3,324 matches
-
doi termeni ai grupului nominal are caracter intrinsec, genitivul dezvoltă alte valori semantice: procesualitatea, caracterizarea, calificarea, identificarea. Procesualitatea, proprie sintagmelor în care regentul este un substantiv postverbal, se manifestă prin două variante: • genitivul subiectiv; sintagma maschează nominal o relație de interdependență, în care determinantul este elementul activ (subiect, în sintagma propozițională corespunzătoare) în desfășurarea procesualității, caracteristică planului semantic al regentului: „De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.” (M.Eminescu, I, p.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
metaforic; cele două substantive ale sintagmei nominale dezvoltă între ele un raport de identificare metaforică: „Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o desleagă.” (M. Eminescu, I, p. 132) Sensul de ‘apartenență’ este dezvoltat de cazul genitiv și prin intermediul unei relații de interdependență, când substantivul în genitiv realizează în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: Cartea este a prietenului meu. Când genitivul este impus de recțiunea unor prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice (asupra, deasupra, contra, împotriva, în jurul, în spatele etc.), planul său
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însoțit de un pronume exclamativ: „A! Ce nenorocire!” (Ibidem, p. 118) Când predicația se realizează prin intermediul unui predicat, substantivul poate ocupa diferite poziții sintactice: Este centru al unei sintagme nominale de gradul I, când intră, prin intermediul unei relații sintactice de interdependență cu o sintagmă verbală de gradul I, în structura nucleului predicațional al unei propoziții. În interiorul acestei relații de interdependență cu un verb predicat, substantivul realizează funcția sintactică de subiect: „Trecut-au anii/ Ca nori lungi pe șesuri.” (M. Eminescu, I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate ocupa diferite poziții sintactice: Este centru al unei sintagme nominale de gradul I, când intră, prin intermediul unei relații sintactice de interdependență cu o sintagmă verbală de gradul I, în structura nucleului predicațional al unei propoziții. În interiorul acestei relații de interdependență cu un verb predicat, substantivul realizează funcția sintactică de subiect: „Trecut-au anii/ Ca nori lungi pe șesuri.” (M. Eminescu, I, p. 201). În funcție de conținutul său semantic și de componenta lexicală a planului semantic al relației sintactice de interdependență cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de interdependență cu un verb predicat, substantivul realizează funcția sintactică de subiect: „Trecut-au anii/ Ca nori lungi pe șesuri.” (M. Eminescu, I, p. 201). În funcție de conținutul său semantic și de componenta lexicală a planului semantic al relației sintactice de interdependență cu verbul-predicat, substantivul poate realiza singur funcția de subiect: În faptă lumea-i visul sufletului nostru.” (M. Eminescu, Proza literară, p. 25) sau, ca subiect dezvoltat, în solidaritate cu determinanții săi, complemente semantice obligatorii pentru coerența semantică a relației de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu verbul-predicat, substantivul poate realiza singur funcția de subiect: În faptă lumea-i visul sufletului nostru.” (M. Eminescu, Proza literară, p. 25) sau, ca subiect dezvoltat, în solidaritate cu determinanții săi, complemente semantice obligatorii pentru coerența semantică a relației de interdependență și, prin aceasta, a textului: „Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte/când secera lunii pe boltă apare.” (L. Blaga, p. 257) În desfășurarea relației de interdependență, substantivul poate intra, în complementaritate cu un verb copulativ, în structura sintagmei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu determinanții săi, complemente semantice obligatorii pentru coerența semantică a relației de interdependență și, prin aceasta, a textului: „Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte/când secera lunii pe boltă apare.” (L. Blaga, p. 257) În desfășurarea relației de interdependență, substantivul poate intra, în complementaritate cu un verb copulativ, în structura sintagmei prin care se realizează funcția de predicat (predicat analitic), singur: „O vorbă-și trec spicele-fete-n văpaie:/secera lunii e numai lumină -” (Ibidem), sau în solidaritate semantică cu determinanții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în dativ: favorabil, necesar (încă o hotărâre defavorabilă oamenilor), în dativ sau acuzativ: folositor, util (folositor la ceva/cuiva). Aceste adjective pot fi determinate și de adverbe care exprimă sensuri circumstanțiale: totdeauna folositor, necesar oriunde etc. În desfășurarea relației de interdependență, adjectivul realizează, în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: „E mai vie născocirea/ Când iubirea o îmbie.” (L. Blaga, p. 276) Prin apartenența la sintagma nominală, având ca regent un substantiv sau pronume, adjectivul se distinge de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifică a adjectivului rezultă din dependența variabilei din structura bipolară a cuvântului de categoria gramaticală a intensității, categorie gramaticală proprie, și de sensurile de gen, număr și caz ale substantivului (pronumelui) cu care intră în relație de dependență sau de interdependență. Prin categoria gramaticală a intensității, adjectivul se distinge de substantiv, cu care constituie, în sistemul limbii, clasa numelui și, în structura textului, sintagma nominală. Prin aceasta, se fixează caracterul adjectival al termenilor cu dublă actualizare: substantiv sau adjectiv: Un bătrân
