3,802 matches
-
să rămână peste noapte, iar personalul de acolo putea să se ocupe de ei. Nieve era încântată de castel. Lorelei îi trimisese un filmuleț în care clădirea se ridica impunătoare și cenușie între pajiștile îmbietoare de smarald, aproape de un râu limpede și cristalin, susurând peste pietrișul negru și ascuțit al albiei. Un peisaj ideal, scria Lorelei, pentru fotografii superbe, care putea fi îmbunătățit de apariția unor oi cu lână bogată care să pască prin apropiere. Cu toate că puțin îi păsa lui Nieve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
mine! — Aș vrea să-mi văd copiii la casa lor, spuse femeia solemnă. Nici una din voi nu e măritată. —Căsătoria nu e totul. —Știu, oftă Minette. Dar tot ar fi frumos. A doua zi dimineața, aerul era cald și cerul limpede, și vara părea că se instalase dintr-odată. Darcey și Minette șezură puțin în grădina din spate, până când Darcey anunță că nu avea astâmpăr. Nu se plimbase pe niciunde de o săptămână, iar inactivitatea o apăsa. —Te-ai întors de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
porni mașina. Dar îi tot arunca priviri piezișe lui Darcey, care se uita drept înainte, cu o expresie impasibilă întipărită pe față. Capitolul 27tc " Capitolul 27" A vionul ateriză pe aeroportul Shannon, într-o zi frumoasă de vară cu cer limpede și un vânt cald, care bătea dinspre sud. Nieve se mira că Irlanda se arăta atât de caldă și de frumoasă când ea se aștepta să dea de frig și de un cer înnorat. Târând după ei valizele burdușite (împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
își găsise ceva relaxant de făcut. Amândouă se întrebau cum se făcea că se înțelegeau mult mai bine când între ele se afla un ocean și un întreg continent. Era o nouă zi superbă, iar soarele strălucea pe un cer limpede și albastru. Nieve deschise radioul pe un post local de muzică și începu să fredoneze, îndreptându-se spre Rathfinan. Ciudat, se gândi ea, albastrul din Irlanda era mai albastru, iar verdele mai verde, iar peisajul puțin mai autentic decât cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
În timp ce pe Calea Morților, care este în realitate o succesiune de piețe rectangulare despărțite de scări, urletele casetofoanelor fac șopârlele să tresară prin somn, urc, numărând treptele Piramidei Soarelui. Soarele arde chiar deasupra noastră, în crucea amiezii, pe un cer limpede, fără nici un nor. Jos, printre ruine, înfloresc arbori de piper. În jur, vulcani stinși. Închid ochii și mi se pare că aud un zgomot înfundat venind, poate, din pântecul vulcanilor... În ciuda mijloacelor tehnice de azi, acești munți de piatră ni
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
altceva decât ceea ce sunt. Cum s-ar zice, am trăit mereu la o răscruce. Și chiar în cărțile mele am făcut același lucru. Am privit în același timp spre poezie și spre proză. N-am fost niciodată capabil de opțiuni limpezi. E, bineînțeles, inconfortabil să trăiești astfel, dar n-am ce face. Nu mă pot vedea pe un singur talger al balanței. Și dacă trebuie să-mi reproșez o vină, știu de unde vine reproșul. De la cealaltă jumătate a mea. ultima noapte
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
am ieșit de-acolo mai tulburat și mai sălbătăcit ca-nainte. Criza s-a declanșat brusc, ca de fiecare dată. Mă aflam în Ghencea, pe lângă Muzeul Militar. Mă plimbam fără nici un gând pe stradelele cu arbori desfoiați, pe un ger limpede, care îmbrăcase fiecare crenguță cu o pojghiță de gheață. Priveam casele fărâmicioase, intram în piațete cu statui diforme în mijloc, încercam să-mi dau seama ce sau pe cine reprezintă statuile, dar privirea mi-era încețoșată de la scris... Nu știu cum m-
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
sprâncene și să pătrund acolo ca un nou spermatozoid într-un nou ovul, ca să mă nasc din nou în lumea de lumină transfinită pe care biata noastră carne o presimte, o excretă, așa cum colțul urduros al ochiului excretă lacrima globulară, limpede și scînteindă. Aveam să fiu, crescând mai departe, crescând și crescând, nu Dumnezeu, nu Totul, ci Totul la puterea Totul și Dumnezeu la puterea Dumnezeu. Nu aveam cum să știu atunci că procesul e pulsatoriu, că oricărei creșteri îi urmează
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mi s-a lipit de corp și mă-nveninează. Scriu mai departe, cu pixul, în fața ferestrei prin care se zăresc munți vârstați de zăpadă. Din când în când se aud, îndepărtate, vocile tâmplarilor care repară o vilă de lângă cantină, sunetele limpezi ale ciocanelor lovind în cuie. în curând va fi ora prânzului. De zile întregi îmi măsor timpul după orele de cantină, asemenea pensionarilor din aziluri. Dimineața scriu, după-amiezele urc puțin prin pădurea tăcută, serile răsfoiesc cîte-o carte în singurătatea țiuitoare
