8,706 matches
-
Cum la noi în politică se merge pe ideea că douăzeci de inși trebuie să învîrtă masa ca unul să țină de bec să se înșurubeze, normal că vrednicele noastre autorități și-au demonstrat incompetența cînd zăpada a lovit din nou! Drumuri naționale și județene închise, în unele localități oamenii au stat cîteva
Frezele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi „preafericitul” Hollande [Corola-blog/BlogPost/92993_a_94285]
-
fiind eliberat cu greu la intervențiile mamei sale, actrița Maria Filotti. Un an mai târziu a fost re-arestat și anchetat în beciurile Securității «pentru crime împotriva umanității.»” (Daniela Cârlea Șontică). „Am făcut o mărturisire într-o curte cu șase sute de inși, în închisoarea de la Aiud. Fraților, am zis, dacă murim toți aici, în haine vărgate și în lanțuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!” (Petre Țuțea). Până în anul
Istoria se repetă sau… cât de mică-i lumea mare!?! [Corola-blog/BlogPost/93292_a_94584]
-
ei. Din îndepărtata Canadă, Dl Dumitru Puiu Popescu trimite prietenior lui un e-mail invitându-i simplu să vizioneze o emisiune despre un om, http://www.tvrplus.ro/emisiune-investiti-in-romania-320, 5/5, (inventator, tată, soț, prieten, om de afaceri, șef, camarad, un ins cu figură atletică ce se detașează clar dintre ceilalți neputând să treacă neobservat, un tip plin de solicitudine), despre munca lui de o viață, o dăruire dintr-un preaplin al unui suflet nobil și generos. De aceea Dumnezeu l-a
Din viața unui om oarecare – pagini de jurnal [Corola-blog/BlogPost/93315_a_94607]
-
13 septembrie 2015 Toate Articolele Autorului ȘĂGALNICUL DELIU Pe Deliu Petroiu l-am cunoscut mai îndeaproape la catedra de universală a Facultății de Filologie aparținând Institutului Pedagogic de 5 ani din Timișoara, transformat în Universitate în anul 1962. Era un ins de statură medie, îmbrăcat pe atunci modest, uneori chiar ponosit, purtând mai mereu cu sine o geantă de mușama, sub a cărei greutate își înclina în mers umerii firavi. Avea o față prelungă, cu bărbia proeminentă, deasupra căreia gura i
ŞĂGALNICUL DELIU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1717 din 13 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383138_a_384467]
-
atâta vreme: sapa, cazmaua, lopata, toporul, chiar târnăcopul. Da...chiar târnăcopul! Mult mai târziu, peste vreo patruzeci de ani, am participat la unele treburi gospodărești în cadrul întreprinderii unde eram salariat. Trebuia făcută o lucrare cu târnăcopul. Eram vreo treizeci de inși și...un târnăcop. Majoritatea erau mult mai tineri și mai robuști decât mine. Toți se îndemnau râzând să pună mâna pe târnăcop. Unii spuneau că nu știu să-l mânuiască (ce, vrei să-mi rup picioarele?), alții se fereau să
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
Pentru că ești nemulțumit de statutul social rezervat condeierului. De fapt, ca profesie, nici nu există! Nomenclatorul “îndeletnicirilor” emis în țara ta nu o menționează și pe aceea de scriitor. Ar fi consemnată una: scriitor de vagoane; e vorba despre un ins, aproape analfabet, angajat să scrie cu creta pe garniturile de tren litere și cifre - de regulă aceleași - pentru identificarea ulterioară a unor segmente componente. A vagoanelor, adică. Poate că lucrurile stau așa fiindcă pe lumea asta nici o școală nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
un bărbat. Drept dovadă e faptul că pe o porțiune de drum, spre Golgota, mi-am cărat singur crucea, fie și târâș, doar era vorba de o jucărie enormă, iar eu eram nemâncat și însetat. Ce mai, am fost un ins în putere, nu un prăpădit. Îmi era cald, grozav de cald; găurile piroanelor pătrunse-n palme mă ardeau, iar picioarele nici nu mi le mai simțeam. Soldații de sub cruce erau veseli, arătau spre mine cu degetul și râdeau, nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
aiureală mai vine și de Carnaval?! Locuitorii Stațiunii nu au o părere prea bună unii despre alții. Izolarea le aduce, în principiu, liniște; forfota aproape neîntreruptă le-o strică. Sunt agitați, chiar dacă par calmi și siguri pe ei; totdeauna un ins surescitat va fi și suspicios. Nu mai au încredere în nimeni, în sistem, mai ales. Și nici în Dumnezeu, prea multă. La ce să te mai aștepți pe lumea asta când până și Eremitul a luat-o razna, părăsindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ai adunat. Pregătești o invazie cu pitici. Apoi, spre iarnă, una cu lupi albi, care vor face prăpăd, nestingheriți de nimeni: mai înainte, vei trimite Garnizoana la manevre, iar Gărzile vor fi concentrate în preajma Magistratului, tot mai amenințat. Pe singurul ins care le-ar fi putut veni de hac, organizând o apărare eficientă, l-ai ucis într-o proză anterioară. Doar Vânătorul de lupi albi cunoaște obiceiul acestor fiare fabuloase, tot de către tine scornite. Vor năvăli într-o zi, spre prânz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
