4,922 matches
-
stagiunile 1982-1985, nu o impune ca dramaturg. Un progres evident îl constituie cel de-al doilea volum de versuri, Paradis pentru ziua de luni (1983), în care renunță la discursivitatea și intimismul mărunt din primele poeme, înlocuindu-le cu o lirică sobră, reflexivă, care preferă să sugereze decât să exprime concret evenimentele, lucrurile, vocile, percepute acum într-un vortex sinestezic. Poemele, ce se constituie într-o „aplecare riscantă peste balustrada eului”, păstrează, din prudență, o distanță protectoare față de real, de care
FIRAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287007_a_288336]
-
Poetry, teză de doctorat susținută la Universitatea Columbia. În martie-aprilie 1930 susține o serie de trei conferințe despre poezia românească la postul de radio WEVD din New York, axate pe doină, baladă și poezie cultă, cu citate traduse în engleză din lirica populară, dar și din Eminescu, Alecsandri, D. Anghel, Panait Cerna. Câteva poezii ale lui F. sunt incluse în antologia 60 scriitori români de origină evreească (1935), realizată de S. Podoleanu. Un al doilea volum de versuri, Arabescuri, va apărea în
FERARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286984_a_288313]
-
unui eu liric ce aspiră deopotrivă ,,fum de polen”, prospețimi matinale și ,,parfumul de gudron”. Poet citadin, F. elogiază materia antropomorfizată, cuprinsă de elanurile vitale proprii, dar nu e lipsit de gustul imensității mării, unde ,,un cer e totul”. În lirica erotică, sentimentul are densitatea materiei: iubita cântă la clavir ,,între maldăre de flori”, trupul ei condensează toate florile, îmbrățișările au drept ambianță floralul, vegetalul. În Arabescuri, vitalismul cedează melancoliei, la F. devenită boală a exilului. El evocă o prăvălie newyorkeză
FERARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286984_a_288313]
-
probă creatoare și de afirmare națională”, comentariul rămânând grevat de un tradiționalism cu dimensiune moral-didactică (Aurel Sasu). Perspectiva simplificatoare, reducționismul caracterizează percepția critică și în prezentarea istoriei poeziei românești. Excursul își păstrează însă interesul prin relevarea importanței folclorului în constituirea liricii românești și, mai ales, prin selecția din textele unor poeți români, traduse și însoțite de biografii esențiale, cu valoare de antologie. SCRIERI: Maghernița veche și alte versuri din anii tineri, București, 1926; The Development of the Romanian Novel, New York, 1926
FERARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286984_a_288313]
-
de punctuație, conținând nu o dată ecouri din discursul teoretico-literar: „punctul central”, de pildă. Dar și un crez deliberat, acela că prin vers se poate pătrunde înlăuntrul marelui tot, căruia poeta i se integrează, căutând să îi deslușească rosturile întocmirii. O lirică plină de sensuri și interogații, la care răspunsul nu se lasă descoperit. Cea dintâi culegere de contribuții istorico-literare, Spațiul continuu (1972), se plasează în sfera metodologiei avansate de noua critică franceză. Deși unele dintre studii, remodelate întrucâtva în vederea publicării, fuseseră
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
realului devine „o simplă problemă textuală” (I. Negoițescu). Ambele direcții de lectură își găsesc un suport textual, cu condiția să fie proiectate în diacronie. Astfel, primele volume ale poetei - Sânge albastru, Ceară (1970), Poezii (1974) - se mențin în matca neomodernismului, lirica avansând pe un culoar deja străbătut de congeneri, ceea ce explică validarea sa tardivă în cadrul promoției ’70. Tentativele de fisurare a acestei formule, vizibile în Poeme albe (1978) și Structura nopții (1979), conduc spre un paradox remarcat de I. Negoițescu: senzorialul
MARINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
