4,844 matches
-
un argument de autoritate. În forul intim, C. avea un orizont mult mai larg. Un personaj al său, căruia îi împrumută mult din propria-i biografie, închină un adevărat cult marilor poeți, de la Leopardi la Mallarmé. De altfel, el a intuit de timpuriu talentul lui Arghezi, pe care l-a proclamat cel mai mare poet român, înainte ca acesta să-și fi tipărit vreun volum, dar și al altora, a căror colaborare a obținut-o la „Facla” sau la „Viața socială
COCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286310_a_287639]
-
a forma o școală critică și de a crea un curent literar antisămănătorist și antipoporanist, revista nu s-a putut impune. Meritul lui Mihail Dragomirescu, și implicit al periodicului pe care îl conduce, constă doar în faptul de a fi intuit talentul de prozator al lui Liviu Rebreanu și de a-i fi publicat mai multe nuvele (Proștii, 2/1910, Culcușul, 5/1910, Golanii, 8/1910, Dintele, 12/1910), de a fi evidențiat talentul de dramaturg al lui Mihail Sorbul, tipărindu
CONVORBIRI CRITICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286402_a_287731]
-
continuat să aibă în C. pe unul dintre exegeții cei mai temeinici. Ca să facă critică, Pompiliu Constantinescu n-a socotit cu cale să-și formuleze vreun sistem, așa cum (și luăm analogia din admirabilul său studiu despre Creangă) autorul Amintirilor a intuit viața țăranului, fără s-o pună în teorii. Există o predestinare în toate compartimentele literaturii, așa cum există una și în diferențierile sociale. Și Pompiliu Constantinescu a fost predestinat critic, ceea ce nu înseamnă că viitorul nu ni l-ar putea revela
CONSTANTINESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286378_a_287707]
-
C. devine colaboratorul acestuia la „Țara noastră”, unde îi apar, din 1924, versuri și unde, între 1931 și 1934, desfășoară o intensă activitate publicistică, semnând aproape zilnic articole inserate la rubricile „Probleme culturale”, „Comentarii critice”, „Cronica teatrului”. Deși apt să intuiască valoarea, C. îmbină oarecum forțat intelectualismul cu un sentimentalism poetic, într-o exprimare improprie uneori. Totodată, a mai colaborat, în special cu poeme, la „Viața românească”, „Gândirea”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a., iar după 1933 va fi redactor al „foii săptămânale
CIUREZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286287_a_287616]
-
De fiecare dată se identifică un strat arhetipal și mitologic, dedus, în cazul lui Eminescu, spre exemplu, din câteva metafore esențiale: haosul, acvaticul, astralul, bolta, pădurea, muntele, geniul, privirea, erosul, tanaticul. Este reconstituit, de asemenea, „arhetipul poetului”, pentru a se intui căile prin care, la autorul Luceafărului, se conjugă „omul interior” cu „omul cosmic”. Concepută după o schemă riguros tradițională și academică, Literatura română între 1900-1918 (1970) realizează o panoramă a mișcării literare naționale din primele două decenii ale secolului al
CIOPRAGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286265_a_287594]
-
mi-a trecut prin minte în dimineața sosirii mele la Saranza. Am sărit din vagon în fața micii gări, eram singurul care cobora acolo. La celălalt capăt al peronului, am văzut-o pe bunica. În clipa aceea, mergând spre ea, am intuit că nu mai avea să mă învețe nimic nou despre Franța, că îmi povestise totul și, datorită lecturilor mele, acumulasem cunoștințe poate mai vaste decât ale ei... Când am îmbrățișat-o, m-am rușinat de gândul acela care mă luase
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
laturea naturală a artei sale. Cultura retorică și mimică e numai condițiunea negativă pentru nașterea reprezintațiunii (Darstellung) dramatice. Obiectul ei este individualitatea poetică: caracterul. Pătrunderea lui e lucru principal și esențial. Prin tecnică câștigăm numai libertatea de-a realiza caracterul intuit conform intențiunilor. Aici e locul propriu al (lucrărei) creării (Schaffen) artistice. Astfel rezultă ca o a doua activitate mai înaltă al stadiului nostru pătrunderea operei de arte poetică până-n fibrele sale cele mai secrete, spre-a pricepe caracterul ce-avem