câțiva oameni în ultima săptămână; au prezentat simptome asemănătoare rabiei. Poate nu e decât o meningită, un focar izolat care va fi stins. Dar azi, într-o zonă diametral opusă, în Stațiune au mai pierit, din cauze asemănătoare, încă doi inși, în putere până mai ieri; vreo cincisprezece sunt și ei bolnavi. Au fost internați. Ultimii turiști vor să plece, dar nu mai pot, pentru că Magistratul a impus starea de carantină: se îngrijește ca molima să nu pătrundă în Regat; Republica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
sub protecția Coroanei. De la un anonim primise și o epistolă. „...Regele și Castelanul au un strămoș comun...” Caravella. Aurul. Coroana. Răvașul. O serie neagră. Magistratul simte că este ținta unui atac precis. Laborios. Se gândește, totodată, la coincidențe, e un ins logic. Dilema, uneori, este mai greu de suportat decât chiar pericolul... Stațiunea, deocamdată, se pregătește să petreacă. Mai sunt câteva zile. Castelanul e ceva abstract, până acum: un fel de stafie care nu sperie pe nimeni. Chiar dacă bătrânii știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
fie găsit. Astrologul și-a revenit; nu prea mult; într-atâta încât să spună, suficient de tare, ceea ce nimeni nu era dispus să audă: „Stațiunea nu va mai dura până la...”. Atât. Și a murit. Cu adevărat; l-au sucit câțiva inși pe toate părțile. Doctorul l-a ascultat cu urechea. Șeful Gărzilor Reunite a decis ca trupul să fie dus la Morgă și a instalat o pază. Carnavalul a început cu o crimă, dar câte festivități grandioase nu încep sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
ar fi, în rezumat, povestea despre Castelan, spusă de către străin Romancierului, singurul ascultător, și repovestită de acesta în dreapta și-n stânga, reluată și amplificată de către fiecare nou ascultător-repovestitor. Acum e cunoscută în toată Stațiunea. Locuitorii știu că, în donjon, un ins, infinit mai tare decât fusese vreodată Magistratul, dispune de putere deplină asupra metalelor și ființelor; nimic nu i se poate împotrivi, Stațiunea e în stăpânirea sa: Magistratul din cauza acestuia își pierduse scaunul - nu renunțase de bunăvoie - și, dacă nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de-a lungul anilor, pe Caravella?... Nu se poate face un caz. Mai curios este faptul că, într-o noapte, un pădurar a văzut ieșind pe coșul donjonului un vârcolac! Dacă li se va sugera, cel puțin o sută de inși îl vor zări țâșnind pe horn chiar pe Castelan... § Una din obsesii: cine a distrus Biblioteca? Nu puteai să scapi un asemenea prilej. Poți să pui în seama personajelor orice inepție: păreri proprii pe care le strecori acestora, neîndrăznind să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mii. Nici un Eldorado nu se putea compara cu revărsarea de aur ce urma să facă din Stațiune cel mai prosper loc de pe planetă. Castelanul dispăruse - nici Intendentul nu fusese găsit, semn că era vorba de una și aceeași persoană. Câțiva inși s-au repezit într-un tunel care ieșea nimeni nu știe unde. Nu s-a mai întors nici unul. „E un fum otrăvit acolo!” au zis unii dintre norocoșii care nu intraseră. „Castelanul i-a împușcat din spate, nici nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
dar dincolo de munte, precis; dă într-o prăpastie, nu se poate coborî decât cu echipament de alpinist...” „Înăuntru, din loc în loc, sunt puțuri; dacă nu le știi, te prăvălești în ele...” Spre ziuă s-au mai avântat în tunel câțiva inși, cu același rezultat, iar înaintea prânzului încă șapte îndrăzneți, rude apropiate cu cei dispăruți. După zece ore de la plecarea ultimilor, la ușa care da spre altă lume s-a pus pază: neamuri, disperate, ale celor intrați vroiau, cu orice preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Convulsiile inerente tratamentului - s-a zbătut ca o fiară, e puternic - l-au obosit. Dogmatil. ............................................................................................... Cineva face presiuni. Un poet; cere externarea pacientului. Zice că E. nu e nebun, nebuni suntem noi (mediciiă. Alt posibil client. Au mai venit doi inși. Tot scriitori, au zis. Și editorul, un play-boy. Cer, toți, expertizarea medicală a lui E. O contraexpertiză dacă rezultatul nu va fi așa cum vor ei. Totdeauna scribălăii ăștia își dau în petic. Se vâră peste tot. Se cred cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