înrâurit de poeții vremii, mai ales de Grigore Alexandrescu, cum se observă în poeziile apărute în „Foiletonul Zimbrului”, „Almanah pentru români”, „Almanah de învățătură și petrecere”, „Secolul” ș.a. El caută în trecutul de slavă învățăminte și îndemnuri pentru prezentul decăzut. Lirica patriotică are un caracter militant, uneori cu accente de marș eroic, iar lirica de dragoste, cu supărătoare dulcegării, nu iese din nota convențională. Peisajul predilect e acela nocturn, mângâiat de razele lunii, dar autorul nu are un deosebit simț al
MELIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288084_a_289413]
-
poeziile apărute în „Foiletonul Zimbrului”, „Almanah pentru români”, „Almanah de învățătură și petrecere”, „Secolul” ș.a. El caută în trecutul de slavă învățăminte și îndemnuri pentru prezentul decăzut. Lirica patriotică are un caracter militant, uneori cu accente de marș eroic, iar lirica de dragoste, cu supărătoare dulcegării, nu iese din nota convențională. Peisajul predilect e acela nocturn, mângâiat de razele lunii, dar autorul nu are un deosebit simț al naturii. Câte o încercare de alegorie sau de filosofare emană un iz didacticist
MELIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288084_a_289413]
-
Și-a publicat versurile în „Columna lui Traian” (1874), iar din anul următor în „Convorbiri literare”, revistă care i-a tipărit cele mai izbutite poezii. A colaborat și la „Familia” (din 1879), la „Revista nouă” și „Revista literară”. Deși în lirica ei se simte influența lui Eminescu, cele mai multe versuri păstrează un ton personal, dar fără prea multă profunzime. Adeptă a liricii de tip heinean, poeta versifică frecvent ca urmare a dezamăgirilor în iubire. Sensibilitatea ei ultragiată pare să fie acută, dar
MICLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288102_a_289431]
-
tipărit cele mai izbutite poezii. A colaborat și la „Familia” (din 1879), la „Revista nouă” și „Revista literară”. Deși în lirica ei se simte influența lui Eminescu, cele mai multe versuri păstrează un ton personal, dar fără prea multă profunzime. Adeptă a liricii de tip heinean, poeta versifică frecvent ca urmare a dezamăgirilor în iubire. Sensibilitatea ei ultragiată pare să fie acută, dar nu își găsește totdeauna expresia artistică adecvată. Notabile sunt sinceritatea sentimentului și discreția lirismului. Tonul lamentațiilor este estompat, deși extremele
MICLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288102_a_289431]
-
și afectarea, prezente uneori, să creeze totuși aparența sincerității. Corectitudinea prozodică, acuratețea limbii și accesibilitatea conținutului au făcut ca versurile scrise de M. să cunoască în epocă o relativă răspândire. Alături de Margareta Cugler-Poni și de Maria Suciu, M. este întemeietoarea liricii feminine românești. SCRIERI: Poezii, București, 1887; Poezii, pref. I.S. Mugur, Iași, 1909; Poezii, îngr. Iosif Nădejde, București, [1914]; Poezii, îngr. și pref. Augustin Z.N. Pop, București, 1969; Corespondență, îngr. și pref. Augustin Z.N. Pop, Cluj-Napoca, 1979; Dulcea mea
MICLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288102_a_289431]
-
rubrica „Interviu” răspund Ștefan Aug. Doinaș, Fănuș Neagu, Adrian Marino, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Gheorghe Tomozei, Anghel Dumbrăveanu. Strânse sub titlul „Universalia”, traducerile, axate pe literatura contemporană, depășesc, din al doilea an al publicației, două pagini. Se traduce mult din lirica contemporană: americană, austriacă, slovenă, peruană, italiană, greacă, sârbă, dar și T. S. Eliot, Henri Michaux și Louis Aragon.. Dintre prozatori apar D. H. Lawrence, Albert Camus, Jean Follain, Alain Bosquet, Giovanni Papini, Leonardo Sciascia, William Faulkner, Witold Gombrowicz, Miodrag Bulatovici
MERIDIANUL TIMISOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288093_a_289422]
-
