5,195 matches
-
-l căutam, să-i iei pe cei nouă amici ai tăi și să vii... În al doilea nivel al subsolului, sub laboratorul de biologie, mă completă el. Exact. Vă aștept acolo. Luați-vă câte un hârleț! Sunetul ciocanelor care se izbeau cu putere de rama geamurilor ne-a însoțit până când am intrat în subsol. Acolo, unii elevi își făceau de lucru cu câte un pat care trebuia mutat în altă parte sau cu... instrumente de tăiat? De ce? "Ordinele lui Mihail. Patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
De ce incertitudinea vieții trebuie curmată de siguranța morții? Am auzit sunetul sec al glonțului care i-a spart tâmpla și zgomotul metalic al pistolului care i-a alunecat din mâna inertă pentru a se lovi de marginea cărării de piatră, izbindu-se și căzând în gol. Am simțit cum se rupe ceva și mi-am dat seama că sufletul se desprindea de el și dispărea acolo unde doar altele se pot duce. Atât de trist! Corpul său, obez și unsuros, căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dreapta și ajunse în dreptul ușii care dădea afară exact în momentul în care aceasta se deschise pe neașteptate și înăuntru se prăbuși un Sergiu Sergheiov care respira cu greu. În urma sa se mai trântiseră doi pe podea, iar ușa se izbi prevestind nimic bun. Cei care mai erau pe holuri au venit îngrijorați la cei trei care stăteau în patru labe pe pardoseala colegiului trăgându-și sufletul. De ce naiba a trebuit să alergăm așa? Dumnezeule, credeam că mor pe ultima sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
trimită înapoi în școală și să se baricadeze cum facem noi acum. Și în noi de ce au tras? Păi n-au plecat toți! Ministerul îi va lua pe cei care au plecat, iar pe noi... nu știu. Gloanțele se mai izbiră în panou până când lunetiștii își dădură seama că nu-l pot sparge. Apoi renunțară și totul deveni ca înainte. Aș prefera să se știe că nu suntem amenințați de nimic. Deci lunetiștii de afară nu există. Vreau ca toți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
patru clădiri. Era gara cu peronul scurt pe care stăteau ei, o clădire administrativă, o magazie și un cămin cu două etaje. Totul era părăsit și înghețat de multă vreme. Aerul mai vibră câteodată, când vântul devenea prea tare și izbea protecția înghețată a geamurilor de rama lor. Din când în când, se auzeau niște sunete înfricoșătoare dinspre pădurea care-și avea liziera la vreo două sute de metri în spatele bisericii. Era numai din Spini de Gheață! Aceștia sunt copaci modificați genetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Un senator, deci! Se aștepta la asta. — Cine? o întreabă cu asprime. Nu știu. Bătrânul își întoarce fața de la ea, mânios. Sigur că știi, dar nu vrei să-mi dai timp să mă pregătesc dinainte. Pe neașteptate, își pierde răbdarea. Izbește cu pumnul în tăblia patului. — Am nevoie de fapte, de dovezi incriminatorii, nu de vorbe, Livia. Augusta își trece discret palmele asudate peste satinul stolei. Pierde din nou teren. Se decide să-și joace ultima carte. — Bănuiesc, rostește sec, că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
își plimbă degetul pe birou ca și cum ar urmări o hartă. — Unde să duc armata? se jeluie. Îl iscodește din ochi. — Aici sau acolo? Secretarul tace prudent. Principele horcăie gutural. — În fiecare moment, granița e descoperită într-un punct sau altul. Izbește violent cu pumnul în masă. — Și asta numai datorită ție! Bietul Ianuarius face înfricoșat un pas înapoi. Cu capul între palme, cezarul lasă să-i scape un vaiet pre lung: — De ce n-am și eu parte de oameni competenți în jurul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
silit să prelungesc serviciul militar de la șaispre zece la douăzeci de ani, plus încă cinci în rezervă. Înverșunarea pune stăpânire pe el. — Ai uitat cum te văicăreai întruna că nu sunt bani pentru plăți către armată și alte recompense? Furios, izbește încă o dată cu pumnul în masă. — Și te-am ascultat, deși niciodată nu i s-a cerut până acum unui om să-și sacrifice pentru țară mai mult de două decade din viață! Își coboară pleoapele cu șiretenie peste ochii înroșiți
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
