5,997 matches
-
departe. N-am nici o îndoială. — Nu e nevoie să doborâm recorduri, Bob. Continuară schimbul de bârfe din industrie, în mare viteză. La un cappuccino total inutil, Cavanaugh spuse, în sfârșit: —Bine, gata cu gluma. Hai să-ți văd asul din mânecă, omule. Trecuseră treizeci și trei de ani de la ultima mână de blackjack a lui Weber. La Columbus, în primul an de facultate, când o învățase pe Sylvie să joace. Ea ceruse să joace pe favoruri sexuale. Un joc drăguț; fără perdanți; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ar fi sprijinit în cârje, apăsându-și coapsa dreaptă cu o mână. Fața lui era încă roșie de cicatrici pe jumătate vindecate. Gâtul îi era brăzdat de medalionul grăitor al traheotomiei. Jeanșii lui negri atârnau, iar bluza lui sport cu mâneci lungi - prea groasă pentru luna iunie - îi cobora pe brațe până la degete. Bluza etala un câine jucător de cărți și băutor de bere, care spunea: Ce dracu’ știu eu? De sub marginea căciulii se ițeau smocuri de păr regenerat. Se legăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
vreo cincizeci de metri, ca o babysitter în carantină, în timp ce Mark stătea pe o bancă metalică sub un plop, lângă o femeie pe care Weber o recunoscu imediat, deși n-o întâlnise niciodată. Bonnie Travis purta o bluză bleu fără mâneci și o fustă de blugi. Îi scosese lui Mark Schluter căciulița croșetată și-i punea pe cap o ghirlandă de păpădii împletite. Îi vârî o crenguță în mână, un sceptru de Zeus al grădinii. Mark se lăfăia în atenția primită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dați afară din magazin. Dar Bonnie începe să se poarte dubios în legătură cu toată chestia. Apoi i se aprinde becul. Ai remarcat ceva ieșit din comun? o întreabă el. Ieșit din comun în ce fel, Marker? Poartă o bluză albă, fără mâneci, și blugi tăiați, adică tăiați mult, iar părul ăla al ei negru și drept și buricul ăla al ei nu se lasă deloc. E într-adevăr extrem de adorabilă și e destul de ciudat că Mark n-a insistat pe chestia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Tracey - îi cere să-i spună Tracey, să vezi și să nu crezi - e spectaculoasă, într-o fustă neagră conică și bluză cumva clasică roșu-aprins. Din fericire, și Mark își aduce aminte să se îmbrace frumos - tricoul lui elegant cu mânecă lungă Izod. Un cadou de la Bonnie-cea-de-dinainte. Tracey vrea toată povestea. Desigur, Mark Schluter nu știe toată povestea. Tocmai de-aia s-a complicat cu Brigada de detectivi. Și a văzut că atunci când chiar spune tot ce știe, oamenii au tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
încurajator pentru fiecare. Mulțimea începu să se risipească, iar el își ridică privirea, mirat, spre chipul lui Bloitov. De la distanța asta, Weber văzu că părul negru al anarhistului era vopsit. Purta o brățară de piele cu ținte și, ițindu-se de sub mâneca stângă, o Fecioară din Guadalupe în nuanțe de roșu și azuriu. Umbra de mustață îi era despicată de o cicatrice ștearsă - o buză de iepure prost reparată. Weber aruncă o privire în sală. Șovăind, tânăra Sylvie începu să se îndepărteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cărți, la vasele din chiuvetă nu se poate renunța, nu sunt genul de lucru pe care să-l lași pe altă dată, așa cum poți lăsa un text sau o carte, nu, vasele din chiuvetă te strigă și te trag de mânecă, nici listele de cumpărături nu te lasă, toate astea sunt lucruri mici care trebuie terminate rapid, pentru ca după aceea să te poți apuca de lucrurile mari, cu adevărat importante, cum ar fi scrisul, nu poți să te apuci de scris
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
încheiat în părțile laterale cu clopoței după modelul veșmântului preoțesc din Vechiul Testament. Este purtat de înalții ierarhi ai Bisericii Răsăritene. Sacosul Sfântului Ierarh Varlaam Mitropolitul Moldovei este confecționat din catifea de mătase verde decorat pe margini, părțile laterale și la mâneci cu motive vegetale și florale inspirate din repertoriul decorativ al țesăturilor orientale care circulau în Moldova secolului al XVII-lea. În jurul gâtului este brodată inscripția de danie și data. Acest sacos, cusut cu aur și împodobit cu pietre prețioase, cu
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
