5,599 matches
-
pare întru totul justificată. Un stil explică filozoful român "acceptă în alcătuirea sa elemente ale trecutului numai după ce și le-a asimilat. Prin procesul de asimilare vechea doctrină devine de fapt o nouă doctrină" (s.n.)26. Noi credem că, dincolo de inerentele diferențe și adaptări determinate de un Zeitgeist, doctrina rămâne în esență totuși aceeași; deși "modernizate", coordonatele ei la nivel paradigmatic nu se schimbă. Acum ne vom opri cu precădere asupra corespondențelor dintre relativismul istorist și romantism, pe de o parte
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
directă și continuă a unor esențe supranaturale mai mult sau mai puțin numeroase, a căror presupusă intervenție trebuie să explice toate iregularitățile din univers", și în al doilea caz explicația "prin intermediul unor forțe abstracte, concepute realmente ca entități (abstracțiuni personificate), inerente diverselor lucruri existente în lume", pentru că "li se atribuie capacitatea de a genera toate fenomenele observate, urmând ca fiecare în parte să fie explicat prin derivare dintr-o entitate corespunzătoare"60. Dar dacă pozitivismul refuză cele două metode explicative nota
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
privitoare la acel fundament comun care face posibilă înțelegerea" (s.n.): reflecția n-ar mai porni acum de la "coincidența psihică originară" dintre subiect și obiect, ci de la "ceea ce este comun în înțelegerea sensului". Aceste elemente comune ar trece apoi, "în mod inerent, și asupra produsului obiectivat". Dar însuși faptul că Hufnagel vorbește despre o asemenea "coincidență psihică originară" (s.n.) e suficient spre a demonstra contrariul, adică faptul că obiectivarea concedată ulterior fusese avută în vedere încă de la început de către Dilthey. Spre aceeași
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ordinea pe baza căreia se derivă celelalte propoziții ale teoriei"129; ) oricum, intenția noastră actuală este doar aceea de a plasa niște accente care ni se par esențiale pentru stabilirea deosebirilor dintre cei doi filozofi or, accentuarea implică întotdeauna o inerentă îngroșare a elementului pus în evidență. Cert este că ne aflăm în fața a două situații net diferite: În cazul lui Dilthey, faptele istorice (die einzelnen historischen Tatbestände)130 sunt cele care ne conduc pas cu pas spre teoria pe care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ipoteza se bazează în orice caz pe fapte istoric obiective. Altminteri, punctul de vedere al lui Spranger este totuși în spiritul lui Dilthey, care vorbește explicit atât despre presupoziții e drept, nu "complet subiective" (tocmai din pricina arătată mai sus), dar inerente oricărei Weltanschauung -, cât și despre interpretarea (până la urmă personală) pe care aceasta o dă lumii. O părere asemănătoare împărteșește și Mircea Flonta atunci când apreciază că, în definitiv, orice structură științifică are o "infrastructură" întemeiată istoric și când susține "teza determinării
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în virtutea unui principiu mai general, pe care Spranger îl susține ori de câte ori are ocazia. Potrivit acestui principiu, "toate marile probleme ale vieții trebuie rezolvate mai întâi pe tărîm religios" (ibid., p. 271). De altfel, în ciuda caracterului pe alocuri forțat și reducționist, inerent oricărei schematizări, această paralelă între catolicism și protestantism ar merita o dezvoltare ce promite rezultate interesante; de exemplu, dacă am analiza concepțiile diverșilor filozofi prin prisma confesiunii lor religioase. Deocamdată, ea ne conduce însă spre ideea unei coordonate clasice în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
viitorul, spiritul creator se simte stimulat să acționeze și capătă "siguranță de sine", iar atunci sistemul creat îi apare ca fiind "ceva durabil"167. În schimb, conștiința istorică, la care ajunge "adunând laolaltă toate epocile", îi relevă "relativitatea și vremelnicia inerentă oricărei creații individuale", iar atunci creatorul sesizează precaritatea sistemului său. Această contradicție este mai evidentă decât oricând în "filozofia contemporană", adaugă Dilthey. (Faptul se datorează, credem noi, atât mutațiilor pe care le-am menționat, cât și experienței sporite ai cărei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de Weltanschauung sunt la fel de îndreptățite și conțin adevărul un adevăr limitat, pe de o parte, de condiționările exterioare la care sunt supuse în mod inevitabil, iar pe de altă parte, de regulile pe care și le impun singure, în mod inerent, în tentativa de a sistematiza și conceptualiza existența în ansamblul ei. Dilthey pare să nu opteze pentru nici unul dintre ele. Numai că, afirmând la un moment dat că "doar din punctul de vedere al panteismului este posibilă o interpretare a
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