schimbe într-un fel de tărâm fermecat, cu peșteri, stânci sălbatice și alte bazaconii. Visează cu ochii deschiși la gră dinile Hespe ridelor ori, cine știe, poate chiar la parcurile suspen date ale Semiramidei sau ale lui Syrus, regele perșilor. Izbește, înciudat, cu tocul sandalei în podea. Va stârni mânia zeilor și a oamenilor cu dorința aceasta nefirească de a schimba fața naturii și de a cultiva paradoxul. Auzi colo! Să îngemănezi freamătul Romei cu liniștea de la țărmul mării și să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mușcându-și buzele indecis. Imploră iertare din ochi și murmură abia audibil: — Plautius Silvanus are de gând să-și mărite fata cu un ca valer din Tibur, fost prefect în Iudeea, unul Coponius... La auzul numelui, Augustus strânge din pumni. Izbește cu atâta violență în masă încât răstoarnă cupa cu vin. — Niciodată, auzi? Niciodată! urlă cu ochii injectați de ură. Inima bătrânului servitor zvâcnește, avertizându-l că fle rul lui de curtean nu a dat nici de data asta greș. Dintr-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Octaviei, propriul lui nepot, fructul unei iubiri nepermise. Mai rău chiar, al unei greșeli politice. L-a durut sufletul, dar ce era să facă? Nerodul nu s-a mai mulțumit cu bani și a încercat să-și facă publică originea. Izbește înciudat cu piciorul în mozaic. Dar ce a apucat-o pe Livia tocmai acum? Și de ce se face de fapt vinovat Libo? Tot n-a aflat. Prostănacul ăsta i-a servit numai vorbe goale. Își îndulcește tonul: — Poate că legea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îngemănate, construite din bolțari de piatră. Fără să se întoarcă spre el, Augustus reia: Dacă este adevărat și Claudia Appia s-a făcut vinovată de vreo superstiție străină obiceiurilor noastre civice, singurul îndri tuit să o judece este bărbatul ei. Izbește violent cu piciorul în zidul bazinului care are o fântână arteziană în mijloc: — Tu și cei de teapa ta n-aveți nici un drept s-o învinuiți! Fulcinius se retrage speriat. Din scatojiu la față a devenit vâ năt. De unde se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Așa e bradul. Ex trem de solid când este în poziție verticală. Alt lemn mai potrivit nu găsești pentru îmbinarea canaturilor de orice fel. Acest arbore este cel mai adeziv la clei, astfel încât se frânge în locul unde lemnul este întreg. Izbește dintr-odată cu pumnul în pervazul ferestrei. Cățeaua! S-a eschivat din nou. Sughite de enervare. Cum s-o înfunde? Dacă nu reușește până închide ochii Augustus, s-a zis cu el. Împreună cu Tiberius Nero îl va strivi ca pe un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ton iritat: — Nici nu era nevoie să ajungi la tribunal. Puteai lua un pretor în timpul liber, să-l pui să semneze eliberarea. Îl căutai la baie, la teatru... Își trage sufletul. Scribonius Libo profită ca să strecoare un: — Dar... Asinius Gallus izbește cu pumnul în măsuța din tre ei: — Parcă ți-ar face plăcere să le dai motive să se lege de tine! Eliberările neoficiale cresc numărul și așa extrem de mare de bărbați și femei care plutesc nesigur între sclavie și libertate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
când musafirul părăsește încăperea. Se trezește la un moment dat hoinărind singur prin cameră. Fără să-și dea seama, pașii îl poartă spre un sipet înscrustat cu bare solide. Benzile de metal, asemănătoare sau diferite, formează un desen plăcut privirii. Izbește brusc, necontrolat, cu pumnul strâns în lucrătura damaschinată. Armătura fină îi zdrelește pielea. Durerea îl face să suduie. De unde putea să vină arta asta de a răsuci metalul în fel și chip decât de la niște barbari? Barbarii din Damasc. Suspină
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
flautelor se îmbină strident cu cel al trompetelor, un corn armonizează cu orga hidraulică. Rufus încuviințează încet din cap. Muzica deschide seria duelurilor. Imediat se înalță un strigăt ascuțit. Instantaneu, i se alătură nenu mărate alte glasuri. Par să se izbească în aer unele de altele. — Ce-a fost asta? întreabă îngrijorat germanul. — Ce să fie? murmură plictisit Rufus. Au început probabil să agite din cearșafuri. Explicația lui nu reușește să-l liniștească pe călăreț. Se duce până la ușa culoarului și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