inspirate din repertoriul decorativ al țesăturilor orientale care circulau în Moldova secolului al XVII-lea. În jurul gâtului este brodată inscripția de danie și data. Acest sacos, cusut cu aur și împodobit cu pietre prețioase, cu clopoței de argint auriți la mâneci și margini, a fost dăruit de Mitropolitul Varlaam Mănăstirii Secu în anul 1638. Acest fapt este dovedit prin aceea că sacosul descris mai sus este menționat în Inventarul Mănăstirii Secu din anul 1874 la fila 4 verso și în Inventarul
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
se mișcă, nu face nimic. Atunci fata de lîngă el, care-l ținuse tot timpul de braț, o evreică micuță, cu păr roșu, cu trăsături anemice și cu un nas enorm, care parcă-i Întuneca toată fața, Îl trase de mînecă cu un gest nervos, aproape-brutal și șopti: — Hai să, mergem! Hai să plecăm de aici! Vai de mine! Tremur toată! Vai de mine! Ia te uită cum mai tremur! șopti ea ridicînd mîna care-i tremura În mod vizibil. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ghemuiți În cerc În spatele unui zid de saci, joacă pasionat zaruri. Între timp trupele Înaintează. Șirurile cafenii, Înfierbîntate merg, se opresc, se odihnesc, Își potrivesc mai bine pe umeri, cu gesturi obosite, ranițele grele, Își scot chipiele, Își șterg cu mînecile fețele roșii, aprinse, Înjură pe șoptite și apoi așteaptă cu răbdare să se urnească din nou șirul. Jos, lîngă vas, la capătul pasarelei, cîțiva ofițeri stau la o masă și, pe măsură ce soldații trec prin fața lor, examinează actele fiecăruia, le trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
trebuie să-și pună... — Ce spui? N-aud! mîna pîlnie la ureche, capul Întors Într-o parte ca, mai Înainte. Am zis... bărbatul Începe să strige În continuare. Nu! Nu! Taci! femeia se Înăbușă de rîs și-l trage de mînecă. —... Spune-i... unchiului... Walter... să-și pună... pe dedesubt... Nu! Nu! Nu! Heinrich! Taci! strigă femeia. — Alea... groase... cu inițialele... brodate... de mătușa Bertha. Aici toată mulțimea vuiește, femeile hohotesc de rîs, țipă În semn de protest și strigă: — Taci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
megafon de alamă în dreptul gurii și să contorizeze fiecare dintre loviturile noastre în parte. Acum mergea alături de noi, pe bicicletă, de-a lungul cheiului. Fără jachetă, îmbrăcat numai într-o haină. Apoi, într-o altă zi, numai în cămașă cu mînecile suflecate. Țin minte acea zi, pentru că fără nici o explicație ori anunț, am văzut dintr-o dată pe altcineva pedalînd alături de el, cineva care contrasta izbitor cu figura familiară a instructorului nostru obișnuit. Străinul era un bărbat masiv, după cum se vedea bine
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
televizor agățat de zid, în braseria din Gara de Nord, în timp ce sorb dintr-o bere Bragadiru. Renunț, așadar, refac cu grijă sintaxa, dau cu îndreptarul peste mortarul atâtor și atâtor tentații, dezbateri, polemici, bibliografii, interese și mă simt foarte motivat, îmi suflec mânecile hotărît să nu (mai) spun, să nu mă (mai) arăt, să nu mă (mai) avânt cu aplicație și cu măsură, cu inteligență și cu tot ceea ce mai trebuie. Cum e treaba cu gherela dintre vechi și noi (modern/postmodern, azi
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
din piele de miel, ci dintr-o stofă moale, deoarece înfățișează creți și ia prea exact forma capului ce acoperă. Corpul era îmbrăcat cu o tunică lungă până la genunchi si încinsă peste brâu, iar pe deasupra era aruncată o manta fără mâneci, prinsă pe umăr cu o agrafă. Atât Geții cât și Dacii purtau bărbi pline și după cum se vede nu se tundeau nici se grijau mai niciodată, pentru care îi și numește Ovidiu neîngrijiți, netunși și zburliți.» Părul îl purtau retezat
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
de suflet, pierdut undeva înăuntru și ținut în mișcare de picioarele lui. Singurul lucru de care era foarte conștient era mîncărimea din brațul drept, și se opri de cîteva ori să se frece de colțurile zidurilor, să se scarpine prin mînecă. Sunetul și lumina tramvaielor treceau mai des pe lîngă el acum, și după ce traversă o stradă, rămase uluit de o formă complicată dintre el și fasciculul unui felinar înalt de stradă. Apropiindu-se, descoperi o regină cu trenă lungă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