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dispozițiune religioasă din minunata narațiune a lui Eusebio în Devoțiunea cătră Cruce a lui Calderon. Tonul are de-a reflecta și umbra acestei deosibiri. Accentul simbolic va oglindi în coloarea tonului său raportul în care se-ntîmplă a fi cugetată or intuită vorba viață de pildă. Mefisto zice cătră Faust: "ca dezlănțuit, liber să vezi ce-i viața". Aicea vrem, prin accentul simbolic, să simțim mustul acelei viețe de plăceri pe care Mefistofeles o concentră în noțiunea vieței ca o antiteză a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dânsul, ca obiect; totuși însă este o formă certă, sub care singură numai intuițiunea stărei ei dinlăuntru este cu putință, astfel încît tot ce se ține de determinații interioare se reprezintă în proporții de timp. Dinafară timpul nu poate fi intuit, tot așa de puțin spațiul, ci numai în noi. Ce sânt așadar spațiu și timp? Au ele ființă aievea? Sânt ele determinații sau raporturi ale obiectelor, dar totuși de așa fel încît să li se atribuie și ca atari, de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ci numai în noi. Ce sânt așadar spațiu și timp? Au ele ființă aievea? Sânt ele determinații sau raporturi ale obiectelor, dar totuși de așa fel încît să li se atribuie și ca atari, de sine, chiar dacă n-ar fi intuite, sau sânt de așa fel cari atârnă numai de forma intuițiunei noastre, va sa zică de făptura subiectivă a sufletului nostru, fără care aceste predicate n-ar putea fi atribuite nici unui obiect? Despre a ne desluși asupra acestui punct vom
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nici o calitate a lucrurilor în sine (an sich) nici niște asemenea în relațiunile dintreolaltă, id est nici o determinare care iar fi inerentă obiectelor înșile, care ar rămânea și dac-am abstrage de la condițile subiective ale intuițiunei. Căci nu pot fi intuite apriori nici determinații absolute nici relative înaintea existenței obiectelor cărora ele se atribuiesc. b) Spațiul nu-i alta nimic decât numai forma fenomenelor simțurilor exterioare, id est condiția subiectivă a sensibilității sub care singură intuițiunea exterioară e cu putință. Receptivitatea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nimic. Acest predicat se aplică obiectelor numai într-atîta întru cât ele ni se arată, adică întru cât sânt obiecte ale sensibilității. Forma constantă a acestei receptivități care o numim sensibilitate este o condiție neapărată a tuturor raporturilor în cari se intuiesc obiectele ca fiind afară de noi, dar, abstrăgând de la aceste obiecte, rămâne o intuițiune curată ce poartă numele spațiu. Condițiile particulare ale sensibilității nu sânt condiții a posibilității lucrurilor, ci numai a fenomenelor lor și pentru aceea putem să zicem ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
posibilității lucrurilor, ci numai a fenomenelor lor și pentru aceea putem să zicem ca spațiul cuprinde toate lucrurile câte ni s-ar și prezenta în afară (exterior), dară nu toate lucrurile în sine înșile, fie ele intuite sau nu, sau intuite de un subiect oricare am voi. Căci despre intuițiunile altor ființe cugetătoare nu putem judeca defel dacă ele sânt legate de aceleași condițiuni cari îngrădesc intuițiunile noastre și au pentru noi o valabilitate generală. Dacă adăogăm la noțiunea subiectului restricția
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
o roză, de un lucru în sine însuși, carele în privirea colorii ar putea fiecărui ochi deosebit să-i pară. Noțiunea transcendentală a fenomenelor în {EminescuOpXIV 381} {EminescuOpXIV 382} spațiu este o amintire critică că-n genere nimic ce-i intuit în spațiu nu e un lucru în sine însuși și că nici spațiul nu e o formă a lucrurilor ce le-ar fi proprie și li s-ar atribui în sine, ci ca obiectele în sine înșile nici ni pot
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
întîi ar fi ceva care, fără obiect real, ar fireal. Al doilea, dac-ar fi o determinație sau o ordine aderentă lucrurilor însuși, ca asemenea n-ar putea premerge obiectelor ca condiție a lor, nici ar putea fi cunoscut și intuit apriori prin teze sintetice. Aceasta din urmă însă [se*] poate efectua, daca timpul nu este decât condiție subiectivă sub care în noi au ființă toate {EminescuOpXIV 383} intuițiunile. Căci aici și astfel forma intuițiunei interioare poate fi reprezentată înainte de obiecte
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în spațiu și determinate apriori după raporturile spațiului", atuncea din principiul simțului interior pot spune cu totul general: "Toate obiectele simțurilor sânt în timp și stau neapărat în raporturi de timp". Dacă abstragem de la menirea noastră specifică de-a ne intui interiorminte pe noi înșine și de-a cuprinde în puterea noastră reprezentativă prin mediul acestei intuițiuni toate intuițiunile exterioare și dacă luăm prin urmare obiectele astfel cum or fi fiind ele în sine înșile, atunci timpul este nimic. Timpul e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