să reziste dacă nu își trage rădăcinile din mitologia unui popor. Din păcate, în primul deceniu postbelic poetul s-a conformat dogmelor și stilului uniformizator al epocii, despărțindu-se de modul său liric anterior. Acum cultivă poemul lirico-epic de proporții, lirica encomiastică, balada, basmul versificat, sonetul. Mai târziu, în 1970, când a trebuit să-și selecteze poeziile pentru o ediție de autor, a renunțat la multe din aceste pagini. Cu toate că a adus servicii noii politici, a avut mult de suferit de pe urma
MENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288089_a_289418]
-
preia întreaga fabulație, subliniind valoarea simbolurilor, în timp ce Adrian Maniu, în Meșterul, rămâne fidel narațiunii folclorice, căreia îi imprimă o tentă bizantinizantă, iar Lucian Blaga, în Meșterul Manole, încadrează mitul autohton într-o dramă de idei. Motivul este foarte răspândit în lirica dintre cele două războaie mondiale, fiind preferat mai ales de poeții tradiționaliști. Dintre creațiile artistice din a doua jumătate a secolului al XX-lea inspirate de această baladă, Meșterul lui Nicolae Labiș surprinde chipul de Prometeu român al eroului legendar
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
un observator în contemporaneitate, e un moralist amar. Romane ale iubirilor lui Eminescu sunt Mite (1934) și Bălăuca (1935), contestate la vremea lor de N. Iorga și de G. Călinescu. Datelor biografice verificabile li se suprapun trăsături fictive, derivate din lirica poetului, de unde un serafism romantic patetic, alternând cu sentimentul incompletitudinii ca sursă de nefericire. Dacă orizontul erotic eminescian e unul de lungă așteptare neîmplinită, de perpetue neliniști și exaltări, dacă totul focalizează în perspectiva iluzionării și a morții, Poetul, depășind
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
de spațiul silvestru enigmatic (Pădurea), ca și oaza de calm contemplativ și reflexiv din Mănăstirea ori grandoarea extatică din Lewki sunt ipostazele tămăduirii prin comunicare cu sublimul naturii („Și chiar sufletul meu este rază, cântec și magie!”). Mitul central al liricii lui M. este simbolicul „excelsior”, biruință asupra limitelor ultime, eliberare și înălțare din real prin poezie. Desprinderea de pământ se face pe aripile inspirării, care îl preschimbă pe muritor în semizeu (Avânt). Sufletul macedonskian țintește „perihelia”, apoteoza solară, integrarea în
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
de „încredere în absolut”, și prin sinteza dintre romantism și prefigurări ale simbolismului, parnasianismului, ale modernismului poetic de după 1900. Simboliști (G. Bacovia, Ion Minulescu, Ștefan Petică, D. Anghel), parnasieni (Duiliu Zamfirescu, Ion Pillat, Mateiu I. Caragiale) și mari individualități ale liricii din perioada interbelică (Tudor Arghezi, Ion Barbu, Al.A. Philippide) se află, în unele note ale operei lor, în descendență macedonskiană, ceea ce confirmă virtualitățile moderne ale acestei poezii. Teoretizările lui M., nesistematice, dar bazate pe intuiții de mare finețe, pe
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
lui esențial. Tot el a dat însă o teorie senzorialistă a poeziei (starea de nevroză, de acuitate extremă a simțurilor naște poemul; la idee se ajunge prin intermediul senzației - Simțurile în poezie). Autorul român se apropie astfel de unele dintre tendințele liricii moderne. Înainte ca simbolismul francez să se fi impus, atrăgea atenția asupra logicii speciale a poeziei în raport cu proza - prima e „absurdă”, „nelogică în mod sublim” (Despre logica poeziei, 1880) - și întrevedea trăsături pe care simbolismul le va absolutiza: inefabilul și
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
pionierii căruia se numără și prin colaborarea la revista „La Wallonie”), se va retrage pe poziții romantice și clasice. M., care în 1880 dăduse prima poezie în vers liber (Hinov) într-un moment când acesta nu era utilizat nici în lirica franceză, devenise în 1918 (Versul decadent) adeptul retoricii clasice. Delimitându-se de valul imitațiilor decadente, el identifică versul alb cu nonpoezia și se proclamă precursor al versului simfonic. Prototip, pentru contemporani, al poetului decadent, M. a fost un inamic al
