2,874 matches
-
moară. Așa încât sunt în stare să-l ucid pe Goti dacă-l voi vedea că trage să moară sau să-l las să moară dacă mă voi teme să nu fiu nevoit să-l ucid. Și nu vreau să mai lungesc această post-prefață, căci am spus destul ca să-i las alegerea prietenului meu Víctor Goti, căruia-i mulțumesc pentru osteneală. M. de U. I Când apăru în poarta casei sale, Augusto întinse brațul drept, cu palma în jos și deschisă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
luă după ochii ei, ca magnetizat și fără a-și da seama. Și așa o stradă, și alta, și alta. „Dar ce-o fi făcând- își spunea pe drum Augusto, care mai degrabă vorbea cu sine decât gândea - copilașul ăla, lungit pe burtă? O fi contemplând vreo furnică, sunt sigur! Furnica, uf!, unul din cele mai ipocrite animale! Nu face decât să se vânture de colo-colo, făcându-ne să credem că muncește. E ca puturosul ăla, care merge în pas alergător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
inconștient. Plictisul reprezintă fondul vieții și plictisul e cel care-a inventat distracțiile, romanele și dragostea. Din ceața vieții picură o dulce plictiseală, o licoare acrișor-dulceagă. Toate întâmplările astea cotidiene, nesemnificative; toate conversațiile astea dulcege cu care ucidem timpul și lungim viața, ce sunt dacă nu un plictis excesiv de dulce? O, Eugenia, Eugenia mea, floare a plictisului meu vital și inconștient, însoțește-mă în visele mele, visează în mine și cu mine!“ Și adormi. V Străbătea norii, vultur strălucitor, cu aripile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
autobuzului, pentru un loc mai în față, la coadă? În privința celorlalte nevoi, era progresiv mai greu. Pentru noi, nevoia de cunoaștere se satisfăcea profesional în mod organizat, la reciclări și consfătuiri. Cam toată lumea se recicla la fel. Ca să nu mai lungesc problema, un banc (sexist, se înțelege, bancurile sunt non politically correct) al acelor vremuri era cum nu se poate mai grăitor: Bulă se însoară cu Bulina. Femeia nu știa să gătească decât omletă cu cartofi prăjiți. Bulă o trimite la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de a mă întinde pe el cu fața în pernă și de a mă scufunda în uitare. Ce drăguț, zic politicoasă. E o cameră foarte frumoasă. — Bine ! Eddie își lovește palmele una de alta. Păi, Samantha, ce s-o mai lungim, ai primit slujba ! Îl privesc prin aburul minții. Slujba ? Ce slujbă ? — Eddie ! sare ca arsă Trish. Nu poți să-i oferi pur și simplu slujba ! Încă n-am terminat interviul ! Interviul ? Mi-a scăpat ceva ? — Nici măcar nu i-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pune pe degete, pentru a clincăi la încheieturi, pentru a face și a desface, pentru a coase și a găti, pentru a picta și a șterge, pentru a mări și a micșora, pentru a îngroșa și a subția, pentru a lungi și a scurta, a umple și a goli, și spunând asta n-am spus nimic, de vreme ce n-ar fi suficienți optzeci de ani de viață trândavă pentru a citi și analiza cele cincizeci și cinci de mii de volume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
-i scape, pe un ton dezgustat și categoric: — N-am să-mi schimb drumul din cauza numelui, n-am să-mi schimb numele din cauza drumului. Urmează o lungă tăcere de gheață, cei doi Își feresc privirile. Omar se descalță și se lungește ca să-și caute somnul. Hasan este cel care rostește din nou: — Te-am jignit, poate, amintind de aceste obiceiuri, nu voiam decât să fii prevăzător atunci când Îți vei rosti numele În acest loc. Nu te lăsa Înșelat asupra intențiilor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
construit un zid Împrejmuitor, lung de trei parasangi 1, adică aproape nouăsprezece kilometri, menit să protejeze ansamblul oazei. Omar și Hasan au ajuns seara târziu. Au găsit găzduire la Djay, Într-un caravanserai situat În apropierea Porții Tirah. Acolo se lungesc și, fără a mai avea timp să schimbe măcar un cuvânt, se pun pe sforăit la unison. A doua zi, Khayyam se duce la marele vizir. În Piața Zarafilor, călători și neguțători de toate originile, andaluzi, greci sau chinezi, forfotesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
