4,839 matches
-
gazali). (b) Particulele și adpozițiile prezintă aceleași posibilități de marcare ca și sistemul cazual, însă există foarte puține limbi care folosesc acest tip de marcare (japoneza și, dintre limbile ergative, tongana). (c) Acordul contribuie la marcarea relațiilor sintactice în măsura în care verbul lexical sau auxiliarul include un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix conține informații despre S și O, iar alt afix, informații despre A (limbile din familia maya
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în măsură mai mare sau mai mică, în orice tip de text. Du Bois (1987), analizând un corpus de texte narative din limba sacapultec, ajunge la concluzia că există o preferință sistematică în discurs pentru o anumită configurație a argumentelor lexicale în structura de suprafață. Această preferință este numită structură argumentală preferată (engl. Preferred Argument Structure). În limba sacapultec, există două constrângeri discursive: o constrângere de cantitate, manifestată prin tendința ca o propoziție să conțină numai un argument lexical, și o
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a argumentelor lexicale în structura de suprafață. Această preferință este numită structură argumentală preferată (engl. Preferred Argument Structure). În limba sacapultec, există două constrângeri discursive: o constrângere de cantitate, manifestată prin tendința ca o propoziție să conțină numai un argument lexical, și o constrângere de rol, care constă în tendința ca acel unic argument să fie S sau O. În plus, informația nouă este introdusă în poziția S sau A. Concluzia mai profundă a acestui studiu este că un model discursiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în plan secund) a cauzalității proceselor și a stărilor exprimate de verbe. Definiția lui, interesantă numai ca tip de abordare, este destul de largă și de inexactă, ignorând numeroase aspecte morfosintactice pe care le presupune ergativitatea. 3.4. Ergativitatea la nivel lexical și semantic Dixon (1987: 5) menționează, între tipurile de ergativitate, și pe cea manifestată la nivelul unităților lexicale. Acest tip de ergativitate nu poate fi pus pe aceeași treaptă cu ergativitatea morfologică sau cu cea sintactică. Accepția lexicală a termenului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de abordare, este destul de largă și de inexactă, ignorând numeroase aspecte morfosintactice pe care le presupune ergativitatea. 3.4. Ergativitatea la nivel lexical și semantic Dixon (1987: 5) menționează, între tipurile de ergativitate, și pe cea manifestată la nivelul unităților lexicale. Acest tip de ergativitate nu poate fi pus pe aceeași treaptă cu ergativitatea morfologică sau cu cea sintactică. Accepția lexicală a termenului ergativ, prezentă la Halliday (1967)44, la Lyons (1995 [1968]), la Anderson (1968)45, la Keyser și Roeper
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la nivel lexical și semantic Dixon (1987: 5) menționează, între tipurile de ergativitate, și pe cea manifestată la nivelul unităților lexicale. Acest tip de ergativitate nu poate fi pus pe aceeași treaptă cu ergativitatea morfologică sau cu cea sintactică. Accepția lexicală a termenului ergativ, prezentă la Halliday (1967)44, la Lyons (1995 [1968]), la Anderson (1968)45, la Keyser și Roeper (1984)46, apoi la Burzio (198147, 198648) și la Pesetsky (1982)49, este combătută de Dixon (vezi infra, 4.2
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tipul The stone moved 'Piatra s-a mișcat' și John moved the stone 'Ion a mișcat piatra', în cea de-a doua structură John fiind subiectul ergativ (vezi și supra, 3.4.). O altă accepție, combătută de Dixon, este cea lexicală (vezi supra, 3.4.), în care ergativ și cauzativ sunt termeni sinonimi. La Burzio (1981), Pesetsky (1982), Pullum (1988)55, termenul ergativ este folosit în legătură cu perechile John opened the window 'Ion a deschis fereastra'/The window opened ' Fereastra s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