alături de el, o Rima ale cărei temeri le-ar putea domoli și n-ar arunca în el cuvinte ca niște pietre. Plăti ceaiul, se întoarse în camera lui și se dezbrăcă. După ce-și scoase haina și jerseul, observă că mîneca dreaptă îi era țeapănă de sînge uscat, și cînd își scoase cămașa, descoperi că brațul, de la umăr la încheitură, era năpădit de dragonită, cu pete care se întindeau și pe dosul palmei. Se îmbrăcă în pijama, se vîrî în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mormînt negre stratul palid de zăpadă și urcă dealul printre ele, uluit că pămîntul din acest loc înghițise cîndva oameni în felul acesta firesc. Ajunse la o potecă pe care se afla o bancă, dădu la o parte zăpada cu mîneca hainei, apoi îngenunche și-și lovi fruntea de trei ori, strigînd din adîncul sufletului: „Dă-mi voie să ies! Dă-mi voie să ies! Dă-mi voie să ies!“ După o vreme se ridică în picioare, amețit de lovituri, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dezbrăcat ca lumea și ai fi intrat cu capul înainte. Acum ești încă în convalescență după un șoc grav, așa că ia-o încet. Dorești ceva anume? — Ați putea să-mi dați ceva de citit? Mîinile doctorului lunecară în sus pe mîneci și, o clipă, rămase cu buzele strînse, semănînd cu un mandarin. — O să încerc, spuse el, dar nu-ți pot promite. Institutul nostru a rămas izolat de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Există o singură cale de a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dac-o să privesc peste balustradă. Munro îl privi fix, apoi dădu din umeri și reveni la lift. Spuse către rețeaua metalică: „La Profesorul Ozenfant,“ iar ușa se închise și aerul trepidă. Munro se sprijini de perete, cu mîinile vîrîte în mînecile opuse. Se încruntă la pantofi o clipă, apoi privi sus, luminîndu-se dintr-odată la față: — Spune-mi, doctore Lanark, e vreo legătură între dragostea ta pentru panoramele nesfîrșite și dezgustul față de problemele umane? Lanark nu-i răspunse. Ușa se deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și netezind cu șmirghel marginile unei chitare pe jumătate terminate. Silueta se ridică în picioare și se întoarse spre ei, zîmbind și ștergîndu-și mîinile cu o batistă mare de mătase în carouri. Era un tînăr îndesat cu un barbișon blond. Mînecile îi erau suflecate pînă deasupra coatelor, lăsînd la vedere niște brațe păroase și robuste, dar gulerul și cravata îi erau impecabile, vesta neșifonată, pantalonii la dungă, iar pantofii minunat de lustruiți. înaintă spunînd: — A, Munro, mi-l aduci pe noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un om important, zise doctorul, dar dacă dă voie oamenilor lui să blocheze curentul, a dat de naiba. Doctorul se întoarse și se depărtă, iar Lanark era pe punctul de a-l urma, cînd unul din bărbați îl apucă de mînecă și-i zise: — Nu, nu, băiete, ai făcut deja destule. O să mergem pe unde ai venit. Mișcările normale ale luminii și aerului reveniră în tunel în timp ce se deplasau, unul din bărbați în fața lui Lanark, celălalt în spatele lui. Cînd ajunseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în afara jurisdicției consiliului. Dorești să consulți un oracol? — Bineînțeles, dacă e de vreun ajutor. Plasticul alb și rece al micului radio se înfierbîntă ca un fier înroșit. Lanark îl lăsă să cadă pe cuvertură, Rima țipă, el îl împinse cu mîneca pe podea, unde explodă cu un bubuit. Spațiul din jurul patului se umpluse de un fum albastru și dens, înțepător. Rima stătea întinsă uitîndu-se lung la Lanark. El își trase degetele fripte din gură și o întrebă dacă se simte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fierbinte, cu o cutioară metalică prinsă în interior. El scoase părțile de sticlă și metal din cutie, le asamblă într-o seringă hipodermică, o umplu dintr-o sticluță cu capac de cauciuc și-i spuse lui Thaw să-și ridice mîneca pijamalei. Thaw se uită într-un punct al tavanului, neputîndu-se gîndi la altceva decît la o crăpătură din el. Simți că mușchiul brațului îi este șters cu ceva rece, și apoi cum intră un ac. Vîrful metalic care pătrundea printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
civilizezi. în seara aceea, în tramvai, se simți neobișnuit de conștient de înfățișarea lui: sub talie, pantalonii murdari de vopsea ca ai unui muncitor, în sus, gulerul și cravata ca ale unui funcționar. Trecînd prin parc, cineva îl apucă de mînecă. Se întoarse și văzu o grăsană drăguță care-i zise: — Salut, măi. Ce faci? — Bine. Dar tu? — Nu prea rău. Locuiești pe-aici? — Nu. Vizavi de capelă. — Eu mă duc în vizită la mătușă-mea. Pe curînd. Fata coborî și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]