neatent, privirea Începe să-i rătăcească. Vizirul Înțelege că e vremea plecării, cinstiții invitați Îl urmează. Muzicanții și dansatoarele le iau locul pe dată, ulcioarele cu vin se leagănă În mers, cheful monstru, blând sau nebunesc, după dispoziția prințului, se lungește până dimineața. Între două acorduri de rebec 1, de lăută sau de târ, cântăreții improvizează pe tema lor favorită: Nizam al-Mulk. Incapabil să se lipsească de puternicul său vizir, sultanul se răzbună râzând. E de ajuns să vezi cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-i reproșeze „darul otrăvit” pe care i l-a făcut. În ceea ce-l privește pe Hasan, el trăiește tot timpul Închis cu documentele sale, preocupat de pregătirea raportului pe care trebuie să-l prezinte sultanului. Doar noaptea consimte să se lungească pe marele covor din divan, Înconjurat de o mână de credincioși. Cu trei zile Înainte de data fatidică, Khayyam vrea, totuși, să Încerce o ultimă mediere. Se duce la Hasan și stăruie să-l vadă, dar i se cere să revină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-i capitală, iar numele acestuia avea să fie proslăvit În predicile din toate moscheile imperiului. Atunci când curtea sultanului a luat drumul spre Isfahan, Malik Șah e mort de câteva zile, dar Chinezoaica tot le mai ascunde oștenilor vestea. Cadavrul e lungit Într-un car mare, tras de șase cai și acoperit cu un coviltir. Dar mașinația nu poate dura la nesfârșit, un trup neînsuflețit care n-a fost Îmbălsămat nu poate rămâne printre vii fără ca mirosul să nu-i trădeze existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sâcâie, trebuie să aibă motive serioase să tacă. Se resemnează să se Întoarcă acasă, merge Încet, ținând În mână o trestie care se abate, din când În când, spre un smoc de iarbă sau spre o creangă rebelă. Acum stă lungit În camera sa, cu luminile stinse; brațele sale strâng cu disperare o Djahane imaginară, ochii Îi sunt roșii de lacrimi și de vin. În stânga sa, așezate pe jos, o carafă, o cupă de argint, pe care o apucă din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pe consola ei suspendată. ― Da, știu. Navigator, suntem în poziție? ― Calculele de punere pe orbită ― integrate, spuse Lambert ascultându-și consola. Mă ocup de coordonatele rafinăriei acum. O secundă. Gata! Ea îndesă un șir de butoane. Rânduri de numere se lungeau pe ecranul agățat deasupra lui Dallas. ― Nu-i rău. Corectăm cursa cu mai multă precizie când vom fi sus, dacă va fi nevoie. Fiți gata pentru decolare. Înfășurat în vârtejuri de praf. Nostromo prinse a vibra. Un vâjâit grozav crescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
setea de viață; ochii bătrînului s-au pironit În gol, fără să caute ceva anume; cineva l-a Întrebat dacă dorește ceva. „Nu, mă uit numai”; după care a Închis fereastra cu aceeași grijă cu care se Îmbrăcase, s-a lungit În pat așa cum era Îmbrăcat, suspinînd ușor, abia perceptibil pentru cei din jur și a murit. Totul s-a desfășurat ca un ceremonial. În tăcere și cu foarte mult soare curgînd pe pietre și pe iarba din curte. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Ca Oedip. Am recunoaște În ceea ce spune Încăpățînarea cu care totul revine asupra memoriei și a sfinxului... (...Eu Însumi recunosc că trecutul nu-i, pentru zei, decît o vorbă. Ar fi putut să-l Înțeleagă uitîndu-se În asfințit cum se lungesc umbrele chiparoșilor pe iarbă. Dar de ce-ar face un lucru care li se potrivește numai oamenilor, iar pentru zei nu Înseamnă nimic? Pe deasupra, leii vor să șteargă amintirea faptului că un singur răspuns a putut ucide sfinxul trimis de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Intr-o clipă... Bărbații grupați în jurul ghișeului se animară. Fata se retrase în fundul chioșcului, să aranjeze pachetele de ziare. Trotuarul devenise neîncăpător. Trecătorii se înmulțiseră, se mișcau repede, priviri rotite, nerăbdătoare, valuri, valuri, furnici renăscute, grăbite. Coada la ziare se lungise. — Nu mai am Flacăra, anunță soprana. Gata și România liberă, ăsta e ultimul. Oho, să fii mata sănătos, Filatelia și Pescarul vin rar de tot. Nu, n-am Rebus, poate mâine. Domnul înalt și palid se retrase lângă stâlp, cusulul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mă ocup și de capitolul misterios. Ce zici? Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la prichiciul vetrei, la anii copilăriei, scriu memoriile familiei decimate! Mă plătești, ce zici, plătești colaborarea? Se lăsă iarăși liniștea. Se tot lungi liniștea, profesorul simți, probabil, că a cam întrecut măsura. — Să-ți mai fac o cafea, coane. N-am altceva de oferit. Nu bei, nu fumezi, știu, iar damele mele au zi liberă azi, nu ți le pot oferi. Dar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să-l distreze, citindu-i din presa zilei. — Uite, povestea de ieri. Sub pretextul că în apartamentul numărul... proprietate personală... de la parterul amintitului imobil ar exista un câine... sau niște câini... și o pisică... sau niște pisici. Ei, ce zici? Lungit pe fotoliu, cu picioarele suite americănește pe scaun, capul în tavan, ochii închiși, Tolea nu părea că aude. Medita, calcula, rememora? Alunga, ca pe niște sâcâitoare insecte de sezon, veștile alarmante. — Poftim! Auzi, pretexte... Câinii și pisicile urmând a trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un uriaș butoi cu oțet vechi, de morcovi și bălegar... nu, nu suporta. Nici amintirile, nu, totul fusese altădată, în alt timp. Fusese cindva, luna mai, da, altă vârstă, altădată, demult, ieri. Râsul Irinei. Seara, pe terasa vilei. Mareea lunii. Lungi lungi tăceri, ți se usucă limba de așteptare. Într-o după-amiază, urcând cotitura asfaltată spre oraș... Mâinile înălțate spre umerii bărbatului. Nu uitase întâmplarea, deși trecuseră o mie de ani. O clipăanapoda, acolo, în stradă, unde cotea șoseaua asfaltată spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fericită. Mergem la mine, te umplu, te fac fericită, ai să alergi după mine ca o nebună, așa sunteți toate, nebune. Nu rezistau, din trei una cădea. După aceea, adevărată nebunie, scrisori, telefoane, amenințări, scâncelile lor... n-ai voie să lungești țicneala, șefule, așa încheia pacientul povestea, n-ai voie, dom’le, fufele sunt fiare, lipitorile sunt fiare, asta sunt păpușile noastre, fiare. Iată următorul: călugărul convertit. Barba lungă, albă, obrazul supt, palid. Mâinile lungi, subțiri, diafane și zâmbetul acela îngăduitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Semăna-ți-aș numele Mâna aspră mângâind chelia orfanului. Lent lent se ridică glasul, lent și subțire curge lacrima cântecului: Măi bădiță Onule semăna-ți-aș numele în toate grădinile... în toate grădinile... s-ajungă miroasele... la toate frumoasele... lungit lungit până începe, ca de obicei, balamucul. Tolea sare în picioare, urlând, Rock Rock Rock again, rotiri zăpăceală chiote, până o aruncă pe pacientă în bucătărie: gata, să văd musacaua! Gata, să văd musacaua... ăsta nu-i piper, astea-s pastilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scurtă perioadă... ar putea să devină... — Oho, oho, n-am spus asta. N-am spus nimic, nu-mi atribuiți asemenea... Cine v-a instruit ... cine? Era gata să strige, dar glasul se oprise de mult.Încetaseră și întrebările, tăcerea se lungise, devenise oboseală. Aștepta să reînceapă chinul, întrebările, dar pauza se prelungi, liniștea deveni oboseală, ațipeală, ar fi trebuit să aprindă lumina, n-avea putere. Zorile îl găsiră sleit. Traseul spre întâlnire, asta caut? Cum vor întâlni ei eu moartea, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se năruie, gata gata, lung lugubru, plesniți dintr-un colț într-altul, amețeală, pendul pendul, nu se mai termina, lungi lungi lugubre minute macabre care nu se mai terminau. Nu se terminau, nu se, nu, nu încă, nu, și gata, parcă gata, „repede, repede, pe scară“, îngână bătrânul, „stai, să-mi iau paltonul, să-mi iaupaltonul“, și își luaseră paltoanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se mai termina pendularea ghiontul încolo încoace, carcasa trosnea, să se năruie, gata gata, lung lugubru, plesniți dintr-un colț într-altul, amețeală, pendul pendul, nu se mai termina, lungi lungi lugubre minute macabre care nu se mai terminau. Nu se terminau, nu se, nu, nu încă, nu, și gata, parcă gata, „repede, repede, pe scară“, îngână bătrânul, „stai, să-mi iau paltonul, să-mi iaupaltonul“, și își luaseră paltoanele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
laavocatul cartofor sau la bețivul dascăl de muzică Șnaps sau la duduia Duduia, ascultând discuri, răsfoind albume almanahuri astrologii. Numărul de circ pedagogic, jucat în clasă, la lumina zilei, se diversifica și se contrazicea și se potența prin acrobațiile după-amiezelor lungite în noapte, până în zori. Rareori, însoțea vreo pițipoancă în curs de dezvoltare. Un paj chel și volubil, întreținând alertețea, mulțumit cu surâsul pisicuței, înviorat de briza fustelor lungi și plisate. Un sezon întreg se dedicase, totuși, statuarei soții a maiorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]