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
lumina ar fi fost doar căldură blândă, consolatoare. Globul strivitor ocupa acum tot spațiul din fața mea și nu-mi puteam dezlipi ochii de pe pielea lui delicată, pe care curgeau, se schimbau, evoluau și se stingeau desene de neînțeles și totuși limpezi, ca acele pagini văzute în vis, cu fiecare literă deslușită, dar pe care degeaba încerci să le citești. Curând, lumina deveni gelatinoasă. îmi ungea fața, îmi pătrundea în gură și-n nări. Respiram lumină și îmi simțeam cavitatea dintre coaste
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
spațiul mai mic decât mine, cu pleoapele-nchise, zâmbind. Așa fusesem, așa aveam să fiu. Fiecare punct al corpului meu era un Dumnezeu atotputernic, fiecare scânteie a părului meu - o aglomerare de lumi. Levitam năpraznic și blând în spațiul cel limpede, dezgolit de vălul iluziei, în Regatul de unde toți am venit, topindu-mă în pură, vidă, răcoroasă fascinație... M-am ridicat din iarbă și, trezit de răcoare, cu spatele înțepenit și umed, am luat-o înapoi pe alee, tîrșindu-mi picioarele. Cerul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
târziu acum să-mi mai retrag, Nu există decât un singur fel de a crede în Dumnezeu, Daniel, și tu ca viitor preot trebuie să fi aflat deja asta, spune-mi și mie, și brațul lui trece roată prin aerul limpede al bisericii, Spune-mi și mie unde este credința? În acest Iisus Pantocrator de deasupra noastră, aproape invizibil în lumina aceea?! Pe Iisus Judecătorul îl recunoaște pe boltă și neștiutorul de carte, cine va crede când îl va vedea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
scăpare spre un timp îndepărtat a cărui dureroasă încleștare îmi picura în suflet nectar fierbinte, o posed cu o foame pe care abisul patimii mele n-o va stinge cu ușurință și din vale răsună lângă trupurile noastre împreunate zvonul limpede al clopotelor de vecernie, 16 august, ar trebui poate să stau de vorbă cu părintele, să nu-i evit cu atâta tulburare privirea cercetătoare și să-i spun curat că nu sunt în stare să-mi îndeplinesc angajamentul luat, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nimic personal cu Theo, abia dacă îl cunoaște dar, părinte Dumitru, mă întreabă el, dumneata ai văzut acea pictură? I-am mărturisit adevărul că nu, Te știu un om întreg, mi-a mai spus el, căruia îi plac lucrurile clare, limpezi, aici are dreptate starețul, durere neînțeleasă se lasă pe sufletul prea tânăr al lui Daniel n-am mai simțit această durere de la moartea părintelui, Ce importanță are cum sunt pictați pereții?! o biserică e-o biserică peste tot, pictura trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe gheața care acoperea asfaltul. Peisajul începuse să se schimbe, în loc de dealuri înverzite și stuf se vedeau schelete de fier părăsite, grămezi de moloz, gunoaie aruncate... Am încercat să mă concentrez, să-mi amintesc de splendoarea culorilor răsăritului și imaginea limpede a Libertății luminoase. M-am ferit de proiectilele ce veneau dinspre tufele unde se ascundea jivina necinstită care se furișa paralel cu mine și am îndreptat lanterna spre locul unde se pitise. Am ridicat ramura luminoasă ca o sabie în
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
prin valea incertă a acestei lumi, este să fim atenți când ne iese în cale maleficul negativ și să nu-i acordăm nimic din gândurile, acțiunile sau încrederea noastră, să contracarăm influența sa prin perseverența binelui, păstrându-ne mereu spiritul limpede, mai puternic decât întunericul... pentru a ne afla mereu la malurile apelor liniștite și nelimitate ale soarelui și atunci, lumina învinge întotdeauna, pentru că arborele este pur și simplu mai puternic, așa cum se dovedește miraculos și ajunge să existe odată cu noi
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
mai puternic, așa cum se dovedește miraculos și ajunge să existe odată cu noi, alături de noi, absolut și benefic, mereu... Îngerii prezenți Îngerii binevoitori ne însoțesc pretutindeni, dacă știm să-i vedem și să-i auzim, ei ne aduc din lumina lor limpede și nesfârșită... Drumul nostru înseamnă și trecerea prin valea incertă, și înfruntarea frigului, a întunericului, a îndoielilor și a dificultăților de diverse feluri... de aceea, prezența îngerilor invizibili aruncă un pod între noi și arbore, pentru a ajunge mai repede
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