el. Deci în realitate nu-i de considerat ca un obiect, ci numai despre maniera mea de a mă (reprezenta) imagina pe mine însumi ca obiect. Dar dacă eu însumi sau o altă ființă m-aș sau m-ar putea intui fără de această condiție a sensibilității, atunci determinările acelea pe cari azi ni le reprezentăm ca schimbări ar naște o cunoștință în care nici n-ar proveni reprezentația timpului, prin urmare nici acea a schimbărei. Rămâne deci realitatea lui empirică ca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
real. Ei uitară însă că amândouă spețiile, deși nu se poate contesta realitatea lor ca reprezentațiuni, totuși nu sânt decât fenomene, cari au totdeauna două laturi, una: daca obiectul se consideră de sine însuși (făr-a privi la modul cum este intuit, a cărui natură va rămânea însă tocmai de aceea întotdeauna problematică); cea de a doua: daca se ia-n vedere forma intuițiunei acelui obiect, care formă nu se poate căuta în obiect de sine însuși, ci în subiectul căruia i
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
care e părerea noastră în privirea naturii fundamentale a cunoștinței sensibile, pentru a evita orice interpretațiune falsă în această privință. Am voit să zicem dar că toată intuițiunea noastră nu e decât reprezentație de 73r fenomen, că lucrurile cum le intuim noi nu sânt în sine însele aceea ce ni apar {EminescuOpXIV 386} nouă, nici că raporturile lor în sine însele sânt așa fel cum ni se arată, și, dacă suprimăm subiectul nostru sau numai natura subiectivă a simțurilor în genere
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
valoare generală, necum apodictic; căci experiența nu ni poate da niciodată așa ceva. Trebuie prin urmare să admiteți apriori un obiect în intuițiune și să vă bazați pe el axiomul vostru sintetic. Dacă n-ar fi în voi facultatea de a intui apriori condiția subiectivă n-ar fi după formă totodată și condiția generală apriori, sub care singură numai obiectul acestei intuițiuni (exterioare) să fie cu putință, și obiectul (triunghiul) ar fi ceva în sine însuși fără raport la subiectul vostru: deci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sau empirice. Empirice, dacă conțin senzația (ce presupune prezența reală a obiectului); curate însă dacă-n reprezentație nu-i amestecată nici o senzație. Senzația o putem numi materia cunoștinței sensibile. Drept care intuițiunea pură nu conține decât forma sub care ceva este intuit și noțiunea pură numai e forma cugetărei unui obiect în genere. Numai intuițiuni și noțiuni pure sânt cu putință apriori, empirice numai aposteriori. Dacă receptivitatea sufletului nostru de a primi reprezentații întru cât e atins într-un mod oarecare o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
noțiunile sale sensibile (adică a le adăugi obiectul lor în intuițiune ) precum și de a-și face inteligibile intuițiunile sale (adică de a le subsuma sub noțiuni). [... ] Amândouă aceste puteri sau facultăți nu-și pot schimba funcțiunile lor. Inteligența nu poate intui nimica, simțurile nu pot cugeta nimica. Numai din aceea că ele se-mpreunează se poate naște cunoștința. Dar de aceea totuși nu trebuie să se amestece partea ce-o au fiecare din ele la compunerea cunoștinței, ci avem cu deosebire
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
el este dat, dar ca fenomen numai, al doilea, noțiunea prin care se cugetă un obiect ce-ar corespunde acelei intuițiuni. Din cele de mai sus rezultă clar că prima condiție, adică aceea sub cari singură numai obiecte pot fi intuite, este în sufletul nostru cuprinsă apriori, servind obiectelor de bază cât privește forma lor. Toate fenomenele s-acordă cu necesitate cu această condiție formală a sensibilității, căci numai prin ea ele pot apărea, adică pot fi date și empiric intuite
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fi date nemijlocit și ceea ce-n ele se referă nemijlocit la obiect se numește intuițiune. Acuma însă aceste fenomene nu sânt lucruri în sine înșile, ci iarăși numai reprezentații cari iarăși au obiectul lor care deci nu mai poate fi intuit de noi și pe care voim a-l numi obiectul neempiric, adică transcendental = X. toată polologhia de mai sus e clar expusă aici Noțiunea pură despre acest obiect transcendental (care-n faptă e-ntotdeuna și-n toate cunoștințele noastre uniform, adică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ea; căci [aceasta] se-nțelege sub expresia: un obiect e cuprins sub o noțiune. Astfel noțiunea empirică a unui talger e omogen[ă] cu acea curat geometrică a unui cerc, fiindcă rotunjimea ce se cugetă în cea dentăi se poate intui în cea de a doua. Noțiuni intelectuale pure însă în comparație cu intuițiuni empirice (sau sensibile în genere) sânt cu totul eterogene și nu pot fi regăsite în nici o intuițiune. Cum de este acuma cu putință subsumțiunea celor din urmă sub cele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]