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai în planul expresiei, nu sunt categorii gramaticale; morfemele conjuncte din structura variabilei adjectivului sunt impuse de acțiunea principiului acordului; opoziția de gen inteligent-inteligentă este cerută de apartenența substantivului cu care adjectivul intră într-o relație de dependență sau de interdependență la una din cele două clase de gen: student inteligent/studentă inteligentă. Limba română se caracterizează prin exprimarea redundantă, generalizată la toți constituenții sintagmei nucleare sau ai sintagmei nucleului predicațional, a indicilor de gen, număr și caz, dacă termenul dependent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu moartea (somn foarte adânc), fără pereche etc. Clase flexionare de adjectivetc "Clase flexionare de adjective" Din punctul de vedere al variabilității structurii morfematice în funcție de principiul acordului cu substantivul (pronumele) cu care intră în relații sintactice de dependență sau de interdependență, adjectivele se înscriu în diferite clase flexionare. Gramatica tradițională distinge două mari clase: a. adjective invariabile; adjective care păstrează aceeași structură morfematică, indiferent de genul, numărul și cazul substantivului (pronumelui): asemenea, așa, atare, atroce, coșcogeamite, cumsecade, bej, crem, grena, maro
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu cinci forme flexionare. (vol.I, pp.146-148) După modul specific în care reacționează la principiul sintactic al acordului în desfășurarea flexiunii adjectivului, în funcție de genul, numărul și cazul substantivului (pronumelui) cu care intră în relație sintactică, de dependență sau de interdependență, adjectivele variabile se înscriu în șapte tipuri de flexiune; identitatea acestora este dată de numărul temelor finite distincte și de omonimiile pe care aceste teme le reprezintă 2. Tipul I de flexiunetc "Tipul I de flexiune" Se cuprind aici adjective
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apropie de enunțurile cu predicat analitic; adjectivul, atribut în enunțurile de tipul „Femeie nebună!” și „Frumoasă fată!” este mai aproape de nume predicativ în „Frumoasă fata!” În enunțurile cu predicația realizată prin predicat (analitic sau sintetic), adjectivul intră în relații de interdependență și în relații de dependență, în sintagme nominale și în sintagme verbale. În desfășurarea relației de interdependență, intră în structura predicatului analitic, de calificare: „Plăcut e somnul lângă o apă ce curge.” (L. Blaga, p. 331) În desfășurarea relației de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este mai aproape de nume predicativ în „Frumoasă fata!” În enunțurile cu predicația realizată prin predicat (analitic sau sintetic), adjectivul intră în relații de interdependență și în relații de dependență, în sintagme nominale și în sintagme verbale. În desfășurarea relației de interdependență, intră în structura predicatului analitic, de calificare: „Plăcut e somnul lângă o apă ce curge.” (L. Blaga, p. 331) În desfășurarea relației de dependență, ca regent, adjectivul poate avea determinări substantivale și pronominale și, mai rar, adverbiale: necesar tuturor, „Doritor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu sens neutru, eventual substitut anaforic de propoziție: Asta vreau, asta fac., Că muncești toată ziua aceasta nu vede nimeni./ Că muncești toată ziua aceasta n-o vede nimeni. * Pronumele personal intră în toate relațiile sintactice. În dezvoltarea relației de interdependență, el realizează funcția de subiect (simplu sau multiplu): „Ei au doar stele cu noroc/ Și prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc/Și nu cunoaștem moarte.” (M. Eminescu, I, p. 177) sau intră, ca nume predicativ, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai la nivel sintactic, prin intermediul verbului sau prin intermediul formelor accentuate: V-ați cumpărat vouă. vs V-ați îmbrăcat pe voi. SINTAXA PRONUMELUI REFLEXIVTC "SINTAXA PRONUMELUI REFLEXIV" Sub aspect sintactic, pronumele reflexiv se caracterizează prin incompatibilitatea totală cu dezvoltarea relațiilor de interdependență, coordonare, apoziție și incidență. În dezvoltarea relației de dependență, pronumele reflexiv este incompatibil cu poziția de regent. Ca determinant realizează un număr restrâns de funcții sintactice, unele numai în anumite condiții. Realizează totdeauna diferite funcții sintactice, pronumele reflexiv în cazul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu modificarea sensului de persoană, determinată de schimbarea protagonistului implicat în raportul de posesiune (apartenență etc.): „Las’ să leg a mea viață de a ta.” (Ibidem, p. 142) Pronumele posesive intră în orice tip de relații sintactice. În interiorul relației de interdependență, realizează funcția sintactică de subiect: Ai mei și-au pus toate speranțele în acest drum. sau de predicat, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ: Aceștia sunt ai mei; au venit să mă vadă. Întrebuințarea ca nume predicativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