I, 3F). În fine, tot în primul capitol am subliniat că, în calitate de proiecție-etalon, întregul îndeplinește la Dilthey o funcție normativă, de structurare și sistematizare a unei realități cunoscute îndeobște inductiv. În această privință, el consideră că "punctul de vedere individual, inerent experienței personale a vieții, se rectifică și se dezvoltă într-o experiență universală a vieții" (s.n.). Pe lângă stăruința, omniprezentă la filozoful-hermeneut, de a relaționa partea cu întregul, de aici mai reținem faptul că întregului înțeles în acest caz drept experiență
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și analiza conexiunilor din procesele elementare de ipotezele explicative", facilitând "o conexiune universal valabilă a cunoașterii psihologice, în care întregul vieții sufletești poate fi intuit dintr-o dată în mod clar" (s.n.)138. În aceste condiții, accentul pus pe Gestalt devine inerent și prefigureză o psihologie a formei ce-și va găsi un bun ecou în secolul XX. "Cercetând legile potrivit cărora sentimentele se transformă în reprezentări, iar reprezentările sunt corelate, nu găsesc nimic altceva decât forme în cadrul cărora sufletul își desfășoară
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
IS face inovații: ea se desprinde de mesianismul schematic și prea optimist care caracterizase atît Internaționala a II-a, cît și ISM în discursurile lor, resemnîndu-se să admită doar că "realizarea socialismului nu este inevitabilă". Pentru Internaționalele precedente, contradicțiile interne, inerente capitalismului, trebuiau în mod clar să ducă la pierderea acestuia conform canoanelor celui mai ortodox marxism. S-au văzut consecințele unui asemenea discurs care, cel puțin parțial, a stat la originea celor două crize revizioniste din anii 1895-1907 și 1930
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
organizație specifică avînd un rol de filtru, pentru a-i monitoriza ținîndu-i mai mult sau mai puțin la distanță. USECO nu permite astfel Internaționalei Socialiste să se implice prea mult în problemele specifice ale emigrației socialiste din Europa Orientală, probleme inerente oricărei emigrații politice al cărei sfîrșit este greu de prevăzut. Acestei prime cauze de ordin funcțional i se adaugă o a doua, politică. În decembrie 1949, USECO obține autorizația de a-și lărgi rîndurile cu partidele socialiste exilate din Lituania
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
de opt luni de la căderea simbolică a Zidului de la Berlin, RDG a fost absorbită economic de Germania de Vest; unificarea politică a urmat rapid acestei prime etape. Precipitarea, accelerarea evenimentelor merită să fie semnalat, dar acest fenomen nu este oare inerent oricărei revoluții? Transformările din Europa de Est au fost posibile începînd din momentul în care largi sectoare ale populației din aceste țări au înțeles că, avînd în vedere noul curs al politicii Uniunii Sovietice, aceasta nu va interveni militar. Dar aceste schimbări
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
oameni de teatru, sarcasm social-politic, sinceritate. E o carte serioasă care se-ntinde pe trei decenii deloc plicticoase: sînt portretizați mari actori, e demascată o epocă a tiraniei și a penuriei (1971-1989), se fac referiri la odioasa de cenzură, la inerentele umilințe cotidiene ale cetățenilor României... epocii de aur. E greu de sintetizat un volum atît de greu (la propriu și nu numai). Cum să-ncepi să scrii despre el? De unde s-o pornești? De la portretele actorilor Teatrului de Comedie? Posibil
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
dintre cazurile de fapte antisociale. Se consideră că imaturitatea părinților în abordarea rolurilor parentale, datorată vârstei mici a majorității acestora (18-19 ani, este cauza faptelor antisociale la 66% dintre minorii cuprinși în cercetare. După anul 1989 au intervenit și șocurile inerente tranziției la economia de piață: șomajul, problemele de integrare la locul de muncă, concedierile, incertitudinile privind locul de muncă, ș.a. Aceste aspecte au determinat mutații ale preocupărilor în familie în detrimentul educației copiilor. Mentalitatea că totul se poate obține mai ușor
Paradigma educaţiei fizice şi Sportului by Mihailescu Liliana () [Corola-publishinghouse/Science/1777_a_3169]
-
pentru a mai consimți să închidem ochii de dragul unor figuri simpatice sau "providențiale". Orice regim democratic se întemeiază pe instituții astfel concepute încât una să mărginească posibilitatea unui abuz a celeilalte. Căci se știe, încă de la Aristotel, că abuzul este inerent oricui dispune de o putere fără control și tocmai de aceea controlul se cuvine să fie riguros instituționalizat. Acordul la care s-a ajuns între partidele politice e un fapt pozitiv, să sperăm că doar întâiul dintr-o serie ce
