2,389 matches
-
este logică în toate. Absurdul este contribuția omului. În fiecare geană a zorilor simt zâmbetul lui Dumnezeu. Încă un mister al naturii : prin amestecul celor șapte culori ”murdare” se obține una imaculată. Cerul înstelat - această mare de candeli. Până și jungla are ceva însăilări de principii morale. Pe pământ, lumina izvorăște din mesteceni. Catastrofele naturale țin, probabil, de orgoliul pământului. Numai pe malul lacului din pădure mă simt adânc și inactual. Natura încă ne acceptă. Dar cu tot mai multe dispense
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
unui copil sufletul, ia-i în seamă opiniile. Dialogul școlar trebuie să fie un fluid capabil să adune toată mirarea din bănci. Esența vieții se decide în adolescență. Școala rătăcită ucide intuiția și subminează dialogul. Școala nu trebuie să fie Junglă, dar nici seră. Dacă îți iubești copilul ajută-l să se descurce singur. Nu poți deveni maestru, dacă pierzi din ochi ucenicul din tine. Pedagogia trebuie să fie o cărare spre lumină. Profesorul îi rămâne, oricum, elevului la suflet. Ori
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nu - și rupă prea tare oasele. Din ce în ce mai mulți oameni convertesc inteligența în vicleșug. Misoginii pun femeile alături de ciuperci. Despre care se spune că cele mai gătite sunt și mai otrăvitoare. Iubirea tinde să devină o banală gimnastică de împreunare. Marea junglă e cea a noastră. A bipezilor. Misiunea imposturii e să scoată limba în fața marilor idealuri umane. Hedonismul vitaminizează egoismul. Suntem guvernați de conjuncția și în postură interogativă. Suntem complicați și imprevizibili. Pozăm când pentru Iuda, când pentru Iisus. De multe
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
spune că între imperiul cratiței și glezna femeii s-a produs vreun emancipat divorț. Există și uși care nu duc nicăieri. Pesimistul este adesea un om alungat de la masa optimiștilor. Multor rumegători de neant le scapă metafizica printre măsele. În junglă, ca și în societate, domină forța. Diferența e că animalele nu ascund acest lucru. Cenaclul era mixt : unii talentați, alții nu. Presa popularizează cu vehemența urâtul. Oare așa suntem? Ori acolo vrem să ajungem? Lumea se clatină pentru că i s-
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ai bătrânei, mușcându-și buzele ca să nu țipe. S-a trezit așa cum se trezea mereu din aceste vise: cu un ciudat amestec de fericire, dezamăgire și scârbă. Și când s-a trezit, ei plecaseră deja. Nu mai erau vietnamezi în junglă. Nu li se mai auzeau glasurile. Și când s-a trezit, ei plecaseră deja. Nu mai erau huanganas în selvă. Nu li se mai simțea mirosul. O porni pe drumul de întoarcere. Ajungând la un cot al râului, pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sau de frică în acel labirint de râuri, râușoare și igarapa-uri, dar bărbatul acela era acolo, cu începutul lui de chelie, cu ochelarii alunecându-i de pe nas și cu aspectul lui de intelectual distrat, supraviețuind, fericit, miilor de capcane ale junglei, de parcă s-ar fi bucurat de un liniștit sfârșit de săptămână în Parcul Național. Părintele Carlos recunoștea că bărbatul îl uimea, deși nu era foarte dispus să se mai mire de ceva după ce încercase paisprezece ani să răspândească credința lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o noapte de coșmar, dormind cu ochiul și urechea atente la prezența animalelor de pradă: cele o sută de familii de șerpi, jaguarul, ocelotul și norii de „lilieci-vampiri“. Orchestra nocturnă începu să își acordeze instrumentele, odată încheiat concertul diurn al junglei. Broaștele, cu partea dinapoi în apă și capul scos la suprafață, dădură drumul primelor râgâituri, în vreme ce o îndepărtată „pasăre-bombardier“ se trezea fluierând în căutarea perechii cu care să-și petreacă noaptea. Un „trompetist“ în călduri înaintă pe malul stâng, ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de caimani, anaconde și gigantice broaște țestoase. Ape atât de liniștite, încât păreau de piatră șlefuită. Regiune a morții și a groazei, cu toată aparența ei paradiziacă; oglindă în care se reflectau la apusul soarelui toate speciile de palmieri din junglă: de la moriche la seje; de la pijiguao la manaca; de la chiquichique la cumaré. De ce își dăduseră întâlnire aici, de-a lungul timpului, caimani și anaconde? De ce veneau broaștele țestoase să-și depună ouăle aici, pe plajă, preferând apele dense și puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în lemnul udat ciuciulete. Selva își pierduse înfățișarea