agentivul construcției tranzitive; antipasivul presupune destituirea pacientivului, absent sau recuperat ca oblic (Creissels 2004a); ● construcția antipasivă este o construcție derivată detranzitivizată, cu un predicat cu două locuri, aflată în relație cu o construcție tranzitivă al cărei predicat este același item lexical; obiectul direct din construcția tranzitivă este fie suprimat, rămânând implicit, fie realizat ca un complement oblic (Polinsky 2005); ● prin antipasiv, argumentul în ergativ (Agent) este promovat în poziția absolutivului (Pacient)67; Pacientul în absolutiv poate fi retrogradat la statutul de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Thalbitzer (1911)83 și reluată în multe studii ulterioare (Manning 1996: 20). Johns (1987)84 a realizat o analiză a limbii inuktitut, o varietate a eschimosei, ajungând la concluzia că ergativitatea este un epifenomen care rezultă din interacțiunea dintre trăsăturile lexicale specifice unei limbi și principiile universale. Această autoare este cea care a impus tradiția "nominalistă" în studiul diacronic al ergativității. Franchetto (2007) analizează situația limbii amerindiene kuikuro, folosind teoria formulată de Alexiadou (2001) − situația din limbile ergative este similară cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
căror marcare are bază sintactică (vezi supra, 2.2.). În ceea ce privește nivelurile lingvistice la care se manifestă ergativitatea (vezi supra, 3.), în literatura de specialitate se vorbește de ergativitate morfologică (intrapropozițională), de ergativitate sintactică (interpropozițională), de ergativitate discursivă (informațională), de ergativitate lexicală, însă numai primele două tipuri sunt relevante pentru încadrarea tipologică a unei limbi; este posibil ca și ergativitatea discursivă să conteze, dar subiectul este foarte puțin cercetat până acum; ergativitatea lexicală − considerată o inadvertență terminologică de către Dixon −, se manifestă la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativitate sintactică (interpropozițională), de ergativitate discursivă (informațională), de ergativitate lexicală, însă numai primele două tipuri sunt relevante pentru încadrarea tipologică a unei limbi; este posibil ca și ergativitatea discursivă să conteze, dar subiectul este foarte puțin cercetat până acum; ergativitatea lexicală − considerată o inadvertență terminologică de către Dixon −, se manifestă la nivelul unităților lingvistice ale majorității limbilor, deci nu reprezintă un criteriu de clasificare a limbilor. În discuția despre accepțiile termenului ergativitate (vezi supra, 4.), am insistat în mod special asupra cazului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
studierea mai profundă a limbilor ergative: reconsiderarea teoriei Cazului (ergativul este compatibil cu flexiunea nonfinită), a naturii trăsăturilor categoriilor funcționale, a naturii Lexiconului, a arhitecturii reprezentărilor sintactice, reconsiderarea categoriilor funcționale centrale − micul v −, a distincției dintre cazul structural și cel lexical/inerent, redefinirea acestora în Morfologia Distribuită, o nouă conceptualizare a relației dintre sintaxă și morfologie. Morfologia Distribuită (engl. Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
derivării sintactice, adăugând conținut fonologic pozițiilor din structura ierarhică, iar sintaxa manipulează noduri terminale care conțin trăsături abstracte (cel puțin în cazul centrelor funcționale). Există o diferență între centrele funcționale și membrii vocabularului, neutri din punct de vedere categorial: categoriile lexicale N, V și A sunt create în sintaxă prin combinarea categoriilor micul n/v/a cu rădăcinile lexicale (engl. root); micul v introduce un eveniment (Marantz 2005). Trăsăturile abstracte prezente în centrele funcționale din sintaxă sunt lexicalizate (li se atribuie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cel puțin în cazul centrelor funcționale). Există o diferență între centrele funcționale și membrii vocabularului, neutri din punct de vedere categorial: categoriile lexicale N, V și A sunt create în sintaxă prin combinarea categoriilor micul n/v/a cu rădăcinile lexicale (engl. root); micul v introduce un eveniment (Marantz 2005). Trăsăturile abstracte prezente în centrele funcționale din sintaxă sunt lexicalizate (li se atribuie un conținut fonologic la spell out) prin Inserția Vocabularului, care are loc în morfologie. Itemii de vocabular sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din Spec,IP este mai proeminent decât subiectul asociat proiecției VP. Transparența vs opacitatea proiecției verbale În teoria formulată de Bittner și Hale (1996, 1997 [1993]), K este categoria funcțională Caz, proiecția cea mai înaltă din proiecția extinsă a categoriei lexicale N. K este paralel cu C din proiecția extinsă a V (Grimshaw 1990). Nominalele marcate cu caz morfologic sunt de tip KP. Nominalele în nominativ nu sunt KP, din moment ce nu sunt marcate. Un nominal care nu este KP trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un antecedent, pentru că nu poate ocupa o poziție tematică. Relația de guvernare standard: un centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice grup din configurația ECM. Legarea centrului induce transparență. Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează că structura tematică și proprietățile de subcategorizare ale unităților lexicale sunt "proiectate" din Lexicon și reprezentate la toate nivelurile sintactice, adică în LF, în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Legarea centrului induce transparență. Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează că structura tematică și proprietățile de subcategorizare ale unităților lexicale sunt "proiectate" din Lexicon și reprezentate la toate nivelurile sintactice, adică în LF, în structura de adâncime sau de bază și în structurile de suprafață, transformate prin modificarea structurii de bază; acestea se realizează prin elemente concrete ale limbii în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de realizare a Cazului direct nu sunt îndeplinite, atunci β0 se poate realiza ca: (a) dativ (warlpiri); (b) ergativ (eschimosă), dacă α este un D/Dat, dacă α este V și β nu este un complement instrumental, dacă α este lexical și β este un complement/ablativ, dacă α este un N și β nu este un complement. Dacă principiile de mai sus determină distribuția Cazurilor structurale marcate, distribuția argumentelor în nominativ este determinată de Filtrul K (S-Structură): Dacă α
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și Parametri a fost formulată de Chomsky și Lasnik (1993)14. Potrivit PP, Gramatica are următoarea organizare (Avram 2003: 26): Lexicon ↓ D-Structură ↓ ← T S-Structură 2 PF LF Lexiconul este dicționarul mental al vorbitorilor și conține informații despre itemii lexicali și funcționali. O intrare conține matricea fonologică, categoria sintactică, proprietățile de atribuire a rolurilor tematice. Informația din Lexicon este proiectată la toate nivelurile: D-Structură, S-Structură, LF. D-Structura este un nivel de interfață în care proprietățile lexicale sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
itemii lexicali și funcționali. O intrare conține matricea fonologică, categoria sintactică, proprietățile de atribuire a rolurilor tematice. Informația din Lexicon este proiectată la toate nivelurile: D-Structură, S-Structură, LF. D-Structura este un nivel de interfață în care proprietățile lexicale sunt exprimate într-o formă accesibilă pentru sistemul computațional. Reprezentarea din D-Structură este proiecția informației stocate în Lexicon. În D-Structură, argumentele ocupă o poziție în care le este atribuit rol tematic. S-Structura reprezintă rezultatul (engl. output) sistemului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de terminologie și de stabilirea unor corespondențe între Cazurile din limbile acuzative și cele din limbile ergative, precum și dificultăți de încadrare a Cazului ergativ într-unul dintre tipurile de Caz recunoscute în gramatica generativă (abstract vs morfologic, structural vs inerent/lexical). 3.1. Probleme și soluții terminologice Dificultatea de a folosi denumirile Cazurilor cu referire la cele două tipuri de limbi a fost remarcată în numeroase studii. În cele mai multe dintre acestea s-a încercat stabilirea unor corespondențe între denumirile folosite în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și I trebuie numai să c-comande un argument pentru a se valoriza trăsăturile. Bruening (2007) prezintă cele două tipuri de marcare cazuală a nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Bruening (2007) prezintă cele două tipuri de marcare cazuală a nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat de nominal (de exemplu, în islandeză, cazul dativ este atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical − determinat de itemul lexical − și inerent
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]