G./D.: contra acestora/datorită acestora casa acestora/dau (favorabil) acestora a, al, ai, ale acestora/acestora SINTAXA PRONUMELUI DEMONSTRATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI DEMONSTRATIV" Întrebuințate indicial sau anaforic, pronumele demonstrative intră în toate tipurile de relații sintactice. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază.” (M. Eminescu, I, p. 51) sau participă, în complementaritate cu un verb copulativ, la realizarea funcției de predicat analitic: „Aceasta e menirea unui poet în lume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
te ridici? iar distincția nominativ/acuzativ, prin morfemul pe: Cine vine astăzi?/ Pe cine vezi acolo?, Care se trezerște primul?/ Pe care l-ai ales? SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIV" Pronumele interogativ intră mai ales în relații sintactice de interdependență și de dependență. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?/ Cine scobește zidul cu carnea lui/Cu degetul lui ca un cui,/ De răspunde-n rănile mele?/ Cine-i pribeag și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe: Cine vine astăzi?/ Pe cine vezi acolo?, Care se trezerște primul?/ Pe care l-ai ales? SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI INTEROGATIV" Pronumele interogativ intră mai ales în relații sintactice de interdependență și de dependență. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?/ Cine scobește zidul cu carnea lui/Cu degetul lui ca un cui,/ De răspunde-n rănile mele?/ Cine-i pribeag și ostenit la ușă?” (T. Arghezi, I, p. 102
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fiecare: „Florile toate s-adunară, vorbind fiecare în mirosul ei” (Ibidem, p. 23) ș.a. Pronumele nehotărâte intră în toate relațiile sintactice, dar înscrierea în desfășurarea acestora și realizarea diferitelor funcții sintactice stau în legătură cu conținutul lor semantic. În desfășurarea relației de interdependență, pronumele nehotărâte realizează funcția de subiect: „Joace unul și pe patru/ Totuși tu ghici-vei chipu-i.” (M. Eminescu, I, p. 196), „Ce noapte groasă, ce noapte grea!/A bătut în fundul lumii cineva.” (T. Arghezi, I, p.100) sau intră
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cele trei subclase se manifestă unele deosebiri semantice și sintactice. 1. Conținutul semantic al pronumelor din prima subclasă se situează între general și particular. Sensul general rezultă din participarea pronumelui relativ, împreună cu verbul-predicat cu care intră într-o relație de interdependență sau de dependență și împreună cu ceilalți determinanți ai verbului, la conținutul semantic global al propoziției pe care o introduce în frază: „Dar știe oricine/ Că ceea ce nu e nu simte dureri.” (M. Eminescu, I, p. 38) șceea ce nu e
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
60) În propozițiile pe care le marchează ca atare, ca având statut propozițional, pronumele relative intră în toate relațiile sintactice (cu excepția relației de incidență) și realizează toate funcțiile sintactice specifice substantivului (cu excepția funcției de complement predicativ). În dezvoltarea relației de interdependență pronumele relativ realizează funcția de subiect, indiferent de cazul în care stă: „Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.” $nominativ$$, „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are.” (I. Creangă, p. 38) șgenitivț, „Carte frumoasă, cinste cui te-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
negației în limba română, la nivelul verbului predicat și la nivelul constituenților sintagmei verbale: „N-a văzut pe nimeni.”, „N-a văzut nimic.”, „N-a mers cu nimeni.”, „N-a fost împotriva nimănui etc.” Intră de regulă în relații de interdependență și dependență. În relații de interdependență realizează funcția de subiect: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,/ Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie.” (M. Eminescu, I, p. 133) și, împreună cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului predicat și la nivelul constituenților sintagmei verbale: „N-a văzut pe nimeni.”, „N-a văzut nimic.”, „N-a mers cu nimeni.”, „N-a fost împotriva nimănui etc.” Intră de regulă în relații de interdependență și dependență. În relații de interdependență realizează funcția de subiect: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,/ Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie.” (M. Eminescu, I, p. 133) și, împreună cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: „Numesc sunt, frumos și bine ce
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]