și culorile și nu era nici un alt zgomot, decât un picurat furios, și nici un alt miros, decât cel de pământ ud. Maimuțele dârdâiau pe ramuri, papagalii păstrau tăcerea, întristați, și dintre viețuitoarele junglei, doar rațele și stârcii dădeau un semn de viață. Uneori, la căderea serii, ploaia blândă se transforma în furtună și lumea părea că a înnebunit, cu trăsnete brăzdând orizontul ca niște furii strălucitoare, fulgere iluminând pădurea și tunete zguduind coliba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dimineață, cerul se prezentă fără nici un nor, de culoare albastru-peruzea, iar selva, atât de bine spălată, renăscu mai verde decât oricând. Într-o săptămână, apele au scăzut în albie, pământul a început să se usuce și miile de viețuitoare ale junglei au revenit la viață după o lungă tăcere. Se putea din nou atârna hamacul la umbră, în fața colibei; se pescuia din nou în pace în lagună; erau din nou fluturi în luminiș. Amazonia și-a ieșit din letargie, din somnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se considera în stare să supraviețuiască fără nici un alt ajutor decât maceta. Se simțea „asimilat“ de lumea care îl înconjura - atât de ostilă pentru restul oamenilor albi - și, în clipele acelea, i se părea mai simplu să se înfrunte cu jungla, decât cu vechea lui lume din Chicago. Nimic nu l-ar putea face să se întoarcă la lupta zilnică, la veșnicul cățărat al piramidei, la acel nesfârșit târâș în sus, agățându-se cu ghearele și cu dinții, pentru că cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
yubani era alcătuită din peste o mie de leacuri cu eficacitate dovedită, de la cel mai complex anticoncepțional, până la cel mai simplu dintre purgative. Aveau propria lor cultură, o cultură adaptată la lumea care îi înconjura, mai firească pentru supraviețuirea în jungla amazoniană decât cea mai avansată tehnologie modernă. Omul „civilizat“ care ar avea pretenția să supraviețuiască în selvă ar trebui să înceapă prin a o distruge. Avea nevoie de spațiu pe care să-l semene, de spațiu pentru mașini, de spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îndurat același frig, de mâncat prost și fără poftă și de căzut istovit în patul dintr-o cameră înghețată și tristă. Mai târziu, cu solda lui de locotenent activ, cumpărarea hainei l-ar fi costat trei zile de luptă în junglele din Vietnam, trei zile de ucis și de risc de a fi omorât, trei zile de îndurat privirile pline de ură ale bătrânilor, femeilor și copiilor din sate și de pe drumuri, trei nopți de dormit neliniștit, temându-se că următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
treacă astfel să facă parte din selvă; o selvă care era o mașinărie neobosită de creație și distrugere și unde nimeni nu era la adăpost de predatorul său. Aveau dreptate yubani-i să reducă lumea la Taré și Intié, pentru că, în junglă, totul se limitează la a mânca și a fi mâncat, la a juca rolul de Taré uneori, de Intié alteori, încă o verigă din lanțul interminabil care începe cu o larvă, crește până la cel mai înalt arbore de capoc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de oricare alta. Se opri deodată, dădu de o parte niște frunze late ale unui arbore de cauciuc și arătă de cealaltă parte a șoselei. Nu era nimic. Oricât de mult își forță privirea, nu zări decât verdele încâlcit al junglei, dar războinicul insistă. Nimic. José Correcaminos a fost cel care îl obligă să observe urmele roților în noroi. Luă urmele cu privirea și descoperi un desiș mare în care se putea întrezări capătul cozii. Îi dăm foc? propuse Inti. Negă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
I-am belit eu pe alții mai mari, o să-i Înghit măgăriile unui prăpădit ca ăsta? Măcar să-l simt că mă domină prin ceva... știu eu, să aibă un premiu de stat, un unchi În America, să reguleze ca-n junglă, să fie ștab, poftim, atunci mai că aș Închide ochii. Dac-ar fi sefard, ca dumneata, rasă veche, coaie grele, francmasonerie, artă domnule, ce mai, ai ce respecta, dar la Împuțitul ăsta din păduchelnițele Odorheiului, bag mîna-n foc că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