școlăriță. Învață și ea alături de băieți, de Neron de fapt, fratele cel mare. Drusus nu a împlinit încă cinci ani. E într-o altă clasă, pentru a înțelege fără greutate ce i se predă. Crapă încetișor ușa. Gălăgia asurzitoare îl izbește ca un zid. — Așa fac copiii când se adună laolaltă, murmură împăciuitor Tigellin din spatele său. Mda... Plescăie nemulțumit din buze. E drept că, atunci când se află la Roma, și odraslele sclavilor participă la orele de curs. Altminteri au pedagogii lor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bătrânei. — Bravo! îi admonestează ea pe pedagogi, bucurați-vă când spune vreo necuviință. Că doar ăsta e rolul vostru: să le stricați copilăria prin plăceri. Fără să-și dea seama, a pus sare pe rana din sufletul lui Germanicus, care izbește înciudat cu piciorul într-o grămadă de jucării: — Ce legătură au capodoperele astea ale industriei decadenței cu învățatul? Se apleacă și culege de jos ceva sfărâmat. Își dă seama că este totuși o literă de fildeș. O contemplă un timp
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
neimaginat fără asemenea festoane decorative! Peste marea de capete umane nu se poate zări decât partea superioară. N au avut însă cum să dispară de sub ele scenele războinice împrumutate din istoria Romei și a zeilor. De cum depășesc grilajul parcului, se izbesc de un zid compact de oameni. Procesiunea solemnă, care adună în jurul Marelui Altar al Păcii preoții, magistrații Cetății și poporul, este pe punctul să înceapă. — Să ne grăbim, spune Nero scurt. Distanța până la ziduri nu e mare, dar pare imposibil
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și simplu, cu o siguranță absolută, că niciodată n-am mai avut parte de o experință mai lipsită de sens. Pentru numele lui Dumnezeu, cu greu mai puteam simți ceva, și dacă n-ar fi fost ouăle lui care-mi izbeau... ― Bine, m-am prins, o întrerup eu, nedorind să aud mai multe. ― Scuze. Lauren se opri și ridică din umeri. Mă rog, a doua zi i-am zis că plec. ― Și cum a reacționat? ― Îngrozitor, a spus Lauren ridicându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a Dobrogei. În acest context, Santinela Dobrogei publica, la 24 aprilie 1894, un articol ce analiza situația demografică a orașelor dobrogene. Astfel, redactorii publicației constatau faptul că atunci "când ne aruncăm ochii asupra acestei provincii, primul lucru de care ne izbim este lipsa unui element românesc din orașele și orășelele Dobrogei"1807. Publicația Santinela Dobrogei a apărut la Constanța în perioada 17 aprilie 1894 18 februarie 1896, fiind "organul proprietarilor români din județ și (...) nu urmărește altceva decât înfrățirea și propășirea
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
i-alină. {EminescuOpI 12} Căci vede surîsu-i de grație plin Și uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Și fața-i umbrește cu păr ebenin La pieptu-i îl strânge mai tare. Așa marinarii pe mare îmblînd, Izbiți de talazuri, furtune, Izbiți de orcanul ghețos și urlând, Speranța îi face de uită de vânt, Și speră la timpuri mai bune. Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină, Speranța cea dulce de plată în cer, Și face
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Căci vede surîsu-i de grație plin Și uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Și fața-i umbrește cu păr ebenin La pieptu-i îl strânge mai tare. Așa marinarii pe mare îmblînd, Izbiți de talazuri, furtune, Izbiți de orcanul ghețos și urlând, Speranța îi face de uită de vânt, Și speră la timpuri mai bune. Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină, Speranța cea dulce de plată în cer, Și face de uită de-a
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghiază, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin ferestre sparte, prin uși
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mor. Străin și făr-de lege de voiu muri - atunce Nevrednicu-mi cadavru în ulița l-arunce, Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă, Ce-o să amuțe cânii, ca inima-mi s-o rumpă, iar celui ce cu pietre mă va izbi în față, Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci vieață! Astfel numai, Părinte, eu pot să-ți mulțumesc Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc. Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec, Spre
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]