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mai deplin pârghiile puterii. Politologii îi scuză prin faptul că acel exercițiu presupune oricum o necesitate socială. Nu s-a imaginat încă sistemul care să-l poată eluda. Wille zur Macht, voința de putere, în formula nietzscheană, e un atribut inerent ființei noastre. Numai forma de expresie, motivația imediată, intensitatea diferă de la un ins la altul. Sunt însă, acestea, elemente esențiale. Cuza și Atatürk, dacă ne gândim la motivație, au folosit puterea ca instrument regenerativ, ca pârghie a redresării naționale. Amândoi
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
că abolirea vechilor așezăminte nu era posibilă fără a pune poporul în situația de a-ți rosti păsurile. Însă a considera istoria sub specie metafizică nu înseamnă a-l scuti pe om de răspunderea opțiunilor sale. Culpabilitatea e un atribut inerent, ca și ispășirea, acea "expiație" de care istoricul vorbea deschis în cartea despre voievodul primei noastre uniri politice. Chiar și I. Tăutu socotea, cu un sfert de secol în urmă, că "trebuie să mai pătimim" pentru a învăța din suferința
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
grâu copt peste care a căzut grindina". Fie acesta un prilej de severă meditație, de adâncire în cunoașterea de sine, de înțelegere mai deplină a rosturilor noastre. În definitiv, dacă suferința e un "teritoriu al istoriei" (Christa Wolf), lotul ei inerent, istoria se anunță și ca un instrument soteriologic. De aici până la apologia suferinței e un pas pe care unii istorici n-au ezitat să-l facă. Text pregătit pentru Cronica, 29 dec. 1989 ÎN MIEZUL DURATEI Plasat, la vremea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și de propensiuni utopice, plutește azi peste lume. Istoricii o alimentează cu mijloacele lor, tot mai conștienți că în efortul actual spre o mai deplină claritate a discursului despre om ei aduc nu doar necesare limpeziri, ci și penumbra noilor, inerentelor mituri. Societatea e în continuă mitogeneză, proces căruia nici istoriografia nu i se poate sustrage. Dar știind aceasta, istoricul își ia precauții de metodă, sistematice. Ambiguități? Antinomii? Ele țin de natura însăși a istoriei. Speranța celui care urmărește durata umană
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
fapte și să le integreze unei construcții verosimile. Nu e abuziv poate să spunem că știința istorică (dacă știință este) a dobândit în timpul din urmă un plus de maturitate tocmai pentru că a fost în măsură a-și recunoaște limitele, subiectivismul inerent, precaritatea instrumentarului disponibil. Conștiința slăbiciunii îi nutrește, paradoxal, puterea de înnoire. Departe de suficiența obtuză ce se degajă din atâtea producte mai vechi ale domeniului, istoricul contemporan e mai critic, mai reflexiv, mai atent la dimensiunea peratologică a discursului său
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
unde se vorbește românește", iar ca istorie a acesteia "istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâșierea ei, a Valahiei și a fraților din Transilvania". La trei decenii după raptul din 1812, în plin regim reglementar, istoricul nu se sfia să spună, cu inerente precauții de limbaj, adevărul. Pentru el, patria era una, definită etnocultural, iar nu geopolitic. Cum să nu lupte pentru refacerea unității pierdute? Unirea a fost crezul cel mai înalt al generației sale, generație care ajunsese la concluzia, formulată plastic de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
interesează cele câteva chei de interpretare în cheie psihanalitica a datelor sale comportamentale și atitudinale, chei strecurate abil în câteva secvențe confesive. Mai întâi, în mărturia despre imposibilitatea de a mai visa, premisa, după cum știm, a nebuniei sau a prăbușirii inerente 8: "Nu mai am nici o fantezie de cheltuit în visuri. Am rămas cu cele de copil". Ulterior, episodul narării viselor infantile, făcută unui posibil alter ego, identificat deocamdată în persoana lui Alexandru, prietenul care îi înțelege dramă și îi sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
a amestecului de fascinație și ura obscură cu care începe să îl vadă pe Ordeanu: moșierul scăpătat nu este doar un dublu incarnat al omului din vis, ci și o copie fidelă, premonitorie, a propriului viitor, o incarnare perfectă a inerentei sale prăbușiri. Simte doar o pornire de neoprit de a-l învinge, pentru a alunga toate fantasmele trecutului, într-o singură, încrâncenata partida de cărți cu celălalt, în același spațiu de joc al sufletelor, clubul în care se materializează malefica
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
fi un demers reușit, daca regizorul, scenograful, echipa de actori retransmit conținutul de sensuri ale textului în imagini, sunet, culoare. Literatura și cinematografia au fost și rămân manifestări ale artei și reflecției. Filmul poate veni în continuarea textului, a reflecțiilor inerente acestuia, amplificându-le, completându-le. Între arte nu se pot face comparații deoarece reprezintă secțiuni ale esteticului redate în mod diferit. Se poate compara doar metodă prin care se redau imaginile, sentimentele, trăirile, atmosfera. Limbajul cuvintelor, precum și cel al imaginilor
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]