi jurară credință veșnică și îl implorară să le acorde clemență nefericiților care așteptau îngroziți la Roma, pentru că, așa cum se știa din vremea lui Homerus, clemența era cea mai luminoasă virtute a sufletelor puternice. Și cum el continua să tacă, un senator cită câteva versuri minunate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce vrei cu mine, noaptea asta are să-mi ajungă pentru toată viața. Cred că peste șapte mii de ani cineva tot are să mai audă că eu ți-am spus „te iubesc“ pe lacul ăsta. Îl mângâia de parcă l-ar fi implorat, de parcă l-ar fi adorat, îi scoase tunica în stil grecesc care îl scandalizase pe Anneus Seneca, îl legăna, trăgându-l spre ea, trupul ei îl căuta pe al lui. Te rog, vino să trăiești înăuntrul meu. Te rog. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de carne sărată, se spălau pe apucate în pâraie, beau acea cervisia din orz și hamei, își instalau taberele în păduri, iar pe ea o obligau să doarmă în trăsură, împreună cu însoțitoarele ei. Încercă să protesteze, să ceară informații, să implore, dar, după cum prevăzuse Împăratul, germanii nu înțelegeau nici un cuvânt din ce spuneau ea și celelalte femei, și nu le păsa. Ajunse, speriată, când procesul și execuțiile se terminaseră de câteva zile bune. Împăratul îi aruncă o privire: era plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pretorienii bine plătiți care puteau înconjura Curia într-o clipă. Totuși, unii insistau că Julius Caesar fusese atacat chiar în vechea Curie de la Pompeius, fusese lovit în spate pe când stătea în picioare, înconjurat de niște demnitari care se prefăceau că imploră clemență pentru un exilat. Nimeni dintre ai lui nu venise să-l salveze. Alți senatori răspunseră că Augustus a răzbunat cumplit crima aceea, distrugându-i nu doar pe autorii ei, ci și amintirea locului unde fusese înfăptuită. Vechea Curie fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mărturisi hohotind Cerialis, se caută un mod de a-l ucide pe Împărat. Continuând să plângă, declară că, din prostie, se întovărășise cu niște oameni perfizi. Voiam să fug, mărturisi el, însă m-au amenințat că mă omoară. Apărați-mă, imploră. După ce rosti aceste cuvinte, tânărul descoperi că devenise invulnerabil și prețios în ochii anchetatorilor. Îi promiseră că va fi protejat, iar el alese calea pe care, de-a lungul secolelor, aveau s-o urmeze și alții, cu același zel: se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
interogat urlă din cauza durerii insuportabile, iar Împăratului i se păru că aude „Callistus...“ Se opri. Numele acela într-un interogatoriu... Însă nu se mai auziră decât gemete. Anchetatorii insistau, ca și cum n-ar fi înțeles: — Numele, toate numele... Omul plângea, amenința, implora: — Ajutați-mă! Implora sau acuza? Anchetatorii îl îndemnau, fără să țină seama de călăul care îi zdrobea pulpele cu clești adevărați, tanacula. Omul urla, plângea, voma. — Numele, repetă toate numele, insistau ei. Celălalt se zvârcolea - strigă: — Ajută-mă, du-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
durerii insuportabile, iar Împăratului i se păru că aude „Callistus...“ Se opri. Numele acela într-un interogatoriu... Însă nu se mai auziră decât gemete. Anchetatorii insistau, ca și cum n-ar fi înțeles: — Numele, toate numele... Omul plângea, amenința, implora: — Ajutați-mă! Implora sau acuza? Anchetatorii îl îndemnau, fără să țină seama de călăul care îi zdrobea pulpele cu clești adevărați, tanacula. Omul urla, plângea, voma. — Numele, repetă toate numele, insistau ei. Celălalt se zvârcolea - strigă: — Ajută-mă, du-mă de aici... îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fu hotărâtă atunci când un soldat care scotocea înjurând prin pavilionul de serviciu de pe terasele vechii Domus Tiberiana văzu o pereche de încălțări ivindu-se de sub o draperie. Bătrânul, care stătea ascuns acolo, crezu că veniseră să-l ucidă și-i implora bâlbâindu-se să-i cruțe viața, în timp ce soldatul care-l găsise încerca să-i explice că îl aștepta domnia asupra imperiului. Veniră și tovarășii săi, care-l duseră îndată de acolo; și toți pretorienii, bine instruiți, îl aclamară imperator. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu trebuie să mai rămână nimic din ele. Pretorienii urcară la bord. De pe câmpiile din jur, puținii oameni ce văzuseră coborând spre lac cohortele călare se opriră speriați să privească. Pretorienii se năpustiră asupra preoților uluiți care, neștiind dacă să implore milă sau să încerce să se apere, se refugiaseră în khem; îi aduseră pe punte, îi uciseră cu lovituri de pumnal, îi azvârliră în apă, indiferent dacă erau morți sau încă mai agonizau; și, în timp ce trupurile înveșmântate în alb pluteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
când te Întâlnești cu o femeie Într-o biserică, unde a sosit să se roage ca să fie iertată de dorințele carnale ce-i frământă noapte de noapte visele cele mai secrete. Te Îndrăgostești instinctiv de ființa ce a venit să implore starea de penitență, ca o formă involuntară de Întețire a dorințelor; orice act de penitență duce la potențarea sentimentului și naturile prea pasionale vin să se roage În biserică nu pentru ceea ce au făcut, ci pentru ceea ce simt că vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
tocmai acum, când te așteptam mai mult ca oricând? Și aceste lecții Îngrozitoare... Și poezia neterminată... De ce, Petre drag, de ce nu ai venit? Ai devenit o obsesie dureroasă, crudă prin duioșia ei, Petre, te iubesc, mă auzi? Petre drag, te implor, nu mă părăsi, nu te mai pot concepe al alteia, mă auzi? 17 octombrie 1961 (marți) De ce atâta deznădejde? De ce atâta suferință? De ce? Am așteptat toată ziua de azi cu sufletul la gură venirea serii, nu mi-am făcut nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care trec pe stradă fără să se vadă, poate vom fi departe unul de altul; oricum, la vederea ta, Petre, simțurile mele se răscolesc dureros, inima Îmi va spune că doar pe tine te-am iubit cu adevărat... Petre, te implor, nu pleca! Măcar o dată măcar Încă o Îmbrățișare, iar apoi poate să mi te fure orice femeie, Petre, o Îmbrățișare! Atât! Apoi vei pleca, Îți vei continua viața ta, viitorul tău, mă vei uita, poate am fost una dintre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
au batjocorit și ei. — Măi, Angelo, n-am auzit pe nimeni batjocorindu-te. Mințeam. Auzisem totul. Dar așa era jocul, trebuia să o Încurajez. — Zilele astea mi-a zis că s-a săturat de mine. L-am rugat, l-am implorat, degeaba. Totuși, a fost generos. Mi-a promis că o să mergem undeva pentru vreo 2-3 zile. Mâine plecăm. Călătorie de adio... — Și acum, Angelo, o să poți să suporți toate astea? Mi-e scârbă de toate, am uitat să mai râd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atent, cu o expresie de satisfacție și curiozitate pe față. O privea murind. Dar cine e? Și de ce face asta? De ce? Corpul atârnat al femeii se mișca acum în cerc datorită inerției ce acționa asupra frânghiei. Priveliștea ochilor ei care implorau fusese temporar înlocuită de un fragment de peisaj din New Jersey, care se zărea peste Hudson. Se răsucea încetișor o dată cu frânghia care o susținea, până când ajunse din nou să privească la tufele de liliac și la mure. Și la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cu totul și continuă: - Negociem chiar acum cu Weir pentru a ne da anumite informații. Constable își întoarse privirea spre Sachs, privind-o din cap până în picioare de mai multe ori. Părea total neajutorat, iar privirea din ochii lui o implora să îl ajute în vreun fel. Probabil că ea ar fi trebuit să fie vocea rațiunii feminine. Dar Sachs nu spuse nimic, la fel făcu și Bell. Nu era treaba lor să discute cu suspecții. Detectivul era aici pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