și ei îndrumători înțelepți și vor zbura în lume să ajute oamenii... să ajute la înălțarea arborelui universal... soarele aduce mereu îngeri noi, pentru că este nevoie de ei în lume, din ce în ce mai mulți... uneori, ființele din lume care devin benefice și limpezi se îndreaptă înspre acest loc pentru a evolua în îngeri...și deci tu ai venit ca să devii înger de asemenea? Nu știu... n-aș crede că am ajuns la stadiul de înger, i-am răspuns sincer, gândindu-mă la imperfecțiunile
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
aroma cerealelor și a plantelor de câmp, ce crescuseră libere și neștiute, în armonia lor aparte, în lumina soarelui de vară... În mijlocul câmpului, o floarea soarelui aștepta liniștită, privind parcă spre înaltul cerului... Trecând pe lângă ea, am auzit o voce limpede, înălțându-se printre valurile de căldură ale câmpului la ora de arșiță a amiezii. Încotro mergi? Am privit spre flăcările galbene-aurii ale coroanei florii și m-am întrebat, cu mirare, dacă vorbise ea sau altcineva. Tu m-ai întrebat? Care
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
am mai auzit-o spunând, fără să mai întrezăresc unde era, pentru că acum nu se mai deosebea de lumina universală. Mi-am continuat zborul spre orizontul izvorului, lăsând speranța să strălucească în soare... Etajul senin Etajul senin este asemenea cerului limpede și nesfârșit... ajungi acolo dacă închizi ochii în exterior și deschizi ochii în interiorul minții. Însă până să ajungi acolo, ai de întâmpinat filtrul înghețat. Acest filtru este asemenea unei pâlnii, un vârtej care înghite orice și pare o prăpastie fără
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
aveau să fie aruncați în carceră, fără speranță. Printre prizonieri și prăzi, Tiberius poruncise să se afle și soția învinsului Arminius, Thusnelda, care căzuse în mâinile romanilor fără ca el, disperat, s-o poată salva. Ea mergea neobosită, cu ochii ei limpezi și mândri pierduți în gânduri îndepărtate. Gajus nu putu s-o vadă și nici măcar să și-o închipuie, prins cum era în cortegiul ce mergea în fața lui, dar îl auzi pe tatăl său, când prietenii îl felicitau, murmurând pe când îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
relații cu ceilalți, poate din cauză că erau sătui de războaie, vizitatorii coborau acele scări, în amurgurile calde ale Antiohiei, emoționați și chiar fericiți. Iar Zaleucos, preceptorul sclav, îi șoptea entuziasmat lui Gajus că acolo, înăuntru - așa cum scrisese nu știu care filosof antic -, forța limpede a cuvintelor ce se adresau intelectului domina violența armelor care răneau trupul. De-a lungul secolelor, oamenii aveau să încerce de mai multe ori să realizeze visuri asemănătoare, găsind de fiecare dată alte cuvinte pentru a le defini. Aproape întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
La vârsta de nouăsprezece ani... din proprie inițiativă și pe cheltuiala mea, am strâns o armată și am eliberat Statul de cei care îl oprimau... exercitum privato consilio et privata impensa comparavi“. Nouăsprezece ani, și încă și mai puține cuvinte. Limpezi și inatacabile, spuneau numai ceea ce voise autorul. Nu existau sensuri ambigue sau distorsionate, mărturisiri nedorite, emoții sau contradicții. Erau cu adevărat cuvinte ce trebuiau sculptate în marmură. Singurul lucru ascuns care putea fi ghicit era mândria calmă, puternică, conștientă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nici el - că pentru el discursurile publice aveau să fie pură plăcere, exaltare, etalarea farmecului personal. Se prefăcea că încearcă să-și pregătească orația; după lungile lecturi, mintea lui era plină de fraze latine pline de forță, de perioduri grecești limpezi și echilibrate. Prudent însă, după două rânduri stupide ceru ajutorul celor din familia Caesaris, iar aceștia, la fel de prudenți, îl ajutară, slugarnici. El constată mulțumit că ar fi scris mult mai bine acea comemorare mincinoasă, dar nu adăugă aproape nimic. Vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care-i auziră cuvintele fură surprinși de alegerea lui. El se întrebă dacă se putuseră forma gânduri în capul acela micuț. „Cu care minte ar fi semănat mintea lui? Cu aceea impulsivă, sângeroasă, autodistructivă a lui Marcus Antonius? Cu aceea limpede, dreaptă, calmă a lui Germanicus?“ La Capri, bătrânul Tiberius rămase tăcut. Poate că nu era foarte dezamăgit, fiindcă în lunile acelea observase iritat zelul, ambiția și tupeul senatorului Silanus. Senatorul privi îndelung, pe rugul demn de un împărat, fumul puterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]