alcătui o singură flacără. Evident, voiau ca spectacolul să fie văzut cum trebuie. De fapt, câțiva dintre Negri Își dăduseră jos nădragii și Își arătau dosul În semn de dispreț. Deodată, În centrul pasajului apăru un bărbat călare. Era un ins corpolent, cu capul masiv Încadrat de o barbă albă și deasă. Fața poetului se crispă Într-o grimasă, dinaintea acelei priveliști. Chiar și de la distanță și În lumina vagă a făcliilor, Înțelesese de Îndată cine era. — Blestematul, șuieră glasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cel puțin aceasta este convingerea pe care o Împărtășesc consătenii Împricinaților, fie ei contemporani cu aceștia sau numai urmași ai lor. Nu pot băga mâna-n foc pentru toți, evident, dar pentru unul dintre ei, da, și fără riscuri majore. Insul este oarecum străin de zonă, se spune despre el că vine de undeva din Perpignan. Deschide În Rennes-le-Château un hotel, la mai bine de o jumătate de secol după consumarea evenimentelor cu repararea bisericii și descoperirea de către abatele Saunière a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și cu simț ierarhic, depusese atât monedele, cât și primele pergamente În mâinile mai-marelui său care, șmecher, a bagatelizat și a minimalizat totul, explicându-i clopotarului că e vorba de creițari fără valoare și de niscai Înscrisuri fără nici un Dumnezeu. Insul i-a indicat abatelui să-i spună chestiile astea lu’ mutu, dar a făcut-o În gând, ca orice funcționar curajos; pe față s-a prefăcut convins de faptul că obiectele asupra cărora preotul Îi ceruse sub jurământ să păstreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ajuns... - Unde? - La destinație. Nu-mi cereți să vă spun mai mult și, În orice caz, liniștiți-vă: nu vă paște nici un pericol, vă asigur! Foarte liniștitor, Într-adevăr, cu condiția să poți vedea În fizionomia de killer profesionist a insului o garanție. În ceea ce mă privește, nu era cazul. Totuși, În lipsă de ceva mai bun, sfatul merita urmat. Calm și echilibru, așadar. Ce se Întâmpla, de fapt? Eram victima unei răpiri? Mi-am dat seama că nu de la companionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
-o. Răspunsul este: noi. - Și când ați vorbit despre salvarea mea de la moarte, ați spus la fel: noi... - Întocmai. - Sugerați, cu alte cuvinte, că asasinul și salvatorul sunt una și aceeași persoană sau, mă rog, grup de persoane? - Riguros exact. Insul era fie dement, fie tâmpit, deși nu părea nici una, nici alta. - Domnule... nu vă știu numele... n-am avut onoarea... În țara mea circulă o anecdotă care sună cam așa. Întrebare: știi cum poate salva cineva o fată de la viol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
dincolo de misterul confecționat ad-hoc de cinicul meu interlocutor. Am rememorat cât puteam de amănunțit discuția, În speranța că replay-ul Îmi va revela indiciul care Îmi scăpase la derularea live a prăpăstioasei convorbiri. Cea mai bizară și mai șocantă afirmație a insului rămânea aceea că niște misterioși „noi” programaseră lichidarea mea și tot ei, ulterior, mă salvaseră. Din propriile gheare, cum ar veni. Absurd. Bazaconia cu asasinatul era menită În chip vizibil să mă intimideze, să mă Înfricoșeze. Nu cred că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
-l descriu, pentru că n-avea nimic special și, oricum, altceva e mai important. Pe fotoliul rabatabil din spatele mesei plasate În mijlocul Încăperii se afla așezat cineva, un bărbat, din câte am putut să-mi dau seama. Bizareria consta În faptul că insul era aplecat În față, cu fruntea sprijinită pe brațele Îndoite pe masă. Probabil că, În timp ce lucra, obosise, redusese lumina, Își așezase capul pe mâini să se odihnească puțin și adormise În poziția aceea incomodă. Nu știam ce să fac. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Începusem să cred că e un soi de băiat de serviciu, folosit, după Împrejurări, ca șofer, bodyguard, curier și alte asemenea. Personal, pentru astfel de atribuții aș fi ales pe cineva cu o fizionomie mai umană. În sala Consiliului, șase inși cu figuri grave mă fixau din semiîntuneric nu foarte prietenoși. Un complet de judecată reunit pentru condamnarea unui criminal În serie nu ar fi adunat În priviri mai multă ostilitate. Și eu care credeam că fusesem chemat pentru a mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]