podea, iar ochii lui în care se putea citi disperarea se apropiară la doar câțiva centimetri de ai ei, iar țeava pistolului se îndreptă încet spre ea. Cu un geamăt, Weir încercă să-și pună arătătorul pe trăgaci. - Nu, te implor, nu, nu! se lamentă ea. Prizonierul zâmbi cu cruzime, în timp ce ea privea gaura neagră a țevii, așteptându-se dintr-o clipă în alta să se declanșeze. Văzându-și copiii, văzându-și soțul, văzându-și propria mamă... Sub nicio formă, gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cum termin. Închise telefonul și, foarte exaltată, Kara merse la locul ei. Tensiunea era de nesuportat. Chiar în acest moment, ar putea să întrebe unde este fiica ei. Supărată și dezamăgită că fiica ei nu era acolo cu ea. Haide, imploră ea în gând, privind insistent spre ușă după Kadesky. Nimic. Își dorea cu disperare să fi avut o baghetă magică, cu care să bată ușor în gardul de protecție din fața ei, să arate apoi spre intrare și să-l facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
temperat de alți cincisprezece petrecuți pe un post mult mai riscant, acela care presupunea supravegherea agenților care patrulau în zone similare. În acea dimineață de luni, Amelia Sachs stătea mai mult sau mai puțin în poziție de drepți în fața lui, implorându-și genunchii să ignore puseul de artirită, care îi străpungea cu lame de cuțit. Se aflau în biroul lui Marlow, aflat chiar pe colțul clădirii One Police Plaza din centru. Marlow își ridică ochii de pe dosarul pe care îl citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
eu am pălăvrăgit destul de însuflețit cu bătrânul despre ciot și despre motivul pentru care arăta cum arăta. Nu-i așa că v-ați aminti un asemenea lucru? Știu că părinții se gândeau să nu-mi spună de ieșirile mele, dar îi implorasem neobosit în fiecare dimineață să-mi spună și mă prefăcusem atât de bine că nu mă deranja, că se lăsaseră convinși să fie sinceri. Cred că tata, un adept al onestității, își dădea seama și că, dacă păstrau secretul în privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
aproape numai cereri, critici și discuții despre el la persoana a treia. La început refuzase să aibă grijă de el trei săptămâni când, în luna iulie, după absolvire, Mark a plecat să-și perfecționeze spaniola în Guatemala. Dar el a implorat-o și ea a acceptat: povestea vieții ei. Cele două săptămâni de vacanță ale lui Mark au devenit o lună, o lună s-a transformat în trei, iar trei luni au devenit o bursă Fulbright ca să studieze efectele războiului civil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
jumătate încântată, pe jumătate din obișnuință, pentru impresie. — Categoric am pus-o, râse ea. Glumesc, desigur. Putem să plecăm de-aici înainte să intrăm într-o spirală a rușinii cum n-a mai văzut vreodată niciuna dintre noi? Vă rog? imploră Leigh. Începuse să o doară capul de la vinul roșu oferit de Nicholas din partea casei și știa că nu era decât o chestiune de timp — de minute, probabil — până ce prietenele ei aveau să se transforme din simpatic de amețite în gălăgioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
parcare. Tocmai se prăbușiseră epuizate pe geamantanul Adrianei când aceasta apăru triumfătoare, ținând în mână o sacoșă de plastic, și se trânti alături. Emmy îi luă sacoșa din mâini. În viața mea n-am avut atâta nevoie de apă. Te implor, spune-mi că ai cumpărat mai multe sticle. În sacoșă nu era decât o singură sticlă cu un lichid albastru electric în ea. — Ai luat Gatorade în loc de apă? — Nu e Gatorade, querida. Curaçao albastru. Mmm. Nu-i așa că arată delicios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]