luptă de unul singur toți vîntură termenul ăsta fără noimă prin ziare și prin ședințe auzi autodepășire mă piș pe ea aici nu te bați cu tine te bați cu zece cu douăzeci cu o sută de rechini ca-n junglă trebuie să știi să sfîșii dacă ai ceva de apărat și nu oricum care mai de care mai sus În circa tatălui și a fiului și a Sfîntului Duh fiecare cu propteaua lui de parcă omului i s-a dat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ci și În stînga lui zero? Trebuie să parcurgem și să asimilăm totul - spațiul ne dictează forma și substanța și calitatea și mai ce? E simplu, În spațiile acvatice animalele au membrane care le unesc degetele ca să poată Înota, În junglă șerpii atîrnă de copaci ca lianele și unele maimuțe au cozi lungi ca o funie cu care se agață de crengi și saltă mai departe, viețuitoarele subpămîntene sînt oarbe ca să suporte Întunericul ca pe un mediu normal și totul devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a unei manifestații sau fiorul inconfundabil al puciului. Erau semne clare că pacea, acest reumatism poliarticular al lumii, se Întindea și asupra zonelor tradiționale de conflict, urmată de alaiul strălucitor al bunurilor de larg consum. Tăiam cu maceta liane În jungla ecuatorială și, În câteva secunde, mă trezeam În sufrageria unui războinic Masai, care urmărea Animal Planet pe-o plasmă cât peretele. O eroare de numai câțiva metri a GPS-ului m-a făcut să nimeresc odată nu În inima congelată
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ține În mână. Peste câteva ore, insula se apropie și i se pot auzi vorbele. Chinezul are În mână pachetul Windows Armageddon piratat, pe care Microsoft urma să-l scoată pe piață peste câteva luni. Supraviețuitorii primelor expediții trimise În junglele din centrul Îndepărtat al insulei povestesc cu groază despre cele văzute acolo. În miezul unei complicități mondiale tacite, toate țările făcuseră deversări ilegale, ascunzând gunoiul nu sub preș, ci pe Tit. Mai ales partea de nord-vest, aflată aproape de ruși, e
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
contrazicând ororile din care s-a născut și între care se mișcă. Dar voi regăsi puterea, știu, voi primi totul cu bucurie și mirare. „Întoarce-te, Doamne, îmbărbătează sufletul meu, că nu în moarte e pomenirea ta.“ Acceptarea captivității, sălbătăcia junglei ? Cine știe cum se va răsuci cântecul revoltei noastre, singurul prin care existăm și rămânem. „Sunați la luna nouă din bucium, la începutul lunii, pentru ziua sărbătorii.“ ...Încerc să-mi dau seama unde am ajuns, cât e ceasul. Brațele somnului sunt încă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Da, de ieri... reuși să bâiguie. Ar fi vrut să-și amintească vreun amănunt, firele vre unei întâmplări care îi legase, gândurile nu îl serveau, nici glasul nu-și recăpătase puterea. Doar auzul, auzul insuportabil capta, de departe, urletul de junglă al zilei care-și trezea fiarele. Am coborât bagajele. Le-am lăsat la recepție. Credeam că îți bei deja cafeaua, continuă domnul din fotoliul de-alături. Reuși să-l vadă. Bust lat, gât scurt, ceafa masivă, mâinile placide, îngrijite. Negrul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
A.P. se aplecă, își descheiase cămașa, rămase în slip. Lunguieț, ascuțit, avansa împleticindu-se spre mare, apa îl cuprinse repede până la subțiori, îi linse umerii, părul lung, auriu. Se înveli în armura fluidă. Coborî, coborî mai mult, se destinse... hohotul junglei se stinse, pieri, nu mai auzi, deasupra, decât zăngănitul valurilor. Râvnită regăsire, uitarea merita prelungită oricât. Se scutură, într-un târziu : mantia căzu, eliberând pletele, umerii, retrăgându-se de pe brațe, de pe genunchi. Tălpile reîntâlniră nisipul fierbinte. Ridică privirea spre gura
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și În abisurile subterane ale Brooklyn-ului exista destul timp, dar cînd Încerci să-i povestești gazdei simți că nu poți, căci ce-ai mai avea să-i spui? Căci deodată Îți amintești cum se lasă lumina tragică a Înserării peste jungla uriașă și ruginită a pămîntului cunoscută sub numele de Brooklyn și pe fețele tuturor bărbaților cu ochii stinși și pielea cenușiu-palidă, cum aceștia, chiar și În Brooklyn, se apleacă peste pervazul serii Învăluiți În lumina aceea tristă și tăcută. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ființe fără statut social care hoinăresc și plutesc, muncesc, hoinăresc și flămînzesc, care sînt cînd În Închisoare, cînd În libertate, cînd amărîți, jegoși, flămînzi, ghinioniști, călătorind pe tampoanele sau pe vagoanele trenurilor de marfă, făcîndu-și rost de hrană noaptea, În jungla fierbinte a mahalalelor pline de vagabonzi, cînd copleșiți de averi trecătoare - plutitorii, hoinarii, semivagabonzii care alcătuiesc mulțimea declasată a celor fără nume, fără adăpost, fără rădăcini, ce bîntuie prin țară. Aceștia sînt tăciunii umani ai pămîntului. Aspri, zdrențăroși, cu fețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]