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
conceptuală sublimată în imagine verbală, demonstrând cum „transpunerea teoriei în carnea versurilor, în substanța figurilor de stil, poate asigura acesteia o durată la care tratatul de semiologie nici nu poate visa” (Mihai Zamfir). Dar semiologul nu se oprește la experiența liricii, iar scrierile de memorialistică literară (denumită de el însuși „autoficțiune”, iar de critică „roman politico/poetic”) ating, iarăși în dublă expresie, franceză și română (obținută prin autotraducere, sau, mai exact, prin rescriere), nivelul creației literare autentice, prin ștergerea limitelor dintre
MICLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288101_a_289430]
-
dostoievskiană, și pe prezentarea mediilor sociale într-o manieră tipic caragialiană. Alte lucrări, consacrate literaturii române din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au destinație didactică, prezentând cronologic orientări și autori. SCRIERI: Gib I. Mihăescu, București, 1984; Evoluția liricii lui Lucian Blaga, București, 1995; Corola de minuni a lumii. Lucian Blaga, universul liric, București, 2001; Literatura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (în colaborare cu Simona Iacob), București, 2002; Epoca marilor clasici: Titu Maiorescu, Mihai
GHIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287271_a_288600]
-
omonime și de familii de cuvinte, ușor de învățat, pe rime, la care să luați aminte, 1980) ș.a., precum și traducerile de poezie (îndeosebi din italiană) întregesc o operă diversă și masivă, cu inegalități explicabile, dar cu un sunet inconfundabil în lirica românească de după al doilea război mondial. SCRIERI: Legenda cerbului, București, 1957; Bob auriu, București, 1959; Balade, București, 1967; Veverița de foc, București, 1967; ed. București, 1973; Copacul descătușat. Poem simfonic, București, 1968; Balade, București, 1969; Baladele singaporene, București, 1970; ed.
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
cronicile și eseurile din volumul Figuri ale imaginarului poetic (1999) el operează cu un discurs hermeneutic aplicat operei lirice, relevând „miezul sublim al poeziei, plusul de nimb al existenței ființei în plusul de uimire a cuvintelor”. Remarcabile sunt interpretările date liricii lui Marin Sorescu, interesantă aceea dedicată lui Ioanid Romanescu. Sunt discutați și câțiva poeți care și-au definit profilul în ultima perioadă, precum Gheorghe Izbășescu, Gabriela Crețan, Iulian Boldea, Mircea Drăgănescu, Lucian Vasilescu ș.a. Proximitatea lui Eminescu (2000) oferă o
GHILIMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287264_a_288593]
-
forțe misterioase, trecutul nu reprezintă paradisul pierdut, ci obârșia, începutul absolut, în care spațiu și timp, cosmos și logos se dovedesc indisociabile, iar această lume supraviețuiește în vatra satului. Motivul regresiunii nu se confundă cu un paseism melancolic și languros, lirica fiind marcată de tensiuni dionisiace convertite într-un expresionism violent și defulate într-un discurs amplu. Poetul a publicat și o carte de versuri pentru copii, Țara rândunelelor (1963), precum și un volum de eseuri, Cultul Zburătorului. Opiniile autorului despre lumea
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
neamuri de Pătrașcu-Ștefești, publicată fragmentar în mai multe numere succesive), surprinde, în schimb, precaritatea criticii practicate în revistă. Se pot reține numai câteva articole cu caracter teoretic ale lui Ion Sân-Georgiu (Tradiționalism și modernism, Cuvinte despre dramă, Un reformator al liricii - Arno Holz) și o recenzie a lui I. Peltz la romanul Purgatoriul de Corneliu Moldovanu. Numeroase sunt însă traducerile. Se dau în versiune românească poezii de Paul Verlaine, José Maria de Hérédia, Albert Samain, Heine (lungul poem Atta Troll, într-
GLORIA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287300_a_288629]